Alexandra-Alina Luca este o autoare de fantasy interesată mai ales de identitate, transformare și zonele gri ale experienței umane. Pentru ea, fantasy-ul nu este doar evadare, ci un cadru prin care poate explora devenirea, motivațiile și complexitatea oamenilor. Se definește prin nuanță, respinge tiparele rigide și caută în literatură tocmai acel spațiu intermediar, profund omenesc.
A fost marcată în copilărie de seria Harry Potter, care i-a deschis apetitul pentru citit și pentru imaginar, dar nu s-a regăsit niciodată în basmele clasice cu eroine pasive și finale prestabilite. Tocmai de aici vine și una dintre liniile ei de forță: nevoia de a scrie personaje și lumi mai vii, mai contradictorii, mai adevărate.
Ca formare, traseul ei a fost unul de căutare autentică. A încercat Medicina, dar și-a dat seama că locul ei este în literatură, alegând în final Filologia și literatura universală și comparată. Momentul de cotitură pare să fi fost unul profund emoțional: întâlnirea cu cursurile de la Litere i-a confirmat că aparține acelui spațiu. Din studii a câștigat mai ales rafinarea gustului de cititor și o deschidere mai amplă către literatură și cultură.
Ca scriitoare, a început foarte devreme. La 17 ani a pornit romanul Aripi de Înger, iar scânteia inițială a fost piesa „Angel” de Sarah McLachlan, care i-a deschis o meditație despre natura îngerilor și despre ambiguitatea dintre bine și rău. Primul draft a fost masiv, aproape 1000 de pagini, semn că pentru ea scrisul a fost și un proces de explorare liberă, nu doar de construcție controlată. Din felul în care vorbește despre personaje, reiese că are o relație organică cu ele: odată create, ele capătă autonomie și îi pot schimba planurile.
Alexandra Luca se hrănește din multe surse: pictură, muzică, istorie, literatură clasică și contemporană, dar și dintr-o curiozitate constantă față de diversitate. Îi plac cărți precum „Un veac de singurătate”, „O viață măruntă” și „Pădurea norvegiană”, ceea ce spune ceva despre sensibilitatea ei pentru intensitate emoțională, atmosferă și profunzime psihologică. Prietenia, loialitatea, respectul reciproc și iubirea necondiționată par să fie repere centrale pentru ea, iar în scris caută adevărul chiar atunci când acesta e dificil, vulnerabil sau întunecat.
Debutul literar vine cu multă emoție, dar și cu expunere. Cum ai trăit tu momentul în care scrisul tău a ieșit din spațiul intim și a devenit întâlnire cu publicul?
Pentru mine, totul s-a simțit ireal. Foarte mult timp am scris doar eu, pentru mine, iar cartea a fost refugiul meu din viața de zi cu zi. Să o văd publicată și împărtășită cu oamenii a fost, deopotrivă, o senzație de efervescență nebunească, cât și o sursă de griji. Până la urmă, oricât de tare ai fi, îți pui problema: ce vor crede cititorii mei despre roman? Ce vor crede ei despre mine?
Există o diferență între Alexandra care scrie și Alexandra care își vede cartea în lume, în mâinile cititorilor? Cum se raportează una la cealaltă?
Este o întrebare interesantă. Alexandra care scrie nu își pune problema publicării. Ea scrie pentru că îi face plăcere, scrie ceea ce o pasionează, lucrurile care îi stârnesc curiozitatea sau o macină. Practic, creează dintr-un prea-plin interior. Alexandra care își vede cartea în mâinile cititorilor este o ființă emoționată și, în cantități moderate, mândră de faptul că și-a putut transforma visele în realitate.
Ce ai descoperit despre tine în perioada de dinaintea publicării, ceva ce poate nu știai până atunci?
Am descoperit că sunt neașteptat de rezistentă și că mă pot adapta cu ușurință la diferitele schimbări care pot interveni. Procesul de editare și publicare nu a fost ușor și a necesitat răbdare, dar și convingerea profundă că voi reuși.
Când lucrezi la un roman, te lași condusă mai mult de intuiție sau de structură? Cât de important este controlul pentru tine în procesul creativ?
Cred că există o linie de demarcație foarte fină între cele două. Intuiția este esențială pentru un scriitor; practic, este busola care îți spune unde să mergi. Dar, în același timp, la fel de important este controlul: ceea ce faci cu ideile tale, cum le așterni pe pagină, ordinea în care vin ele. Asta este baza. Nu poți construi o casă fără o fundație. La fel, nu poți scrie o carte fără să folosești o structură. De obicei, înainte de a începe un proiect, îmi redactez un plan bine pus la punct. Asta ar fi ca o hartă, dacă vrei.
Ce faci în zilele în care nu vine inspirația, dar știi că trebuie să rămâi aproape de pagină?
Scriu oricum. În principal, mă folosesc de planul de care ți-am spus mai devreme. Și încerc să îmi „induc” artificial inspirația. Am câte un playlist special creat de mine pentru fiecare carte și ascult piesele din acea compilație până când reintru în atmosferă. Uneori acest lucru este posibil, alteori nu, dar eu oricum încerc.
Există o formă de disciplină pe care ai învățat-o din scris și care te-a schimbat și ca om?
Cu siguranță. Obiceiul de a scrie și de a edita zilnic, timp de câteva ore, chiar și atunci când devine inconfortabil, m-a învățat o lecție importantă: nimic din ceea ce merită nu este ușor. Alege orice în afara scrierii de romane: practicarea unui sport, învățarea unei noi limbi, cântatul la un instrument, dezvoltarea unei abilități intrinseci, etc. Toate vin cu efort. Tocmai de aceea sunt și mai prețioase.
Ce te vulnerabilizează cel mai mult atunci când lași un text să plece spre cititori?
Necunoscutul. Nu știu ce va fi, cum va fi perceput. Este un vid. Este ca și cum ai sări de pe o stâncă în gol, fără să știi dacă dedesubt te așteaptă apă sau nu. Dar cred că, în general, oamenilor nu le place asta.
Ai simțit vreodată nevoia să te protejezi de propriul tău scris, mai ales atunci când devine foarte personal sau foarte intens emoțional?
Da, cu siguranță. Faptul că, pentru mine, scrisul vine dintr-un izvor interior, din zonele ascunse ale subconștientului, este uneori o problemă. Nu îmi place întotdeauna adevărul care iese la suprafață. Dar esențialul este să accept și să mă confrunt cu faptele. În astfel de momente, fac un pas în spate, îmi iau câteva zile doar pentru mine și mă uit la problemă. După ce am întors situația pe toate părțile și sunt încrezătoare că pot face asta, mă întorc și aștern lucrurile pe pagină.
Ce crezi că se vede cel mai limpede despre un autor din felul în care își construiește personajele?
Cred că atenția la detalii. Felul în care reușește să-i observe pe ceilalți în viața de zi cu zi și să se lase captivat de diversitatea și complexitatea ființelor umane. Trebuie să fii măcar puțin curios în ceea ce îi privește pe ceilalți ca să poți construi un personaj.
Când scrii, pornești de la o întrebare, de la o imagine, de la o emoție sau de la un conflict care nu-ți dă pace?
De obicei, este vorba de o imagine sau de o serie de imagini, dar foarte curând, așa cum am explicat și mai devreme, aflu că, de fapt, ele ascund un conflict sau un adevăr care nu îmi dă pace.
Ce fel de frumusețe cauți într-o carte: una care liniștește sau una care tulbură?
Sigur, asta este ceva subiectiv, dar cred că cel mai bine la această întrebare poate răspunde un citat pe care l-am întâlnit în urmă cu câțiva ani, înscris pe o clădire, într-una din călătoriile mele: «Art should comfort the disturbed and disturb the comfortable.» ― Cesar A. Cruz. Cu alte cuvinte, arta, în general, ar trebui să-i liniștească pe cei tulburați și să-i tulbure pe cei liniștiți.
Cum te raportezi la ideea de imperfecțiune în literatură? Poate o carte să fie vie tocmai prin micile ei asimetrii?
Ca idee, nu există nicio carte perfectă. Oricât de mult lucrezi, oricât te străduiești să-ți atingi idealul, mereu vor fi lucruri, prin natura meseriei, care îți vor scăpa. Asta este ceea ce ne face, de bine sau de rău, să fim umani. Cât despre calitatea de a fi „vie” a unei cărți, tocmai prin asimetrii, da, s-ar putea ca exact așa să fie. Fiind scrise de oameni, cărțile sunt frumoase tocmai prin „fragilitatea” lor.
Există o temă de care simți că nu vei scăpa niciodată, indiferent ce vei scrie?
Nu mă pot pronunța asupra acestui aspect. Încă sunt în evoluție, iar temele pe care le abordez se maturizează odată cu mine. Dar, dacă ar trebui neapărat să aleg, aș zice moralitatea gri: capacitatea cuiva de a pendula între acte care, tradițional, portretizează pozitivul sau negativul, în funcție de context. Asta mi se pare mie a fi ceva fascinant.
Cât de mult contează pentru tine prima frază a unei cărți? O cauți mult sau vine pur și simplu atunci când textul este pregătit?
De obicei, pur și simplu apare. Scrisul pentru mine este ca o succesiune de valuri care vin și trebuie să mă las purtată de ele.
Ai o relație tandră sau severă cu propriile texte în etapa de revizuire?
Din păcate pentru mine, sunt foarte dură cu propriile texte atunci când editez. Trec prin foarte multe draft-uri și, la fiecare dintre ele, încerc să abordez o problemă diferită. Uneori, asta arată ca a rescrie complet cartea sau zeci de pagini la rând, și asta este în regulă. Alteori, este doar despre a tăia anumite părți și a face proza mai robustă. Dar, ca idee, vreau doar să mă asigur că dau tot ce pot eu în fiecare carte pe care o scriu.
Ce te convinge că un pasaj este cu adevărat reușit: muzicalitatea lui, adevărul emoțional, claritatea sau altceva?
Dacă ar fi să numesc o regulă, aș spune că acel pasaj trebuie să fie cât mai aproape de viziunea mea și să enunțe cât mai clar posibil ceea ce vreau să spun.
În ce fel crezi că se schimbă un scriitor după prima carte publicată?
Cred că devine mai acut conștient de responsabilitatea pe care o are de a da viață personajelor și poveștilor sale. Întotdeauna știi că trebuie să le oferi cea mai mare atenție, dar, odată publicat, începi să cauți metode de a te îmbunătăți, de a evolua.
Ce înseamnă pentru tine să ai o voce literară? E ceva ce se construiește conștient sau ceva ce se revelează în timp?
Puțin din ambele, presupun. Dar cred că fiecare zi în care scrii îți crește abilitățile și te face să crești. O voce literară se clădește cu fiecare carte scrisă și publicată.
Cât de importantă este singurătatea pentru tine în procesul de creație? O simți ca pe un refugiu sau ca pe un preț al scrisului?
Cred că este mai degrabă un privilegiu. Este un privilegiu să ai un spațiu și un timp al tău, în care poți să creezi și să te exprimi.
Există un tip de cititor căruia simți că îi scrii instinctiv, chiar și fără să îl cunoști?
Întrebarea ta este validă și chiar foarte importantă. Da, cred că există un anumit tip de cititor care s-ar conecta mai bine cu tipul meu de scris. Pentru mine, acesta ar fi o fire care simte cu intensitate și mult prea acut tot ceea ce trăiește. E tipul acela de persoană căreia i s-a spus „ești prea mult”, „ești prea dramatic” sau pur și simplu „exagerezi”. Cititorul meu este o persoană în inima căruia arde un foc care nu poate fi stins.
Ce speri să recunoască oamenii în tine dincolo de eticheta de „autoare de fantasy”?
Un suflet asemenea: cineva care se exprimă cu hotărâre pentru lucrurile în care crede cu adevărat.
Cum te raportezi la așteptări, atât la cele ale cititorilor, cât și la cele pe care ți le impui singură?
Încerc să nu dezamăgesc pe nimeni și să ofer tot ce am, cu mijloacele pe care le am la momentul respectiv.
După ce termini o carte, rămâne în tine gol, liniște, euforie sau o altă stare care nu poate fi numită atât de simplu?
Cred că o carte nu îl părăsește niciodată cu adevărat pe autor. Povestea rămâne în el, ca un tatuaj — nu poate scăpa de ea și, sincer, nici nu își dorește asta.
Ai simțit că debutul ți-a schimbat felul în care privești succesul?
Nu neapărat. În ce mă privește, succesul nu a fost niciodată echivalent cu publicarea. Publicarea a fost mai degrabă o continuare naturală. Pentru mine, definiția succesului este mult mai simplă: succesul este fiecare zi când mă întorc la calculator și scriu.
Ce crezi că ai fi vrut să auzi tu, la început de drum, de la cineva care înțelege cu adevărat ce înseamnă să scrii?
Sunt foarte multe lucruri pe care aș fi vrut să le aud la început de drum. Cred însă că cele mai importante ar fi că se poate, că, dacă nu renunți, vei reuși și că, mai devreme sau mai târziu, ușile potrivite se vor deschide pentru tine. În esență, faptul că munca susținută învinge orice piedică.
Există o formă de adevăr pe care o poți spune mai ușor în ficțiune decât în viața de zi cu zi?
Toate adevărurile sunt mai ușor de exprimat în scris decât în viața de zi cu zi. Cotidianul ne impune o formă de tact care, de multe ori, ne poate sugruma vocea.
Când simți că o carte începe să aibă suflet, nu doar construcție?
Pentru mine, o carte are suflare de viață încă de când este în mintea mea. De fapt, exact această suflare de viață este cea pentru care revin la scris în fiecare zi. Încerc mereu să o exprim cât de bine pot, să o onorez în cel mai bun fel în care știu eu.
Ce fel de frumusețe te emoționează în viața reală și se strecoară apoi, poate fără să-ți dai seama, în scrisul tău?
De regulă, în viața de zi cu zi, sunt o persoană destul de diferită de cea pe care o reprezint prin scrisul meu. Sunt genul acela care se emoționează din lucruri aparent mărunte: un peisaj care îmi taie respirația și mă reconectează cu natura, un moment de liniște în care pot observa florile sau animalele din jurul meu, vântul care adie și îmi amintește că suntem mișcare și viață, sau o clipă în care mă conectez cu cineva într-o discuție și realizez un fapt profund pe care nu îl înțelesesem înainte.
Care este relația ta cu tăcerea? Te ajută, te apasă, te hrănește?
Puțin din toate, ca să fiu sinceră. Dar, în ceea ce privește scrisul, tăcerea mă vindecă și îmi hrănește lumea interioară.
Ce ai vrea să rămână neschimbat în tine, ca autoare, indiferent cât vei evolua?
Pasiunea pe care o pun în a-mi scrie cărțile. Viața e prea scurtă pentru a o trăi cu jumătăți de măsură. De asemenea, cred că aș vrea să-mi păstrez și entuziasmul și energia cu care lucrez. Ele sunt foarte folositoare ca scriitor.
Dacă ar trebui să definești începutul acestui drum literar nu printr-un plan, ci printr-o stare, care ar fi aceea?
Aș zice predestinare. Se simte de parcă întotdeauna am fost menită să fac asta: să scriu.
Ce îți dorești să se spună despre tine peste ani: nu despre succesul tău, ci despre felul în care ai scris?
În mod ideal? Că a ajuns la oameni și că i-a făcut să trăiască puțin mai mult. La finalul zilei, vreau să le fi oferit cititorilor mei aventuri epice, sentimente puternice și, pur și simplu, un timp bine petrecut.
