Bogdan Pantoc între marketing online și „călător part time”: ce sfaturi le dă antreprenorilor la început de drum? Și ce țări ar trebui să vezi măcar odată în viață - LIFE.ro
Mergi la conținut

Bogdan Pantoc are 15 ani de când lucrează în online. A început ca freelancer și, așa cum spunea la acea vreme, făcea siteuri. Iar după vreo câțiva ani a început să combine asta cu servicii de marketing online (SEO, campanii PPC, optimizare site, newsletter etc). Și la un moment dat s-a decis să își pună pasiunea pentru călătorit pe primul loc și să înceapă să scrie despre aventurile pe care le are în toată lumea. Așa a devenit „călător part time” și a pornit blogul său de călătorii.

Prima vacanță trebuia să fie la Praga, însă după ce își cumpărase bilete de avion și cazarea, compania aeriană a anulat zborul. Așa a ajuns la Viena fără să facă nicio cercetare înainte. Și a descoperit orașul la pas, deși își luase de acasă un ghid turistic și un dicționar român-german pe care nu le-a folosit niciodată. Iar astăzi, Bogdan Pantoc a fost prin toată lumea – de la Viena, la Londra (unde a crezut că se poate și muta), până în China sau Noua Zeelandă.

Dar cum se îmbină pasiunea pentru călătorii cu antreprenoriatul? Cum vede Bogdan Pantoc viitorul mediului digital în România? Și ce sfaturi le dă celor care sunt la început de drum într-o afacere în online? Aflăm chiar de la el, în interviul de mai jos:

Iți mai amintești prima călătorie pe care ai făcut-o: unde, cum a fost și ce ai învățat din ea?

Bogdan Pantoc: Prima călătorie trebuia să fie în Praga, în decembrie 2010. Îmi cumpărasem din vară bilete de avion și cazare. Cu două luni înainte de călătorie se anulează toate zborurile companiei respective! Voiam musai să plec atunci din țară și am început să iau capitalele din jur la rând căutând bilete de avion la un preț decent. Fiind din scurt am găsit vreo câteva opțiuni. Dintre ele mi-a atras atenția Viena și cu ea am rămas.

Am căutat câteva referințe în online despre ce e de făcut în Viena, dar prea puține mi s-au părut utile și organizate. Deși, cred că nu știam eu să caut, ca să fiu sincer. Nu mi se părea că e ceva mai bun decât un ghid pe hârtie și îmi cumpăr 2! Nu știu de ce, dar mi s-a părut potrivit să îmi iau și ghid de conversație român – german. Au rămas nefolosite și asta avea să fie traiectoria călătoriilor de câteva zile, vizită fără o cercetare amănunțită în prealabil.

Aș putea spune că am învățat multe din călătorie, dar real nu am învățat multe nici după peste 100 de călătorii. Cred că marele plus al călătoriilor în locuri diverse e varietatea de situații în care ești pus. În Viena îmi amintesc că a fost prima dată când am văzut un cuplu de persoane de același sex care se țineau de mâna pe stradă. 9 ani mai târziu și nu am văzut asta în România.

Viena, ca oraș, m-a fascinat cu transportul public. Mi se părea incredibil că vine când scria pe program sau că în aceeași stație poți găsi pe etaje diferite 2 linii de metrou, un tramvai și la suprafață o stație de autobuz. Făcusem o pasiune pentru transportul public și profitând de Vienna Pass l-am explorat la maxim. 

Bogdan Pantoc

Am vorbit despre primul loc vizitat, dar care este locul preferat în care ai fost și de ce?

Bogdan Pantoc: E o întrebare foarte grea. Am tot schimbat locul preferat pe măsură ce vedeam locuri noi. Mi-a plăcut multă vreme Londra pentru vibe și diversitatea lucrurilor pe care le poți face aici. A fost al doilea oraș vizitat, după Viena, iar multă vreme am crezut că m-aș putea muta aici.

