Banii chiar pot cumpăra fericirea - LIFE.ro
Mergi la conținut

Banii chiar pot cumpăra fericirea

Rezultatele au constatat că 28% dintre cei care au raportat că folosesc bani pentru a economisi timp au fost mult mai mulţumiţi de viaţa lor decât ceilalţi.
Share this article

Se pare că vechea zicală “Banii nu pot cumpăra fericirea” – pe care aţi auzit-o şi din gura bunicii şi din gura mamei şi din atâtea filme de dragoste clasice – nu prea mai are miez în zilele noastre. Aţi simţit pe propria piele că poate fi mai bine într-un Seat decât într-o Dacie, că timpul se măsoară altfel dacă ai în casă o maşină de spălat vase, că te poţi bucura mai mult de copiii tăi dacă ai o bonă care să te ajute etc. Toate astea înseamnă bani iar banii, ne spune un studiu recent realizat de cercetători de la University of British Columbia (Vancouver), ne ajută să cumpărăm fericirea. Intitulat “Buying Time Promotes Happiness” şi publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, studiul demonstrează cum cheltuirea banilor cu scopul de a obţine mai mult timp (ex: plătirea unor oameni care să gătească sau să cureţe pentru tine) ne face să ne simţim mai puţin stresaţi, mai mulţumiţi de viaţă şi, implicit, mai fericiţi.

Peste tot în lume, creşterea bogăţiilor a generat o consecinţă neintenţionată: un sentiment de creştere a timpului”, scriu autorii studiului citaţi de The Independent. “Noi oferim dovezi că folosirea banilor pentru a cumpăra timp poate oferi o soluţie pentru această sete de timp, promovând astfel fericirea„, mai spun aceştia.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au chestionat un număr total de 4.500 de persoane din S.U.A., Olanda, Danemarca şi Canada despre nivelul lor de stres asociat cu timpul, satisfacţia lor de viaţă şi despre cum şi-au cheltuit banii, pe bunuri materiale sau pe economisirea de timp.

Rezultatele au constatat că 28% dintre cei care au raportat că folosesc bani pentru a economisi timp au fost mult mai mulţumiţi de viaţa lor decât ceilalţi.

Un experiment făcut, spre exemplu, pe un număr de 60 de canadieni care au primit câte 40 de doalri pentru un weekend, arată că cei care au plătit bani pentru a economisi timp s-au dovedit a fi mult mai pozitivi la sfârşitul zilei în comparaţie cu cei care au preferat să-şi cheltuiască banii pe un bun material.

 

Studiul canadienilor ne provoacă, aşadar, să acceptăm un adevăr care pe vremuri ni s-ar fi părut rupt din filme gen “Om bogat, om sărac” dar care astăzi ne poate facilita drumul spre fericire.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora