Week-end în stil italian pe lacul Como - LIFE.ro
Mergi la conținut

Lacul Como nu este doar o destinaţie de vacanţă, ci un lifestyle în sine! Până să ajung să îi înţeleg frumuseţea din fapte şi nu din fotografii, îmi era greu să înţeleg de ce, dintre toate locurile din lume, Como a fost ales de George Clooney pentru a-şi cumpăra o reşedinţa de vacanţă. În micul orăşel Leglio care are 930 de locuitori, actorul deţine o vilă din secolul al XVIII-lea, de 22 de camere, ce poartă numele  de Villa Oleandra şi care şi-a câştigat celebritatea datorită scenelor din Ocean’s Twelve. Este drept că filmul nu a fost turnat numai aici, ci şi în Villa Erba din Cernobbio. 

De fapt, în toate orăşelele de pe marginea lacului Como, ce găzduiesc palate locuite în urma cu două-trei secole de marchizi şi viconţi,  a fost turnat câte un film: Casino Royal (Lenno), Star Wars (Parcul Teresio Olivelli), A Month by the Lake (Como), Rocco and His Brothers (Bellagio, The Pleasure Garden (Cernobbio, Isola Comacina, Nesso), regizate de nu mai puţin celebri Visconti, Zeffirelli, Hithcock, Sydney Pollack sau George Lucas.

„Când te uiţi la cer peste lacul Como îţi dai seama că Dumnezeu există”, spunea Robin Williams. Oglinda lacului Como te seduce şi te subjugă, în timp ce casele şi palatele se reflectă în apa tremurândă, iar natura zumzăie într-o atmosferă ce evocă spiritul mediteraneean. Şi totuşi, lacul Como se află în nordul Italiei, înconjurat de munţii Brunate şi Spina Verde, la aproape 50 de km de Milano. Poţi ajunge acolo cu maşina sau cu trenul.

Înrobit de frumuseţea locului, Iulius Caesar însuşi a pus bazele oraşului Nivum Comum în 59 înaintea lui Hristos. În secolul al XIX-lea, în perioada romantică, portul a devenit parte din „Grand Tour” al marilor scriitori şi poeţi, precum Stendhal, Shelley, Lord Byron. „Poezia” a fost dusă mai departe prin camera de luat vederi a regizorului Luchino Visconti care adora să îşi petreacă verile la Cernobbio. Vrăjiţi de scenele surprinse în cinematografia italiană ale lacului Como, mulţi turişti explorează zona, încercând să identifice parcurile, grădinile sau vilele captate prin obiectivul camerei de luat vederi.

Acest lucru am încercat şi eu să fac… şi nu mică mi-a fost mirarea, când am descoperit pe Instagram o fotografie cu George Clooney şi Amal Alamudin aflaţi la Como. Este drept că m-am uitat după ei prin toate grădinile, dar nu i-am zărit, aşa că mi-am închipuit ca se plimba cu o şalupa pe luciul lacului, undeva in zona pitorescului Bellagio.

Escapada mea italiană a durat trei zile şi a început la Como, unde am vizitat catedrala construită în stil Gotic şi Rococo şi a continuat pe malul apei. Am fost fascinată de frumuseţea Villei Saporiti, construită în stil neoclasic pentru Eleonora Sforza Conti. Apoi Villa Olmo, locuită de Marchizul Odescalchi, iar mai târziu de Vicontele de Modrone, ce fascinează prin statutele inspirate din mitologia greacă.

După amiaza mi-am continuat-o la Brunate, aflat la 700 de metri peste nivelul marii, către care am luat un funicular. De sus, poţi admira tot lanţul alpin, lacul Como, clădirile dispuse într-o geometrie perfectă şi vilele elegante, precum Villa Cornaggia cu o fântână arteziană cu un jet înalt  de 45 de metri.

Următoarea zi a fost rezervată  unei plimbări cu barca pe lacul Como, până în Belllagio. Cu numai 5 euro poţi admira de pe lac numeroasele oraşele cu case colorate şi biserici, ce se află dispuse pe dreapta şi stânga lacului. De pe barcă poţi coborî în Cernobbio pentru a vizita Villa D’ Este, construită în secolul 16 de către cardinalul Gallio sau în Lenno pentru a te lăsa sedus de Villa Balbianello, construită de cardinalul Durini. Eu am ales Villa Carlotta din Tremezzo, înconjurată de gradina italiană romantică faimoasă pentru azalee şi mandarini.

Adevărata perlă a lacului Como este însă Bellagio, unde se află Villa Serbelloni, transformata în Grand Hotel Serbelloni. Aici, o cameră dublă costă 1.000 de euro pe noapte şi este aproape mereu Sold Out! Tot aici poţi vizita Villa Melzi, care a aparţinut lui Francesco Melzi d’Eril, un prieten apropiat a lui Napoleon înconjurată de o gradină tipic englezească.

Marea atracţie din Bellagio şi Tremezzo sunt însă plimbările cu şalupa care costă 70 de euro de persoană, caiac-canoe, dar şi înotul în piscinele amplasate pe lac. Totodată, din Bellagio poţi ajunge în Varenna, un sat pitoresc cu o promenadă romantică pe lângă mare, unde poţi vizita castelul Vezio sau Villa Cipressi.

Dacă ţi-am făcut „pofta” de Como, îţi recomand filmul „The Pleasure Garden”, regizat de Alfred Hithcock pentru a te pierde în câteva scene filmate aici şi pentru a te motiva să îţi cumperi un bile de avion cu destinaţia Milano! Fie el şi low-cost!

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora