Vanity Fair: Nu aţi văzut niciodată până acum un film ca „Toni Erdmann” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Revista Vanity Fair i-a dedicat un întreg articol lungmetrajului german „Tony Erdmann” care a făcut senzaţie la Cannes 2016 şi care reprezintă propunerea Germaniei pentru o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

La suprafaţă, filmul «Toni Erdmann», regizat de Maren Ade, ar putea să pară o comedie ieşită direct de la Hollywood. Un tată nonconformist (Peter Simonischek) decide să îi facă o vizită spontană fiicei sale, o femeie crispată, care lucrează prea mult (Sandra Hüller)”, afirmă jurnalista Hillary Busis în debutul acestui articol, citat de News.ro.

În oricare alt film, cei doi s-ar certa din cauza unei serii de neînţelegeri amuzante, apoi, gradual, s-ar stabili o legătură între ei, pe măsură ce fiecare începe, şovăielnic, să îl înţeleagă pe celălalt. Replici ilare, îmbrăţişări şi o coloană sonoră indie-rock blajină. Apoi, genericul de final”, continuă jurnalista americană.

Însă „Toni Erdmann” nu este o comedie ieşită direct de la Hollywood. Nici pe departe. Pentru că, pe de-o parte, filmul este german, cu toată acea ciudăţenie europeană inexpresivă şi cu toate acele atitudini sexuale relaxate pe care le implică, spune Hillary Busis. Pe de altă parte, pelicula este mai mult o „comedie-tristă” decât o cascadă de râsete – un film puternic concentrat pe personaje, care plonjează profund în psihicul celor două suflete pierdute, unul care se îngroapă în amărăciunea muncii, în timp ce celălalt foloseşte pe post de drog preferat o serie farse elaborate.

Pe scurt, este unul dintre cele mai surprinzătoare filme ale anului – acesta este motivul pentru care „Toni Erdmann” a făcut senzaţie la festivalurile din primăvara şi vara acestui an, de la Cannes (unde a concurat pentru trofeul Palme d’Or) şi până la Telluride şi Toronto, consideră autoarea articolului publicat în Vanity Fair.

Sony Pictures Classics va distribui pelicula în Statele Unite începând din 25 decembrie şi, ţinând cont de recenziile unanim elogioase şi de statutul său de propunere a Germaniei pentru o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun film străin, filmul „Toni Erdmann” are şanse reale să impresioneze în următorul sezon al premiilor cinematografice americane.

Lungmetrajul „Toni Erdmann”, o coproducţie Germania-Austria-România, a fost aproape integral filmat la Bucureşti. Filmul a fost proiectat în premieră mondială în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2016, unde, chiar dacă nu a câştigat trofeul Palme d’Or, i-a impresionat pe criticii de specialitate şi pe spectatorii de pe Croazetă. „Tony Erdmann” a plecat însă de la Cannes cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiţia oficială. Pelicula pentru care Ada Solomon este coproducător a fost inclusă recent în Top 100 Cele mai bune filme ale secolului 21 realizat de BBC Culture.

În România, filmul intră în cinematografe pe 21 octombrie, dar poate fi urmărit în premieră în deschiderea festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” (14 – 23 octombrie). La premieră va participa şi regizoarea filmului, Maren Ade, alături de producătorul german Jonas Dornbach şi co-producătoarea Ada Solomon.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora