Căutare

Share this article

Atunci când s-a născut Noria, Miruna și Silviu au ales să folosească natura drept sală de clasă pentru copilul lor și așa s-a născut aventura kindertrips. Și-au dorit să aibă timp pentru cea mică, așa că au început să caute modalități de a fi cât mai mult împreună. Au fost implicați amândoi în lumea celor care mută munții din loc. El a lucrat cu unele dintre cele mai dezavantajate categorii: copii care locuiesc pe stradă, în canale. Iar ea a avut un ONG implicat în proiecte de revitalizare și educație urbană pe care l-a condus mai bine de 12 ani. Însă atunci când a apărut Noria, și-au dorit să folosească aventurile, călătoriile pentru a-și educa copilul, au vrut să fie liberi și să aibă mai mult timp pentru familia lor.

Muncesc foarte mult. Însă, încearcă să călătorească, să descopere și să o ajute pe cea mică să vadă lumea așa cum este ea. Și de cele mai multe ori își fac bagajul și pleacă prin România, în speranța de a arăta tuturor că o familie poate călători cu un copil mic, iar călătoriile pot deveni oportunități uriașe de învățare și conectare în familie.

Au fost o singură dată în Asia, alături de copil, în rest au ales locuri prin România sau prin țările vecine. Și au un proiect de călătorie, „Romania Slow Travel”, prin care încercă să îi conectexe pe români mai mult de țara lor, să le demonteze percepția potrivit căreia nu ai ce face în România sau nu merită să petreci o vacanță aici. Și scriu despre toate aventurile lor pe blogul kindertrips.com.

Dar cine sunt cei trei? Care este povestea Mirunei, a lui Silviu și a Noriei? Și cum se vede România din călătoriile lor de familie? Aflăm de la Miruna, în doar câteva minute de aventură:

Care a fost momentul în care v-ați decis să vă faceți bagajele și să plecați prima dată în lume … separat și împreună?

Avem o relație de lungă durată cu tot ceea ce înseamnă a călători. Este un proces în care am evoluat, organic, de-a lungul anilor, încă din adolescență. La mine cel puțin călătoriile sunt parte din formarea mea ca om. Am început să călătoresc pe cont propriu (adică fără părinți și cu banii pe care îi câștigam oferind meditații la engleză unor copii) de pe la 16 ani. Prin țară, cu cortul, cu autostopul. Apoi prin Europa, tot la fel, extrem de low cost. La 20 de ani am făcut un an de voluntariat în Marea Britanie, unde am lucrat într-o comunitate de persoane cu dizabilități. Apoi am tot continuat să călătoresc. Așadar, nu există un moment zero în care am decis să facem bagajele și să plecăm. Călătoriile cu copilul au fost integrate în mod firesc în existența noastră, au venit ca urmare a unui stil de viață pe care îl aveam demult, cu care am crescut și pe care l-am conservat în continuare.

Cum a fost prima deplasare cu Noria?

Am mers la bunici (aflați la 100 km de București), când avea 6 săptămâni. Cu puține emoții, dar nu cine știe ce. Totul a decurs perfect.

kindertrips
Silviu împreună cu Noria

Îți mai amintești ce frici ați avut la primele călătorii cu cea mică?

Nu am avut cine știe ce frici, mai degrabă rețineri – cel puțin înainte de prima deplasare pe alt continent, cu copilul (în Asia). Ne-am documentat, am stat de vorbă cu alți părinți care mai călătoriseră cu copii așa mici, am citit bloguri de family travel din afară și…am plecat. De altfel este și singura deplasare pe alt continent pe care am avut-o în familie (în 2017).

Ce a însemnat această decizie pentru voi ca familie?

Călătoriile ne unesc ca familie, ne fac să ne simțim fericiți, ne dau obiective comune, ne transformă într-o echipă, ne ajută să creștem și să ne dezvoltăm împreună. Și mai ales să rezistăm unii cu alții. Suntem cea mai bună variantă a noastră ca familie atunci când călătorim. Deci clar vrem ca în viața noastră călătoriile să aibă o componentă cât mai importantă, la fel și timpul petrecut în natură.

kindertrips
Miruna împreună cu Noria

Cum a început povestea kindertrips.com?

Mai întâi cu o pagină de Facebook, în 2015. Apoi cu un blog, lansat prin aprilie 2017. Înainte de acest blog, eu mai avusesem vreo alte 10-15 bloguri, poate chiar mai multe, în care combinam toate pasiunile mele: poezie, activism civic, antropologie, urbanism, video art, travel etc. Câte și mai câte. Am fost un mare fan Blogspot încă de când a apărut. Îmi plăcea la nebunie să am bloguri și să scriu pe ele. Dacă vizitam o țară, pac, făceam imediat un blog dedicat acelei țări, cu poze, frânturi de jurnale de călătorie și poezii inspirate de locul respectiv. Încă le mai am, dar le țin îngropate în neanturile internetului – le păstrez ca pe dovezi și amintiri ale etapelor din viața mea.

Așa că decizia de a avea un blog de family travel a venit de asemenea firesc, integrată într-un parcurs mai vechi și într-o nevoie de exprimare pe care o aveam demult. Numele Kinder Trips ni l-a sugerat un bun prieten, Marius. Și alt prieten, pe care îl cheamă tot Marius, ne-a făcut blogul la un preț simbolic. Iar o prietenă talentată, Ana, ne-a făcut logo-ul. Deci am avut noroc cu ei și le mulțumim mult pentru sprijin.

La cât de multe bloguri ai avut, de ce ați ales să mai faceți unul având ca target familiile cu copii?

Nu aveam încotro (râde) După ce am devenit mamă, mi s-a schimbat foarte mult viața, m-am transformat ca persoană și era clar că acestea vor fi atât unul dintre principalele drumuri pe care o să merg, cât și unul dintre publicurile țintă relevante în noul context.

Îți mai amintești care a fost primul articol pe care l-ai postat pe kindertrips.com?
Nu a existat un prim articol. Strategia mea, când am lansat blogul, a fost să am deja conținut pe el, așa că erau deja publicate vreo 10-15 articole înainte de lansare.

Silviu și Miruna împreună cu Noria la Nessebar

Călătoriți mereu alături de Noria sau aveți și ieșire în care vreți să fiți doar voi doi?

Da, avem și am descoperit că ne fac tare bine ieșirile în doi. În ultimul timp ne-am plimbat în doi pe tot felul de coclauri: trasee montane, mers pe jos între localități, traversat dealuri etc. Toate în România.

Nu am mai zburat cu avionul din 2017 și ne-am propus să reducem pe cât se poate această activitate. Motiv pentru care în ultimii ani ne-am orientat pe călătorii în România și în țările vecine. Sunt și aici o grămadă de layere de descoperit, iar nouă ne place să intrăm mult în profunzimea locurilor. Deh, deformare profesională de fost antropolog – la mine cel puțin .

Prin ce destinații ați ajuns?

În esență, blogul nostru este unul de educație alternativă, unde călătoriile cu copii (sau travelschooling, cum îi spunem noi) reprezintă doar una dintre componente. În afară de călătorii cu copii, scriem des despre natură și beneficiile timpului petrecut în aer liber, promovăm drumețiile în familie, conectarea copiilor cu natura (wildschooling), dar și explorarea urbană în familie. Scriem despre comunități și stiluri alternative de viață, despre place based education (o educație care îți permite să descoperi în profunzime locul unde trăiești și împrejurimile acestuia), despre tot felul de alte mijloace alternative de educație etc.

Gestionăm o comunitate pe Facebook, numită Copii, Călătorii, Natură, Educație Alternativă, unde încercăm să promovăm modalități gratuite sau cât mai accesibile de a petrece timp în familie și în natură.

Călătoriți foarte des în România și spui că evitați drumurile cu avionul. De ce?

Dacă te uiți pe blogul nostru, nu avem un palmares mare de calătorii sau destinații în care am ajuns. Marea parte a călătoriilor noastre, ca familie, au avut loc în România. Plus o călătorie mai exotică, ca să îi spun așa, în Asia de Sud Est, în 2017. Noi nu călătorim ca să bifăm și să cucerim destinații, ci pentru starea de spirit pe care ți-o provoacă orice deplasare. Intri în mindset-ul acela de explorare, descoperire, uimire, adaptare, muncă de echipă în familie, conectare cu natura etc. Iar lucrurile acestea le poți face și în țara ta sau la mică distanță față de casă.

Desigur, ne dorim să extindem destinațiile și să vizităm cât mai multe locuri din lume. Probabil o vom face când vom avea posibilitatea (inclusiv financiară), însă nu ne grăbim, nici nu ne frustrăm că nu reușim să călătorim mai des. Iar în ultimii ani ne-am focusat pe a ne configura un stil de viață mai liber (în sensul de a ne putea organiza timpul așa cum ne cade mai bine, de a fi proprii stăpâni în ceea ce privește munca).

Și ce faceți în acest sens?

Am intrat într-un proces intens de redefinire a modurilor în care trăim, muncim și călătorim sau mai bine zis de consolidare a acestora, după ce am devenit părinți. În esență am urmat același parcurs pe care îl aveam de ani de zile – nu au fost transformări radicale, totuși (re)designul vieții de familie și al vieții profesionale în sensurile pe care ni le doream ne-a cam ocupat tot timpul.

Printre altele, am încercat să găsim moduri mai etice de a călători. Respectiv am practicat destul de mult ecoturismul în România și drumețiile în natură. Nu am mai zburat cu avionul din 2017. Poate că o vom face iarna aceasta, cine știe. Însă oricum ne dorim să reducem pe cât posibil frecvența zborurilor.
Vrem să ne alegem proiectele de călătorie cu mai multă atenție. Ne documentăm cu privire la modalități alternative de a ajunge în locuri. Spre exemplu, visăm să ajungem în Asia cu trenul.

Ce înseamnă slow travel și cum poate o familie cu copii să călătorească în acest fel?

Slow travel înseamnă să călătorești pe îndelete, fără grabă. Să găsești cazări cât mai ieftine, care îți permit să trăiești precum localnicii. Sau să apelezi la platforme alternative de călătorie, în care poți face schimb de case cu alte familii (Home Exchange) sau poți îngriji animalele domestice ale cuiva care pleacă de acasă (Trusted House Sitting). Financiar vorbind, ideea e să încerci să cheltuiești la fel ca acasă, nu mai mult.

Călătoriile se întind pe perioade mai lungi de timp. Ai timp să explorezi în profunzime locurile, să stai de vorbă cu localnicii, să dobândești o înțelegere mai amplă asupra a ceea ce vizitezi, întâlnești etc. Ai timp să vezi și să înțelegi totul în tihnă.

Până acum, noi am experimentat călătoriile pe îndelete în România, alături de fetița noastră. De 3 ani încoace am călătorit câte 4-6 săptămâni pe vară în tot felul de județe și am descoperit locuri mai puțin cunoscute din România. Sau locuri cunoscute, pe care le-am prezentat în felul nostru, arătându-le fața mai puțin populară.

Cu ajutorul proiectului „Romania Slow Travel”, încercăm să îi conectăm pe români mai mult de țara lor, să demontăm percepția potrivit căreia nu ai ce face în România sau nu merită să petreci o vacanță aici. Încercăm să schimbăm mentalități cu privire la modul în care se face turism.

Promovam tipuri responsabile de turism, în contextul în care e absolut necesar ca omenirea să se orienteze spre stiluri mai sustenabile de a trăi, de a consuma, de a munci și de a călători. Ne educăm copilul (dar și publicul) prin călătorii și prin metoda de educație alternativă numită „place based education”. Acest tip de educație presupune că înveți să cunoști foarte bine locul în care trăiești și resursele sale. Nu în ultimul rând, vrem să aratăm că o familie poate călători cu un copil mic, iar călătoriile pot deveni oportunități uriașe de învățare și conectare în familie.

În principiu ne-am finanțat noi o parte din costurile necesare, însă din când în când am mai avut și parteneri care ne-au sprijinit. Spre exemplu, structuri care se ocupă cu promovarea ecoturismului în România, cum ar fi Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor. Sau structuri care se ocupă cu promovarea orașelor, cum ar fi Visit Oradea. Sau hoteluri și pensiuni care au acceptat să ne găzduiască și să ne fie parteneri.

Ne dorim să transformăm Romania Slow Travel într-un proiect jurnalistic pe termen lung și sperăm să găsim în continuare susținerea necesară.

kindertrips
Silviu împreună cu Noria

Cât de scump este acest stil de viață? Și cum faceți să vi-l permiteți?

Momentan nu ne permitem foarte mult slow travel, în afara câtorva săptămâni în fiecare vară – muncim destul pentru a le face posibile. Iar în timpul călătoriilor slow travel muncim de asemenea: să documentăm, să selectăm și să structurăm informație, să o prezentăm pe blog. Însă pentru mine jurnalismul de călătorie e o muncă plăcută și nu o resimt ca pe o povară.

Acum 3-4 ani ne-am setat ca obiectiv de familie să reușim să avem cât mai multe perioade de slow travel într-un an și să dezvoltăm capacitatea de a munci pe drum, de a practica nomadismul digital în familie. Am avansat destul de mult în direcția aceasta și ne-am aliniat viziunile despre cum vrem să trăim, ca familie.

Și ce proiecte aveți în timp ce călătoriți?

În trecut ne-am dedicat proiectelor sociale, educaționale și comunitare, destinate îmbunătățirii vieții altora și nu ne-am concentrat deloc pe făcut bani sau pe propria dezvoltare. Silviu, spre exemplu, a lucrat chiar cu unele dintre cele mai dezavantajate categorii: copii care locuiesc pe stradă, în canale etc. Făcea sport cu ei, îi implica în antrenamente. Eu am fost implicată în proiecte de revitalizare și educație urbană, într-un ONG pe care l-am fondat când aveam 24 de ani și pe care l-am condus vreo 12 ani.

Spre exemplu, am renovat un parc și un teren de fotbal în cartierul Ferentari din București (un cartier cu multe probleme sociale), alături de Marius, prietenul care ne-a sugerat numele blogului. Am condus inițiative de revitalizare a școlilor din București sau din alte orașe, prin proiecte de artă sau arhitectură participativă: picturi de mari dimensiuni realizate pe pereții instituțiilor, înfrumusețări ale curților școlare cu plantări și mobilier realizat împreună cu elevii, ateliere creative sau de educație civică pentru mii de copii.

Am organizat evenimente comunitare în cartierele Bucureștiului (de tip „Ziua Vecinului”, „Ziua Cartierului” etc). Am pilotat primele metodologii de educație urbană din România (o combinație de urbanism, antropologie și lucru pentru comunitate) adresate copiilor și adolescenților. Și multe altele – le pierd numărul dacă mă gândesc. În primii ani de ONG nu foloseam rețelele sociale (vorbim de mijlocul anilor 2000), așa că o parte dintre proiectele noastre (unele în pionierat în România) au rămas cunoscute doar printre beneficiarii lor sau în mici cercuri de persoane cu interese similare.

Și toate aceste proiecte au avut rezultate?

M-am bucurat enorm că anul trecut, la Bienala de Arhitectură de la Veneția, munca noastră de activare urbană și proiectele comunitare derulate au fost recunoscute la acest nivel. Am avut un colțișor al Asociației Komunitas în cadrul expoziției „Mnemonics” din Pavilionul României, creată de un grup de arhitecți care ne-au invitat să ne alăturăm. Am mai avut și alte recunoașteri sau premii naționale, însă de Bienala aceasta ne-am bucurat mult mult de tot. În rest, sunt multe semințe plantate de noi în trecut, care au încolțit în fel și chip. Am tot primit feedback pozitiv pe tema aceasta

Silviu împreună cu Noria la Pavilionul României de la Veneția

Ați fost foarte implicați în tot felul de organizații, însă acum vreți să călătoriți și să  fiți liberi. Cum ați ajuns să trăiți așa?

Stilul nostru actual de viață nu s-a întâmplat peste noapte, ci cu multă muncă, străduință și persistență. Cu obiective setate din timp. Desigur, adeseori ne-am setat obiective mai mari decât am putut atinge, iar de aici am trăit destule momente de cumpănă.

