Ancuța Iordănescu este o tânără empatică care a crescut fără mamă și care a cunoscut foamea, boala, lipsa unei locuințe încălzite, adecvate pentru un copil.
Viața a învățat-o cum să trăiască și să înțeleagă smerenia înainte de toate. Acum, prin Asociația Copii pentru Viitor, face tot ce se poate pentru a aduce liniște, echilibru și acces la educație în viața copiilor, tinerilor și chiar adulților din medii defavorizate.
Omul Ancuța se scoală de dimineață și știe că sute de suflete au șansa de a se bucura de viață, dacă ea reușește să aducă povestea lor în fața celor care au forța socială de a-i ajuta.
Ancuța Iordănescu este copilul care făcea foamea pentru a ajunge adultul care dă o masă caldă altor copii din medii vulnerabile și inclusiv din comunitatea unde a crescut ea.
Cum a fost copilul Ancuța?
Un copil anxios, bolnăvicios, lipsit de repere.
Ancuța Iordanescu: „Școala a fost ancora care m-a fixat în viața reală, departe de drama pe care o trăiam”
Știu de absența maternă. Cărui fapt s-a datorat ea? Dacă îmi poți spune.
Mama mea, Maria, suferea de o boală cardiacă congenitală, care necesita o intervenție chirurgicală mai complexă. A stat internată multă vreme la Clinica de Cardiologie din Târgu Mureș, unde, de altfel s-a stins, în ianuarie 1990. Avea 32 de ani.
Cui i-ai spus apoi: „mama”?
Nu am avut o persoană apropiată, nici măcar din familie, care să suplinească rolul mamei. Am crescut conștientă de faptul că trebuie să mă descurc singură.
Ce te visai pe atunci?
Visam să devin învățătoare sau educatoare. Sau orice meserie ce presupunea interacțiunea cu copiii. Jocurile de rol din copilărie erau centrate pe acest tip de activitate.
Ai spus că știi ce înseamnă foamea și lipsa condițiilor. Ce aduce bucurie în inima unui copil?
Siguranța unui cămin, să știe că are un loc pe care să îl numească acasă, care să îi ofere confortul fizic și psihic de care are nevoie. Să aibă familia aproape, părinți care să îl înțeleagă și să îl susțină în deciziile pe care le ia.
Cum mirosea copilăria ta?
A cornulețe cu vanilie, făcute de o vecină, mirosul acestora invada scara blocului și îmi dădea o stare de bine.
Ce te-a motivat în viața asta?
Dorința de a fi bună în ceea ce fac și de a ajuta copiii aflați în situații de risc.
Ce însemna școala pentru Ancuța?
Școala Gimnazială a pus temelia adultului de acum. Am avut parte de profesori foarte buni, de care îmi amintesc cu drag, și care au reprezentat modele pentru mine. Școala a fost ancora care m-a fixat în viața reală, departe de drama pe care o trăiam.
Ancuța Iordanescu: „Ne naștem cu instinctul matern dar ni se dezvoltă o dată cu venirea pe lume a copiilor”
