L-am bănuit un mare iubitor al vieţii, dar doar l-am bănuit. Recunosc că la evenimentele modene, de pildă, nu mă atrăgea ideea de a sta prea mult în preajma lui, fiindcă nu ştiam ce să spun, cum să mă port. Mi se părea rece. El spune că l-am crezut arogant, înfumurat, chiar. Nu ştiu dacă aş merge până acolo, dar în orice caz, prea prietenos nu l-am simţit. Am colaborat mult la revistele de care m-am ocupat ani buni de zile, a fost o relaţie profesională fără cusur. Om serios, se ţinea de cuvânt, răspundea la întrebări, era punctual etc. Niciodată nu a fost ceva de reproşat.
Acum mai bine de o lună am nimerit împreună într-un grup invitat să descopere minunile vinului Liliac, de la cele legate de pământul din care vine, până la paharul din care curge greoi sau, dimpotrivă, zvelt şi vesel. Şi am descoperit un Virgil Ianţu pus pe glume, fin cunoscător al vinului şi cu o mare rezistenţă la puterile acestuia. Am descoperit, cum s-ar zice, un boem. L-am văzut cum m-a privit atunci când am turnat nişte apă în vin. Mi-a adus aminte de Păstorel Teodoreanu care zicea: „Când înjoseşti şi sucul ei, şi via,/ Şi cu sifon spurci vinul pe care vrei să-l bei,/ Nu te gândeşti tu, oare, mişel între mişei,/ Că pângăreşti natura şi compromiţi beţia?”
Şi, iată că începând de săptămăna aceasta, veţi avea ocazia să aflaţi şi voi mai multe despre Virgil Ianţu în interviurile video pe care ni le-a acordat.
