A fost diagnosticată cu cancer la 17 ani. Povestea modelului care a trecut de pe podium pe patul de spital. Karina Xidonia Țapu: „Mă frământa constant: oare de ce m-am îmbolnăvit?”

Karina Xidonia Țapu este o tânără care abia a împlinit vârsta majoratului, dar care a luptat anul acesta pentru viața ei, făcând o trecere de la podium la chimioterapie.

Până anul trecut viața frumoasei Karina era plină de blițul camerelor, de haine de designer, de deplasări sub spectrul modei, iar toate le făcea în paralel cu rezultate bune școlare.

A intrat în lumea sportului inițiat, apoi a glisat către modelling, iar în decurs de câțiva ani a ajuns să defileze purtând creațiile unor designeri recunoscuți din România, a defilat la Viena și a fost invitată să defileze și la Milano.

Anul trecut, înainte de Crăciun află că are cancer limfatic și începe una dintre cele mai mari prezentări din viața ei: lupta pentru a rămâne în picioare. O lună mai târziu avea 17 ani, zeci de planuri și o perfuzie care îi dădea încredere în viitor. Găsește resurse pentru toate, nu abandonează lupta, ba chiar mai mult, defilează atunci când corpul ei face front comun cu dorința ei de a arăta că există forță chiar și atunci când nu ai multe globule roșii în organism.

Termină liceul cu 9,48, asta și cu ajutorul profesorilor care merg la ea acasă pentru a continua școala, visează la o facultate acum și pozează în continuare pentru designeri, chiar dacă părul ei regenerat acum este scurt.

Cum ești Karina?

Bună Otilia, sunt bine, chiar foarte bine pot spune.

Ești foarte frumoasă interior și exterior. Ești model de meserie. Sunt curioasă dacă asta te-ai visat atunci când erai mică?

Mulțumesc mult. Sincer, visul meu de suflet, din clipele copilăriei mele, era acela că voi ajunge doctor. Eram foarte implicată și aveam grijă mare de oamenii dragi mie.

Karina Xidonia Țapu: „Eu sunt imaginea modelului pe care o am ca viziune de viitor”

Apropo de modele. Ce model de om ai?

Sincer, până acum ceva timp, nu am luat niciodată în calcul ideea de a avea un model în viață. Recent, în urma tuturor celor petrecute, am realizat, cu surprindere chiar și cu egoism pot spune, că eu sunt imaginea modelului pe care o am ca viziune de viitor.

Cum ai intrat în lumea modelling-ului?

Lumea modelling-ului mi-a fost deschisă în primă etapă de către mama mea. Ea m-a apreciat și m-a susținut în absolut toate activitățile pe care le urmam la acea vreme. Pe atunci eram implicată trup și suflet în lumea sportului. Practicam taekwondo, unde era o lume destul de dură și periculoasă pot spune, întrucât antrenamentele constante și concursurile solicitante îmi expuneau negativ sănătatea. Astfel, decizia finală a mamei a fost de a mă retrage din acel mediu și de a mă transfera către ceva mai grațios, mai elegant, sugerându-mi să încep cursuri de modelling.

Nu a durat mult și ai urcat pe scenă la o vârstă destul de mică. Cum te simțeai?

Într-adevăr, așa este. Finalizând cursurile, mi-am alcătuit bazele modelling-ului, astfel urcând în premieră pe scenă, în lumina reflectoarelor, la vârsta de 13 ani. Sentimentele și trăirile pe care le-am experimentat atunci sunt greu de descris. Deși eram obișnuită să fiu în atenția oamenilor, pe ringul de luptă, cum ți-am menționat anterior, în acel moment mă simțeam specială. Mă simțeam grațioasă, elegantă și mai frumoasă ca niciodată, lucruri pe care, nu le observasem până la acel moment ca făcând parte din mine.

Citește și

▶️ De ce a ales o familie de români care trăia în Anglia să se întoarcă acasă, într-un sat din Mureș. Alexandra Stamate (Ferma emigranți în grădină): „o chemare pentru a lua o gură de aer după ce mi-am ținut mult timp respirația”

▶️ România a crescut-o, Anglia a învățat-o și Cambodgia i-a arătat cât de prețioasă e viața: Ionela Spînu, tânăra pentru care a face ce-ți place e sinonim cu a-i ajuta pe alții

Îmi povestești puțin despre cea mai frumoasă experiență din această lume glamour?

Consider că toate experiențele pe care le-am trăit de atunci și până în prezent ca fiind model, au fost experiențe memorabile și extrem de frumoase, însă într-adevăr unul dintre cele mai speciale momente a fost deplasarea mea la Viena în cadrul evenimentului internațional  „Vienna Fashion Week”, împreună cu colaboratoarea mea de suflet, cu care lucrez și în prezent Irina Schrotter și întreaga echipă.

Karina Xidonia Țapu: „Vestea că am cancer am aflat-o în urma unei biopsii, în urma unor analize pe care le-am efectuat la îndrumarea makeup artistului care mă machia și a văzut o umflătură la gât”

Karina, cum s-a împăcat modellingul cu școala?

Din această perspectivă, pot spune cu amuzament, faptul că de multe ori aceste două ramuri nu se împăcau absolut deloc. Desigur, asta s-a întâmplat la începutul traseului meu, ulterior, crescând și căpătând experiență, am învățat și am reușit să le pun în balanță, astfel încât să pot fi și o elevă exemplară dar și un model desăvârșit. Recunosc, de multe ori îmi finalizam temele la ore foarte târzii sau deseori în clasă, dar asta nu m-a împiedicat să am rezultate remarcabile la școală.

Felicitări pentru echilibrarea balanței. Acum voi deschide un subiect dureros, dacă îmi permiți. Anul acesta ai aflat o veste care ți-a pus pe pauză puțin viața. Cum ai aflat?

Această veste tulburătoare, vestea că am cancer am aflat-o în urma unei biopsii, în urma unor analize pe care le-am efectuat la îndrumarea cunoștinței mele. Totul a început atunci când, salvatoarea mea, pot spune, scumpa și draga mea Elena Cumpăt, în cadrul unei ședințe de make-up, în acea atmosferă relaxantă și liniștită, a observat un lucru fizic la mine, care nu era chiar ușor de omis. În lumina studioului, observase faptul că, în partea dreaptă a gâtului se formase o umflătură destul de mare ca volum și de o culoare închisă, vânată chiar.  Ea mi-a comunicat acest lucru, iar eu în necunoștință de cauză i-am spus ca nu am idee ce ar putea fi și mi-am continuat ziua în mod normal.

Ce a urmat?

Ce a urmat după acea zi nu a fost tocmai plăcut și deloc ușor pentru mine. I-am comunicat mamei, desigur, despre acel lucru, ea luând decizia să efectuăm un set de analize complete pentru a determina cauza acelei misterioase umflături de la gâtul meu. Ulterior, după efectuarea analizelor, doctorul a stabilit să efectuăm o operație pentru a putea elimina tot ce era rău. Astfel, după cum am menționat și mai sus, am aflat rezultatul biopsiei care a atestat crunta veste că sufăr de cancer.

Dacă ai fi avut o forță supraomenească, la aflarea diagnosticului, ce ai fi făcut?

Sincer, dacă aș fi primit toată puterea lumii și o forță supraomenească, aș fi folosit-o să mă vindec. Să mă vindec atât pe mine cât și pe cei aflați în situația mea, să nu mai existe durere pe pământ și in sufletele noastre.

Karina Xidonia Țapu: „Mulți oameni mă priveau destul de ciudat, de multe ori insistent, uitându-se la peruca mea, la faptul că eram destul de slabă și palidă, chiar mirându-se de mersul meu greoi”

Ce ai făcut cu școala?

După ce frica mea s-a adeverit, am convenit împreună cu mama și cu profesorii mei, să fac o pauză de la studii în acel moment. Acest lucru s-a întâmplat în prima perioadă a bolii, întrucât îmi era destul de greu atât fizic cât și psihic, să pot face față tuturor cerințelor școlare. Ulterior, după o perioadă de timp, în care am luptat să mă fac mai bine, am reînceput cursurile, însă de acasă.

Dascălii veneau acasă la mine și făceam teme, cursuri și lecții împreună. Sincer, acest lucru m-a adus destul de mult la viață și mi-a repus mintea în funcțiune.

De unde te-ai încărcat cu energie?

Toată energia mea a provenit inițial de la mama. Ea m-a încărcat cu putere, cu gânduri pozitive și cu răbdare. A fost lângă mine, atât fizic cât și moral. M-a susținut din toate punctele de vedere și de multe ori mi-a transmis din toată puterea ei, rămânând chiar ea fără vlagă. Un alt factor cu care m-am „hrănit”, a fost puterea tuturor copilașilor din nenumăratele saloane ale spitalului, copilași care erau în aceeași situație cu a mea. Inocența din ochii lor și puritatea inimilor cuprinse deseori de teamă, m-au făcut să realizez că trăim sub același cer și că Dumnezeu are grijă de noi, astfel, în fiecare zi mă încurajam cu zâmbetele lor sincere și chicotelile din spatele unei mari suferințe.

Cum te priveau oamenii?

Nu am ținut atât de mult cont de modul cum mă priveau oamenii. În principal m-am focusat asupra mea și am lucrat spre a grăbi vindecarea. Este adevărat, de multe ori, în anumite medii, mulți oameni mă priveau destul de ciudat, de multe ori insistent, uitându-se la peruca mea, la faptul că eram destul de slabă și palidă, chiar mirându-se de mersul meu greoi. Dar, acest lucru nu m-a demoralizat și nicidecum întristat. Eram conștientă de faptul că în ochii unui om care nu suferă de o astfel de boală, eu pot fi ciudată, ba chiar mai mult, compătimită. În principiu, mi-am văzut de drumul meu, în tăcere și continuând să răzbat.

Karina Xidonia Țapu: „Am început să nu mai caut răspunsuri la întrebări pe care nu le pot desluși, ci să răzbat peste toate cu credință în suflet”

Sprijinul tău a venit doar de la familie?

Sprijin mi-a fost, după cum am menționat și anterior, în prim plan a mea mamă, urmând toată familia mea, surorile mele dragi, prietenii, dar nu pot să nu îl menționez și pe „fotograful meu”, așa cum îl numesc eu, Cosmin Șovan, cel care a venit cu propunerea de a face o ședință foto cu scopul de a încuraja persoanele aflate în situația mea și de a căpăta încrederea de sine. Încă de la primele interacțiuni m-a susținut și mi-a oferit o implicare deosebită. M-a bucurat atât de mult să știu pe toată lumea aproape de mine și de sufletul meu. Toți erau în jurul meu, fiecare având grijă să nu îmi lipsească atenția și iubirea lor. Desigur, nu pot să le uit pe doamnele sufletului meu, Irina Schrotter și Alina Nechifor, împreună cu echipa de la modelling care s-au implicat în procesul meu de vindecare și nu m-au făcut să uit că sunt frumoasă, chiar dacă eu, la acel timp, nu mai credeam acest lucru.

Ce faci acum, mai ales că ai continuat să muncești? Cum ai reușit?

Acum mă bucur de viață. Mă bucur de tot ce îmi este oferit și profit la maxim de fiecare oportunitate care se ivește. Călătoresc, merg în vacanțe, petrec mai mult timp cu mine și reflectez asupra tuturor aspectelor vieții. Am învățat să mă apreciez mai mult și de asemenea să prețuiesc tot mai mult ce îmi oferă prezentul. Am început să îmi sporesc activitatea în cadrul modelling-ului, merg la ședințe foto, ședințe de make-up și mă implic cât se poate de mult spre aceste activități.

Ce urmează pentru tine?

Țin să cred ca ceea ce urmează pentru mine, este cu adevărat special. Nu știu ce îmi va rezerva viitorul, însă plănuiesc să mă redescopăr. Urmează să merg fizic la cursuri, în mod normal, la fel ca toți colegii mei, să îmi susțin examenul de Bacalaureat, să urmez o Universitate și de asemenea să obțin carnetul de conducere. De altfel, sper la proiecte cât mai mari împreună cu agenția și echipa de la modelling, să urc din nou în lumina reflectoarelor și să strălucesc. În privința sănătății, cu siguranță voi avea o atenție mult mai sporită. Voi avea în continuare mare grijă la stilul meu de viață și voi continua să mă apreciez la cel mai înalt grad. Acestea sunt câteva din planurile pe care mi le-am pus în gând și nu uit niciodată de planul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru mine. Sunt sigură că viața mea va continua pe un făgaș normal.

Karina, te-ai întrebat vreodată de ce tu?

Otilia, cu sinceritate îți spun faptul că în primele stadii ale bolii, această întrebare mă frământa constant. „Oare de ce m-am îmbolnăvit?”, dar sub nicio formă  „De ce eu?”. De multe ori nu puteam să dorm noaptea, deoarece această nelămurire îmi întuneca mintea. Cu trecerea timpului și trecând mai intens prin boală, această întrebare a început ușor, ușor să dispară pentru că realizasem că nu voi găsi vreun răspuns care să poată atesta toate cele întâmplate. Astfel, m-am gândit că, poate așa mi-a fost dat, m-am gândit la faptul că este o încercare la care viața m-a supus și că trebuie să iau lucrurile ca atare, ba chiar mai mult, să învăț faptul că trebuie să mă apreciez mai mult, întrucât întodeauna eram nemulțumită de mine.

Deci, după cum spuneam, am început să nu mai caut răspunsuri la întrebări pe care nu le pot desluși, ci să răzbat peste toate cu credință în suflet.