Alimente fără histamină. Ce dietă să urmezi dacă ai intoleranță la histamină? - LIFE.ro
Mergi la conținut

În categoria alimente fără histamină intră aproape toate cerealele ce nu conțin gluten, carnea și ouăle gătite proaspăt, laptele vegetal, fructele și legumele proaspete. Dar ce este această histamină și cum arată intoleranța pe care o poate da?

A avea intoleranță la histamină poate fi extrem de frustrant deoarece simptomele parcă apar de nicăieri.

Histamina este o substanță chimică implicată în sistemul imunitar, digestia regulată și funcționare optimă a sistemului nervos central. Din  poziția de neuro transmițător, comunică mesajele importante ce vin de la organism către creier. Este de asemenea și o componentă a acidului din stomac ce ajută la descompunerea alimentelor în timpul digestiei.

Dacă suferi de alergii sezoniere sau alergii alimentare, ai observat deja că medicamentele antihistaminice ajută la ameliorarea rapidă a simptomelor. Acest lucru se întâmplă deoarece rolul histaminei în organism este de a crea un răspuns inflamatoriu imediat. Este asemenea unui steag roșu ce se ridică la nivelul sistemului imunitar pentru a atenționa organismul în legătură cu un potențial atac.

Histamina duce la dilatarea vaselor de sânge, astfel încât celulele albe să poată ajunge repede pentru a localiza atacatorul responsabil de infecție.

Deoarece călătorește prin întreg sistemul circulator, histamina poate afecta intestinele, plămânii, pielea, creierul și întregul sistem cardiovascular, contribuind la apariția multor simptome, motiv pentru care de multe ori este greu de diagnosticat.

Simptomele comune intoleranței la histamină

  • Dureri de cap sau migrene
  • Dificultatea de a adormi
  • Hipertensiune
  • Vertij sau amețeală
  • Aritmie sau puls accelerat
  • Dificultatea de reglare a temperaturii corporale
  • Anxietate
  • Greață, stare de vomă
  • Congestie nazală, strănut, dificultăți respiratorii
  • Un ciclu menstrual anormal
  • Oboseală
  • Erupții cutanate

Alimente de evitat în caz de intoleranță la histamină

Citește și:

15 alimente care te ajută să trăieşti până la adânci bătrâneţi

Alimente bogate în histamină

  • Băuturi alcoolice fermentate, în special vin, șampanie sau bere
  • Alimente fermentate: oțet, sos de soia, kefir, iaurt, kombucha, etc
  • Alimente ce conțin oțet: murături, maioneză, măsline
  • Preparate din carne: bacon, salam, cârnați, crenvurști
  • Alimente acre: smântână, lapte bătut, pâine cu maia
  • Fructe uscate: caise, prune, smochine, stafide
  • Majoritatea citricelor
  • Brânză maturată
  • Nuci, alune, caju
  • Legume: avocado, vinete, spanac și roșii
  • Pește afumat și anumite specii de pește: macrou, ton, anchoa, sardine

Alimente ce eliberează histamnina

  • Alcool
  • Banane
  • Ciocolata
  • Lapte de vacă
  • Nuci
  • Papaya
  • Ananas
  • Crustacee
  • Căpșuni
  • Roșii
  • Germeni de grâu
  • Majoritatea conservanților și coloranților

Alimente fără histamină. Ce poți mânca dacă ai intoleranță la histamină?

A fost o listă lungă până aici. Probabil că te întrebi ce ai voie să mănânci ca să nu te trezești atacat de simptomele intoleranței la histamină. Cuvântul cheie ar fi proaspăt.

Alimente cu conținut mic sau fără histamină:

  • Carne proaspăt gătită
  • Pește proaspăt prins
  • Ouă fierte
  • Cereale fără gluten: orez, quinoa, porumb, mei, amarant.
  • Unt de arahide pur
  • Fructe proaspete: mango, pere, pepene, mere, kiwi, pepene galben, struguri
  • Legume proaspete: toate în afară de roșii, spanac și vinete
  • Substituenți ai lactatelor: lapte de cocos, lapte de orez, de migdale
  • Uleiuri de gătit: ulei de măsline, ulei de cocos
  • Verdețuri
  • Ceaiuri de plante
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora