Viaţa lui Boris Johnson, premierul catalogat drept bufon care şi-a dorit de mic să devină „regele lumii” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Viaţa lui Boris Johnson, premierul catalogat drept bufon care şi-a dorit de mic să devină „regele lumii”

Tot la Oxford şi-a făcut intrarea şi în clubul catalogat drept de elită Bullingdon, un club în care erau primiţi doar membrii extrem de bogaţi dintre studenţii de la Oxford şi ale cărei principale ocupaţii erau banchetele măreţe şi comportamentul urât, inclusiv vandalismul restaurantelor şi camerelor studenţilor.
Share this article

Cu greu mai găseşti în istoria Marii Britanii un premier care să se apropie de personajul excentric şi controversat numit Boris Johnson. Implicat în nenumărate scandaluri, considerat de multe ori drept un bufon şi cu un talent deosebit de a comite gafe peste gafe, premierul britanic a reuşit totuşi să fie reales pe vremea când era primar al Londrei şi să scape cu bine inclusiv din recenta moţiune de cenzură a propriului partid. Viaţa lui Boris Johnson este pe de-a întregul agitată şi complicată şi aşa i-a fost încă de la naştere.

Boris Johnson, o copilărie agitată

Alexander Boris de Pfeffel Johnson s-a născut pe 19 iunie 1964, la New York, primul dintre cei 4 copii ai familiei. Având dublă cetăţenie, britanică şi americană, Boris Johnson are rădăcini şi mai diverse: străbunicul din partea tatălui a fost un jurnalist turc intrat ulterior în politică şi ajuns ministru de interne, însă arborele genealogic are în el şi ramuri elveţiene, germane, irlandeze, franţuzeşti, belgiene, olandeze şi evreieşti.

Foto: childhoodbiography.com

La fel de diversă i-a fost şi copilăria. Locurile de muncă ale tatălui l-au plimbat prin 32 de oraşe diferite din SUA şi Regatul Unit în primă fază, apoi prin alte ţări. Diagnosticat de mic cu hipoacuzie, corectată mai târziu prin introducerea unor implanturi în urechi, actualul premier britanic a fost în primii ani un copil extrem de liniştit şi de studios. Părinţii i-au introdus pe el şi pe fraţii săi încă de foarte devreme în tot ceea ce presupune activităţi culturale şi le-au transmis necesitatea de a fi ambiţioşi ca să obţină ceea ce-şi doresc. Iar Boris a visat de mic foarte sus.

Vreau să fiu regele lumii!

9 ani avea când a ajuns în Belgia, unde tatăl său s-a angajat la Comisia Europeană. Aici a învăţat franceza şi tot aici a cunoscut-o pe cea care mai târziu avea să-i devină soţie, Marina Wheeler.

Boris, Leo, Rachel şi mama lor, foto: childhoodbiography.com

2 ani mai târziu mama sa a fost diagnosticată cu depresie şi internată într-o clinică, aşa că Boris şi fraţii săi au fost trimişi într-un internat din Marea Britanie. Aici s-a îndrăgostit de rugby, dar a descoperit şi pasiunea pentru latină şi greaca veche. Tot aici a fost şi ţinta ironiilor pentru rădăcinile sale turceşti şi schimbările dese de locuinţă, fapt ce a avut o influenţă extremă asupra comportamentului şi atitudinii sale în public.

Foto: childhoodbiography.com

Cele mai bune şcoli, cele mai bune relaţii

Ambiţia de a fi „regele lumii” l-a ajutat să primească o bursă la prestigiosul colegiu Eton, acolo unde învăţau doar copiii familiilor nobiliare, inclusiv cei ai familiei regale şi cei proveniţi din familii extrem de avute. 20 dintre cei mai cunoscuţi premieri ai Marii Britanii au fost şcoliţi la Eton.

Boris şi-a lăsat şi el amprenta la colegiu. A fost secretarul societăţii de dezbateri a colegiului, dar şi editorul ziarului şcolii, The Eton College Chronicle. A câştigat o nouă bursă, de această dată la Oxford, unde a studiat literatura clasică şi a făcut parte din generaţia care avea să domine câţiva ani mai târziu politica şi presa britanică.

La Balliol College, Oxford, foto: childhoodbiography.com

Aici a continuat să joace rugby şi a fost editor al revistei satirice Tributary. În 1986 câştigă şi funcţia de preşedinte al sindicatului colegiului, după ce cu 2 ani înainte pierduse alegerile, iar activităţile sale arată fără urmă de îndoială care sunt interesele sale majore în viaţă: rugbyul, jurnalismul şi politica. A înţeles rapid că şansele de a fi un foarte bun jucător profesionist nu sunt dintre cele mai bune, aşa că s-a concentrat pe celelalte 2.

Tot la Oxford şi-a făcut intrarea şi în clubul catalogat drept de elită Bullingdon, un club în care erau primiţi doar membrii extrem de bogaţi dintre studenţii de la Oxford şi ale cărei principale ocupaţii erau banchetele măreţe şi comportamentul urât, inclusiv vandalismul restaurantelor şi camerelor studenţilor. Aici a cunoscut-o şi pe Allegra Mostyn-Owen, cea cu care s-a însurat la vârsta de numai 23 de ani.

Boris Johnson și David Cameron, în spatele său, la Oxford, foto: childhoodbiography.com

Drumul spre politică a trecut prin jurnalism

Imediat după finalizarea studiilor s-a angajat la o firmă de consultanţă, însă activitatea era prea plictisitoare pentru gustul său, aşa că şi-a dat demisia după numai o săptămână. Cu ajutorul relaţiilor familiei a primit apoi un post de stagiar la The Times. Nici aici nu a stat prea mult. A fost concediat după ce a ieşit la iveală faptul că a falsificat un citat.

A fost însă angajat apoi la The Daily Telegraph datorită unuia dintre foştii colegi de la Oxford, Max Hastings. Deşi scriitura lui era considerată învechită Boris Johnson a reuşit să ajungă editor adjunct şi editorialist şef în domeniul politic. S-a remarcat în special după ce a devenit corespondent la Bruxelles prin virulenţa sa faţă de instituţiile europene.

Întors la Londra a făcut prima încercare de a accede în politică, însă a ratat alegerile parlamentare şi a continuat să lucreze ca jurnalist. În aceeaşi perioadă i-a apărut numele şi în primul scandal public dintr-o serie ce avea să fie foarte lungă, asta după ce un fost prieten de la Oxford, condamnat pentru fraudă, a fost înregistrat în timp ce îi cerea adresa unui jurnalist ca să poată trimite pe cineva să îl bată.

Cu toate astea cariera lui jurnalistică a continuat să crească. A devenit editorialist pentru The Spectator, iar apariţiile în cadrul emisiunii Have I Got News for You i-au adus şi notorietatea la nivel naţional. A început să fie invitat tot mai des în emisiuni tv cu mare priză la public: Question Time, Top Gear sau Parkinson.

A vrut să fie rege, a ajuns premier

Impulsionat de celebritatea în continuă creştere Johnson încalcă promisiunea făcută proprietarului The Spectator, care îl făcuse redactor-şef cu condiţia să renunţe la politică, şi intră din nou în alegeri din partea Partidului Conservator. De această dată ţinteşte un loc sigur şi în 2001 câştigă circumscripţia Henley-on-Thames. Este reales 4 ani mai târziu în urma controverselor şi scandalurilor în care a fost implicat în această perioadă.

2 ani mai târziu intră în cursă pentru primăria Londrei, pe care o şi câştigă în 2008. Renunţă la mandatul de deputat, dar îşi păstrează rubrica din Telegraph pentru care primeşte 250.000 de lire sterline pe an, o altă decizie controversată care însă pare să nu-i afecteze evoluţia politică. Ca primar a interzis consumul de alcool în transportul public, a introdus un sistem de închiriat biciclete şi a decis achiziţia de autobuze noi pentru sistemul de transport. A fost suficient ca să fie reales în funcţie 4 ani mai târziu.

Îşi asumă rolul de purtător de cuvânt al taberei Leave după ce premierul de atunci al Marii Britanii, fostul prieten de la Oxford, David Cameron convoacă referendumul referitor la apartenenţa Regatului Unit la Uniunea Europeană. 3 ani mai târziu, după ce britanicii au votat în favoarea Brexit, Boris Johnson este ales preşedinte al Partidului Conservator şi devine favorit la funcţia de prim-ministru după demisia Theresei May, post pe care îl preia în iulie 2019.

De atunci a avut parte de alte scandaluri, de cereri de demisie, o pandemie pe care a fost acuzat că a gestionat-o extrem de prost şi o moţiune de cenzură din partea propriului partid căruia i-a supravieţuit.

Foto: silviusergiu.ro

3 soţii, 7 copii, amante fără număr

Nici viața personală a premierului britanic nu a fost mai liniștită. La 23 de ani s-a căsătorit cu colega sa de la Oxford, Allegra Mostyn-Owen însă nu avea să fie și ultima sa căsnicie. Cei 2 au divorțat amiabil în 1993 și au rămas prieteni de atunci.

Boris Johnson și Allegra Mostyn-Owen în 1986, foto: theguardian.com

12 zile a rămas Boris Johnson necăsătorit. S-a însurat rapid cu prietena sa din copilărie, Marina Wheeler, cu care a rămas împreună vreme de 25 de ani şi 4 copii, 2 fete şi 2 băieţi. Marina era, de altfel, deja însărcinată atunci când au făcut nunta.

Borij Johnson și Marina Wheeler, thetimes.co-uk

Căsnicia lor, deşi lungă, nu a fost cea mai fericită, mai ales că politicianul nu îşi ţinea prea bine ascunse relaţiile extraconjugale. În timp ce una dintre femeile cu care a călcat strâmb a ales să facă avort după ce a realizat că a rămas însărcinată cu premierul, o alta a decis să păstreze copilul şi a dat naştere unei fiice, cel de-al cincilea copil al lui Boris Johnson.

În timpul pandemiei de coronavirus a decis să se căsătorească pentru a treia oară cu iubita sa cu 24 de ani mai tânără, Carrie Symonds, cea care i-a dăruit cel de-al şaselea copil, un băieţel, iar în decembrie 2021, încă o fetiţă.

Borij Johnson și Carrie Szmonds, foto: tatler.com
Citește și: Dosarul Partygate. Boris Johnson şi-a cerut scuze, dar nu-şi dă demisia – LIFE.ro

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora