Căutare

Share this article

Analia Selis cântă dumnezeieşte tango argentinian tradiţional. Iar Răzvan Suma este unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români. Sunt doi muzicieni foarte îndrăgiţi de public, dar sunt un cuplu fascinant şi în afara scenei. Cei doi soţi au două personalităţi muzicale aparte. Iar concertele lor sunt mereu sold out. În această lună îi puteţi vedea împreună pe scenă, în turneu, alături de ceilalţi membrii ArgEnTango, (pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa şi violonistul Rafael Butaru).

Analia Selis şi Răzvan Suma ne propun să descoperim tango-ul argentinian tradiţional, cântat la cote înalte. Eu vă invit să descoperiţi pasiunea lor pentru muzica făcută cu pasiune. Dar şi câteva „imagini” din viaţa unei familii de muzicieni.

Cum s-a copt turneul „ArgEnTango Tradiţional”? Cum a venit ideea şi cum aţi adunat această trupă?

Răzvan Suma: E foarte important cum a pornit proiectul ArgEnTango. De obicei nu prea ai timp să te întâlneşti aşa, la o cafea, cu membrii trupei sau cu cineva cu care să faci planuri, aşa că la noi, la muzicieni, totul se întâmplă „pe drumuri” (râde).

Eram într-o deplasare până la Mangalia. Analia dormea în spate, şi l-am întrebat eu pe Mariano Castro, care era lângă mine, „cum facem şi noi un grup de tango tradiţional care să sune autentic?”.

Mi-a zis „Îţi trebuie vioară… („bun, găsim vioară!”, mi-am zis), pian (Mariano Castro era la pian), aranjator, voce avem – Analia Selis!”. Dar pentru tango trebuie şi contrabas! Aici e „compromisul” pe care îl facem – avem violoncel. M-am erijat eu în contrabasist de data asta! Ne mai trebuia această „inimă” a unui grup de tango, care se numeşte bandoneon (a nu se confunda cu acordeon!). Noi nu ne jucăm cu „cam pe-acolo”, noi ne jucăm cu muzica autentică, iar tango-ul se cântă cu bandoneon! Dacă îţi spune cineva că tango-ul argentinian se poate face şi la acordeon… l-aş întreba de ce, „păi are burduf”… Păi şi troleele au burduf!

La dus, spre concert, s-a conceput planul, la întoarcere era totul pus pe hârtie, aveam deja şi numele bandeonistului. M-am dus în Buenos Aires şi m-am întâlnit cu Omar Massa (am vrut neapărat să mă întâlnesc cu el) şi l-am invitat în România. De atunci au trecut cam doi ani, şi colaborarea este una fructuoasă.

Şi Omar Massa cum face? Vine în ţară pentru turnee şi repetiţii?

Analia Selis: El a stat aici o vreme… şi de curând s-a căsătorit cu o spaniolă – nu cu o româncă, din păcate, ar fi fost bine pentru noi! (râde) Dar trebuie să spun că i-a plăcut foarte mult în România şi nu cred că i-ar fi displăcut să rămână aici dacă nu se îndrăgostea. Iar acum locuiesc amândoi în Germania şi stau la Berlin, ceea ce pentru noi este bine, pentru că e foarte aproape. O să vină toată luna pentru acest turneu. Eu încă sper să se mute aici, dar deocamdată aşa funcţionăm. Cam aşa s-a născut ArgEnTango, acum doi ani.

Răzvan Suma: Şi dacă tot am creat o formaţie autentică, primul turneu s-a numit Piazzolla, o poveste autentică. Şi am vrut să cântăm Piazzolla chiar în stilul în care cânta el cu acel faimos cvintet. Eu cred că am reuşit foarte bine acest lucru, mai ales că noi, românii (eu şi Rafael Butaru) am avut foarte mult de învăţat de la cei trei argentinieni, pentru că, repet, n-am vrut să facem ceva care „merge şi-aşa”. De câte ori am mers în Buenos Aires am luat lecţii de cântat la violoncel în stil tango. Făceam un fel de barter cu un violoncelist de tango care m-a contactat pentru că voia să înveţe să cânte Bach sau Beethoven. Am făcut schimb de cunoştinţe şi a fost foarte util pentru că sunt tehnici total diferite de cântat. Poţi să înveţi la 10 universităţi şi ai putea să nu prinzi stilul!

Şi apoi? V-aţi gândit să promovaţi tango-ul în România, aşa cum ai făcut cu seriile de concerte „Vă place Bach?”, „Vă place Brahms?”…

Analia Selis: Aici cred că am intervenit eu, care devenisem o cântăreaţă de tango între timp…

Chiar aşa, cum s-a întâmplat această schimbare?

Analia Selis: După cum bine ştii, am fost o cântăreaţă latino, aşa m-am lansat. Şi am făcut o pauză de 4-5 ani în care am avut cei doi copii. A fost o perioadă în care am cântat foarte puţin, nu muzică latino, ci muzică „folclorică” latino-americană, ceva foarte liniştit. Am cântat foarte rar în acea perioadă. Primii trei ani au fost exclusiv dedicaţi copiilor, pentru că s-au născut la foarte scurtă vreme unul după altul: când fetiţa avea 7 luni am rămas însărcinată iarăşi şi atunci am hotărât să nu mă reîntorc.

Iar atunci când am decis să mă întorc, nu m-am mai regăsit în muzica comercială, în muzica latino şi în ceea ce se întâmpla în ţară în acest domeniu. Când am apărut eu, muzica comercială era de foarte bună calitate, de bun gust. Nu vreau să critic muzica comercială în general, căci poate să fie de foarte bun gust, dar din păcate nu se întâmplă acest lucru în acest moment în România.

În perioada în care mă gândeam să mă întorc am fost într-o perpetuă căutare. În fiecare zi luam chitara, încercam să compun, să găsesc ceva ce mi se potriveşte… a apărut o frustrare, căci nu prea ştiam ce să fac. Îmi plăcea foarte mult folclorul argentinian şi latino-american, dar nu era suficient încât să îmi pot practica meseria. Atunci a venit propunerea lui Răzvan. Care a venit… nu ştiu din ce motiv… nu pentru că nu mă regăseam eu! Cred că şi-a dorit foarte mult să facă un „Vă place… tango?”. Şi cu cine să facă tango, dacă eu sunt din Argentina? (râde) Numai că eu nu cântasem tango niciodată! Aşa că a urmat o perioadă de studiu de un an, apoi a venit acel „Vă place tango?” care mi-a instalat definitiv acest stil de muzică în voce şi în suflet. Tango-ul pentru mine e un drum de dus, un drum al meu de pe care nu mă mai întorc. Probabil că voi mai cânta ceva din aceeaşi arie, mai iau din când în când chitara şi cânt folclor, îmi place şi bossa nova, îmi place şi muzica din Brazilia, dar m-am consolidat în această zonă şi mă consider o cântăreaţă de tango.

Răzvan, tu cum te situezi pe „drumul” acesta al Analiei? Cât tango e în muzica ta?

Răzvan Suma: Eu am fost mereu mai versatil, aşa. Am cântat şi blues, şi rock, am avut un proiect cu Viţa de Vie, cu Berti Barbera. Am cântat mai cu toţi cântăreţii faimoşi din România şi îmi doresc să continui chestia asta. În ceea ce priveşte tango-ul… am cântat foarte mult din muzica lui Piazzolla cu Romanian Piano Trio, pe vremea când aveam acest proiect cu Alexandru Tomescu şi Horia Mihail, şi era un proiect care avea foarte mare succes. Dar trebuie să spun că interpretam muzica lui Piazzolla, aşa cum se cântă în România, dar nu aveam stil. O cântam pentru că eram foarte buni, dar acum accepţiunea mea s-a schimbat total. Cred că acum cânt Piazzolla cu adevărat!

Mie îmi place diversitatea, eu mă plictisesc să cânt doar muzică clasică. Îmi place foarte mult muzica clasică, e un repertoriu foarte bogat, dar şi în muzica clasică schimb de la muzică de cameră la muzică simfonică. Acum duc un dor extraordinar de mare de a cânta în orchestră. N-am mai făcut asta de vreo 7 ani şi caut un loc în care să cânt în orchestră. Îmi vine să mă urc pe scenă la fiecare concert la care sunt în sală. Nu văd o „degradare” în asta, nu contează că voi fi unul din cei 90 de oameni ai orchestrei, nu mă interesează asta. Îmi place muzica!

Cum a evoluat ArgEnTango, de la primul concert Piazzolla la acest turneu de tango tradiţional? Ce aduce nou acest proiect?

Răzvan Suma: După ce am cântat Piazzolla în stil autentic (care e un pic cam elitist), am zis că am putea să accesăm şi un public mai comercial. Toată lumea a auzit de Carlos Gardel, Piazzolla e un pic mai de nişă…

Analia Selis: Bine, noi o să continuăm şi cu acest stil, o să mergem în filarmonici. Dar da, e o nişă. Şi îmi place să spun că noi cântăm tango la un nivel foarte înalt tehnic şi expresiv. Şi eu mă mândresc cu chestia asta. E fantastic să poţi să cânţi tango cu muzicieni de aşa anvergură. Noi aducem pe scenă un tango autentic, nu numai Piazzolla, ci şi acest tango tradiţional.

Ce a însemnat studiul pentru acest tip de tango? De unde aţi cules repertoriul?

Răzvan Suma: Repertoriul este cel pe care îl cunoaşte cam orice cunoscător de tango: un Choclo, muzica din „Parfum de femeie”… Legându-ne de piese pe care le ştie toată lumea am ajuns la acest potpuriu de tango. Pe lângă asta, trebuie să fie tango-uri dansabile, pentru că noi am invitat în turneu şi dansatori de prin toată ţara. Şi încercăm să atingem diversitatea în tango, căci există tango-vals şi tango-milonga.

Cum reacţionează publicul legat de ceea ce le propuneţi în aceste concerte de tango şi chiar de muzică clasică? Vorbim de o nişă, totuşi…

Răzvan Suma: Păi tango-ul nu e în nici un caz mai nişat decât muzica clasică (râde). La nivel european, să zicem, noi suntem pe o nişă de 2%. În Germania sunt cam 2,5%! Noi, în România, stăm destul de bine cu publicul. Este un public destul de educat, cald, pe care dacă nu-l subestimezi şi nu îi dai numai „ce se cere”, acceptă foarte mult. Este un public flexibil. Este un public pe care îl poţi modela. Eu fac turnee de 11 ani cu diverse proiecte. Am oferit tot ce mi s-a părut mie de calitate. Ei bine, publicul simte când e ceva de calitate. Şi eu sunt convins că poţi să „păcăleşti” publicul o singură dată. Dacă îi dai o prostie, el va fi în sală pentru că îşi cumpărase bilet şi te aştepta cu un proiect foarte bun. Dacă l-ai păcălit, acel public nu va mai fi în sală! Şi dacă încerci să îl mai păcăleşti, ţi-ai pierdut total publicul!

Deci e o prejudecată faptul că publicul nu e interesat de zona foarte nişată a muzicii!

Răzvan Suma: Păi, sălile de concerte de muzică clasică din Bucureşti sunt pline! Ateneul, Sala Radio… au stagiuni permanente şi publicul este acolo. Mie îmi place să spun că ne educăm şi creştem împreună. Şi nu se aplică doar la Bucureşti: trebuie să vezi construcţia publicului într-o sală dintr-un oraş în care muzica clasică poate că n-a ajuns niciodată! Acolo se vede foarte clar cum notorietatea ta ca artist şi notorietatea muzicii de calitate creşte cu fiecare an.

Cum e acasă la voi? Devine casa un studio de repetiţii?

Analia Selis: Daaa, zilele astea a fost o nebunie! (râde) Eu îmi fac vocalizele, Răzvan studiază, copiii se joacă cu dinozaurii… Dar cum copiii sunt un pic răciţi, am zis să le pun un film. Le cumpărasem „Balerina” (căci fetiţa noastră face şi balet, printre altele) şi să le dau nişte fructe, ca să îmi pot face treaba. Aveam de repetat piesele, aşa că le-am cântat în timp ce tăiam fructele copiilor! (râde) Iar Răzvan repeta în cealaltă cameră, la violoncel.

Răzvan Suma: Avem şi vecini înţelegători – care vin şi la concerte noastre!

Analia Selis: Da, sunt super încântaţi că locuim acolo şi că le mai oferim câte un „concert privat live”! (râde)

Şi copiii se îndreaptă către muzică?

Analia Selis: Da, sunt copii de muzicieni, n-avem ce să le facem! Nu a fost nicio presiune din partea noastă, i-am lăsat să facă ceea ce-şi doresc. Noa, fetiţa noastră, are 7 ani deja, şi de la 2 ani spune că vrea violoncel. Oare de ce? (râde) Dar a trebuit să aştepte să îi crească mânuţele să aibă înălţimea potrivită pentru a putea cânta la violoncel. Şi de la 6 ani asta face. Amândoi copiii fac pian. Pe Tiago am zis că o să îl trimitem tot la şcoala de muzică. Să observăm care le e parcursul până la finalul clasei a 4-a, dacă îşi doresc cu adevărat să studieze muzica, şi, dacă nu, dintr-a 5-a vor merge în altă parte.

Voi cum aţi crescut, în raport cu muzica?

Răzvan Suma: Eu vin dintr-o familie de muzicieni. De când mă ştiu mă jucam cu machetuţele pe marginea lojei de la Filarmonica din Cluj. Aşa am crescut!

Analia Selis: În schimb, familia mea n-a avut nicio legătură cu muzica! (râde) Dar cânt de când mă ştiu, şi mama a ştiut să mă îndrume şi să îmi cultive acea dorinţă. Deja prin liceu ştiam că nu voi face altceva decât muzică.

E mai muzicală Argentina decât România? Cum ţi se pare?

Analia Selis: Ooo, e greu de spus! La nivel clasic România este mult mai sus. E incomparabil! În schimb, dacă vrei să dansezi, dacă îţi place muzica latino (râde)… în ceea ce priveşte muzica comercială e fantastic în Argentina, nu se compară cu România: vorbim de rock argentinian, folclor argentinian, chiar şi pop – nu doar latino. Şi contează foarte mult cum înveţi publicul. De exemplu, în Argentina, când eşti invitat la o emisiune poţi cânta live sau poţi doar să prezinţi albumul şi să vorbeşti despre proiectele tale. În România, nici nu ţi se oferă cele necesare pentru un live, dar eşti rugat să cânţi. Iar noi nu facem playback! E ca şi când inviţi un pictor şi îl rogi să picteze ceva în studio. Sau un scriitor să scrie! Eu cred că în Argentina se educă astfel publicul comercial, ceea ce nu se întâmplă aici, din păcate.

Cum arată o zi obişnuită din viaţa voastră?

Analia Selis: Eu mă ocup foarte mult de copii. Şi programul meu depinde foarte mult de asta. Îmi place să fac sport şi merg de regulă după ce duc copiii la şcoală. Asociaţia mea este şi organizator al turneului, iar acum este perioada de foc. Dar timpul cu copiii e foarte preţios şi încerc să nu îl sacrific. Aşa că încerc să lucrez când ei îşi fac temele sau sunt la pian, la balet etc. Din fericire mă ajută şi mama mea cu copiii. Am noroc că s-a mutat mama în România şi că a putut să ne ajute. Altfel nu ne descurcam şi cu cei mici şi cu turneele. Nu cred că aş fi revenit pe scenă dacă nu mă ajuta ea. Mama lui Răzvan e la Cluj, încă lucrează, nu ar fi putut să ne ajute. Nu am fi putut să facem turnee împreună.

Altfel, eu am proiectul meu cu Tango Simfonic, el are proiectele lui… Dar, din fericire nu se suprapun foarte des. Acum, pentru acest turneu, sunt amândouă mamele cu copiii acasă! (râde)

Răzvan Suma: Eu cred că cel mai important este că facem ceea ce ne place. Mie îmi place să cânt, Analiei îi place să cânte. Mie îmi place foarte mult să predau, sunt profesor la Universitate, sunt solist la Orchestrele şi Corurile Radio… E ideal ceea ce trăim noi! Simt că suntem privilegiaţi să trăim din ceea ce ne place!

Şi se trăieşte din muzică în România?

Răzvan Suma: Da, şi chiar se trăieşte ok din muzică în România!

Analia Selis: Şi cine se plânge, să muncească! Spun asta pentru că tot aud muzicieni care se plâng de România….

Răzvan Suma: …şi aşteaptă să li se întâmple ceva! Pentru că, dacă a distrus ceva comunismul, asta a distrus: iniţiativa, ideea de a te pune la lucru să faci ceva. Dar să crezi în ceea ce faci! Să scoţi ceva de calitate, iar apoi să înveţi să vinzi ceea ce faci!

Care sunt proiectele voastre viitoare?  

Răzvan Suma: Pentru mine urmează „Vă placello?”, un proiect two cellos, cu două violoncele. Se va întâmpla în octombrie, deja e stabilită data de la Bucureşti (pe 24 octombrie). Cânt cu Adrian Mantu, un violoncelist extraordinar, cu o carieră fabuloasă.

Analia Selis: Eu am „Tango Simfonic”, şi o să continui cu acest proiect. E un proiect care mi-a adus foarte mult. Merg în toată ţara şi cânt cu Filarmonici, ca solist. Şi trebuie să mă mândresc că aproape toate concertele sunt sold out!

Cum e să împărţiţi aceeaşi scenă?

Răzvan Suma: Nu scena e problema! Problema este purgatoriul dinainte! (râde). De obicei sunt împotriva lucrului în familie!

Analia Selis: Nici nu ştiu cum mai suntem împreună! (râde)

Răzvan Suma: Problema e că avem ritmuri de lucru diferite. Eu sunt tipul de leneş notoriu de o eficienţă incredibilă! Eu pot să stau cât ea munceşte, o jumătate de zi, şi prefer ca în ultima jumătate de oră să fac totul!

Analia Selis: Iar eu înnebunesc, pentru că am nevoie ACUM! (râde)

Concertele turneului ArgEnTango au loc laDumbrăveni (pe 3 martie, ora 19:00, Casa de Cultură), în Germania (la Kammermusiktage Barth Festival, pe 14 martie), Ploieşti (pe 16 martie, de la ora 19:00, la Sala Filarmonicii Paul Constantinescu), Satu Mare (pe 18 martie, ora 18:30, la Sala Filarmonicii Dinu Lipatti), Baia Mare(pe 19 martie, ora 19:00, la Teatrul Municipal Baia Mare), Lugoj (20 martie, ora 19:00, la Teatrul Municipal Lugoj), Timişoara (21 martie, ora 19:00, la Sala Capitol), Zalău (22 martie, „Concert TenarisSilcotub”), Bistriţa (23 martie, ora 19:00, la Sinagogă), Cluj-Napoca (24martie, ora 19:00, la Auditorium Maximum), Bucureşti (27 martie, ora 19:00, la Sala Radio – invitat special Radu Almăşan). Detalii pe pagina ArgEnTango.

 

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO