Copilăria se vede altfel când ajungi, la rândul tău, părinte. Începi să înțelegi și lucruri care, la vremea lor, te supărau.
Virgil Ianțu are un umor pe care îl recunoști imediat: puțin sarcasm, puțină ironie și disponibilitatea de a râde de el însuși. Când îl întreb ce ar schimba la el, se gândește doar la lungimea părului. În rest „e perfect”. Însă, atunci când vine vorba despre părinți și copilărie, răspunsurile sale capătă o tandrețe pe care o întâlnim și în „Ecoul unui tată”, cartea pe care tocmai a lansat-o.
Despre copilărie vorbește acum de pe ambele baricade – din rolul băiatului crescut la Timișoara și al tatălui care se surprinde ducând mai departe ce a primit acasă. Virgil Ianțu spune că scrisul l-a ajutat să înțeleagă mai bine această „moștenire” și mărturisește că încă se visează copil, alături de părinți, acasă.
În „Ecoul unui tată”, vorbești despre lucrurile pe care le moștenim de la părinți, uneori fără să ne dăm seama. Ce ai descoperit, odată cu trecerea anilor, că ai preluat de la tatăl tău și ce îți dorești să transmiți mai departe?
Sunt și lucruri bune și mai puțin bune în bagajul cu care venim de acasă și din acest motiv trebuie să fim foarte atenți la ce nu ne-a fost pe suflet pentru a nu duce mai departe transgenerațional aceste lucruri. Cazul meu e unul fericit pentru că, în afara unor greșeli de parenting, firești la acea vreme, cum ar fi lipsa argumentării, fermitatea care câteodată îți transmitea o teamă în suflet, atmosfera la noi în casă era una armonioasă și veselă. Da, am moștenit respectul pentru cei din jur, cuvântul dat, respectul pentru efort, rigoarea și punctualitatea, respectul pentru reguli și legi, umorul și multe alte valori pe care mi-aș dori să nu se piardă și, din acest motiv, încerc să le aduc și în familia mea de astăzi.

Dacă ai putea petrece o după-amiază cu tine, cel de la 16 ani, ce ați face împreună? Și ce crezi că l-ar surprinde cel mai mult la omul care ai devenit?
Cred că i-aș spune să încerce să se bucure că are posibilitatea să facă o școală ca asta, să considere o oportunitate studiul la vioară, nu o povară, pentru că îl va ajuta mult în tot ceea ce va face în viitor și să se bucure de fiecare clipă petrecută alături de părinți, chiar dacă ei îl mai ceartă și îl mai supără din când în când. El atunci nu are de unde să știe de ce, dar ei știu foarte bine.
Ai scris o carte foarte personală. A existat o amintire pe care ți-a fost greu să o așterni pe hârtie? Sau un lucru pe care ai ezitat să-l povestești?
Deloc. E o carte personală și tocmai din acest motiv am fost foarte deschis și sincer, poate că și pentru mine, pentru a-mi așeza și înțelege anumite lucruri. E o carte care pe mine m-a vindecat și m-a făcut să fiu recunoscător, să conștientizez foarte multe lucruri. În această carte, oamenii mă vor vedea așa cum nu m-am mai arătat niciodată.

Ai avut vreodată o nereușită, un eșec care s-a transformat ulterior într-un succes?
Da, normal. Faptul că în 1989 la Conservator erau doar trei locuri la vioară ocupate deja și, automat, am căzut acel examen, este, cred, cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. Atunci a fost tristețe mare. Dar, astfel, am ajuns în anul următor în București și am avut parte de cele mai frumoase evenimente și perioade din viața mea, incluzând aici și familia mea de astăzi.
Ce însemna pentru tine succes la 20 de ani? Ce înseamnă acum?
Nu am urmărit niciodată succesul, am urmat o cale în care mi-au apărut oportunități pe care eu le-am respectat prin efort și seriozitate, lucru pe care îl fac și astăzi. Tot de acasă vin și aceste lucruri care par că țin de înțelepciune, dar eu cred că vin din educație.
În ce perioadă a vieții tale te-ai simțit cel mai bine? Dă-ne câteva amănunte.
Dacă ar fi să analizez etapele, perioada copilăriei cu tot ce se întâmpla acasă în fiecare zi, mai ales de sărbători, e o perioadă pe care eu o visez încă, la propriu. Mă visez des acasă, copil, alături de părinți și de fratele meu. Visez încă momente din concerte cu Corul Madrigal, o altă perioadă fantastică de formare muzicală și artistică, perioada studenției, The 50’s și, mai apoi, vârtejul care m-a luat pe sus și m-a aruncat în studiourile de televiziune, pe scene și pe ecrane. Apariția familiei, Roxana, Jasmina: o altă etapă pe care nu mi-o imaginam și de care mă bucur în fiecare clipă. M-am simțit toată viața bine și mi se pare că, pe măsură ce trece timpul, îmi este și mai bine cu tot ce se întâmplă în viața mea.
„Cred că am un instinct care mă ajută să mă feresc de stări negative”
Pe cine suni când ești trist?
Nu am momente de tristețe, doar de dor. De părinți, de Jasmina pentru că e plecată din țară, dar și dacă aș avea un moment de tristețe, nu aș suna pe nimeni. De ce aș încărca pe cineva cu tristețea mea? Vorbesc des cu mine și cu prietenii și așa încerc să îmi vindec rănile emoționale, dacă sunt. Însă cred că am un instinct care mă ajută să mă feresc de stări negative.
Ce porți când nu știi cu ce să te îmbraci?
Un jeans, tricou, teniși și gata. Îmi place să mă îmbrac și foarte simplu. Mă simt relaxat.
Pe ce piesă vestimentară din garderobă ai cheltuit mulți bani?
Nu cheltui mulți bani doar pentru etichetă, fără a fi zgârcit, așa că nu pot da exemple.
Ce colecționezi?
Mă distrează întrebarea. În facultate și puțin după, colecționam pixuri pe care le primeam la hoteluri, în turnee. Aveam 107 pixuri la un moment dat. A urmat perioada pălăriilor de tot felul, de prin vacanțe, iar de ceva vreme colecționez mingi de fotbal de la campionatele mondiale, europene etc. Nici mie nu mi-e ușor cu mine.
Ce cadou te-a bucurat cel mai tare? De la cine l-ai primit și de ce e atât de important pentru tine?
Televizorul color primit de Crăciun în 1984, când totul în jur era cenușiu și visam să am așa ceva. Promisiunea mea era să intru la treapta I, unde era o concurență dură, dar surpriza a fost enormă pentru că în acea vreme era aproape imposibil să faci rost de un televizor color. Totuși, acel Moș a reușit să facă imposibilul pentru acel copil.
Un sfat primit în copilărie care ți-a fost de folos la maturitate.
Să fiu om.
Mâncarea de care nu te saturi niciodată. Și ce amintiri îți trezește.
Dacă nu s-ar pune fiecare gram pe mine, aș mânca sarmale cu afumătură și ardei umpluți, fără oprire. Maică-mea făcea niște sarmale mari și extrem de gustoase, iar ardeii umpluți erau în mult sos gros de roșii. Cam bun!

Cum arată diminețile tale?
Primul lucru pe care îl fac este cafeaua pentru soția mea, Roxana, apoi continui cu dezmeticirea și cu planul pentru ziua respectivă. Îmi iau timpul necesar, nu mă agit. Sunt bănățean, totuși.
Ce faci când ești foarte stresat?
Aflu că am fost stresat doar când mă uit la ceas, nu simt foarte des asta. Chiar și când sunt aglomerat, evit să mă stresez.
Ce carte te-a marcat?
Nu m-a marcat una anume, dar cea mai proaspătă amprentă o are în mintea și în sufletul meu cartea „Conversații cu Dumnezeu” a lui Neale Donald Walsch. Este revelatoare, iar mie îmi confirmă multe credințe și gânduri și mă învață să port conversații cu mine și cu propriul Dumnezeu. Nu e o carte religioasă, ci una în care vocea lui Dumnezeu e atât de frumoasă și surprinzător de relaxată, chiar laică. E foarte faină cartea.
Care e plăcerea ta vinovată?
Somnul de după-amiază este considerat, de unii, o vină. Nu dau nume, dar eu consider somnul medicamentul perfect. Am învățat asta de când mergeam în turnee cu Madrigalul. Turneele erau obositoare și, fără un pui de somn după-amiaza, nu făceam față.
Când ai plâns ultima dată și de ce?
Mă emoționez destul de repede. Și atunci când văd suferință, dar și de bucurie. Mai ales când mă uit la poze cu Jasmina.
Spune-mi o glumă la care râzi de fiecare dată.
Nu pot. Dar îmi plac oamenii care folosesc un umor asemănător cu cel al meu, cu sarcasm și ironie. Îmi place genul ăsta, chiar și când sunt eu cel vizat.

Ce ai vrea să schimbi la tine?
Părul. Cred că o să îl las puțin mai lung. Puțin am spus. În rest… sunt perfect.
Care este acea temere a ta pe care ai reușit să o depășești?
Nu am. Am încredere că totul are o ordine și un sens. Încerc să trăiesc cu bucurie și speranță și nu las temerile să îmi intre în suflet.
Ce faci când ești singur acasă?
Îmi îndeplinesc sarcinile. Cum ar fi, de exemplu, să răspund la aceste 20 de întrebări pentru Life.ro. Apoi, dacă am timp, gătesc ceva bun. Îmi place mult să gătesc, mă relaxează fantastic.
Dacă mâine ai putea pleca undeva, oriunde, care ar fi destinația și de ce?
Aș putea face asta. Deocamdată, însă, mai am treabă pe aici. Spania este, însă, țara în care mă simt ca acasă. Relaxarea oamenilor, frumusețea țării, mâncarea, băutura, clima, toate sunt pe sufletul meu.

Ce urmează pentru tine? Ce proiecte ai în perioada următoare?
Recent am anunțat că, după 9 ani de „Câștigă România”, nu voi mai colabora cu TVR și aștept să văd ce voi face în direcția asta, a televiziunii. „Copiii spun” și „Cu tata la interviu” sunt pe YouTube și tocmai am lansat cartea „Ecoul unui tată”. Sper să o citiți, să vă placă și să vă fie de folos!
Fotografii: Felicia Simion