A urmat Toronto (Canada), apoi Nouă Zeelandă cu totul. Nu le-am revăzut, dar abia aștept să o fac să văd dacă îmi plac ca și la prima vizită. Acestea ar fi preferatele de peste ocean.

Dacă stau și le pun în balanță pe cele mai accesibile, cred că Spania mi se potrivește pentru vacanțe și aici mă simt cel mai bine. Nu oriunde în Spania, ci partea de nord-est. Mi-a plăcut mult San Sebastian și Țara Bascilor în general. Îmi place mult bucătăria lor și sunt înnebunit după fructele de mare. Le-am testat în multe țări, dar Spania rămâne locul favorit pentru ele. 

Și unde îți dorești foarte mult să ajungi și nu ai fost deja?

Bogdan Pantoc: Din copilărie mi-a plăcut geografia și memorarea de nume de orașe și țări. Așa s-au conturat în minte câteva orașe sau țări care la vremea aceea păreau fascinante. Anul 2013 a fost primul cu adevărat de călător. Până atunci vizitasem orașele pe care le aveam în minte și nu credeam că le voi vizita vreodată.

După 6 ani intenși aș putea spune că nu a fost vreun moment în care să-mi fi dorit ceva și să fi trecut foarte mult timp până să ajung acolo. Am și acum o listă de țări în care mi-ar plăcea să ajung, dar nu e vreo ordine sau prioritate.

Bogdan Pantoc

De exemplu, în Japonia am ajuns în mai puțin de 2 săptămâni de când mi-a venit ideea asta în minte. E adevărat, au ajutat biletele de avion ieftine, că altfel nu aș fi plătit mai mult decât era cazul. Anul trecut îmi luasem bilete de avion să vizitez China și Coreea de Sud. Înainte să aplic pentru viza de China mi-a venit ideea să vizitez și Coreea de Nord. Am schimbat planul, am redus vizita în China și am trecut și prin Coreea de Nord.

Am scris în câteva articole că mi-ar plăcea să ajung în Antarctica. Am făcut o analiză în acest sens și am făcut o selecție de câteva tururi posibile. Am fost pe punctul de a rezerva călătoria pentru decembrie 2018, dar am renunțat. Nu îmi pare rău și sigur va veni și momentul pentru acest loc deosebit.

Spui că îți place să experimentezi partea culinară a țărilor pe care le vizitezi, unde ai mâncat cel mai bine până acum?

Bogdan Pantoc: Spania este paradisul meu culinar. Cele mai bune locuri în care am mâncat sunt în orașele vizitate în nord-vestul țării. La începutul anului am fost pentru prima dată la un restaurant cu o stea Michelin. A fost o experiență culinară excepțională. Orice gurmand trebuie să încerce așa ceva cel puțin o dată în viață. Dar nu e genul meu de loc în care mă simt cel mai bine.

Bogdan Pantoc

Îmi place să mănânc în restaurante tradiționale, simple spre banale. Cele mai delicioase preparate din Spania au fost în micile restaurante. Acelea în care de multe ori nu există meniu în engleză și nici nu e cineva să știe altceva decât spaniolă. În astfel de locuri jamonul e tăiat tradițional cu cuțitul și e gustos, iar tapas-ul este cu preparate pe care proprietarul le cumpără de la același producător de ani buni. De menționat este si faptul ca la multe proprietarul e și unul dintre chelneri și tot timpul știe să te facă să te simți bine.

Și unde ar trebui să mergem neapărat într-o călătorie tocmai datorită mâncărurilor de acolo?

Bogdan Pantoc: Unora le place să mănânce bine și atât, altora doar anumite delicii le atrag atenția. Eu sunt în categoria celor care vor să mănance bine, aproape orice. Într-o vreme testam coaste pe oriunde le găseam.

Pentru fructele de mare prima mea opțiune este Spania, iar a doua ar fi Portugalia. Dar cel mai bun pește l-am mâncat în Sorrento (Italia). Coasta de vest a Italiei, în general, mi-a oferit cele mai bune mese cu pește. Și tot la capitolul pește, cea mai bună supă de pește a fost în Norvegia.

Bogdan Pantoc

Pentru carnea de vită prima opțiune este orașul Kobe (Japonia), pentru tradiționala lor vită cu același nume. Această se găsește în mai toată Japonia, dar în Kobe sunt cele mai multe locuri unde este ușor de găsit vită de cea mai bună calitate (Kobe, calitatea A5), fiind și mai ieftină ca în alte orașe. Nici Seoul (Coreea de Sud) nu stă rău la capitolul porc sau vită la grătar. O altă destinație pentru grătarul de vită este Argentina. E atât de normal pentru ei să mănânce parrilla încât și locurile banale o prepară incredibil de gustoasă.

Lăsând carnea la o parte, paradisul salatelor mi s-a părut Australia. Erau supermarketuri care aveau raion de salate dedicat, probabil peste 200 de combinații de salate fresh gata de mâncat.

Ce înseamnă pentru tine călătoriile?

Bogdan Pantoc: Pentru mine călătoriile sunt o mică deconectare de la agitația industriei în care lucrez. Pe lângă asta, sunt o sursă de a vedea prin propria experiență cum se fac unele lucruri în alte locuri. Mă fascinează lumea serviciilor în general. Îmi place să urmăresc cum au rezolvat alții probleme de organizare sau ce e important pentru ei.

Un alt aspect, călătoriile sunt o sursă de idei de cum îmi pot îmbunătăți viața de zi cu zi sau cum pot face lucrurile mai bine în partea profesională. Spre exemplu merg în supermarketuri să văd cum sunt produsele sau cum fac marketing (industria în care lucrez).

Multe le-aș putea obține căutând informații online, dar tot timpul vor fi limitate și greu de găsit din cauza barierei de limbă și a lipsei de informații în limba engleză.

Care a fost cel mai fain lucru pe care l-ai învățat din acestea?

Bogdan Pantoc: Cred că după vreo 30 de țări, majoritatea din Europa, m-am gândit la ce am învățat din asta. Cu ce am rămas totuși din călătorii în afară de amintiri plăcute și multe momente de relaxare.

Bogdan Pantoc

Nu îmi amintesc dacă am ajuns atunci la o concluzie, dar în timp mi-am dat seama de un aspect. Am devenit tolerant cu aproape toate lucrurile sau evenimentele mai puțin plăcute sau situațiile cu care interacționez.

Și nu, nu mă refer la faptul că mă mulțumesc cu orice pentru că am văzut eu pe undeva că se poate mai rău. Mă refer la faptul că mă ajută să comunic mai ușor, să trec mai ușor peste ce mă deranjează și să încerc să găsesc repede o soluție la orice problemă.

Și ce nu ai făcut niciodată, dar îți dorești să experimentezi în călătoriile tale?

Bogdan Pantoc: Aș putea să spun că sunt un călător conservator și care nu se aruncă în vânt după orice. Rămân într-o zonă în care am control sau pot să gestionez evenimentele imprevizibile. Asta mă ține departe de idei excentrice cum ar fi de exemplu mâncatul de insecte.

Sunt însă lucruri pe care nu le-aș fi făcut dacă nu m-aș fi documentat în prealabil. Unul dintre ele s-a întâmplat în Japonia când am mers într-un ryokan (han tradițional). Citisem că în astfel de locuri populare sunt onsen-urile. La băi termale mai fusesem, ce putea fi rău în asta. Rău nu a fost, dar când intri într-un loc unde ținuta obligatorie este costumul de la naștere e puțin cam ciudat … pentru început. Sunt deschiși japonezii la minte, dar onsen-urile sunt unisex 😀

Dar de ce ți-ai făcut un blog de travel?

Bogdan Pantoc: Îmi place să scriu și de cele mai multe ori mă relaxează să fac asta. Am descoperit această pasiune în timpul facultății și primul blog l-am început în 2006. Am renunțat la el, după ce am pornit prin 2010 unul doar despre marketing online. Nu mai scriu cu regularitate, dar încă mai public și acolo din când în când.

Bogdan Pantoc

Blogul de travel a apărut după 2 ani de plimbări prin Europa. Publicam multe impresii pe contul personal de Facebook și am realizat că încep să le amestec, ba despre marketing online, ba despre călătorii. Pe lângă asta, mulți erau interesați să le spun diverse aspecte organizatorice și costuri la care să se aștepte.

Despre marketing online nu mă mai atrăgea să scriu prea mult și asta combinat cu ideea unei agenții de turism m-a făcut să deschid ceva mai repede blogul. Agenția s-a conturat pe parcursul anului 2014, dar în final am ieșit din acel proiect și am rămas doar cu blogul.

Acum blogul este și ca un jurnal pe care-l scriu pentru mine de peste câțiva ani. Am cunoscut călători care scriau jurnale sau își luau notițe în agendă. Am întrebat un domn din Germania la un moment dat de ce face asta și a zis că-i face plăcere să le recitească când ajunge acasă.

Apropo, mai ții minte cum a început totul: care a fost primul articol și ce feedback ai primit la început?

Bogdan Pantoc: Sunt un perfecționist și blogul l-am tratat ca și cum urma să fac un business nou. Înainte de lansarea efectivă a fost un proces de vreo 3 luni în care am analizat cine scrie atunci și e relevant, ce formate de articole scriu, ce poze publică și tot așa. Cu un set de idei mi-am făcut structura blogului și modul în care îmi propun să abordez articolele.

Asta a făcut ca primele articole să fie scrise și rescrise pe parcursul a 3 săptămâni. Am scris despre Singapore deoarece era călătoria cea mai recentă și mi se părea o destinație bună cu care să mă „lansez”.

Într-o perioadă am avut clienți câteva agenții de turism și încă mai eram apropiat de oamenii din ele. Asta a ajutat foarte mult deoarece articolele au ajuns la ei și am primit feedback foarte bun.

Când am publicat articolele, feedback-ul a fost foarte bun. Au fost bine scrise din punct de vedere al conținutului și în primii 2 ani de blog au fost cele mai accesate. Cele 3 articole ajunseseră să fie cele mai vizibile în căutările din Google despre Singapore.

Într-unul dintre ele am scris despre experiența la faimoasa piscină a hotelului Marina Bay Sands. Cred că la acea vreme eram primul care a scris despre asta și cum poți ajunge chiar dacă nu te cazezi, aceasta fiind condiția să mergi în zona piscinei.

Povestește-mi puțin despre FUNNEL. Ai publicat în 2010 o carte in format electronic despre Analiză Web, cât de actuală mai este? 

Bogdan Pantoc: Anul acesta se fac 15 ani de când am început să activez în industria online. Pentru o vreme am făcut webdesign ca freelancer sau cum spuneam la acea vreme, am făcut siteuri. Iar după vreo câțiva ani am început să combin asta cu servicii de marketing online (SEO, campanii PPC, optimizare site, newsletter etc).

Punctul în care am decis migrarea spre marketing e legat și de publicarea cărții de care menționezi. Am crezut multă vreme că o piață se poate educa prin conținut de calitate și astfel se poate crește și un business. În realitate, am crezut prea devreme în acest mediu. Au fost câteva mii de persoane care au descărcat-o și îmi place să cred că pe unii i-am ajutat să înțeleagă cum să analizeze activitatea dintr-un site.

10 ani mai târziu cartea nu mai este relevantă mai mult de 30%. S-au schimbat foarte multe în Google Analytics, doar conceptele de analiză au rămas la fel. Începusem după vreo 5 ani să o actualizez, dar am realizat că mai bine o rescriu. Timp pentru asta nu am reușit să-mi aloc, deoarece am considerat că în cele 3 luni în care ar trebui să scriu … pot să călătoresc. 

FUNNEL a apărut în 2012 pentru a pregăti ieșirea din zona de webdesign. La ideea de freelancer renunțasem prin 2010 și începusem să lucrez cu freelanceri sau mici agenții pe diferite componente din realizarea unui site. Pentru o vreme am continuat să oferim și servicii de programare, dar focusul era pe servicii de marketing online.

Acum oferim două categorii de servicii: management de campanii PPC și strategie în zona de marketing digital, respectiv data visualization și analiză de date. 

PPC, webdesign, UX, digital analytics, data visualization si strategii online … cu ce te mai ocupi acum?

Bogdan Pantoc: În acești 15 ani am oferit o gamă largă de servicii. În urmă cu 10 ani era firesc să fii om-agenție, iar eu la fiecare 2-3 ani tăiam o parte dintre lucrurile pe care le făceam, pentru că nu mai aveam timp să asimilez noutățile. Unele servicii dispăreau din grila noastră de servicii, altele le delegam către un coleg specialist.

Acum, rolul meu în FUNNEL e în principal de a crea strategii de digital marketing pentru clienții noștri și a urmări atingerea obiectivelor pe care le-am stabilit. Asta se transpune în analiza datelor din business sau site, prelucrarea lor și transpunerea numerelor în vizualizări ușor de înțeles și de luat decizii pe baza lor.

Avantajul meu este că am descoperit Tableau prin 2013 și de atunci l-am integrat în business. Acesta este probabil cel mai popular tool de analiză de date și pentru mulți este și instrument de business intelligence. Unii se descurcă cu Excel la orice, însă acesta are limite la care ajunge orice business mai mare.

Explică-ne puțin ce înseamnă asta … așa ca pentru oamenii care nu lucrează în mediul online și nu înțeleg acești termeni complicați 🙂

Bogdan Pantoc: Asta chiar e o provocare și sper că nu am pierdut cititorii la întrebarea anterioară deoarece o să fac mai multă lumină în acești termeni.

Web design & UX și alte câteva lucruri care au mai apărut în ultimii ani au legătură în principal cu zona tehnică a unui site. UX-ul e prescurtarea de la User experience și într-un limbaj simplu aș spune că aceasta se asigură că siteul și mai nou aplicațiile (web/mobile) sunt realizate astfel încât noi, cei care le folosim, să fim confortabil cu ele.

Un exemplu simplu este pagina de prezentare a unui produs dintr-un magazin online. Pentru mulți acum poate părea firesc ca poza să fie mare și poziționată în partea stânga. În partea dreaptă să fie prețul, diverse opțiuni și butonul de adăugare în coș. Asta însă nu e chiar întâmplător. Până la asta, multă vreme, produsele nici nu aveau pagină dedicată sau în pagina lor era poza mică și detaliile importante erau în documente PDF sau Excel.

Partea de PPC sau PPC marketing e cam orice include reclamă în Google, când cauți ceva și vezi rezultate cu mențiunea de Anunț, în Facebook, Youtube sau Instagram. Menționez doar cele mai populare locuri în care există reclamă PPC acum. Mulți nici nu fac diferența între ce e plătit și ce e natural să fie acolo. În Facebook cel puțin e și greu să faci diferența între o postare și o reclamă, aceasta fiind marcată cu Sponsorizat.

Spuneam de Tableau și vizualizări sau analiză de date. Un exemplu concret de la noi din FUNNEL este cel al analizei clienților fideli și cum au evoluat ei în urma unei campanii de marketing. Cum ar veni, acum o să dau din casă. Una dintre cele mai eficiente metode de a convinge pe cineva să te încerce sau să comande din nou e să-i oferi ceva gratis la schimb. Cel mai frecvent se oferă transport gratuit la orice valoare sau cei care nu au mai comandat de 6 luni primesc pe email un cod de reducere.

Dacă tot vorbim lucruri serioase, zi-mi cum s-a schimbat industria online din România?

Bogdan Pantoc: Impresia mea este că am mers duși de val până prin 2015. Cred că în jurul acestui an au început să se așeze lucrurile ceva mai bine pentru majoritatea domeniilor care au legătură cu industria de online sau care pot profita de acest mediu.

Acest val al lucrurilor care se schimbă e unul global, iar acum cred că e momentul în care diferența e cea mai mică vs piețele mature. Încă avem 2-3 ani în urmă pe unele, dar e puțin vs 6-7 ani cât mi se părea mie în 2013 când am fost la o conferință din Londra despre online marketing.

Bine, încă sunt mulți visători care cred că în online poți face multe cu bani puțini, dar adevăratul business e la fel de scump ca și în offline. Nu îți trebuie musai showroom, dar un magazin de vânzare sau un site de prezentare eficient are costuri echivalente… uneori chiar mai mari.

Și cum te aștepți să arate în următorii 3-5 ani?

Bogdan Pantoc: Ca număr de consumatori de internet creștem de la an la an în România, însă folosirea internetului în scopuri practice are creșteri modeste. Spre exemplu într-un studiu al Institutului de Statistică, folosirea internetului pentru a cumpără produse sau servicii online a scăzut puțin în 2019 vs 2018.

Acum nu mă înțelege greșit, internetul e și despre jocuri online, socializare, filmulețe cu pisici și altele. Dezvoltarea industriei online este influențată mai mult de servicii & comerț decât de altele.

Mă aștept ca în următorii ani piața să fie dominată pe domeniile principale de cele câteva magazine mari din piață și din păcate pentru noi, multe dintre businessuri vor fi din afara țării și noi ca industrie nu vom avea prea multe de câștigat din asta.

Și tot într-un orizont de minim 5 ani mă aștept ca autoritățile să mute multe dintre operațiuni în mediul electronic. Chiar și acum se pot face multe, dar mai este mult de lucru. O dată cu Statul mă aștept ca și băncile să se mute în mediul electronic cu toate operațiunile, la unele dintre ele nu e diferit față de stat.

Bogdan Pantoc

3 sfaturi pentru un start up care își dorește să aibă o prezență solidă în mediul digital?

Bogdan Pantoc: Noi ca agenție am luat decizia prin 2015 de a nu mai lucra pentru businessuri care nu au minim un an de experiență și respectiv pentru unele cu un anumit prag minim pentru cifra de afaceri. Asta face ca noi să nu mai ajungem să lucrăm pentru start-up-uri în prima lor parte a evoluției.

Ce aș putea recomanda ar fi următoarele 3 lucruri pe care le consider importante pentru orice business cu prezență în mediul digital:

  • Diferențiază-te prin ce contează cu adevărat și ce alegi să fii să se regăsească în orice faci. Dar cel mai important, diferențiază-te!
  • Susține cu un buget optim și respectiv timp fiecare mediu de promovare ales. Dar, nu încerca să fii prezent pe toate canalele de promovare.
  • Asigură-te că ai o măsurare optimă și monitorizează ceea ce obții.

3 lucruri pe care să nu le faci niciodată în strategia de marketing online a companiei pe care o conduci?

Bogdan Pantoc: Nu cred în lucruri care se aplică la majoritatea, mai ales când vorbim de strategie online. O strategie se conturează după analize de business și/sau piețe, evaluarea audienței și a trendurilor și multe altele care sunt specifice businessului. Totuși, dacă ar fi să mă gândesc la aspecte relevante care au legătură cu strategia online, îmi vin în minte următoarele pe care le-am întâlnit cel mai des:

  • Nu îți subestima sau ignora concurența pe principiul „suntem cei mai buni, ceilalți sunt slabi”. Nu trebuie să faci o pasiune din monitorizarea lor, dar e foarte important să știi care e direcția de comunicare și ce alegi să susții sau promovezi.
  • Nu exagera cu optimizările de bugete sau canale de promovare la început de business sau când îți propui o creștere exponențială, întrucât efectul va fi de blocare, nu de creștere
  • Nu include în marketing costurile care nu țin de el și alocă-i un buget corect și aliniat cu obiectivele pe care le ai.
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora