Arc Bakery - brutărie, patiserie şi bistro. Lifestyle 3 în 1 sau unde mai mâncăm în Bucureşti - LIFE.ro
Mergi la conținut

Am ales acum ceva vreme ca loc de întâlnire cu Melania Medeleanu, cu care voiam să fac un interviu, un bistro numit Arc. Situat central, lângă Arcul de Triumf, locul este conceput ca un bistro, brutărie şi patiserie. Mi s-a părut un conceptul relaxant şi generos, de aceea l-am şi ales ca loc de discuţie. Şi am fost inspirată…

Când am intrat  la Arc m-a învăluit şi fermecat un foarte … franţuzesc miros de pâine. Coaja crocantă şi miezul pufos pentru mine reprezintă o fericire gastronomică simplă, bazală, dar superlativă prin apetitul pe care mi-l declanşează. 

Declar pe proprie răspundere că pot fi coruptă cu pâine, baghete, ecleruri (nu eclere cum pare totuşi a se transforma acest plural), macarons şi alte asemenea… Mărturisesc însă că, înainte de a intra la Arc, am avut intenţia să rezist ispitei şi chiar am spus un NU gândului care îmi dădea târcoale tentându-mă cu dulciuri pline de arome, dar acesta s-a transformat rapid într-un DA (scuzabil, sper) când am fost întrebată dacă vreau un ecler cu cremă de trandafir. Să aud eu pe cineva care ar spune nu la aşa ceva…

În fine, ca să nu pară o publicitate fără limite, fiindcă deşi o puteţi bănui, ea nu este, l-am întrebat pe Remus Nica, ownerul locului dacă îmi poate da nişte detalii legate de afacerea lui. Aşa am aflat că acolo lucrează un brutar francez, Alain Lens. El face 15 feluri de pâine folosind doar făină franţuzească (un fel este fără gluten, important de spus). Brutarul are 30 de ani de experienţă şi, din câte mi-am dat seama, a învăţat multe secrete în această perioadă.

Cofetarul, Baptise Servas, este un compagnon, adică un tânăr care, în Franţa, lucrează câte 6 luni în diferite cofetării, cu maeştri cofetari şi patiseri de la care învaţă reţete, dar mai ales tehnici necesare în pregătirea dulciurilor.

La Arc am găsit câteva feluri de ecleruri, mai exact, 8: cu cafea, caramel sărat, fistic, vanilie, trandafir, ciocolată… Preferatul meu este cel cu trandafir, cred că am mai spus-o şi risc să repet… Am remarcat însă că există două feluri ceva mai elaborate, impresionante aş spune, numite regele şi regina. Acestea sunt două reţete de ecleruri realizate de Baptise special pentru clienţii acestui loc. Regele conţine praline, cremă de cacao şi ciocolată, iar Regina- căpşuni, cremă de fistic şi granule de ciocolată. Au chiar şi foiţă de aur!

Se poate mânca oricînd în acest loc aflat chiar la rădăcina Arcului de Triumf, în vecinătatea Comitetului Olimpic, acolo unde am şi parcat, de altfel. De la micul dejun până la cină- de la 8 la 20:30 (sâmbăta de la 9-20.30, iar duminica de la 9 până la 18), la preţuri nu mici, dar nici nefireşti sau nejustificate. Voi încerca foarte curând, m-am gândit, un cheesburgeer despre care vorbeşte deja lumea prin oraş, sau salate şi peşte, cremă de legume şi, de ce nu, un sandviş. Aşa că mi-am stabilit acolo un fel de cartier general odată cu venirea primăverii, fiindcă ce poate fi mai incitant decât să mânânci un eclaire, să bei o cafea şi să priveşti Arcul de Triumf dimineaţa, la micul dejun?

Un pic de Paris nu strică nimănui, niciodată, nu afectează sănătatea şi este recomandat în doze potrivite fiecăruia…

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora