Uneori, nu cauți un parfum, ci te găsește el într-o dimineață oarecare de sâmbătă.
Beau un cappuccino alături de fetele mele, care nici nu s-au trezit bine, dar care n-au putut să refuze o matcha latte în oraș. Ne uităm la oamenii care-au ieșit cu cățeii la plimbare și vorbim puțin. E amorțeala aia plăcută de weekend în care mă tot afund. La un moment dat, însă, ceva îmi trezește simțurile: un parfum.
Nu e ceva ce mi se întâmplă des. Am un nas selectiv: cât timp cei din jur poartă parfum în cantități rezonabile, pur și simplu nu-l simt. Parcă nici n-ar fi. Dacă, în schimb, îmi atrage atenția, înseamnă că-mi place. Mult.
Din fericire, o cunosc pe fata parfumată. Mă duc la ea, o îmbrățișez și-mi dau seama imediat că nu mă înșel: Bianca s-a dat cu ceva divin – L’Heure Bleue de la Guerlain.
E prima dată când fac cunoștință cu un parfum nou lansat în acest fel.
Știam de L’Heure Bleue pentru că, în ultima vreme, e peste tot în feed-ul meu de Instagram. Am văzut teasing-urile de dinainte de lansare, i-am citit povestea, iar o prietenă mi-a scris în privat: „Trebuie să-l încerci. E cu totul altfel.”
Dacă numele parfumului vi se pare cunoscut, nu vă înșelați. L’Heure Bleue, una dintre capodoperele create de însuși Jacques Guerlain în 1912, a marcat perioada Belle Époque. Se spune că Guerlain a fost inspirat de o plimbare pe malul Senei la amurg, după apusul soarelui, când cerul era de un albastru profund, iar primele stele încă nu apăruseră: celebra oră albastră.
114 ani mai târziu, L’Heure Bleue este reinterpretat în cheie contemporană de Delphine Jelk: „Mi-am dorit să captez ora albastră cu aceeași tandrețe pe care am găsit-o în L’Heure Bleue a lui Jacques Guerlain în 1912. Este un parfum care ne învăluie în aroma sa puternică, dar în același timp blândă și intimă.”
Mi-a fost întotdeauna greu să-mi dau seama dacă mi-ar plăcea un parfum sau nu doar citind ce note conține. Cu toate astea, ele pot fi un reper, te pot convinge să te duci să-l testezi – sau nu. L’Heure Bleue e floral-ambrat, cu iris, floare de portocal, vanilie, dar și cu ambroxan, o moleculă care amintește de mirosul pielii.
N-aș putea să-ți spun că am vreo mare pasiune pentru vreuna dintre notele de mai sus. Am constatat, la un moment dat, că mai multe din parfumurile care-mi plac conțin iris, dar nu știu, de fapt, cum miros notele de iris – mai ales că, în parfumerie, ele sunt extrase din rizomi, din rădăcinile plantei. Guerlain a mers chiar mai departe pentru acest parfum care conține atât tinctură, cât și unt de iris, ambele extrase în laboratoarele proprii – un proces lung și costisitor, dar un motiv de mândrie pentru casă.
Am menționat mai devreme că am tot citit despre L’Heure Bleue. Întâi teasing-ul, nerăbdarea, apoi primele impresii, dar și câteva critici. Cele din urmă au legătură cu faptul că noua creație olfactivă nu prea are nimic în comun cu cea semnată de Jacques Guerlain, iar unele voci au afirmat că a fost sacrificată identitatea unei legende.
Personal, cred că marile case au o istorie care nu merită uitată, ci adusă în prezent. Că trebuie să-și respecte trecutul și valorile, dar să aducă mereu acel plus contemporan care le face relevante pentru lumea în care trăim.
L-am testat pe încheietura mâinii mele. Verdictul e clar: mă face fericită.
Foto: Guerlain
