Alina Zara, femeia care a părăsit capitala, s-a întors în satul natal și azi creează zestre contemporană pentru toate „mândrele chic” ce-i trec pragul

Alina Zara, femeia care a părăsit capitala, s-a întors în satul natal și azi creează zestre contemporană pentru toate „mândrele chic” ce-i trec pragul

De Ema Tănase
Distribuie articolul
16 min de citit
Salvează pentru mai târziu

De la fetița de capitală care îmbrăca rochițe de catifea și mergea la expoziții și teatru, la roluri jucate pe scena teatrului Nottara, la jobul în agențiile de publicitate, până la întoarcerea în spațiul natal nu a fost decât o dorință ticluită de Univers. Cu noul rol, cultural, comunitar pe care a simțit să-l îmbrățișeze în satul unde a copilărit, chiar la kilometrul zero al României, Alina Zara se identifică perfect. Deși este un om al cuvintelor și al emoțiilor, satisfacția pe care o poartă de când s-a concretizat Mândra Chic nu are egalitate în sufletul său, sub egida acestui brand reinventându-se moștenirea noastră cea mai de preț.

Alina Zara

S-a întors acasă acum un deceniu, la Mândra, în inima țării și odată cu întoarcerea la rădăcini, a înțeles că perioada copilăriei este doar o etapă. Ea poate dura toată viața și vine către adult pentru a-i însufleți sufletul. Pe una dintre ulițele satului, în casa bunicii sale, unde Alina a strâns un pumn de amintiri, se găzduiește în prezent Muzeului de Pânze și Povești. Un proiect inițiat de Alina și familia ei, a devenit un mic centru cultural, unde se fac tot felul de evenimente pe teme sociale, educaționale, culturale, de mediu și se creează zestre contemporană pentru oamenii care nu mai au pe nimeni să-i reconecteze la origini.

Alina coordonează un atelier în care se creează piese manifest, de îmbrăcăminte și decor, lucrate manual – un mix de mesaje din cultura românească și universală cu țesături, dantele și broderii handmade.  În spatele tuturor acestor actitivăți, se găsește este un om plin cu de toate. Nu-și ascunde cearcănele, nici nu ocolește adevăruri, nici nu-și reneagă trecutul, din contră, și care s-a dovedit a fi un unul ușor adaptabil la schimbări.

Alina Zara:„Muzeul de Pânze și Povești este un proiect de familie”

Alina, unde te găsesc în prezent?

 Sunt acasă, în Mândra, satul mic din Țara Făgărașului, chiar în inima țării, la kilometrul 0 al României.

Ce ticluiești acum, în prag de sărbători?

Chiar azi am primit, de la tipografie, de la Cluj, cărticica noastră de zestre pentru părinți și copii, 10 personaje eroi din poveștile românești.

Are ilustrații originale, semnate de artistul vizual Ada Mureșan, care pot fi colorate și personalizate după bunul plac, QR coduri către un audio book cu vocile actorilor Natalie Ester și Dragoș Ioniță, print pe hârtie reciclată, copertă dintr-un carton special, cu serigrafie manuală, ISBN, traducere în limba engleză și mult suflet pus în proiectul ăsta, pe care îl dedicăm românilor de pretutindeni. Ne pregătim să îi scoatem la plimbare, prin lume, împreună, pe Făt Frumos, Ileana Cosânzeana, Zâna Zânelor, Calul Năzdrăvan, Pasărea Măiastră, Împăratul Verde, Regina Albinelor, Fata Moșului, Zmeul Zmeilor și Îngerașul din rugăciunile copilăriei noastre.

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul