Căutare

Share this article

Valentina Saygo este economist, expert contabil și conduce o firmă de contabilitate. În toamna trecută lansa Ghidul antreprenorului începător, un volum non-conformist ce conținea sfaturi practice, de legalitate și relevanță, celor care voiau să deschidă propria afacere.

Criza de acum ne-a pus pe toți în izolare și așteptare, inclusiv pe Valentina care și-a trimis toți angajații, cu trollere de acte, laptopuri și imprimante, să muncească de acasă.

Astăzi, Valentina face o analiză și găsește câteva soluții pentru întrebările ce ne frământă: cum să facem față crizei economice care a început, cum ne chibzuim banii, cum ne reinventăm dacă rămânem fără job?

Ce așteptări economice putem avea după ce trece amenințarea COVID-19?

Valentina Saygo: Să nu avem așteptări mai bine! Schimbarea este că unii iau lucrurile în serios. Unii, iar când spun asta mă gândesc că zile la rând am funcționat, ne-am făcut planuri după niște postări de Facebook și comunicate de presă.

Părea că am uitat că, în materie de norme, singura sursă de informare este Monitorul Oficial. Iar el, cel legat de măsurile economice, a apărut în două numere succesive, într-o sâmbătă dimineața, la ora 4.00.

Valentina Saygo, economist și expert contabil, autoarea volumului „Ghidul antreprenorului începător”

Mi-aș dori ca în aceste momente, așa cum îmi doream și la criza din 2008, să am acele cunoștințe de economie care să mă ajute să anticipez ce mi se va întâmpla peste câteva luni. Ajută-mă!

Valentina Saygo: Am scris o carte care se numește Ghidul antreprenorului începător și poate am spus acolo lucruri ce păreau desuete. Am un blog unde am mai vorbit despre criză și cred că bănuiam că urmează să vină o criză.

Nu sunt un expert în macroeconomie, dar am învățat din facultate că există niște cicluri economice ale crizelor, așa cum există și cele naturale care duc la apariția epidemiilor și pandemiilor. 

Facem aceleași greșeli ca și acum 100 de ani. Criza era așteptată, dar noi ar fi trebuit să vedem semnele. Însă pe economiști nu-i asculți decât când ai cuțitul la os.

Lucrurile sunt simple, dar noi, ca națiune, nu suntem educați financiar, nu suntem nici bogați, nici economi. Să ne aducem aminte de criza financiară din 2008, care a fost cu totul și cu totul altceva decât ce se întâmplă acum!

Noi așteptam o criză economică acum, dar nu știam sub ce formă se va manifesta ea. Iată că a apărut ca o criză sanitară ce se transformă într-una economică.

Și eu încep să o resimt, așa cum o fac și cei pe care îi cunosc.

Ce este important în aceste vremuri este cum gestionăm portofelul: al nostru, al firmei, al primăriei sau al țării.

Ø  Nu dai și nu iei bani cu împrumut, nu faci investiții riscante sau pe perioade lungi. Când te duci la bancă să iei credit îi înjuri pentru că nu-ți dau mai mulți bani decât vor ei. De ce, oare, există acel plafon de îndatorare de până la 30%? Pentru că nu ai voie să te întinzi mai mult decât te lasă plapuma.

Ø  Ca firmă, începi să-ți analizezi clienții și să încerci să nu devii un furnizor captiv pentru doi-trei clienți.

Ø  Statul este cel mai mare cămătar și te execută fără milă. Evită să-i fii dator. Îți blochează contul și îți calculează majorări și penalități de întârziere. Iar asta îți blochează toată firma.

Ø  Nu îți ții toate ouăle în același coș, fie că ești persoană fizică ori juridică.

Ø  La primul semn de criză economică, trebuie să îți asiguri lichiditățile, să îți aduni banii din piață. Eu mi-am făcut un obicei ca la fiecare început de săptămână să îmi calculez gradul de recuperare a creanțelor și să împart pe 3 decade, câte avem într-o lună. Și renunț la clienții care nu mi-au plătit, pentru că ei îmi aduc o cheltuială dublă.

Uite-te la guvern și ce vezi că face el tu să nu faci! De pildă, nu a tăiat robinetul cheltuielilor usturătoare (pensii speciale, ajutor social, achiziții dubioase la valori de zece ori mai mari).

Apoi, legat de educația financiară, aș zice că suntem o țară plină de țepari. Legislația nu ne ajută cu mai nimic. Rămâi bătut și cu banii luați. Iar într-un proces de recuperare a creanțelor ai toate șansele să pierzi.

Trăim într-o țară în care, și din cauza comunismului, nu avem o tradiție a respectării cuvântului dat. Și mie mi s-a întâmplat să am clienți care mă mint că nu au bani în cont și uită că apoi primesc atât extrasul de cont, cât și cheltuielile pe care le-au avut și încep să văd vacanța exotică, proteza soacrei, implantul mamar al amantei, în vreme ce la mine erau restanți.

Uită-te la legea concediului plătit pentru părinți: este o lege dată de Parlament, înainte de declararea stării de urgență, iar una dintre condiționări era că nu se aplică celor care erau în concedii de îngrijire copii și în alte concedii și așa mai departe. Întrebările și comentariile pe care le-am văzut pe net pe acest subiect m-au lăsat fără replică: „soția stă acasă, iar angajatorul e rău și nu mă lasă și pe mine să stau cu copilul.”

Șomajul tehnic, prin comparație cu concediul plătit pentru părinți, mi se pare mai de recomandat. Pentru că banii sunt aceiași, doar că există diferențe între ce suportă statul și ce suportă angajatorul.

De ce crezi că ce trăim acum și ce urmează să vină este o stare de război?

Valentina Saygo: În economia fragilă a acestei țări, dacă unul dintre noi se blochează sau refuză să plătească provoacă o reacție în lanț care duce totul de râpă. E ca la un ciorap: dacă se rupe un fir, se strică tot dress-ul.

Nu suntem nici în SUA, nici în Germania și nu primim bani pe cap de locuitor sau câte 5000 de euro pentru fiecare IMM. Sunt convinsă că micro-întreprinderile, dacă ar avea acum acești bani, ar dormi liniștite până la finalul pandemiei.

Viața însă trebuie să meargă mai departe, iar cei care au avut obiceiul să lucreze cu buget, acum au bani puși deoparte sau au mai multe planuri de rezervă. 

Valentina Saygo, economist și expert contabil

Unde mai găsim joburi, cum reușim să facem plățile la timp, cum să ne reinventăm?Valentina Saygo: Uite, mă deranjează faptul că aceste prevederi de urgență, ale OG 29 se aplică cam la toată lumea. Avem o anulare a penalităților de întârziere și o eliminare a executărilor silite la ANAF, care înseamnă tot o amânare. Dar ele nu vin cu nicio condiționare limitativă: să se aplice doar celor afectați, de pildă.

Trebuie să ne reinventăm. Trebuie să ne securizăm și protejăm personalul, fiindcă acum o lună țipam că suntem în criză de resurse umane. Dar acum aud despre firme care își determină oamenii să accepte concediu fără salariu.

Acum ajungem să citim contractele, mai ales acele clauze pe care nu le-am citit niciodată, cele de forță majoră. Și vom afla că, de fapt, ele nu se aplică așa cum aș fi crezut eu.

Am un client cu venituri din închirieri de spații care primește e-mailuri de la clienții lui prin care i se solicită anularea chiriei în virtutea clauzei de forță majoră. Actul normativ nu spune așa ceva. Legiuitorul spune să inițiezi discuțiile pentru amânarea la plată sau prezentarea unui plan de eșalonare de plăți pe următoarea perioadă.

Iar acum nu vorbim de o perioadă lungă, ci de un termen scurt. Termen lung, în accepțiunea mea, este de o lună de zile, maximum două săptămâni. Iar termenul scurt este ziua și săptămâna. Zilnic trebuie să verifici câți bani îți intră în bancă și să verifici cheltuielile pe care trebuie să le faci.

Dacă ne uităm la cheltuielile unei firme vom fi atenți la: personal (prioritare și în viziunea mea, dar și a legiuitorului), furnizorii strategici și cei cu lichidități (dacă îmi continuu activitatea), ratele la bănci (iar aici avem bunăvoința lor pentru amânare la plată, atenție!, nu anulare), investiții (dacă sunt absolut necesare pentru a continua activitatea). S-ar putea să fie mai ieftin să continuu activitatea decât să o conserv, dar pentru asta trebuie să îmi fac niște calcule.

Dacă aș fi, pentr-o zi…. cineva cu putere legislativă aș modifica ordonanța legată de șomajul tehnic, unde există niște sintagme, mai ales la cei afectați indirect de starea de urgență, niște sintagme care nu există în lege, sunt niște concepte filozofice. De pildă, capacitatea financiară. Sau o diminuare a încasărilor. Cu aceste două concepte m-ai ucis, pentru că balanța românească nu este pregătită pentru acești indicatori. Contabilitatea nu ajută. Iar când vorbim despre șomaj tehnic plătit din fonduri europene și de o contabilitate nepregătită pentru acești indicatori, vorbim despre controale ulterioare cu miros de cătușe.

Să zicem că nu vreau să mă prindă finalul crizei sanitare nepregătit și să mă scufund în depresie fiindcă am scăpat teafăr, dar fără perspective de a mai avea vreun ban de facturi. Ce să fac din iunie încolo?

Valentina Saygo: Întâi de toate, nu aștepta până în iunie să faci ceva. Începe de acum!

Este momentul se faci exact acel ceva pentru care nu aveai niciodată timp: o pasiune, un vis neverosimil, ceva ce poți valorifica online.

Eu, de pildă, omul care nu se gândea vreodată să facă educație antreprenorială în online, fac webinarii gratuite cu oamenii care mă urmăresc și au nevoie de sfaturi financiare în vreme de criză.

Acum poate o faci gratuit, dar va veni un moment când cineva te va plăti pentru asta.

În plus, poți să te implici în strângere de fonduri pentru spitale, am un prieten care a închis un restaurant pentru public, dar care găsește câteva sute de porții de mâncare pentru spitale.

Ai terminat curățenia în toate dulapurile, ai găsit perechile tuturor șosetelor desperecheate, acum a venit momentul să și lucrezi. Iar la un moment dat vei găsi și ocazia să monetizezi această activitate.

Valentina Saygo, economist și expert contabil

 

Cum s-a schimbat viața ta, ca economist, odată cu această criză medicală și, implicit, una economică?

Valentina Saygo: Ca economist, expert contabil și administrator al unei firme de contabilitate, am refuzat să fac vreodată contabilitate de la distanță. Mi se părea că este esențial contactul uman, ochi în ochi, cu clientul, mi se părea că trebuie să țin angajații aproape și, cu toate astea, am realizat că este inevitabil să schimb această abordare.

Până acum mi se părea că trebuie să avem discuții confidențiale cu clienții legate de bilanțuri, mai ales că eram în perioada cea mai intensă legată de ele, consideram că parcursul unui dosar trebuie să treacă prin trei mâini din firmă, iar fiecare mână trebuie să verifice și să întoarcă fiecare act pe toate părțile.

Dar, cum niciodată nu trebuie să spui „niciodată”, am decis să protejez personalul. Fiindcă cel mai greu de gestionat în această perioadă a fost panica, aceea care a apărut la primele semne de pandemie.

Așa încât, pentru a-mi ști angajații liniștiți, am creat condițiile să-i mut acasă, cu tot cu documente, pe data de 13 martie, cu actele în trollere, cu laptopurile sau desktop-urile cu ei, după ce am cumpărat pentru fiecare o imprimantă, fiindcă în contabilitate, tipăritura este o activitate conexă și neprecizată, iar până acum tipăream topuri întregi de hârtie într-o singură zi, fiindcă așa ni se cerea.

Valentina Saygo, economist și expert contabil

Toate registrele, toate raportările trebuie date și pe suport de hârtie. Iar după ce am „lins” noi fiecare hârtie și fiecare bon fiscal, îl aranjăm frumos într-un etern dosar cu șină și cu, declarațiile electronice depuse dar printate și atașate la dosar, îl dăm înapoi clientului.

Acum aud tot felul de zvonuri legate de câte zile rezistă virusul pe hârtie, despre tot felul de metode, eficiente sau nu, despre cum preiau oamenii documentele de la clienți: pune clientul documentele în tomberonul din curte, eu le las acolo 3 zile, după care le iau și le aranjez cu mănuși și mască. Altcineva îmi spunea că lasă documentele clientului în mașina deschisă din curte, pe care el le ia ulterior, după patru zile de decontaminare. Sau clientul aduce documentele, iar contabilul le preia într-un sac de gunoi și le lasă să se „odihnească” pe balcon timp de o săptămână.

Zvonurile și panica merg și mai departe și au apărut „cercetătorii britanici” care au spus că virusul rezistă pe documente 17 zile.

Mie încă nu mi-e frică de hârtii, dar am încercat să fiu foarte riguroasă cu regulile de igienă de bază: nu pun mâna pe față și mă spăl pe mâini de fiecare dată când manipulez hârtiile, dezinfectez obiectele de birou în fiecare zi.

Partea și mai interesantă apare chiar la hârtie, fiindcă legiuitorul român, legea contabilității, prevede că evidența contabilă se realizează numai și numai după documente originale.

Lucrăm, așadar, cu niște reglementări de evul mediu.

Până la apariția pandemiei, încă existau controale în care ni se cereau anumite registre numerotate, șnuruite și sigilate.

Tu știi cum se „șnuruiește” un registru?

Se ia obiectul numit „sulă”, se găurește registrul, se bagă o sfoară, probabil că întâi în gură, se răsucește ca să intre prin gaura produsă de sulă, se înnoadă, se lipesc pe spate bucățile rămase de după nod și se pune ștampilă peste hârtia cu care s-au lipit aceste bucăți. Ca pe vremurile antice.

Sper ca după această pandemie să moară dosarul cu șină, șnuruitul registrelor, iar Fiscul să ne accepte documente scanate, așa cum facem și acum, pentru a evita contactul cu clienții.

Ce s-a mai schimbat după apariția acestei pandemii a fost că s-au închis ușile instituției publice, iar contribuabilul a rămas pe dinafară. Iar până la apariția stării de urgență, informațiile se dădeau cu picătura.

Se recomanda flexibilitate, adaptabilitate, evitarea contactului, iar instituțiile s-au dovedit mai puțin flexibile decât noi și au preferat să ne închidă ușa în nas, să nu răspundă la telefon.

Aici trebuie să-ți spun despre cum arată comunicarea pe e-mail cu instituțiile publice, în care funcționarul trimite unui întreg calup de destinatari un email fără formule de introducere și de încheiere și fără să specifice cui se adresează. Iar acest lucru devine cu atât mai interesant, cu cât o firmă lucrează cu 50 de clienți și nu știi pentru care dintre ele primești mesajul: „prezentați-vă la biroul de executări silite”.

Apoi, la ITM, chiar la o săptămână de la instalarea stării de urgență, era imposibil să iei o parolă pentru a transmite situația unui angajat. Am avut un client care, pentru prima dată în existența sa, a trebuit să angajeze pe cineva și am solicitat o parolă pentru înscriere în Revisal. Am fost chemați la instituția cu pricina, cu dosarul cu șină și copii după toate documentele.

Trăim încă în era instituțiilor publice în care mesajul „declarațiile electronice se depun la ghișeul sau la etajul II” nu este o glumă. Parolele pentru evidențele electronice (Revisal, Oficiul pentru Spălarea Banilor) se dau după următoarea procedură: te înregistrezi pe niște site-uri, de cele mai multe ori nesecurizate, printezi o hârtie, o iei în dinți, alături de alte zeci de hârtiuțe prinse într-un dosar cu șină și te duci fuguța să primești parola online. Așa arată comunicarea online cu instituțiile publice.

În țara în care internetul este rege, site-urile și aplicațiile instituțiilor publice sunt de pe vremea lui Windows 95.

 

 

 

read
next
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO