Biserică de gheaţă în Slovacia - LIFE.ro
Mergi la conținut

Biserică de gheaţă în Slovacia

Share this article

 

O biserică gotică din gheaţă a fost sculptată de 15 artişti la peste 1.200 de metri altitudine în Munţii Tatra, în Slovacia, şi poate fi folosită pentru ceremonii de căsătorie şi logodnă, scrie Reuters, citată de News.ro.

Cincisprezece sculptori au lucrat timp de trei săptămâni pentru a modela un bloc de 90 de tone de gheaţă în forma unei biserici gotice. Construit la 1.285 de metri altitudine, în staţiunea Hrebienok, domul din gheaţă poate găzdui nunţi şi ceremonii de logodnă şi ar trebui să rămână funcţional până în luna apilie.

În interior, este decorat cu replici din gheaţă ale unor faimoase statui gotice din regiunea Spis, între care şi Fecioara Maria cu pruncul Isus şi o sculptură care îl înfăţişează pe meşterul Paul din Levoča, care a trăit în secolul 15 şi a ridicat cel mai înalt altar gotic din lume, reprodus şi aici din gheaţă.

Lăcaşul de gheaţă este protejat de un cort special, care menţine temperatura la aproximativ -7 grade Celsius. Avantajul celor care se vor Aventura să participle la evenimentele ce urmează să se oficieze aici este că biserica este de rit catolic şi, deci, că slujbele sunt mai scurte decât cele în rit ortodox. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora