„Venirea pe lume a unui copil este apogeul luptei cu endometrioza”. Povestea de succes a unei relații pacientă-medic - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ce înseamnă endometrioza? Începând cu vârsta de 21-22 de ani, durerile menstruale ale Andreei Enoiu, o tânără din Timișoara, au început să devină din ce în ce mai greu de suportat. Deși, la 28 de ani, ajunsese să cheme ambulanța în fiecare lună în perioada menstruală, toți medicii la care mersese până atunci nu au descoperit cauza suferințelor ei, ba chiar îi spuneau că durerile sunt normale. Viața ei s-a schimbat radical în 2017, atunci când a ajuns la Voicu Simedrea, medic primar în obstetrică – ginecologie în cadrul Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA, care i-a pus diagnosticul de endometrioză. Tot el este cel care, alături de o echipă multidisciplinară, a operat-o pe Andreea în cadrul Endo Institute, primul și singurul centru de excelență în diagnosticul și tratamentul endometriozei din Romania, centru acreditat de European Endometriosis League (EEL). Sunt deja mai bine de trei ani de când Andreea, pacientă cu endometrioză, nu numai că nu se mai chinuie din cauza durerilor lunare, dar a scăpat și de infertilitatea cauzată de boală. Acum e fericită și are un fiu.

„Ai impresia că cineva îți împunge cu un cuțit în burtă. Niște dureri crunte, pe care nu poți să le suporți, te tăvălești pe jos. Am avut perioade în care pur și simplu leșinam, mă durea atât de tare, încât picam din picioare”.

Citește și: Cum poți ameliora durerile menstruale? Și când să mergi la doctor?

„Fetele de la serviciu vedeau că mi-e rău, pentru că mă băgam sub birou și vomitam în coșul de gunoi, nu mai apucam să ajung la baie”.

„Soțul meu se speria de fiecare dată, era disperat, nu știa ce să-mi mai facă, ce să-mi mai dea, cu ce să mă ajute. În ultimul an, îmi venea salvarea în fiecare lună acasă. Soțul meu îi întreba și pe medicii de pe salvare: Dar e normal să o doară burta așa de tare? Ei spuneau că da. (…) Toți medicii spuneau că durerile sunt normale sau genetice. (…) Soțul meu, săracul, în fiecare lună alerga după mine cu un lighean prin casă, că eu vomam de fiecare dată în perioada menstruației. Vomam non-stop”.

Orice femeie poate avea dureri, mai mari sau mai mici, în perioada menstruației. Într-o anumită măsură, durerile sunt normale. Nu sunt normale atunci când îți vine să te urci pe pereți, când îți afectează calitatea vieții, când devii irascibil, când nu mai poți fi funcțional în viața profesională sau socială în perioada din lună în care apare menstruația. Dar cum îți dai seama că durerile tale nu sunt normale, atunci când toți medicii îți spun că sunt și că ești sănătoasă tun?

Chiar dacă e o femeie optimistă, Andreea s-a chinuit mulți ani din cauza durerilor menstruale.

Andreea Enoiu avea 21-22 de ani când durerile ei au început să se intensifice. Mai întâi, o durea burta în perioada menstruației. Apoi, durerile au început să apară cu câteva zile înainte de menstruație și să devină din ce în ce mai puternice. Atât de puternice încât, în 2017, când avea 28 de ani, în fiecare lună soțul ei suna la ambunanță, pentru că ea nu mai putea de durere.

„Soțul meu nu putea să mă ajute cu nimic, era un chin și pentru el, nu numai pentru mine”, își amintește Andreea.

Șase ani în căutarea unui diagnostic

De când durerile menstruale au început să o chinuie și să-i afecteze viața de cuplu, viața socială și pe cea profesională, Andreea a petrecut șase ani în căutarea unui diagnostic. Cel puțin patru medici au văzut-o. Ea se plângea de durerile abdominale din perioada menstruației, iar ei îi spuneau că durerile sunt normale sau genetice. „De la mama, de la bunica, de la cineva. Deși, în ultimul an, îmi venea salvarea în fiecare lună acasă”, povestește Andreea.

În perioada din lună în care era la menstuație, soțul ei pregătea un întreg arsenal: umplea noptiera cu tot felul de pastile cu efect calmant, ținea mereu la îndemână un lighean în care Andreea vărsa când o chinuiau durerile, se înarma cu multă răbdare, pentru că soția lui era tot timpul irascibilă din cauza stărilor prin care trecea, și suna cel puțin o dată la ambulanță.  

Nici medicului de pe ambulanță nu i s-a părut anormal ce se petrece, cu atât mai mult cu cât, spunea el, în fiecare zi sună la ambulanță câte o femeie cu astfel de dureri. Apoi, îi făcea un calmant mai puternic decât pastilele pe care Andreea oricum le lua și asta era tot.

În 2017, Andreea s-a dus să-și facă ecografiile de rutină la sâni. Atunci, medicul imagist care o verifica anual, auzind-o că se plânge de dureri, i-a propus să-i facă și o ecografie abdominală.   

„Mergeam la el să-mi fac eco de sâni de vreo șapte ani, dar abdominal nu mi-am făcut, pentru că nu m-a deranjat (n.r. – în afara perioadelor de menstruație). Atunci a fost o întâmplare, că mă durea sub coastă și-am zis că o fi splina, ceva. Doctorul imagist a zis că nu-i place ce vede, că organele au o formă mai ciudățică și că pe ovarul stâng vede ceva urât. A zis că el nu e medic de specialitate, dar că ar fi bine să mă duc la cineva și mi-a spus numele Voicu Simedrea”, povestește Andreea.

La prima întâlnire cu medicul ginecolog era „la capătul puterilor”

După ce a plecat de la medicul imagist, Andreea l-a căutat pe Voicu Simedrea, medic primar în obstetrică – ginecologie, cu competențe în chirurgia endometriozei, și s-a programat la un consult.

A ajuns la el în noiembrie 2017, i-a povestit că are dureri cumplite, pe care nimeni nu și le explică, și că încearcă de mai bine de un an să rămână însărcinată, dar fără succes.

Continuarea articolului, aici

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora