Viața lui Mickey Rourke: de la boxer profesionist la actor de top și sex simbol căzut în dizgrație - LIFE.ro
Mergi la conținut

În vârstă de 66 de ani, viața lui Mickey Rourke a fost un mix între agonie și extaz. Boxerul profesionist devenit un actor de top și un sex simbol al anilor ’80 a intrat într-un con de umbră din care nu credea că o să mai iasă vreodată. “Nu-i ușor să trăiești 12 ani falit și în dizgrație”, spunea Rourke într-un interviu. A găsit putere să revină în showbiz, a luat Globul de Aur pentru TheWrestler, a primit rolul răufăcătorului în Iron Man 2, dar a jucat apoi și în alte filme cu succes de box office. În prezent, Mickey Rourke a devenit de nerecunoscut din cauza obsesiei sale pentru operații estetice, ajungând din această cauză o țintă constantă pentru paparazzi.

Foto: Hepta

Viața lui Mickey Rourke: din ringul de box pe marile ecrane

Mickey Rourke, pe numele lui adevărat Philip Andre Rourke Jr, s-a născut pe 16 septembrie 1952, la New York, însă familia lui s-a mutat la scurt timp în Florida. Deși nu se cunosc multe aspecte legate de copilăria sa, actorul a făcut aluzie la faptul că i-a fost greu să crească alături de un tată abuziv și cinci frați vitregi care îl necăjeau mereu. La școală era genul sportiv, ajungând la numai 12 ani să câștige primul său meci oficial de box.

În 1971 a suferit o accidentare serioasă la cap în meciul împotriva campionului Luis Rodriguez, iar medicii i-au recomandat să ia o pauză de un an. Până atunci câștigase deja 27 de meciuri, dintre care 17 prin knock-out. A suferit numai trei înfrângeri.

Retras temporar din box, a început să fie interesat de actorie. Pentru noua carieră pe care o avea în plan, Rourke a împrumutat 400 de dolari de la sora sa pentru a lua lecții de actorie la New York. În 1979 a primit primul său rol important în filmul lui Steven Spielberg “1941”, însă cu adevărat celebru a devenit după ce a jucat în “Body Heat”, în 1981. După aceea i-a fost mai ușor să obțină roluri bune: a apărut în “Diner”, în “Rumble Fish” și în “Nouă săptămâni și jumătate”, filmul care l-a transformat într-un super star și un adevărat sex simbol.

Foto: Hepta

Un actor dificil pe platourile de filmare

Statutul de super star l-a schimbat pe Mickey Rourke, care a devenit, în timp, un actor dificil, cu care se lucra foarte greu.  “Să lucrezi cu Mickey este un coșmar. Este foarte periculos pe platourile de filmare, pentru că nu știi niciodată ce are de gând să facă”, spunea despre el regizorul Alan Parker, cu care a lucrat în “Angel Heart”, în 1987.

De la super star risipitor la om falit

“Nu mă uitam deloc la bani și când cheltuiești în ritmul în care o făceam eu, aceștia ajung să dispară repede. Am cumpărat șase Cadillacuri cu cash și le-am dat mai departe. În 1986 am dat 97.000 de dolari pe o mașină care aparținea Șahului Iranului. El o folosea în deșert, era dotată antiglonț, foarte grea și nici măcar nu am putut să o aduc până în fața casei. Într-o zi s-a stricat închiderea centralizată de la geamuri și am vândut-o cu 20.000 de dolari. Am avut-o timp de două luni și am condus-o de cinci ori. Cam 20.000 de dolari pe plimbare…”, povestea Rourke într-un înrerviu.

Rourke a început să aibă probleme și în viața personală: soția sa, Debra Feuer, a intentat divorț în 1989. Însă Rourke nu a stat prea mult timp celibatar: în 1990 a întâlnit-o pe Carre Otis pe platourile de filmare de la “Wild Orchid”, iar doi ani mai târziu aceasta i-a devenit soție. Nu a durat prea mult relația lor, Rourke ajungând în închisoare în urma unor acuzații de abuz din partea soției.

Cu reputația distrusă, Rourke a luat decizia să se retragă din lumea filmului și să revină în ringul de box. La 38 de ani. “M-am întors la box pentru că ajunsesem să mă autodistrug”, spunea Rourke. Din păcate, viața lui Mickey Rourke nu a luat întorsătura pe care acesta și-o dorea. Deși a câștigat șase meciuri din opt, s-a ales cu câteva accidentări grave – nas spart, coaste și degete rupte, plus pierderi de memorie.

“Sunt un bărbat foarte mândru. Să locuiești în Los Angeles, un oraș construit pe invidie, echivalează cu cât de bun a fost ultimul tău film. Nimeni nu știa cât de falit eram. Plăteam 500 de dolari pe lună pe o cameră cu ieșire pe terasă pentru câinii mei. Un prieten îmi mai dădea câteva sute de dolari pe lună ca să am de mâncare. Îmi sunam fosta soție și plângeam ca un copil”, povestea Mickey Rourke într-un interviu.

Foto: Hepta

Revenire de succes în showbiz

Așa că, în 1995, Rourke a renunțat din nou la box și a încercat să găsească o cale să revină în atenția producătorilor de la Hollywood. A apărut în filme precum Rainmaker (1997), Man on Fire (2004) sau Sin City (2005). Însă rolul care i-a adus din nou respectul fanilor și al criticilor a fost cel al lui Randy „The Ram” Robinson din Luptătorul / The Wrestler, din 2008, pentru care a primit și Globul de Aur.  În 2010 a primit rolul răufăcătorului în Iron Man 2 și a apărut și în The Expendables (2010) și Immortals (2011). În urma acestei reveniri spectaculoase, Mickey Rourke a avut onoare să își lase amprentele pe celebra Walk of Fame, în 2011. De atunci, a mai apărut în A Dame to Kill For (2014) și War Pigs (2015).

Foto: Hepta

Dependent de operații estetice

În ultimii ani, actorul a ajuns în atenția tabloidelor din cauza multiplelor operații estetice pe care și le-a făcut. Acesta le-a justificat prin faptul că trebuia să repare stricăciunile provocate în anii petrecuți în ring. Însă Rourke arată din ce în ce mai schimbat, uneori de nerecunoscut. “Cele mai multe dintre ele le-am făcut ca să îmi repar dezastrul de pe față, însă am mers la doctorul greșit”, a mărturisit Rourke.

De câțiva ani, actorul are o relație cu o tânără rusoaică cu 33 de ani mai tânără ca el – Anastassija Makarenko.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora