Viața lui Edward Norton, actorul nominalizat la Oscar încă de la primul rol. De la copilăria într-o familie privilegiată, la universitatea Yale și până la rolurile de psihopat ce i-au adus premiile mult visate - LIFE.ro
Mergi la conținut

Viața lui Edward Norton, actorul nominalizat la Oscar încă de la primul rol. De la copilăria într-o familie privilegiată, la universitatea Yale și până la rolurile de psihopat ce i-au adus premiile mult visate

Debutul în cinematografie i-a adus și prima nominalizare la Oscar, dublată de cea pentru rolul din 1998 în American Histoy X. Au urmat filme precum The Incredible Hulk, Pride and Glory, Moonrise Kingdom, The Grand Budapest Hotel sau Birdman
Share this article

Aș putea spune că prima dată m-am îndrăgostit de Edward Norton după ce l-am văzut jucând în Primal Fear, iar după American History X, am rămas de-a dreptul fascinată. Încă de atunci am vrut să știu cum a fost viața lui Edward Norton și ce se ascunde în spatele unui geniu al cinematografiei.

Astfel am aflat că fiind născut într-o familie privilegiată din Boston, Edward Norton a pășit pe drumul cinematografiei la doi ani după ce a absolvit Yale University în 1991.

Însă a cochetat cu teatrul înainte de a fi ales în primul său rol cinematografic, în 1996, acela al unui tânăr acuzat că l-a ucis pe preotul care avea grijă de el, în filmul Primal Fear. Debutul în cinematografie i-a adus și prima nominalizare la Oscar, dublată de cea pentru rolul din 1998 în American Histoy X. Au urmat filme precum The Incredible Hulk, Pride and Glory, Moonrise Kingdom, The Grand Budapest Hotel sau Birdman. Zilele trecute l-am revăzut pe HBO, într-un film recent, Motherless Brooklin, într-un rol din nou excepțional.

Edward Norton în Primal Fear

Viața și copilăria lui Edward Norton

Viața lui Edward Norton începe pe data de 18 august 1969, în Boston, Massachusetts. Tatăl lui, Edward Norton Sr. a fost procuror federal sub administrația președintelui Jimmy Carter, iar mama sa, Robin, a fost profesor de engleză.

Tânărul Edward, cel mai mare dintre cei trei copii ai familiei, a crescut într-o comunitate progresivă și multiculturală din Columbia, Maryland, care a fost fondată de bunicul său, James Rouse (dezvoltatorul imobiliar din faimosul Faneuil Hall Marketplace din Boston).

Norton a fost un tânăr extrem de inteligent și serios, care a ales actoria încă de la vârsta de 5 ani, după ce a văzut o babysitter interpretată în piesa „If I Were a Princess”. La scurt timp după aceea, a monopolizat scena în piesa „Annie Get Your Gun” la Orenstein’s Columbia School for Theatrical Arts și se zvonește că ar fi pus întrebări de genul „Care este obiectivul meu pe această scenă?” la frageda vârstă de 8 ani.

Edward Norton în copilărie. Foto: Zoomboola

Norton a continuat să joace (dar și să joace baschet) pe tot parcursul liceului și, după absolvire, a plecat la Yale pentru a urma studii de astronomie, istorie și japoneză. A jucat în mai multe producții universitare, de multe ori pe scenele în aer liber din campusul facultății.

După absolvire, în 1991, cu o diplomă de istorie în buzunar, Norton s-a mutat în Japonia, unde a lucrat pentru compania bunicului său, Enterprise Foundation, o afacere dedicată înființării de locuințe internaționale, pentru oamenii cu venituri mici. Abia după întoarcerea sa la New York, în 1994, Norton a decis să lase deoparte toate celelalte job-uri și să-și dedice energia și inteligența actoriei.

Edward Norton în adolescență, pe vremea când era student la Yale

Viața lui Edward Norton – un star de cinema încă de la debut

În timp ce lucra ca ospătar pentru a se întreține, Norton a apărut în mai multe producții off-off-Broadway, inclusiv „Lovers” al lui Brian Friel și „Reconcilierea italiano americană” a lui John Patrick Shanley. După ce l-a impresionat pe celebrul dramaturg Edward Albee într-o audiție, Norton a fost distribuit în următoarea sa producție, Fragments, și apoi a câștigat un loc în New York Signature Theatre Company.

Între timp, producătorii unui thriller de la Hollywood se luptau să găsească un co-star pentru actorul Richard Gere, care amenința să renunțe la producția respectivă. După ce Leonardo DiCaprio a refuzat rolul, castingul a început la audițiile la care au participat 2.100 de actori și niciunul dintre ei nu a reușit să surprindă subtilitățile unui băiat sudic, aparent inocent, în marginea nebuniei.

Norton s-a prezentat la audiție, cu un impecabil accent sudist și le-a spus regizorilor de casting că provine din estul Kentucky. În timpul audiției, s-a ghemuit într-un colț și a decis să-i dea tânărului o bâlbâială, surprinzând regizorii de casting cu intensitatea convingătoare a performanței sale. Norton a fost imediat ales și ulterior a fost creditat pentru salvarea Primal Fear (1996) din analele obscurității de la Hollywood. A câștigat un Glob de Aur și o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.

În ceea ce privește succesul său în film, Norton a comentat că „puterea revelației despre cine era cu adevărat personajul meu în acel film se baza, în parte, pe faptul că oamenii nu aveau absolut nicio cunoștință anterioară despre mine. Nu aveau niciun motiv să aștepte o voce diferită sau ceva diferit de ceea ce li s-a prezentat inițial.” Datorită vitalității și importanței acestei „revelații”, Norton a ales să rămână cât mai reticent cu privire la viața sa personală, pentru a nu polua prospețimea portretizărilor sale.

Numai cu puterea cuvântului „din gură în gură” de la Hollywood, Norton a avut câteva roluri serioase în filme, înainte ca Primal Fear să ajungă în cinematografe. El a fermecat publicul (și a adăugat cântatul și dansul pe lista sa de talente) ca Holden, în „Everybody Says I Love You” (1996), semnat de Woody Allen. Apoi a jucat un avocat dureros de loial care apără cel mai notoriu pornograf american din controversatul film al lui Milos Forman, The People vs. Larry Flynt (1996).

Viața personală a lui Edward Norton

Ceva mai târziu după debutul său cinematografic, Edward Norton a început o relație cu colega sa din filmul Larry Flynt, rockerița Courtney Love. După ce aceasta din urmă a fost denigrată într-un articol din New Yorker, Norton și-a afișat loialitatea din viața reală, sărindu-i în ajutor.

Edward Norton și Drew Barrymore. Foto: Pinterest

În 1996, tragedia din viața lui Edward Norton a umbrit succesul său artistic. Bunicul său s-a stins din viață și, în mai puțin de un an de zile, mama sa a murit în urma unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale. Norton a organizat ulterior o proiecție a filmului „Everybody Says I Love You”  în Baltimore cu scopul de a dona încasările echipei de cercetare în oncologie a spitalului Johns Hopkins, care a operat-o pe mama sa.

Azi Edward Norton este căsătorit cu Shauna Robertson, un producător canadian de film, iar în 2013 s-a născut primul lor copil.

Norton este, de asemenea, cunoscut pentru activismul său ecologic și pentru sprijinul acordat proiectelor de energie regenerabilă. El susține, de asemenea, cauze sociale, cum ar fi îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu venituri mici.

Edward Norton și soția sa. Foto: shutterstock

Viața lui Edward Norton, criticile și succesul

Rolul secundar al lui Norton în Rounders (1998), unde a jucat alături de colegul aflat pe atunci în plină ascensiune, Matt Damon, i-a adus foarte multe laude, însă performanța sa feroce din punct de vedere emoțional ca neo-nazist reformat în American History X (1998) i-a adus cea de-a doua nominalizare la Oscar – de data aceasta pentru cel mai bun actor în rol principal. Norton își dovedise din nou abilitatea de a schimba aproape fără efort uneltele psihologice într-un personaj.

Janet Maslin a scris despre prestația sa în The New York Times că „după ce și-a făcut debutul electrizant pe ecran cu un rol esențial în Primal Fear, Norton joacă acum un personaj cu două fațete și cu mai multă furie”.

Am încercat multă vreme să-mi imaginez cum au văzut regizorul și scenaristul personajul lui Norton, însă sunt convinsă că nu era nimic prevăzut din intensitatea caracterului pe care el a putut să-l interpreteze într-un mod dureros de emoționant. American History X este un film care are nevoie de timp să se așeze în conștiința oamenilor, după ce a fost vizionat.

Edward Norton și Brad Pitt, în Fight Club

În 1999, Norton a făcut echipă cu Brad Pitt într-un alt rol intens și tumultuos ca tânăr fără nume în Fight Club, semnat de David Fincher și bazat pe romanul de debut al lui Chuck Palanhiuk. Norton joacă rolul unui tânăr profesionist singuratic, care simulează boala, pentru a participa la grupuri de susținere a bolii și a se conecta cu ceilalți, până când îl întâlnește pe Tyler Durden (Pitt), fondatorul Fight Club – un grup subteran care descoperă o eliberare a agresivității prin lupte brutale. Filmul a devenit un hit și l-a catapultat în mod oficial pe Norton pe tărâmul actorilor din A-List.

Probabil sunt subiectivă, dar în majoritatea filmelor din top 10 preferințe personale, Edward Norton a jucat un rol important.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora