Cum a ajuns acest material de pe raftul de jucării direct pe podiumurile de modă?
Când te gândești la branduri precum Steiff, care au transformat ursulețul de pluș dintr-o simplă jucărie într-un simbol sau chiar într-o adevărată tradiție, creând an de an ediții speciale pentru fiecare colecție, realizezi cât de adânc este înrădăcinat acest sentiment: faptul că granița dintre nostalgia copilăriei și modă este mult mai subțire decât pare. Gândindu-mă la ursuleții Steiff, am avut un moment de déjà-vu: mi-am amintit instant de paltonul meu din material teddy, piesa de rezistență la care am refuzat să renunț timp de trei ierni la rând.
De altfel, această obsesie nu îmi aparține în exclusivitate. Max Mara, în cadrul colecției sale Resort 2027 prezentate la Shanghai în primăvara acestui an, a celebrat o dublă aniversare istorică: 75 de ani de la înființarea brandului și un deceniu de la lansarea emblematicului lor palton din pluș. Show-ul a fost, practic, un omagiu adus acestui material.
Uite câteva piese și accesorii care mi-au atras atenția în mod deosebit.

Capă Max Mara
Îmi place foarte mult tipul acesta de piese, pentru că pot fi purtate ca atare, în special iarna, atunci când este frig, pe sub un palton sau un trenci, și arată extrem de stylish. Capa aceasta de la Max Mara este, într-adevăr, o investiție, însă mi se pare unul dintre acele articole pe care le poți păstra o viață întreagă și pe care le poți transmite mai departe. Nu cred că se va demoda vreodată.
Capă Max Mara, ro.maxmara.com, 7289 lei

Balerini Mary Jane
Credeam că după sezonul de primăvară-vară o să renunț la balerini, deși, evident, nu mi-aș fi dorit asta. Așa că am început să caut alternative potrivite și pentru sezonul rece. Perechea aceasta căptușită mi s-a părut soluția ideală, pentru că poate fi purtată fără probleme cu dresuri sau șosete.
Balerini COACH, breuninger.com, 999 lei

Jachetă Gina Tricot
Ce mi-a plăcut foarte mult la această jachetă este croiala cambrată, care evidențiază frumos talia. Am deja în minte ținuta cu care aș purta-o: o pereche de pantaloni capri și niște loafers fără toc, cu o linie cât mai simplă.
Jachetă Gina Tricot, zalando.ro, 272 lei

Geantă LANCASTER Paris
Dacă nu aș alege un palton oversized din acest material, cu siguranță aș căuta alte variante la fel de cozy pentru ținutele mele. Balerini, accesorii pentru păr sau chiar o geantă. În ultima vreme mi-au atras atenția foarte multe piese de acest fel.
Geantă Moumoute LANCASTER Paris, aboutyou.ro, 650 lei

Trenci lung LC Waikiki
M-am gândit să aleg și o variantă lungă a acestui tip de trenci și, în același timp, să schimb puțin paleta de culori. Mi s-a părut o alegere simplă, la fel de plăcută ca celelalte, dar care aduce totuși un aer mai jucăuș întregii ținute. Chiar dacă este un bleu foarte cuminte, reușește să iasă în evidență.
Trenci lung LC Waikiki, fashiondays.ro, 250 lei
Foto principală: Ugo Camera / ShowBit / Profimedia