Dosarul Partygate. Boris Johnson şi-a cerut scuze, dar nu-şi dă demisia - LIFE.ro
Mergi la conținut

Dosarul Partygate. Boris Johnson şi-a cerut scuze, dar nu-şi dă demisia

Boris Johnson a refuzat categoric să-şi dea demisia. A mers totuşi în Parlament ca să-şi prezinte public scuze şi să-i asigure pe cei prezenţi că şi-a învăţat lecţia.
Share this article

Marea Britanie renunţă la restricţii şi vrea să dea uitării pandemia de coronavirus. Nu uită însă că în timp ce autorităţile le impuneau reguli dintre cele mai dure, mai marii Guvernului îşi duceau vieţile nestingheriţi. Dosarul Partygate l-a dus pe premier în faţa Parlamentului, iar Boris Johnson şi-a cerut scuze, dar a exclus ideea unui demisii.

Boris Johnson: scuze, da, demisie, ba

În timp ce Marea Britanie era în lockdown, iar locuitorii ţării erau îndemnaţi să respecte restricţiile severe impuse de autorităţi, în Downing Street, reşedinţa oficială a prim-ministrului din regat şi în câteva birouri guvernamentale erau organizate petreceri, una chiar în ajunul funeraliilor prinţului Philip.

Citeşte şi: Prințul Philip și povestea sa: dragoste, datorie, secrete întunecate și zvonuri niciodată comentate. Vor veni prințul Harry și Meghan Merkle la înmormântare? – LIFE.ro

Dacă iniţial premierul a încercat să nege organizarea lor sau prezenţa lui la vreuna dintre petreceri, raportul investigaţiei făcută în acest caz a fost nemilos. Concluziile investigaţiei menţionează serioase eşecuri de leadership şi judecată slabă în rândul membrilor Guvernului britanic.

„Cel puţin unele dintre aceste întâlniri arată un eşec serios în a respecta nu doar standardele aşteptate de la cei care lucrează în inima Guvernului, dar şi standardele aşteptate de întreaga populaţie britanică la acel moment.” – extras din raport

În timp ce milioane de oameni nu şi-au putut vizita rudele sau prietenii luni de zile, la reşedinţa premierului se ţineau petreceri la care invitaţii erau îndemnaţi să vină cu alcool. Opoziţia, dar şi parlamentari din propriul partid i-au cerut lui Boris Johnson să-şi dea demisia.

„Premierul a impus restricţii serioase asupra libertăţilor cetăţenilor britanici. Ei aveau dreptul să se aştepte ca premierul lor să citească şi să înţeleagă aceste reguli. Fie nu le-a citit, fie nu le-a înţeles, fie s-a gândit că regulile nu i se aplică. Care răspuns este cel corect?” – Theresa May, fost prim-ministru al Marii Britanii

Boris Johnson a refuzat categoric să-şi dea demisia. A mers totuşi în Parlament ca să-şi prezinte public scuze şi să-i asigure pe cei prezenţi că şi-a învăţat lecţia.

„Îmi pare rău pentru lucrurile pe care nu le-am făcut corect şi îmi pare rău pentru modul în care a fost tratat subiectul. Înţeleg şi voi remedia situaţia.” – Boris Johnson

Premierul a promis în faţa parlamentarilor că va face schimbări administrative serioase în gestionarea Downing Street şi a dat asigurări că Guvernul său este în continuare demn de încrederea populaţiei. A accentuat în discursul său realizările de după Brexit, reuşita campaniei de vaccinare, dar şi răspunsul la criza ucraineană.

Foto: vox.com

Consilierii îl părăsesc pe Boris Johnson

Scuzele nu au fost însă suficiente pentru unii dintre apropiaţii săi. Patru dintre cei mai apropiaţi consilieri ai săi, în frunte cu şeful său de cabinet, şi-au dat demisia după apariţia lui Boris Johnson în Parlament.

Prima care a anunţat că renunţă la funcţia sa, a fost directoarea Unităţii Politicii din Downing Street, Munira Mirza, care i-a şi reproşat premierului faptul că ar fi lansat o acuzaţie înşelătoare la adresa liderului opoziţiei în timpul apărării sale din Parlament. Boris Johnson l-a acuzat pe Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, că i-a permis pedofilului Jimmy Savile să scape de justiţie, Starmer fiind la acel moment la conducerea Parchetului. La rândul său, Starmer a spus că prim-ministrul nu face altceva decât să repete teorii conspiraţioniste fasciste, menite să-i câştige în mod ieftin capital politic.

A fost o referire partizană şi nepotrivită într-un caz îngrozitor de abuzuri sexuale asupra copiilor.” – Munira Mirza

Directorul Departamentului de comunicare din Downing Street, Jack Doyle, despre care se crede că a participat şi el la petrecerile respective, şi-a anunţat şi el demisia. Au urmat alte 2 demisii: cea a şefului de personal Dan Rosenfield şi a secretarului principal Martin Reynolds.

Citeşte şi: Cum afectează Brexit industria de divertisment britanică – LIFE.ro
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora