Căutare

Share this article

Andreia Martinescu s-a născut în București și a pictat de la doi ani și jumătate, însă nu a aflat până la vârsta liceului că există o școală de arte în care ar putea să își șlefuiască tehnicile artistice.

Așa că a pictat acasă, din pasiune, alături de tatăl ei, un atent militar ce picta hărți, ori de unchiul și nașul ei de botez, cu ajutorul căruia a deprins primele forme naive de animăluțe: pui, porci sau pisici.

Cum ai învățat să pictezi?

Avem doi ani și jumătate când am simțit, și mi-o amintesc bine și acum, nevoia de a desena, de a picta, de a mă manifesta prin forma vizuală.

La vârsta de doi ani și jumătate?

Chiar de la vârsta aceea am amintirea acestei nevoi. Am și acum desenele de atunci, erau niște copii ale altor desene și este uimitoare atenția la toate detaliile originalului. Arătam un foarte mare interes pentru ce vedeam.

Când s-a rafinat această nevoie?

În preajma liceului, când a trebuit să dau admitere. Dar și atunci a apărut întâmplător.

De ce nu ai dat la Liceul de Artă, ca toți copiii care se duc în clasa a V-a la Tonitza?

Nici nu știam că există. Nu auzisem de acest liceu până la momentul admiterii. Am avut tot timpul în jurul meu oameni care făcuseră din desen și pictură o pasiune, dar niciunul nu o vedeau profesional și nu aveau această informație. Cert este că prima dată când am aflat că există o școală de artă în București a fost când am pus mâna pe o broșură în care erau listate toate liceele din Capitală. (râde) Atunci am aflat de pildă că existau licee cu internat.

Cine picta în familie?

Nașul și unchiul meu, Dan, care era pasionat de bricolaj și făcea tot felul de lucruri de plăcere: picta, lipea, făcea caiete, cutii, chiar dacă el era inginer în domeniu petrolier. Iar tata, militar de carieră, picta hărți și avea un scris caligrafic excepțional. Imaginează-ți că în acele vremuri nu existau computere cu care să faci relieful hărților și să surprinzi din nuanțe de culoare diferențele de altitudine, de pildă. Tata făcea asta cu pensulă și culoare.

Lucrare de adolescență, semnată de Andreia Martinescu

Să ne întoarcem la Liceul de Artă și la broșura în care l-ai descoperit!

Da. Am descoperit liceul și întâmplarea face că în acel weekend a trebuit să fiu, împreună cu mama, la un eveniment pe lângă Liceul Tonitza. Și am recunoscut numele străzii. Și mama a zis să intrăm să aflăm mai multe detalii. Deci ea a fost primul meu susținător în acest sens.

Acolo l-am întâlnit pe Dorel Zaica. El era profesor atunci acolo și mi-a cerut niște lucrări. A doua zi m-am dus la el cu ce aveam, s-a uitat cu atenție și mi-a dat speranțe.

„Lucrările” sună cumva pretențios pentru cineva care nici nu știa de Liceul de Artă. Lucrai singură acasă, îți făcuseși un portofoliu? Cum?

Pictam și desenam tot timpul. Făceam orice implica pictura și desenul: pe hăinuțe, pe pereți, pe orice prindeam la îndemână.

Cum a fost liceul ? Cum te-a schimbat atmosfera de acolo?

Am găsit o lume complet diferită de cea pe care mi-o construisem eu în desenele mele. Era o lume mult mai murdară, iar încărcătura era foarte grea și toxică.

Atâta nevoie de răutăți, între copii, între profesori m-a șocat. A fost ciudat.

Echipele, grupurile care se formau în funcție de secțiile în care se afla fiecare, nu jucau niciodată corect. Să ți se taie părul ori să-ți dea cineva foc la păr sau să îți lași lucrarea în clasă și să o găsești ruptă și mâzgălită în toate felurile. Ori să-ți toarne o sticlă de parfum pe tine, pentru că ești diferit. Iar profesorii nu prea aveau interesul de a învăța elevii, ci să arate cine este șeful.

Pictură de Andreia Martinescu

Cum te-a schimbat? Ce ai făcut cu lumea ta, din desene?

Lumea mea, din desene am pus-o într-un sertar, pe care l-am închis, fiindcă trebuia să trăiesc în lumea reală. Iar acolo am învățat că trebuie să dau din coate, iar câțiva ani apoi, asta am făcut. După care mi-am dat seama că încercam degeaba fiindcă nu eram eu așa. Acum văd această experiență ca pe ceva care m-a îmbogățit, m-a construit așa cum sunt acum și m-a determinat să îi înțeleg pe ceilalți. Iar eu despre mine am aflat că tot ce trebuie e să fii așa cum ești și e ok așa, nu trebuie să te lupți permanent.

Când ai înțeles tu asta despre tine?

Cred că în 2012, când am auzit despre niște cursuri, de radiestezie, la care am participat și care mi-au pus noțiuni despre care știam în altă lumină. Între timp am aprofundat și am ajuns la partea, mai puțin cunoscută, care se cheamă inforenergetică. Ce am aflat eu acolo? Fizica și chimia pe care o știam de la școală, erau puse acolo în altă perspectivă. Am învățat despre fizica cuantică, despre simțuri, altele decât cele 6 pe care le știm noi. Vopselele pe care eu le folosesc au o compoziție chimică, dincolo de care există informație și energie, așa cum există în orice. De aceea, tot ce eu amprentez într-o lucrare, starea mea de spirit și energia mea rămân acolo și se transmit mai departe omului care va fi expus la ele.

Înger, de Andreia Martinescu

Explică-mi legătura dintre fizica cuantică și îngeri.

Poarta pe care am intrat atunci când am ajuns la aceste cursuri a fost curiozitatea. Apoi, toate lucrurile pe care le aflam acolo le simțeam mult mai adevărate decât toată matematica pe care o făcusem în 12 ani de școală. Am văzut lumea dintr-un alt unghi, ceea ce a făcut ca eu să mă deschid și să devin mai curioasă asupra a ceea ce tocmai descoperisem. Și am aflat pe propria piele cum este să fiu relaxată, să ies de acolo cu zâmbetul pe buze, să fiu împăcată cu ce mi se întâmpla, nu mai eram în contradicție cu mine, ci mergeam în aceeași direcție cu mine.

Iar toate acestea se petreceau în preajma Crăciunului. Așa că am simțit nevoia să le fac un cadou colegilor cu care eram în grupă. A fost o discuție interioară cu mine și am înțeles ce pot să le ofer. Am văzut ce trebuie să fac. Fiecărui coleg i-am dăruit un înger pictat pe lemn învechi, ca și cum ar fi fost smuls de pe un copac bătrân. Ceva foarte simplu, dar făcut cu multă bucurie. Colegii mei au rămas cu gurile căscate la frumusețea îngerașilor primiți.

De acolo a început totul. Atunci am făcut și primul tablou cu îngeri, apoi comenzile și am continuat.

Când te vei opri?

Când voi afla că nu mai dăruiesc nimic prin ce fac. Probabil că niciodată.

Nu te epuizează să dai energie de la tine în fiecare lucrare pe care o duci la bun sfârșit?

Deloc. Îmi place să spun că este o energie inepuizabilă, până în momentul în care eu aș decide că nu mai vreau. Altfel, ea nu se sfârșește.

Înger, de Andreia Martinescu

Cum te-au schimbat copiii?

Ei au venit cu daruri. Cea mare, Alberta, a venit cu darul curiozității și datorită ei am început să schimb ceea ce anii de școală modificaseră la mine. M-a provocat să deschid sertarul pe care îl ferecasem și să pun mai multă importanță în creație, decât în orice altceva.

Aveam 32 de ani când s-a născut ea, 36 când a venit pe lume Astrith și aproape 40 când a venit și Ahohmah, cel mic.

Când a venit Astrith a adus frumosul. Dacă înainte vedeam blocurile gri, cu toată urîțenia lor, după ce s-a născut ea am început să văd cât de frumoase erau acele gri-uri. Un bloc gri, plin de pete și rugină, cu hainele de toate felurile agățate la balcoane, are o superbitate pe care nu aș fi văzut-o înainte.

Iar Ahohmah a venit cu înțelepciunea de a aprofunda tot ce descoperisem până atunci.

Spune-mi de ce ai ales tu homeschooling pentru Alberta? Pentru Astrith nu este cazul încă, nu?

Cu Astrith urmează să începem clasa pregătitoare în curând. Iar Alberta are 10 ani, deci este la nivelul clasei a IV-a.

Alberta a fost și în școală privată și de stat. Ne doream să îi dăm informații despre o lume reală, dar aceea despre care îți povesteam când vorbeam despre blocurile gri, care au frumusețea lor dacă le privești cu atenție și schimbi puțin perspectiva. Noi voiam să îi arătăm copilului unghiurile din care realitatea se vede frumoasă.

Când am ajuns la nivel de clasa 0 nu știam nimic despre homeschooling. Ea fusese până atunci la o grădiniță privată, unde, din fericire, erau înscriși foarte puțini copii, ceea ce le-a dat voie cadrelor didactice de acolo să se ocupe foarte frumos de ei.

Apoi am început să aflăm tot felul de povești pe care nu ni le doream absolut deloc pentru copilul nostru: limbaj agresiv în școală, copii agresivi unii cu alții, accidente minore sau nu, învățători care agresează copiii prin limbaj ori altfel, școli mizerabile, toalete mânjite cu materii fecale, sinistru.

Apoi am înscris-o în sistemul Waldorf, dar pentru că am realizat că filozofia lor nu avea nicio legătură cu credințele noastre, am retras-o.

Tablou semnat de Andreia Martinescu

Așa că am decis să încercăm altceva. Nu am știut încotro să o apucăm, dar am aflat despre homeschooling.

Auzisem despre faptul că este o formă de școală la distanță. Copilul este înscris la o școală, unde primește calificative ca în oricare altă formă de învățământ. Există școli în SUA, în Anglia, care preiau elevi de nivel primar, gimnazial, liceu sau chiar seniori. Au un pedagog, care poate fi mentorul, tutorele sau părintele. Ori poți opta pentru varianta profesorilor de la ei, iar copilul să ia cursurile online.

Noi am ales să fim noi pedagogii iar Alberta este înscrisă la o școală din SUA, gestionată de mai multe familii. Noi am fost acreditați de ei ca pedagogi, după o serie de interviuri cu profesorii de acolo, iar calificativele le acordăm noi, o dată la 6 luni.

Există mai multe alternative pentru metoda de studiu, Montessori, Step by Step sau eclectic. Noi am ales ultima variantă, fiindcă avem convingerea că fiecare metodă este bună câtă vreme este aplicată adaptat individului și nu grupurilor.

Cum arată rutina de învățare a Albertei?

Noi am început printr-un program, cu orar, exact ca la școală. Aveam patru materii pe zi, așa cum știam noi că trebuie făcut. Dar am lăsat-o pe ea în ce zile face diferite materii. A ținut foarte puțin timp acest program, fiindcă ne-am dat seama că facem cu ea ce au făcut alții cu noi. Adică degeaba îi explicam eu azi cum se face litera A, când ea era mult mai deschisă spre matematică, de pildă. Așa că am renunțat la rigiditate și am început să ne adaptăm la nevoile ei și ale noastre. Când a fost 1 Decembrie am dezbătut subiectul acesta: ce semnificație are această zi, ce reprezintă pentru noi ca familie și ca neam. Ce înseamnă România în restul lumii. Deci ne-am aplecat asupra acestui subiect mai mult decât o făceam înainte. Dar în acest fel Alberta a trecut și prin istorie, și prin matematică, și prin comunicare.

Vacanțe aveți?

Nu avem vacanțele clasice. Noi și când mergem la mare ori într-o evadare de weekend învățăm.

Care sunt ghidajele, manualele?

În primul rând enciclopediile, cele publicate la noi, dar avem și câteva în limba franceză.

Metodele de evaluare?

La fiecare 6 luni părinții dau calificative, ce se înregistrează în baza de date a școlii.

Cum faci față tentației de a fi mai aspru ori mai generos cu copilul tău?

Te gândești cui folosește să fii generos. Notarea este o formă necesară unui juriu, unei entități de tip instituție.

Așa e, dar trebuie. Există utilitatea calificativului.

Da, dar noi credem că este mult mai important ce faci cu copilul, nu calificativul. Unde ai început, unde ți-ai propus să ajungi și care este evoluția. Evoluția mi se pare mult mai importantă.

Cum procedați dacă Alberta vrea să intre în sistemul clasic de școală?

În orice moment noi putem să revenim la educația formală, dacă dă niște examene de diferențe.

Documentele de absolvire se dau apostilate, exact ca la orice școală și Alberta se poate înscrie unde își dorește.

Marele avantaj al integrării în clase este socializarea, agregarea. Cum rezolvați voi asta?

Alberta are prieteni care fac și ei homeschooling. Și au lucruri în comun, deci se joacă mult mai bine. Iar noi suntem mulțumiți așa. Decât mult și prost, mai bine puțin și bine. Decât o gașcă de 30 de copii, cu un lider și cam atât, mai bine un grup de 5-6 copii cu care împărtășește aceleași valori, nevoi.

Homeschooling înseamnă ca părinții să aibă timp să facă lecțiile cu copilul. Cum faceți asta?

Ne ocupăm împreună, și eu, și soțul meu de copii. Îți spuneam că nu mai avem acel program, ca la școală, și facem lecțiile și învățarea în orice moment, nu doar cu ochii pe ceas.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO