Aplicația arată traseul celuilalt. Noi adăugăm semnificațiii.
„Dă-mi și mie locația” pare azi o cerință banală. Avem share ride când suntem în Uber și Find My, Life360 sau WhatsApp când vrem să știm unde sunt oamenii apropiați. Nu mai întrebăm „unde ești?” și nici nu mai așteptăm un mesaj. Aplicațiile de tracking răspund în locul nostru și ne desenează drumurile pe hartă.
Mai țineți minte vremurile în care, după o seară cu prietenele în oraș, le dădeam un bip imediat ce intram în casă? Închideam înainte ca Vodafone să apuce să mă taxeze, însă prietena de la capătul celălalt înțelegea mesajul: „Sunt întreagă, am ajuns cu bine. Dă-mi și tu un bip când ajungi”. Astăzi putem urmări tot drumul cuiva până acasă, în timp real.
Dacă punctulețul albastru se mișcă la finalul programului de lucru, cel de acasă știe că poate pune pastele la fiert pentru cină. E comod și liniștitor. Până când apar întrebările: „N-a plecat? Zicea că închide laptopul acum 15 minute”. „De ce s-a oprit? Nu ăsta e traseul lui obișnuit”. Acum 15–20 de ani ni s-ar fi părut ciudat să cerem explicații pentru fiecare abatere de la traseu. Iar dacă cineva ar fi vrut să știe permanent unde suntem, probabil i-am fi retezat-o scurt: „Vrei să-ți fac un raport detaliat la finalul zilei?”
Find My Friends și apartenența la grup
Eu sunt mereu în întârziere. Și, recunosc, nu de puține ori am supralicitat zicând „ajung în 5 minute”, când eu încă decideam ce pantofi merg la ținuta aleasă. N-aș putea să-mi activez funcția asta cu grupul meu de prietene fără să-mi asum toate reproșurile binemeritate. Citeam într-o revistă acum ceva vreme că aplicațiile care permit geolocalizarea au devenit un fel de „social media” fără postări inutile. Jurnalista povestește că într-o seară se afla cu o prietenă într-un bar. Apoi s-au gândit să cheme și alți prieteni. Însă, în loc să scrie pe grupul de WhatsApp, au deschis Find My Friends ca să vadă cine mai era prin zonă. Au găsit un amic la 15 minute distanță și l-au chemat să li se alăture.
Era o practică obișnuită în grupul lor. Accesul la locația cuiva devenise un semn de apropiere, rezervat prietenilor din cercul intim. De cele mai multe ori, foloseau geolocalizarea ca să vadă cine era prin apropiere sau cine ajunsese deja acasă. Însă cei din grup puteau să verifice aplicația just for fun. Și se întâmpla să afle că (în cazul unora) „vin în 5 minute” însemna, de fapt, „nici n-am pornit de acasă”. Pentru mine, sincer vă spun, exact aici s-ar termina distracția.
Alegem sau nu să ne distribuim locația, asta nu ne face să fim mai mult sau mai puțin prieteni cu cineva.
Funcția share location poate fi una dintre formele prin care explorăm relațiile, spune Alina Popescu, psiholog clinician și psihoterapeut. Și ne poate confirma apartenența la un anumit grup.
„Alegem sau nu să ne distribuim locația, asta nu ne face să fim mai mult sau mai puțin prieteni cu cineva. Cred, însă, că este importantă și etapa de dezvoltare în care ne aflăm. În adolescență începem să ieșim din spațiul familiei, vrem să ne găsim locul în societate, să aparținem unui grup și să ne testăm puterile și competențele. Încercăm diferite atitudini, haine, limbaje și instrumente. Nu văd de ce aplicațiile de localizare ar fi diferite. La maturitate, instrumentele se schimbă, dar explorarea continuă. Una dintre mize este intimitatea și felul în care reușim să construim relații fără să ne izolăm. Iar intimitatea profundă nu ține doar de cuplu, ci și de prietenii și de celelalte relații în care ne simțim văzuți și acceptați. De aceea ideea de apartenență poate suna și așa: «Eu și prietenele mele folosim share location. Vedem pe unde suntem sau ne întâlnim la petreceri». Altfel spus, explorăm lumea relațiilor”, precizează psihologul.
Am regăsit funcția ludică a aplicațiilor de tracking și într-un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Illinois. Cea mai folosită aplicație era Find My, urmată de Google Maps, Life360, Snapchat și WhatsApp. Participanții ofereau acces la propriul traseu cel mai des cu partenerul, apoi cu prietenii, frații, părinții și copiii. Motivele pentru care oamenii apăsau butonul share location se înscriau în patru mari categorii: siguranță, utilitate practică, folosire ocazională și gestionarea relațiilor. Unii foloseau aplicațiile ca să-și coordoneze planurile, alții pentru distracție sau din simplă curiozitate. În medie, fiecare era vizibil pe hartă pentru aproape patru persoane. Cineva ajunsese însă la 83. E prea mult? Nu neapărat numărul decide. Contează cui îi dăm acces, pentru cât timp și, mai ales, de ce.
„Vreau doar să știu că ești bine”
În cazul unei prietene, totul a început acum mai bine de 10 ani, după atentatele de la Bataclan, din Franța. Soțul ei călătorea des în străinătate cu serviciul, iar ea rămânea acasă cu un copil mic. Așa au început să folosească aplicația de localizare de pe iPhone. Nu voia să știe unde se oprise el să bea o cafea. Voia să vadă dacă avionul aterizase la timp și dacă ajunsese cu bine la hotel.
Punctul de pe hartă nu-i garanta că soțul ei era în siguranță. Îi oferea însă lui Carmen o informație care îi domolea, măcar pentru moment, teama. Nu mai trebuia să aștepte un SMS și nici să-și imagineze toate motivele pentru care mesajul „sunt bine” întârzia să apară.
Apoi a venit pandemia, iar nevoia de a ști că oamenii dragi sunt bine s-a accentuat. Localizarea, pornită într-o perioadă în care pericolul părea să fie peste tot, a rămas în viața lor. Și niciunul nu a simțit nevoia să o oprească.
„Îmi place să cred că am depășit etapa anxietăților postnatale, însă ne-a rămas obiceiul de a ne împărtăși locația când suntem departe unii de alții. De multe ori uit că aplicația rulează în fundal. Însă, atunci când soțul meu este în delegație, o verific ca să știu că totul merge conform planului și să văd – dacă se poate spune așa – că e în siguranță”, spune Carmen.
Aplicația de tracking nu produce neapărat anxietatea. Uneori anxietatea găsește în ea o metodă rapidă de a se liniști: deschid harta, văd punctul, respir. Siguranța, însă, poate fi iluzorie. Faptul că vedem că partenerul se află la 50 de kilometri distanță nu înseamnă că îl putem ajuta dacă i se întâmplă ceva. Ceea ce primim este mai curând liniște sufletească. Iar aceasta nu este întotdeauna același lucru cu siguranța.
Aplicațiile pot deveni „o cârjă”, un instrument util pentru momente de anxietate, explică psihologul Alina Popescu. Întrebarea este ce anume încercăm să domolim atunci când deschidem acea hartă.
„Am cliente cu anxietate care simt nevoia să distribuie traseul cursei de Uber sau dau share location din taxi. Le liniștește să știe că cineva vede unde sunt, pentru că se tem că li s-ar putea întâmpla ceva. Este o nesiguranță internă pe care încearcă să o calmeze. Tranzitoriu, poate fi un instrument bun. Nu este o problemă că avem nevoie de această cârjă o vreme, dar ideal ar fi ca, la un moment dat, să ne întrebăm: «Ce se întâmplă cu mine? De ce am nevoie de asta?»”.
Răspunsul se poate schimba în timp, chiar pentru aceeași persoană. Uneori verificăm aplicația ca să vedem că e ok persoana iubită. Alteori, ca să ne convingem că relația noastră a rămas neschimbată.
Ce căutăm, de fapt, pe hartă?
În familia Anei, aplicațiile de localizare au apărut când fiul ei era mic. Mai întâi au folosit Microsoft Family Safety. Mai târziu, când soțul ei și-a cumpărat un iPhone, au activat și Find My.
Fiul lor nu voia să meargă singur nici până la școală, deși avea doar câteva minute de mers pe jos. Trebuia să traverseze o intersecție aglomerată, iar asta îl speria. Ana a folosit aplicația ca să-i dea curaj: „Uite, eu te văd. Dacă se întâmplă ceva, îmi dai imediat un semn”.
Și-a lăsat și ea locația pornită, astfel încât băiatul să poată vedea unde este. Nu voia ca el să simtă că aplicația fusese instalată doar pentru a-l controla sau pentru că părinții îl suspectau că s-ar putea duce în altă parte. În privința amprentei sale digitale, recunoaște că era mult mai relaxată. Când soțul ei, care lucrează în domeniul securității datelor, îi spunea să fie mai atentă cu funcția de localizare, îi răspundea amuzată: „Și ce dacă vede Bill Gates unde mă duc astăzi?”.
Mai târziu, când copilul lor a ajuns la liceu, Ana verifica uneori aplicația. Așa s-a prins că el pleca mai devreme de la ore. „Nu chiulea ca să facă prostii, se ducea direct acasă. Îl vedeam pe hartă că e în tramvai și îmi ziceam: «Iar o să îmi spună că s-a plictisit la școală!»”.
Dacă în relația cu fiul ei punctul de pe hartă avea o funcție foarte bine definită, aplicația de tracking pe care o folosea familia lor a căpătat un alt sens într-o perioadă mai dificilă, în care cei doi soți s-au separat pentru o vreme.
Ana își lăsase în continuare locația pornită. Soțul și-o dezactivase, fără să îi spună adresa exactă la care se mutase. „Evident că am ridicat din sprânceană. Nu mi-a convenit și am stat să mă gândesc un pic la asta. Mi-am dat seama că nu voiam să-i văd locația ca să aflu unde merge sau cu cine se întâlnește. Mi-a fost clar că localizarea ar fi trebuit să liniștească ceva în mine. Nu mai avea funcție utilitară. Se instalase deja multă nesiguranță, pentru că mă temeam să pierd relația noastră”, mărturisește ea.
Localizarea spune un singur lucru: „sunt aici” sau „sunt acolo”. Nu spune „te iubesc” ori „îți sunt fidelă”
Încrederea nu înseamnă să știi tot
„Într-o relație sunt eu, ești tu și există spațiul relațional dintre noi”, explică psihologul Alina Popescu. „De aceea ajută să ne întrebăm ce nevoie îndeplinește utilizarea unor astfel de aplicații în interiorul fiecăruia dintre noi și ce funcție are în relație”.
Uneori le folosim ca să ne coordonăm. Alteori, ceea ce îl liniștește pe unul îl apasă pe celălalt. Funcția share location poate evita o conversație, poate deveni o dovadă de loialitate sau poate crea o obligație pe care nimeni nu a formulat-o cu subiect și predicat.
„Localizarea spune un singur lucru: «sunt aici» sau «sunt acolo». Nu spune «te iubesc», «nu o să te abandonez niciodată» ori «îți sunt fidelă». Nu spune nimic de felul acesta, deși, pentru fiecare dintre noi, poate ajunge să însemne toate aceste lucruri”, spune psihologul. Practic, aplicația livrează coordonatele. Restul poveștii îl adăugăm noi.
Mi-am amintit de un experiment povestit în The Guardian. Jurnalista Leah Harper a acceptat să folosească Find My împreună cu partenerul ei timp de o săptămână. El voia să primească o notificare doar atunci când ea ajungea cu bine acasă. Ea își dorea să afle când ieșea el și unde se ducea. Și-a setat notificări pentru plecările lui și a observat cât de repede Find My a intrat în lista aplicațiilor pe care le deschidea aproape automat. Îi urmărea punctul pe hartă când făcea jogging, când mergea la cumpărături sau la dentist. A povestit chiar că s-a simțit ușor invidioasă când el s-a oprit – fără ea – la brutăria ei preferată.
În același articol, un bărbat povestea că el și iubita lui activaseră localizarea pentru serile în care ieșeau separat în oraș. Nu o foloseau ca să se controleze. Cu toate acestea, el se temea că, dacă ar propune să o dezactiveze, iubita lui ar putea crede că vrea să o înșele.
A avea încredere nu înseamnă transparență totală
Activarea fusese o alegere. Dezactivarea aplicației putea, acum, să ridice semne de întrebare. Nu mai era suficient să nu aibă nimic de ascuns. Trebuia „să demonstreze” asta cu GPS-ul mereu pornit.
„E util să facem distincția dintre încredere și un «împreună» care poate fi fertil și împlinitor, pe de o parte, și transparența totală, pe de altă parte. A avea încredere nu înseamnă transparență totală. Sunt lucruri complet diferite”, spune psihologul Alina Popescu.
Mai multă informație poate reduce îndoiala pe moment, dar nu produce automat încredere. O relație are nevoie și de curiozitate față de omul de lângă noi, pe care nu îl putem anticipa complet. Dacă harta ne arată traseul, opririle și ora sosirii, întrebarea „cum a fost?” riscă să se transforme în „am văzut că ai fost acolo”.
„O relație trăită într-un mod extrem de predictibil poate ucide oportunitățile de a-l vedea pe celălalt ca individ separat de tine, ca un om interesant. Acest lucru menține ceva foarte important în cuplu: pasiunea”, spune Alina Popescu. Nu este o pledoarie pentru minciună ori secrete fabricate menite să țină partenerul în priză. Misterul nu presupune asta. Omul de lângă noi poate avea experiențe, gânduri și povești pe care nu e musai să le aflăm înainte ca el să aleagă să ni le spună.
„Dacă intimitatea individuală dispare, apare tensiunea în ceea ce privește nevoia de autonomie, acea nevoie de a mă descurca pe cont propriu, de a mă baza pe mine, de a mă juca și explora, de a construi ceva – fără intervenția celuilalt”, spune psihologul. Putem fi apropiați fără să devenim complet transparenți și putem avea un spațiu separat, doar al nostru, fără să rupem legătura. „Ideal este să avem contact și conexiune fără fuziune și autonomie fără ruperea legăturii cu celălalt”, punctează aceasta.
Dar cum ne dăm seama că o aplicație nu ne mai apropie, ci a devenit un instrument de control? „Toate aplicațiile pot fi oprite”, spune Alina Popescu. „Putem cădea de acord să ne activăm funcția de localizare într-o relație. Întrebarea importantă este: pot eu să o opresc fără să-mi fie teamă de consecințe? Nevoia sănătoasă de legătură cu celălalt spune: «Îmi pasă unde ești. Mă interesează ce se întâmplă cu tine». Controlul spune: «Am dreptul să știu unde ești»”, completează psiholoaga.
Mai avem nevoie și de cuvinte
Frecvența cu care verificăm telefonul pentru a vedea unde e celălalt nu ne spune neapărat când grija s-a transformat în supraveghere. Pentru unii, localizarea rămâne pornită ani întregi, chiar dacă aplicația este rareori deschisă. Pentru alții, devine o sursă de neliniște și cere mai multe explicații.
Funcția de localizare poate schimba relații și poate încuraja sau înlocui conversații. Când știi deja unde s-a oprit și la ce oră a ajuns celălalt, riști să pierzi din esența comunicării.
„Ai senzația că știi care a fost traseul omului, însă acasă nu mai vorbești despre asta. El nu-ți mai povestește cum a fost în trafic sau că a văzut ceva interesant pe Calea Victoriei ori în Piața Romană. Uneori, localizarea poate întrerupe comunicarea și curiozitatea aceea vie care stimulează conversația”, spune psihologul Alina Popescu.
Chiar dacă nu mă dau în vânt după aplicațiile de tracking, eu voi continua să trimit share ride din Uber când mă întorc târziu acasă. Însă mi-am păstrat obiceiul să le trimit fetelor și un mesaj scurt: „Am ajuns ok. Mi-a plăcut mult seara asta”. Funcția de localizare face ca mesajul meu să fie oarecum redundant, însă nu spune totul. Aplicațiile ne pot arăta unde sunt oamenii dragi. Dar parcă tot cuvintele ne fac să ne simțim mai aproape unii de alții.
Foto principală: Unai Huizi / imageBROKER / Profimedia
