Viața lui Audrey Tatou. De la visul de a studia maimuțele, la cel mai minunat cadou din viața ei și până la micuța Amelie care a mișcat inimile de pe întreaga planetă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Viața lui Audrey Tatou. De la visul de a studia maimuțele, la cel mai minunat cadou din viața ei și până la micuța Amelie care a mișcat inimile de pe întreaga planetă

„Am, devenit incredibil de cunoscută. Fața mea apărea pe toate coperțile revistelor și mi-am pierdut libertatea. Toată lumea iubea un personaj care nu eram. Această experiență mi s-a părut extrem de opresivă și mi-am promis că nu voi mai juca niciodată un astfel de rol într-o comedie romantică”.
Share this article

Jucând rolul lui Amelie, viața și cariera lui Audrey Tatou au fost propulsate în stratosferă. Filmul a avut un succes incredibil în lumea întreagă, lucru care i-a deschis lui Tatou porțile Hollywood-ului, însă ea a ales să se distanțeze deliberat de agitația din showbizz.

Viața și copilăria lui Audrey Tatou

Născută într-o familie cu trei copii, tatăl chirurg stomatolog, iar mama învățătoare, Audrey Tatou nu și-a petrecut copilăria visând că într-o bună zi va deveni un star de cinema și că va avea o carieră de succes în actorie. Dimpotrivă, ambiția sa a fost să devină biolog și să studieze primatele. Însă părinții săi au sfătuit-o să aleagă literatura contemporană la universitate, făcându-i un cadou inedit – un curs de actorie la cea mai bună școală din Paris. Două două săptămâni de școală, Audrey a realizat că a fost pe deplin prinsă în mrejele mirajului actoriei.

Foto: pinterest

După absolvirea facultății, în modul cel mai pragmatic, Audrey Tatou a decis să-și dedice un an din viață – și nici o zi în plus – încercării de a deveni actriță. „M-am gândit: nu mă voi strădui să găsesc de lucru în acest domeniu, când nimeni nu mă vrea. Nu aveam nici o intenție să-mi petrec restul vieții lângă telefon, așteptând să sune. Însă în cursul acelui an, am aterizat într-un rol în filmul Venus Beauty Institute”. În drum spre audiție, Audrey a ratat stația de metrou și astfel a ajuns cu o oră întârziere. Se simțea atât de prost încât a izbucnit în lacrimi chiar în fața regizorului Tonie Marshall. Mișcat, Marshall a fost de acord să-i ofere lui Tatou câteva minute din timpul său, iar după audiție rolul lui Marie a fost al ei. Marie era o esteticiană naivă ce-și dorea să izbutească în viață, fiind legată într-o relație cu un om mai în vârstă, jucat de Robert Hossein. Filmul a câștigat aprecierea publicului și patru premii Cesar, inclusiv unul pentru Audrey. Cu toate acestea, Oscarul franțuzesc nu i-a furat mințile tinerei actrițe: nu fusese niciodată pasionată de bijuterii, cu atât mai puțin de premii. „A fost o sărbătoare de o seară ce nu a avut nici un impact asupra carierei mele. Jean-Pierre Jeunet mă descoperise cu mult înainte de ceremonia de premiere Cesar”.

Foto: Pinterest

Amelie, rolul special din viața lui Audrey Tatou

Dezamăgit de faptul că actrița de origine britanică, Emily Watson a refuzat rolul din noul său film, Jeunet a ales-o pe Tatou drept înlocuitoare, iar asta numai după ce i-a văzut ochii mari într-un afiș ce anunța premiera filmului Venice Beauty Institute. Inițial, filmul trebuia să se numească „Emily”, însă Watson, după ce-și câștigase faima jucând în producția lui Lars von Trier, „Breaking the Waves”, nu a dorit să învețe franceză sau să stea mult timp departe de familia ei. Așadar „Emily” a devenit ”Amelie”, o tânără ospătăriță din Montmarte care își propune să facă întreaga lume fericită făcând mici minuni care le redau oamenilor speranțele de armonie. Această poveste sentimentală și-a pus amprenta pe ceea ce avea să devină cel mai de succes film franțuzesc al tuturor timpurilor.

Faima lui Audrey Tatou a crescut brusc și ireversibil: „Am, devenit incredibil de cunoscută. Fața mea apărea pe toate coperțile revistelor și mi-am pierdut libertatea. Toată lumea iubea un personaj care nu eram. Această experiență mi s-a părut extrem de opresivă și mi-am promis că nu voi mai juca niciodată un astfel de rol într-o comedie romantică”.

După lansarea Amelie, presa a început să publice tot felul de zvonuri legate de viața amoroasă a lui Audrey Tatou. S-a spus că ar fi împreună cu Mathieu Kassovitz, partenerul său din film, însă Audrey nu a spus nimic care să confirme sau să infirme acest zvon.

După Amelie, Audrey era o ființă prețioasă, însă, de fapt, soarta făcuse ca ea să aibă șansa de a lucra în străinătate.

Foto: Shutterstock

Regizorul britanic Stephen Frears nici nu văzuse Amelie atunci când a invitat-o pe Tatou să joace rolul imigrantei turcoaice în filmul Dirty Pretty Things. Acesta a fost primul film al lui Audrey Tatou în limba engleză, deși, la vremea respectivă abia reușea să converseze în limba lui Shakespeare.

Cu toate acestea Tatou a spus mereu că se consideră o actriță franțuzoaică și va face tot posibilul ca rolurile sale să fie în limba maternă.

Legat de viața ei personală, Audrey este exagerat de discretă și tot ce se știe despre ea este că nu a fost căsătorită niciodată.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora