Viața în Spania: preţul locuinţelor şi chiriilor - LIFE.ro
Mergi la conținut

Viața în Spania îi atrage pe români ca un magnet, dar nu numai pe ei.  Spania este pe locul 8 în topul preferințelor expaților, dintr-un total de 68 de țări: calitatea vieții, clima, multiplele oportunități de a petrece timpul liber, calitatea mediului înconjurător sunt factori ifluențează decizia multora de a se muta în această țară.

În plus, Spania are și un excelent sistem de sănătate: 86 la sută dintre expați au catalogat sistemul medical ca fiind unul bun, în vreme ce 81 la sută îl consideră accesibil.  Peste 90 la sută dintre expați se declară în siguranță în această țară, din punct de vedere al criminalității.

E scumpă viața în Spania?

Este întrebarea pe care și-o pun mulți. Dacă alegi să te stabilești în Madrid sau Barcelona cu siguranță răspunsul este “da” –  acestea sunt în top 50 cele mai scumpe orașe din lume. Dacă visezi la soare și plaja tot timpul anului, ar fi bine să stai totuși departe de Mallorca – este extrem de scumpă!

 Cât costă locuințele și chiria în Spania

În Spania sunt diferențe majore în ceea ce privește costul caselor în funcție de zone: un apartament în Barcelona, Madrid sau într-un oraș cu ieșire la mare este mult mai scump decât în alte zone mai puțin populare.

Dacă vrei să închiriezi un apartament în Spania, așteaptă-te să plătești circa 11-17 euro pe metru pătrat pe lună în Madrid sau 15-20 de euro în Barcelona. În Sevilia, Valencia și restul orașelor chiria e mai ieftină.

Dacă vrei să cumperi o casă, prețul mediu pe metru pătrat este de 4,500-6,000 euro în Barcelona (se ajunge la 225,000-300,000 euro pentru un apartament de 50mp) și 4,300-5,400 euro in Madrid.

Cele mai accesibile orașe spaniole în care poți să trăiești în Spania sunt Estremadura, Aragon, Navarre și Căștile-La Mancha. Cel mai scump este în Insulele Baleare – Ibiza, Mallorca și Menorca.

Foto: iStock

Cât costă utilitățile în Spania

Unele utilități au un preț chiar rezonabil față de restul Uniunii Europene, însă electricitatea și gazul sunt printre cele mai scumpe din Europa. Factura pentru utilități variază între 60 și 80 de euro într-o lună de vară, dar poate trece lejer de 100 de euro iarna. Dar Spania având o climă bună, adesea costul electricității nu este prea mare.

Internetul și cablul tv costă între 20 și 50 de euro pe lună la un contract semnat pe un an.

Transportul public în Spania

Spania are un sistem de transport public foarte bine pus la punct, cu autobuze, metrou, taxiuri și trenuri de mare viteză. O călătorie costă 1-2 euro, în funcție de distanța parcursă. Prețul la taxi diferă mult de la un oraș la altul.

The old city of Toledo in Spain at dusk

Cât costă alimentele în Spania

Supermarketurile din Spania au prețuri pentru toate buzunarele. Poți găsi produse de bază  – pâine, lapte, ouă – la prețuri sub un euro.

Nici să iei masa la restaurant nu trebuie să fie foarte scump, dacă alegi cu grijă locul. Până și în Madrid și Barcelona poți găsi un restaurant frumos, cu prețuri decente, unde poți plăti 10-15 euro la masă. Într-un restaurant mai elitist pregătește-te să plătești circa 40 de euro de persoană.

foto: iStock

Cât costă educația în Spania

În Spania învățământul este gratuit, atâta timp cât îți plătești taxele la stat. Trebuie să plătești doar manualele și să faci, eventual, niște mici donații. Dacă vrei să îți duci copilul la o școală bilingvă, va trebui să plătești, costurile variind de la un oraș la altul, dar și în funcție de prestigiul școlii. Unele școli sunt însă subvenționate parțial, așa că taxa anuală poate fi 700-800 de euro.

Există însă și posibilitatea de a învăța la o școală internațională, unde taxa este între 4000 și 8000 de euro pe an.

Studenții plătesc pentru studii între 680–1,300 euro pe an, în vreme ce la o universitate particulară costurile variază între 5,500-18,000 euro pe an.

Viața în Spania: Cât costă asigurarea de sănătate în Spania

Organizația Mondială a Sănătății plasează Spania pe locul 7 în lume în ceea ce privește calitatea sistemului de sănătate. De asemenea, Spania e pe locul 2 în lume și în ceea ce privește raportul calitate-preț.

Dacă ești înregistrat ca rezident în Spania și ai un număr de asigurare socială, atunci poți avea parte de îngrijiri medicale gratuite. Pentru anumite proceduri sau intervenții e nevoie să plătești.

Pentru o asigurare privată, un pachet basic este între 30 și 50 de euro pe lună pentru persoane între 20 și 30 de ani, costul crescând odată cu vârsta persoanei care își face asigurarea.

Cât costa creșa și grădinița

Pentru copiii între trei și cinci ani, există grădinițe care sunt subvenționate de stat și, prin urmare, sunt gratuite. Ca să îți poți înscrie copilul la o astfel de grădiniță, trebuie să fii înregistrat ca rezident și să ai număr de asigurare socială. Există și varianta grădinițelor private, însă taxa poate ajunge până la 500 de euro pe lună.

Taxele în Spania

Nu e de glumit cu taxele în Spania. Tocmai ce a fost amendat Cristiano Ronaldo cu 19 milioane de euro pentru frauda fiscală, la care se adaugă și 23 de luni de închisoare cu suspendare. Așa că expații care trăiesc în Spania mai mult de 183 de zile trebuie să plătească taxe.

Iată ce taxe trebuie să plătești în funcție de venitul anual:

Venit până în 12,450: euro 19%

Venit între 12,450–20,200 euro: 24%

Venit între 20,200–35,200euro : 30%

Venit între: €35,200–60,000 euro: 37%

Peste 60,000 euro: 45%

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora