Vlad Iancu este uriașul care poate „umbri” infracționalitatea din România printr-un singur click. Se ocupă de securitatea electronică pentru mai multe lanțuri comerciale și vorbește deschis despre limita dintre asigurarea apărării și invazia vieții private.
A crescut într-o familie în care i-au fost insuflate valori și și-a ascultat tatăl atunci când acesta i-a sugerat să nu-i calce pe urme. A văzut hainele armatei zi de zi în casa lui, astfel încât știa că siguranța nu depinde doar de grade și funcții, ci și de digitalizare.
A dat „rateuri”, cum spune el, în business-uri, apoi a prins un tren care i-a schimbat destinația.
Din 2005, Vlad a început să lucreze în diferite funcții în securitatea electronică, până în iunie 2006 când a fost propus și promovat în funcția de manager operațional.
De atunci, cu o minte tânără și lucidă, a gestionat cu succes proiecte mari cu resurse uriașe și bugete extinse. Patru ani mai târziu, după ce a absolvit multe cursuri și a acumulat experiență, a fost repartizat la departamentul de monitorizare și intervenție rapidă. Din această poziție a dat dovadă de „sânge rece” în mai multe misiuni organizate pentru diverși clienți.
Parcursul lui Vlad către antreprenoriat a fost unul organic și cerut de tânărul care nu și-a dorit o carieră militară, așa cum avea exemplul în familie, ci și-a ascultat intuiția.
Acum, firma pe care o conduce se ocupă de Altex, Lidl, Carrefour din toată țara, la care se adaugă și mediul industrial. Go big, or go home ar suna motto-ul celui care a câștigat încrederea unor ansambluri rezidențiale, primării, școli, mici fabrici de producție sau branduri din mall.
Cine este Vlad?
Sunt un „uriaș” docil. În ciuda aspectului meu de „bad boy”, mare și bărbos, și a privirii crâncene pe care o am mai tot timpul, sunt o persoană neconflictuală și calmă. Sunt tată, soț și antreprenor.
Vlad Iancu: „Tata mi-a spus: <Ajunge că m-am chinuit eu o viață întreagă cu arma în mâna!>”
Unde ai copilărit?
Am avut o copilărie tipică anilor ’90. Am crescut în mediul militar impus de tatăl meu, care în acea vreme era ofițer în MApN, cu reguli stricte, cheia de gât și „erupția” de năzbâtii când plecam în vacanțe la bunici la țară.
