„Vanilla Skype”. Marcel Iureş face casting de spectatori pe internet - LIFE.ro
Mergi la conținut

„Vanilla Skype”, o piesă scrisă şi regizată de Cătălin Ştefănescu, este primul spectacol din România la care pasionaţii de teatru au posibilitatea de a participa la un casting pentru a câştiga cele mai bune locuri în sală. Audiţiile vor fi susţinute pe platforma Skype de actorul Marcel Iureş.

Spectacolul, din a cărei distribuţie fac parte Marcel Iureş, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Alexandru Ion, Mircea Postelnicu şi Vladimir Purdel, se află în turneu în perioada 2 – 10 septembrie în oraşele Ploieşti, Craiova, Piatra Neamţ, Bacău şi Iaşi, precizează news.ro.

Cei care doresc să participe la spectacolele din cadrul turneului se pot înscrie la un casting care va fi susţinut pe platforma Skype (contul Vanilla Skype Teatru) de către actorul Marcel Iureş. Cunoscutul actor va adresa un set de întrebări elementare celor care se înscriu la casting, iar în urma răspunsurilor participanţii vor afla dacă îşi merită cu adevărat locul în sală.

Premiera spectacolului „Vanilla Skype” a avut loc în luna octombrie 2015 la Teatru Act. Textul piesei a fost scris de Cătălin Ştefănescu special pentru actorii din distribuţie: patru actori stau de vorbă, via Skype, cu psihoterapeutul lor, plecat la un congres. Doi muncitori sunt într-o eternă pauză, joacă table şi cărţi, mănâncă, beau bere, desfăcând în bucăţele „gramatica” lumii şi a existenţei. Un detectiv din filmele anilor ´40 nu mai înţelege nimic, deşi totul părea clar de la bun început.

Video

Programul turneului include 2 reprezentaţii, de la ora 17:00, respectiv 20:30, în fiecare dintre oraşele incluse în turneu: Ploieşti – 2 septembrie, la Teatrul Toma Caragiu, Craiova – 4 septembrie, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Piatra Neamţ – 7 septembrie, la Teatrul Tineretului, Bacău – 8 septembrie, la Teatrul „George Bacovia”, şi Iaşi – 10 septembrie, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”.

Cei care îşi cumpără bilet pentru spectacol se pot înscrie la casting accesând contul de Skype – Vanilla Skype Teatru. După ce precizează oraşul şi ora reprezentaţiei la care vor participa şi răspund la un set de întrebări, aceştia au şansa de a primi unul dintre cele mai bune 10 locuri rezervate special pentru ei pe rândurile din faţă ale sălii. Spectatorii care vor să treacă proba de casting, pot accesa contul Vanilla Skype Teatru între orele 12.00 şi 19.00, pe 26 august, 29 august – 2 septembrie, 5 – 7 septembrie.

 

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora