Anemonele de mare: posibilă soluţie pentru deficienţele auditive - LIFE.ro
Mergi la conținut

O proteină extrasă din organismele unor specii de anemone-de-mare ar putea să îi ajute pe pacienţii cu deficienţe auditive să îşi recapete auzul, potrivit unui studiu realizat de curând în Statele Unite, informează Daily Mail, citat de News.ro.

Mulţi oameni sunt familiarizaţi cu senzaţia unui „ţiuit” în urechi, după o noapte la un concert sau la o petrecere unde muzica a fost ascultată la un volum ridicat.

Deşi acel ţiuit este de obicei temporar, expunerea repetată la sunete puternice poate să genereze la oameni, dar şi la animale, probleme auditive şi chiar surditate.

Anemonele-de-mare posedă însă o abilitate pe care oamenii nu o au – ele pot să îşi repare celulele avariate, care seamănă cu celulele din urechea umană afectate de zgomot.

Zgomotele puternice afectează urechea umană, întrucât celulele cu cili din urechea internă sunt avariate.

Anemonele-de-mare detectează trecerea prăzii de pe fundul mărilor şi oceanelor cu ajutorul unor celule sensibile la vibraţii, graţie unor cili prezenţi pe tentaculele lor.

Cercetătorii de la Universitatea Louisiana din Lafayette  au arătat că aceste vieţuitoare marine pot să îşi repare celulele cu cili după ce sunt avariate.

În cadrul unor experimente de laborator, un cocktail de proteine a generat o regenerare rapidă a celulelor cu cili avariate din canalul cohlear al urechii interne.

Aceleaşi vieţuitoare marine au capacitatea miraculoasă de a-şi înlocui ţesuturile lipsă. Ele pot să se „reclădească” în totalitate, după ce organismul lor se înjumătăţeşte, în timpul reproducerii asexuate.

Studiul, coordonat de profesorul Glen Watson, a fost publicat în Journal of Experimental Biology.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora