Gabriel Cindea are puțin peste 30 de ani, dar o bucată din ei i-a petrecut ba cântând pe scene la festivaluri, ba i-am auzit vocea local, la radio. Este orăștean, iar totul a pornit în adolescență. Avea propria emisiune la radioul din orașul său, dar se îngrijea și de muzică, pasiune moștenită, în special, de la tata. Natura vieții, ori un joc al hazardului, ori dorința de creștere l-a purtat până în capitală care, momentan, se învârte în jurul ei găsind multă satisfacție în aria profesională.
A pășit cu încredere în presa națională, a fost îmbrățișat cu entuziasm de către întreg trustul DIGI și atunci când vrem să dăm de el, îl găsim pe tânăr ba la pupitrul de știri, ba îi auzim vocea la radio. A câștigat nenumărate premii la festivaluri de muzică din țară, dar e pe modul „pauză” în prezent, cu toată sinceritatea pe care ne-a acordat-o Gabriel Cîndea. Să-i dăm cuvântul, să aflăm povestea vieții!
Gabriel Cîndea, vocea de la radio
Gabriel Cîndea: „A fost mare valiza de așteptări, visuri, frici când m-am mutat în București”
Gabriel, ce culoare are prezentul tău?
Dacă o luăm ad-literam, prezentul meu e albastru. Încerc să mă uit mai mult spre cer, mai ales când nu rezonez cu paleta de culori cu care e pictată lumea din jur. În rest, prezentul meu e unul în mare parte liniștit. Am și un citat care cred că mă reprezintă în ultimul timp: „The more grateful I am, the more beauty I see.”
Având în vedere că acum locuiești în București, simți că ai o viață cu mult mai mult freamăt?
Nu l-aș numi freamăt. E într-adevăr mai multă agitație în jurul meu, dar, din fericire, jonglez ușor cu ea, pentru că locuiesc aproape de punctele mele de interes și atunci sunt scutit de ce-i mai rău într-un oraș mare: traficul și drumurile petrecute în mașină sau în transportul în comun. Mă ajută mult treaba asta; nu știu cum m-aș fi adaptat dacă ar fi trebuit să stau două ore pe zi în mașină, cum sunt nevoiți să facă majoritatea bucureștenilor, de altfel.
Am întrebat asta pentru că știu că rădăcinile tale nu sunt în capitală și ai plecat din Orăștie. Ce ți-ai luat cu tine „în lume”?
Nu am luat prea multe. M-am mutat cu un bagaj destul de micuț în capitală. Mai mare a fost valiza cu așteptări, visuri, frici.
Orăștian 100%, deși te-ai lăsat adoptat de București. Cum a crescut tânărul Gabriel?
Am crescut, pot să spun, în liniște. Mă consider norocos că m-am născut într-o comunitate mică, pentru că asta m-a scutit de „freamătul” despre care vorbeam și mai sus. Am crescut printre castanii din cartierul meu, cu munții la orizont, cu genunchii veșnic juliți și oblojiți de bunica, cu frunze de brusture, cu foc în sobă.
Ce ai moștenit de la mama?
Credința, curajul și ochii…
Gabriel, prieten cu muzica de mic
Dar de la tata?
Curiozitatea, muzica și sensibilitatea.
De la el ai preluat talentul tău, să înțeleg.
Aș spune că și de la mama, și de la tata. Amândoi cântă frumos, dar tata a făcut-o mai serios în tinerețe.
De ce muzică religioasă?
Pentru că e cel mai frumos mod în care poți să-L slăvești pe Dumnezeu. Pentru că El m-a înzestrat cu un talent, iar eu trebuie să-I mulțumesc. Și pentru că, prin muzică, oamenii Îl descoperă altfel.
Gabriel Cîndea: „Muzica a rămas acolo. Acum, la radio, fac și asta”
Se mai îmbină muzica cu media acum sau ai pus pe modul „hold” muzica, această formă de artă?
Nu prea pot să spun că a fost vreun moment în viața mea în care am pus pe „hold” total muzica. Chiar dacă nu m-am dedicat total și au fost perioade în care nu am mai urcat pe scenă, muzica a rămas acolo. Acum, la radio, fac și asta. Pe lângă că vorbesc cu ascultătorii, le aduc în dar muzica, și e chiar un privilegiu. Deci da, încă se îmbină chiar foarte bine.
Citește și: Povestea vieții lui Alex Dima: de la studii de teologie, la „România, te iubesc!” și până la povestea despre care cu greu mai acceptă să vorbească
Teoretic, ești profesor de muzică. Ai predat vreodată?
Ca formare, da, sunt profesor de muzică. Ultima dată când am predat a fost atunci când mi-am dat examenele pentru modulul pedagogic.
Tânărul din Orăștie ajuns la DIGI, în capitală
Cum ar fi să te apleci elevilor? Nu e punct de interes pentru tine?
Ar fi, în primul rând, o mare responsabilitate. Poate că de-asta nici nu am vrut să o fac atunci când am avut ocazia. Un profesor e mai mult decât un „cadru didactic”, e un modelator de minți și suflete, iar atunci când modelezi un suflet, nu prea există loc de greșeală. Poate, cândva, voi face și asta – nu exclud total posibilitatea.
Mai cânți acum?
Nu prea mai am timp pentru a cânta, din păcate, deși colegii de la studio mă sună constant și mă ceartă că nu am mai dat pe la ei. (Scuze, Bogdan, Andrei…). Îmi tot propun să-mi fac timp și pentru muzică, dar e destul de greu, mai ales că nu am excelat vreodată la multitasking.
Cum a venit decizia de a te muta în București? Te-a condus dorința de evoluție?
Îmi doream de multă vreme să fac pasul ăsta și să mă mut la București, mai ales că de aici se dă ora exactă în cele două domenii în care activez eu: media și muzica. Am mai avut gânduri în trecut, dar probabil că n-a fost momentul atunci. În schimb, când a fost să fie, a venit totul foarte firesc, ca și cum ar fi spus Dumnezeu: „Acum e momentul să o faci.” Eu nu prea am făcut mare lucru, cred că doar am spus: „Ok, dacă ăsta e momentul, să mergem!”
Gabriel Cîndea: „Lucrez la Digi de aproape trei ani. Lucrurile au evoluat firesc”
Știm că îți desfășori activitatea în trustul Digi. Dar când și cum a început această colaborare?
Lucrez în trustul Digi de aproape trei ani de zile, iar lucrurile au evoluat cât se poate de firesc. Am fost reporter pentru o perioadă scurtă, apoi am devenit una dintre vocile postului de știri Digi24, ca mai apoi să vină și oportunitatea de a modera și o emisiune la radio, la Digi FM. Și uite-așa, prietenii îmi spun, mai în glumă, mai în serios, că nu mai scapă de mine, pentru că atunci când nu mă văd la TV, mă aud la radio – și invers.
Cum a fost acomodarea? Își aduci aminte de primele zile în trustul DIGI?
M-am acomodat repede pentru că aveam experiență, mai făcusem asta și în trecut și m-a ajutat mult. Plus că tot timpul am spus că fac ceea ce iubesc, iar asta e un privilegiu de care sunt foarte recunoscător. Așa că a fost ușor să mă acomodez, doar am schimbat microfonul.
Gabriel, un om este construit atât din mulțumiri, cât și din tristeți. Simți că ești împlinit în prezent?
Chiar azi am dat la radio o piesă care e peste tot perioada asta și care se numește „Cel mai fericit de pe pământ.” Nu știu dacă sunt cel mai fericit, dar cu siguranță sunt mulțumit cu ceea ce am. Cât despre tristeți, ele sunt inevitabile, dar încerc să scap repede de ele, nu le las să-și facă cuib, că după e mai greu să le alungi.
Citește și: Cum a ajuns un specialist în marketing digital de peste 15 ani să organizeze vacanțe în Thailanda? Thailandezul a vrut să se mute în țara râsului și a iubirii, ce îl ține încă în România și cum arată viața lui la Lerești, în Argeș
Dar porți și regrete?
E o întrebare grea. Cred că le port undeva. Știu că ideal ar fi să nu avem regrete, dar e greu să nu te gândești: „Dacă aș fi făcut altfel în circumstanța aia, poate că acum aș fi trăit o cu totul altă viață…” Ca la „Efectul fluturelui”. Dacă bătaia din aripi a unui fluture din Brazilia poate declanșa un uragan în Texas, te întrebi uneori ce urmări ar fi avut un mic gest al tău, făcut pe dos, pentru propriul viitor. Cred că „regretele” mele sunt mai degrabă întrebări la care m-am resemnat că nu o să mai primesc vreodată un răspuns.
Gabriel în timpul serviciului
Gabriel Cîndea: „Cred în Dumnezeu”
În ce sau cine îți găsești resursele când te înconjoară tristețea?
În Dumnezeu, în persoanele dragi de lângă mine, în simplul gest, dar de mare ajutor, de a pune căștile în urechi și a te deconecta.
Ia-mă de mână și condu-mă în cel mai fericit moment al vieții tale!
Nu în „cel mai fericit”, pentru că nu am unul anume. Aleg unul din cele mai fericite, in Deltă, în Sfântu Gheorghe, pe plajă, față în față cu un apus care cântă versurile lui Billy Joel:
*„Slow down, you crazy child
You’re so ambitious for a juvenile
But then if you’re so smart
Tell me why are you still so afraid? Mm
Where’s the fire, what’s the hurry about?
You’d better cool it off before you burn it out
You’ve got so much to do
And only so many hours in a day, hey
But you know that when the truth is told
That you can get what you want or you can just get old
You’re gonna kick off before you even get halfway through
When will you realize Vienna waits for you?”
