Viața lui Rembrandt, artistul cu sufletul rănit și cu pensula de aur. Cum morțile celor dragi au scos la iveală un talent de geniu

Viața lui Rembrandt, unul dintre cei mai importanți pictori olandezi și europeni, a fost presărată cu o mulțime de tragedii, deziluzii și suferințe. Însă, așa cum adeseori se spune, suferințele din interiorul unui suflet sunt cele care pot scoate la lumină talentul desăvârșit.

A început să picteze încă de mic, iar în anii maturității sale artistice a realizat adevărate capodopere de artă, picturi ce înfrumusețează azi pereții celor mai importante muzee din lume.

Viața și copilăria lui Rembrandt

Rembrandt Harmenszoon van Rijn s-a născut la data de 15 iulie 1606 în Leiden, Olanda. A fost al optulea dintre cei nouă copii ai familiei. Tatăl său era morar, iar mama era fiica unui brutar din localitate, motiv pentru care erau considerați ca făcând parte dintr-o familie destul de înstărită. Încă de mic părinții i-au observat talentul pentru pictură și s-au asigurat că primește cea mai bună educație. Până la 14 ani a urmat cursurile Școlii Latine, iar cu numai două luni înainte de împlinirea acestei vârste a fost admis la universitatea din Leiden. Aici a studiat materiile clasice precum gramatica, mitologia romană și a început să facă primele schițe de desen. Numai că toate aceste cursuri îl plictiseau așa că, într-o bună zi, a decis să abandoneze universitatea.

Timp de trei ani a fost ucenicul lui Jacob van Swanenburgh, iar apoi l-a servit pe Pieter Lastman pentru încă șase luni.

Cea mai veche pictură semnată de Rembrand care a supraviețuit până astăzi este „Piatra Sfântului Ștefan”.

Viața lui Rembrandt și primele capodopere

În 1624 Rembrand și-a deschis propriul studio de pictură în orașul natal, avându-l ca partener pe bunul său prieten Jan Lievens. Trei ani mai târziu cei doi au început să accepte studenți ca ucenici. Unul dintre ei, Gerard Dou s-a dovedit a ajunge un mare pictor mai târziu.

Cândva în 1629, un om de stat pe nume Constatijn Huygens i-a procurat lui Rembrandt toate comisiile de la curtea de la Haga. Reputația lui a crescut constant.

După ce tatăl său a murit în aprilie 1630, Rembrandt s-a mutat la Amsterdam, avându-l coleg de cameră pe un dealer de artă, Hendrick van Uylenburgh. Din acest moment viața lui Rembrandt s-a schimbat semnificativ. A devenit pictor full time, ocupându-se numai de arta sa, în loc să-și mai piardă timpul fiind profesor pentru alți studenți.

Patru ani mai târziu s-a căsătorit cu verișoara lui Hendrick, Sakia van Uylenburgh, la biserica locală. În același an Rembrandt a devenit cetățean al orașului Amsterdam.

Una dintre cele mai faimoase picturi ale sale, „Orbirea lui Samson” a fost creată în 1936. Povestea tabloului a fost luată din Biblie. Samson este un om foarte puternic, iar sursa forței sale este părul lui. El îi spune acelei femei că l-a făcut să o iubească ca să-i taie părul. Ea fuge la prietenii ei, iar aceștia îi scot ochii. Teatralitatea acestei opere este absolut impresionantă.

Clarobscurul forțează imaginea din jur să fie întunecată și apare un fel de perdea pentru scena care este amplasată în centru. Acolo, lumina izbucnește, arătându-l pe Samson fiind orbit de un individ mai puțin demn, filistean. Dalila, fata care l-a păcălit, fuge în spate să poată să privească. Rembrandt este considerat un artist baroc datorită utilizării clarobscurului și a evenimentelor dramatice prezentate în opera sa.

Tragediile din viața de familie a lui Rembrandt

În 1639 Rembrandt și Sakia se mută într-un cartier foarte elegant. Aici se nasc cei patru copii ai lor. Rumbartus, care a murit la două luni după naștere, Cornelia, care moare și ea la trei săptămâni după naștere, o altă fiică ce primește tot numele Cornelia și care se prăpădește și ea la numai o săptămână de la venirea pe lume și Titus, singurul copil ce a supraviețuit. La scurt timp, soția sa a murit și ea, la o vârstă foarte fragedă, tragedie ce l-a devastat pe Rembrandt.

În 1942, anul nașterii lui Titus, Rembrandt a pictat „Ceas de Noapte”, nume primit de la Sir Joshua Reynolds. Tabloul reprezintă o scenă a muschetarilor ce ar fi trebuit să o acompanieze pe Maria de Medici în voiajul ei. Când acest tablou a fost găsit, era foarte murdar și s-a crezut că este o scenă de noapte, de unde și porecla. După ce a fost curățat a devenit strălucitor ca ziua, însă numele i-a rămas.

Rembrandt a angajat o menajeră care să-l ajute să-l crească pe Titus. Numele ei era Hendrickje Stoffels și împreună cu ea a avut o fiică, Cornelia, ce a supraviețuit până la vârsta adultă. Nu au fost niciodată căsătoriți însă, din moment ce au trăit împreună relația lor a fost considerată ca fiind căsătorie de drept comun.

În 1656 Rembrandt a ajuns în pragul falimentului deoarece cheltuielile sale au crescut simțitor, invers proporțional cu veniturile. Astfel a fost nevoit să se mute într-o casă mai modestă, iar acest lucru i-a adus o mare liniște sufletească deoarece a părăsit locul încărcat de atât de multe amintiri triste.

Viața și opera lui Rembrandt

De-a lungul vieții Rembrandt a pictat mai multe autoportrete, 40 mai exact. Unul dintre cele mai bune, Autoportret, a fost pictat în 1658. Îl descrie pe Rembrandt într-un costum din Evul Mediu, dar cu o mimă extrem de serioasă. Acest factor de comedie juxtapus cu o astfel de solemnitate este obișnuit în majoritatea portretelor sale.

Pentru a-și câștiga traiul, Rembrandt și Hendrickje au deschis o galerie de artă. Vindeau tablouri semnate de Rembrandt, dar și ale altor pictori locali. Însă câștigurile erau destul de modeste. Hendrickje a murit în 1663, însă Rembrandt a continuat să țină galeria. În 1668 fiul lui, Titus, s-a căsătorit. Soarta a vrut să moară șase luni mai târziu.

Nora sa a dat naștere unei fetițe, iar Rembrandt a fost nașul micuței și s-a mutat împreună cu ele. Aici a pictat una dintre ultimele sale lucrări, „Fiul Risipitor”. Acest tablou este o altă narațiune biblică, extrasă din cartea lui Luca. Fiul îi spune tatălui său că în loc să-i lase moștenirea după ce acesta din urmă va muri, mai bine i-o dă acum ca să se poată bucura de ea. Tatăl este de acord, iar fiul acceptă. Patru ani tatăl nu-și vede fiul până într-o zi când băiatul apare la ușa lui purtând haine zdrențuite. El îi spune tatălui ce s-a întâmplat iar în pictură tatăl își îmbrățișează fiul, arătându-i iertarea.

Rembrandt a murit la scurt timp după ce a terminat această pictură, pe 4 octombrie 1669. Este îngropat la Amsterdam, într-un mormânt nemarcat. De-a lungul anilor a pictat 300 de tablouri, a făcut 300 de tipărituri și a realizat aproape 2000 de desene.

Obiectivul său de-a lungul carierei a fost să reprezinte „cea mai mare și mai naturală mișcare”, pe care, personal, consider că a realizat-o.