După ce am devenit mamă, m-am focusat pe a-mi consolida o viață profesională freelance care să îmi permită să fiu cât mai aproape de copil. Munca în ONG, deși îmi oferea libertatea de a-mi organiza programul așa cum doream, mă ținea destul de mult la birou sau prinsă de un loc, gestionând și crescând proiecte ample, care nu aveau cum să se deruleze în absența mea.

După ce am devenit părinti, amândoi ne-am orientat spre joburi freelance și colaborări digitale care să ne permită libertate de mișcare. În plus, ne-am propus să nu mai fim dependenți de o singură sursă de venit, ci să atragem sau să ne construim cât mai multe „streams of income”. În prezent, avem colaborări variate: consultanță, muncă de strategie pentru diverși clienți, cercetare (desk research), evaluare de proiecte, comunicare și PR, traduceri, creare de conținut, blogging, ateliere educative pentru copii etc. Am dat drumul și unui mic shop pe blog, unde deocamdată avem doar produse digitale, dar pe care ne dorim să îl dezvoltăm cât de curând, când vom avea mai mult timp.

Dar vă gândiți să vă întoarceți la munca de birou?

Este doar o perioadă din viața noastră, poate la un moment dat vom avea din nou joburi care necesită prezență la birou sau prezență fizică într-un loc sau lucru în echipe mari de oameni. Nu fugim de ele și nici nu vrem să ridicăm în slăvi nomadismul digital, care vine cu bune și rele. Dacă ești în colectivul potrivit, munca de birou poate fi foarte plăcută, de asemenea. În același timp, freelancingul nu se potrivește tuturor, pentru că deși în aparență sună tare bine să stai acasă sau să fii pe drum și să lucrezi, în realitate ai nevoie de o anduranță și de o disciplină de sine foarte mari. Am trăit din plin aceste lucruri pe pielea noastră, așa că știu ce spun.

Însă momentan ne dorim să avem o libertate de mișcare mai mare, să ne bucurăm cât mai mult de copilăria Noriei, deci ne-am orientat pe freelancing. Totuși nu suntem o familie care să își permită să călătorească tot timpul sau multe luni pe an. Nu am ajuns încă în acel punct, acesta este adevărul. În schimb, ne bucurăm la maxim de natura din România și petrecem mult timp pe văi, pe dealuri, prin păduri. Dacă te uiți pe bloguri de family travel din afară, acolo sunt o mulțime de familii cu adevărat nomade, care au reușit să își creeze suficiente surse de venit, astfel încât să călătorească full time și să producă bani pe drum.

Oricum, noi nu ne dorim să fim nomazi 100%, ci să ajungem să îmbinăm perioadele de călătorie cu statul pe loc și confortul pe care ți-l aduce o viață mai structurată.

kindertrips
Silviu, Miruna și Noria

Și la final, mulți părinți se plâng că este greu să călătorească cu copilul atunci când este mic, la voi cum este? Ce sfaturi le-ați da famiilor care visează să călătorească cu copiii?

În realitate e mai simplu să călătorești cu copilul când este încă bebeluș și nu aleargă de colo colo . Am avut și noi momente dificile în călătorii, totuși pe noi călătoriile ne-au ajutat să devenim mai uniți, ca familie, să ne depășim frici, să creștem împreună. Deci oricât de greu ar fi, tot rămâne ceva valoros din asta, te cunoști mai bine ca familie, te expui unor contexte noi și inevitabil evoluezi.

Pe de altă parte, mulți părinți susțin că nu călătoresc cu copilul atunci când este mic pentru că oricum nu o să înțeleagă mare lucru din locurile pe care le vizitează, voi ce spuneți? Cum crezi că o ajută pe Noria aceste călătorii?

Așa cum spuneam mai sus, orice călătorie poate fi un moment de creștere și evoluție, ca familie. Până la urmă, chiar dacă este mic copilul și nu înțelege mare lucru (aspect cu care oricum nu suntem de acord), tot va fi un bun prilej de a testa experiențe în familie, de a te dezvolta împreună, de a face echipă în medii noi, departe de confortul casei. De a te cunoaște mai bine unul pe altul. De a învăța cot la cot cu copiii. Chiar și eventualele experiențe neplăcute pot fi tot o oportunitate de creștere, de dezvoltare a rezilienței etc. Am scris pe larg despre beneficiile călătoriilor asupra copiilor.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO