Analia Selis, argentinianca ce a cucerit România cu muzica tango: „Cărăm cu noi „bagajele” din trecut, din viața noastră, unde poți găsi lucruri bune sau mai puțin bune” - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Analia Selis este o interpretă de tango argentinian, care a ales România drept țara sa când s-a mutat aici din Boston, unde terminase studii de canto clasic și unde îl cunoscuse pe bărbatul de care s-a îndrăgostit iremediabil, Răzvan Suma.
18 ani mai târziu și după o perioadă de carantină care a schimbat radical oameni, profesii, destine, Analia și-a anunțat fanii că a depășit un divorț dureros, care a ajutat-o să renască și a început un turneu național prin care să ducă românilor muzica ce i-a cucerit: tango argentinian.

Cum simți publicul acum, după un an în care concertele au fost puține și cu nenumărate restricții?

Analia Selis: Pentru mine, publicul este o binecuvântare, după un 2020 în care cred că pot număra pe degete concertele pe care le-am susținut. A fost un an în care am învățat să trăiesc cu incertitudine, cu gândul că pur și simplu nu poți ști când se va mai întâmpla să mai ai un public în față.

Așa încât acum cred că potențialul de iubire în scenă este la maximum, fiindcă ceea ce dăruim noi în scenă este iubire, altfel nu se poate.

Cine te-a învățat să tratezi cu așa un respect muzica?

Analia Selis: Cariera mea m-a învățat. Iubesc foarte mult acest job, nu aș schimba pentru nimic în această lume ce sunt și ce am, iar încetul cu încetul experiența de scenă te învață să îți dai seama de ce ești tu acolo.

Obiectivul meu la un concert este ca lumea să plece acasă așa cum mi-ar plăcea și mie să o fac, zburând. Când mă duc să ascult un artist live îmi place senzația că ajung acasă cumva mai bună.

Analia Selis

Dacă dăm timpul înapoi și îți amintești când ai început să cânți ce mi-ai spune?

Analia Selis: Eu cânt de când mă știu. Nimeni din familie nu cânta, doar eu.

A fost un drum pe care, atunci când am apucat, nu mi-am imaginat unde mă va duce: că îmi voi face o carieră cântând tango ori că voi ajunge în România și voi face muzică latino.

Când am plecat la Boston, SUA, pentru studii de canto clasic eram convinsă că voi fi pe scene de operă, fiindcă asta mă pasiona.

Acolo însă poate dorul de casă sau poate faptul că locuiam cu muzicieni care studiau muzica folclorică argentiniană, am intrat în legătură cu această muzică de folclor argentinian. Așa încât drumul meu a luat o altă turnură, până într-atât încât nu mă mai puteam imagina cântând operă.

Muzica folclorică argentiniană, am realizat eu, mă reprezintă. Și este, pentru mine, artista care locuiește în afara țării sale, muzica ce vorbește cel mai bine despre ceea ce sunt.

Analia Selis, argetinianca ce a cucerit România

Tu ai copilărit cumva într-o zonă rurală, aproape de această fierbere folclorică sau nu?

Analia Selis: Eu vin din cel mai mic oraș din Argentina, care, comparat cu orașele din România, este foarte mare. Se află în nordul țării și, chiar dacă este un oraș veritabil, acolo se ascultă foarte mult folclor argentinian.

Mi-amintesc și acum primul cadou din viața mea (sunt convinsă că nu era primul, dar în mod cert este primul de care îmi amintesc), pe la 4 ani, o orgă cu clape colorate. (râde) A fost fantastic! De neuitat.

Cât de greu ți-a fost să ajungi la Boston?

Analia Selis: Am studiat mult. Am muncit enorm.

Cred că primul lucru dificil la care m-aș gândi nu are nicio legătură cu situația financiară. Aceste probleme au apărut mai târziu.

La vremea aceea mama avea o afacere de familie care mergea foarte bine, iar eu i-am cerut să mă sprijine să studiez în străinătate. Am început un curs de limba engleză, fiindcă în școală făcusem doar franceza, la Emmanuel College. Întâmplarea a făcut că acolo am ajuns să dau o audiție la Conservator, unde aveam să aflu că pot primi o bursă. M-am sfătuit cu mama, voiam să știu cu cât mă putea susține ea, pe lângă bursă, iar planul părea realizabil: jumătate din taxă era plătită de mama, iar jumătate de școală.

Am dat admitere la Conservator, am fost acceptată și a urmat un an de pregătire, în care trebuia să învăț limba engleză foarte bine și să susțin un examen de competențe, TOEFL.  Oricât ar părea, nu a fost deloc ușor; învățam toată ziua, încât ajunsesem să visez engleza. (râde) Dar am reușit. Am dat examenul, l-am trecut și m-am mutat la Boston.

După doi ani de zile, în 2000, a venit criza economică în Argentina ca o lovitură  devastatoare pentru noi.

Mama mă ținea la curent cu situația din țară și destul de repede mi-a fost clar că ea nu va mai putea să-mi trimită bani. Eram în anul II de facultate și mai aveam încă II până la licență.

Analia Selis

Atunci am învățat să muncesc pentru ce-mi doream. Știam că nu voi mai cânta muzică clasică, deja eram în legătură cu muzica latino, dar voiam să termin ce începusem.

Am început să muncesc din greu pentru a câștiga banii de taxă: am făcut baby-sitting, lucram la biblioteca și la secretariatul facultății, lucram ca plasatoare la concertele din facultate, am spălat vase, am curățat case; studiam și munceam, doar asta făceam.

Cum te-a schimbat această experiență?

Analia Selis: Am început să-mi gândesc viața din altă perspectivă: lucrurile depind numai de tine. Iar când simți asta e senzațional, lupți pentru visul tău.

De ce nu ai rămas acolo?

Analia Selis: De când am ajuns la Boston mi-am dat seama că SUA nu era o țară în care aș putea trăi, în care aș putea să mă regăsesc. Mă gândeam, ca și surorile mele, care au început să facă planuri de mutare în Madrid când a apărut criza economică în Argentina, să vin spre Europa.

Urma să termina facultatea, să mai rămân un timp în Boston, să lucrez și să strâng mai mulți bani (spre finalul facultății reușisem să câștig foarte bine, așa încât puteam plăti și facultatea și puteam să și economisesc). Îmi făcusem un calcul: dacă mai munceam în SUA doi ani de zile, câștigam suficienți bani pentru o viață fără griji în Europa.

Între timp însă a apărut Răzvan, fostul meu soț. Ne-am cunoscut în ultimul an de facultate, la Boston si ne-am îndrăgostit.

Ce știai tu despre România?

Analia Selis: Dracula. (râde) Și cam atât. Mai știam câte ceva din fotbal, dar un puteam reține numele.

Așadar, cum a sunat ideea de a alege România?

Analia Selis: Pentru că m-am îndrăgostit, alegerea părea mai simplă. A fost o poveste foarte puternică, am început să fim împreună și la un moment dat am început să cochetăm cu ideea de a veni în România, să vedem cum e. Eu trebuia să mai stau o vreme în SUA, să lucrez, chiar dacă Răzvan avea să vină în țara lui. Am venit și eu în 2002, în vacanță, de două ori și tot atunci ne-am logodit: am mers în Argentina, m-a cerut în căsătorie și am decis să mă mut în România.

A fost o poveste foarte frumoasă.

Analia Selis împreună cu fostul ei soț, Răzvan Suma

În 2003, imediat ce aveam să închei jobul din SUA, pe 3 septembrie, am ajuns aici.

Cum ți s-a părut România?

Analia Selis: Eu am iubit România din secunda în care am pășit aici fiindcă îl iubeam pe el și iubeam ce iubea el. Iar Răzvan își iubește foarte mult țara.

Mi-amintesc că la începutul relației noastre îmi povestea că el are multe de făcut în țara lui și trebuie să se întoarcă aici.

Prima mea întâlnire cu publicul din România a fost Cerbul de aur. Mi-amintesc că lumea nu mă știa deloc, iar eu nu mă gândisem vreo clipă că voi câștiga ceva, dar simțeam cu câtă căldură m-au primit spectatorii și mi-am spus că voi primi cu siguranță premiul popularității.

Dar am primit locul III; și mai bine decât popularitatea. (râde)

Așa am început. Și cred că mai departe, cu multă sinceritate, am reușit să-mi cuceresc publicul.

Cum te-au schimbat copiii?

Analia Selis: Foarte mult și încă o fac. Să fii mamă este cel mai ambițios proiect. Dacă ești un om conștient de drumul tău, de lucruri care nu au fost bine în copilărie, te preocupi intens de modul cum îți crești copiii într-un mod liber, sănătos.

Noi cărăm „bagajele” din trecut, din viața noastră, care poate conține lucruri bune sau nu. Și, dacă vrei să ai niște copii liberi, trebuie să vezi lucid aceste lucruri din viața, din trecutul tău. Este o școală continuă.

Este un drum în care nu doar tu înveți, ci și ei te învață pe tine.

Analia Selis și cei doi copii ai ei

Ce ai învățat de la copiii tăi?

Analia Selis: Primul lucru pe care îl înveți de la copii e răbdarea, de când se nasc și constați că nu dorm nopțile, fiindcă plâng pentru că au colici. Și, o dată cu răbdarea, vine dăruirea; trebuie să înveți că acolo e cineva care depinde de tine. Și nu e așa cum vrei tu, ci cum trebuie să fie, așa încât acel copil să fie în regulă.

Unde se duce când se duce toată acea iubire de care-mi povesteai tu?

Analia Selis: Iubirea e în noi, deci nu se duce. Doar că iubirea se mai și schimbă.

Noi ne schimbăm sau ea?

Analia Selis: Și noi ne schimbăm, dar și ea se transformă.

Povestea mea cu Răzvan e cam așa: e un om pe care l-am iubit extrem de mult, am venit aici pentru el, dar viața te duce pe un drum nebănuit. Iar într-o relație încerci să te modelezi și să fii alături de el. Faci compromisuri pentru a fi cu acel om, iar asta te schimbă. Doar că uneori această schimbare te face să te pierzi. Acolo apare problema.

Cred că și Răzvan, și eu ne-am schimbat atât de mult încât ne-am pierdut. El și-a dorit să fie altcineva decât era, iar eu nu am acceptat, Eu voiam să fiu altcineva decât își dorește el, iar din această presiune relația a cedat și nu am mai putut fi împreună.

Cum au fost copiii voștri în acest proces?

Analia Selis: A fost greu la început, pentru că la această despărțire nimeni nu se aștepta.

Iar eu nu eram bine, chiar dacă am fost tot timpul ăsta destul de inteligentă sau lucidă încât să nu mă las de tot pierdută în durere.

Eram însă atât de îndurerată, încât simțeam că ființa mea e moartă. Apoi a început vindecarea și ființa mea a înflorit, a renăscut.

Mama s-a mutat cu mine și m-a ajutat enorm cu copiii, iar asta mi-a dat voie să trăiesc o perioadă de vindecare, în care m-am îndepărtat de toată lumea. Din fericire toate s-au întâmplat în vreme de carantină, ceea ce a fost fantastic, pentru că asta mi-a dat liniștea de care aveam nevoie pentru a mă regăsi.

Când decizi să nu te mai ascunzi, să nu mai acoperi, să eviți durerea, atunci te regăsești. Am vorbit cu prietenii mei, le-am explicat că am nevoie de liniște, că nu vreau să vorbesc, nu vreau să știu nimic despre Răzvan, lui i-am spus să dispară fiindcă aveam nevoie să mi-l smulg din viață, din suflet, din corp. Iar tot acest proces a durat vreo 6 luni, când eu nu am făcut altceva decât să stau acasă, cu copiii.

Dar de la un moment dat, prin aprilie 2020, am început să mă trezesc cu poftă de viață.

Analia Selis

Am vorbit cu un psiholog, am realizat că ei, copiii, trebuie să știe lucrurile așa cum sunt, să mă vadă tristă, dacă sunt tristă, să înțeleagă lucrurile în adevărul lor: că tati a plecat, că după atâția ani împreună suntem doar noi, oricât de greu ar fi. Dar suntem împreună.

Am vorbit foarte mult și deschis cu copiii și ei au înțeles că toate aceste lucruri vor trece.

 

 

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO