fbpx

Căutare

Share this article

Carmen Gheorghe a fondat prima organizație feministă romă din România. În 2012 intra la doctorat și, în același timp, construia Asociația E-Romja. Scria în același timp proiecte pentru E-Romnja și doctorat. De ce? Pentru că și-a dorit ca femeile rome să aibă o voce într-o societate care te judecă după culoarea pielii, gen sau poziție socială. Și-a dorit să aducă în societatea civilă discuții despre dezvoltarea locală, intersecționalitate, violență asupra femeilor rome sau drepturile reproductive.

Feministă, cercetătoare și activistă romă, Carmen Gheorghe are un doctorat pe tema feminismului perspectival, etnicitate și politicile identitare ce privesc femeile de etnie romă și este implicată în societatea civilă încă din 2002.

Și, mai nou, este fellow al organizației globale Ashoka, printre cele mai mari organizații globale de promovare și susținere a antreprenoriatului social și a inovației sociale.

Carmen, cum înveți să trăiești într-o societate care te judecă după culoare, poziție socială sau gen?

E foarte obositor să încerci să intri în „cutii” construite de alții. Este greu să înveți să te cunoști și să îți îmbrățișezi indentitățile atunci când societatea vrea doar să fii ca majoritatea și să „te integrezi”.

Am crescut cu ideea că am două dezavantaje: sunt fată și sunt romnja. Ca fată mi s-a spus că nu am voie să fac multe lucruri, că am un loc și un rol anume și dacă nu respect lucrurile astea există „alte tipare” unde voi fi încadrată. Ca romnja am crescut într-o familie în care mi se spunea să fiu mândră de cine sunt și de etnia mea, dar să nu spun gadjeilor. Am aflat și de ce eram învățată așa. La grădiniță erau multe „apelative” vânturate de români despre persoanele ca mine. Și dacă încercăm să răspund aveam probleme de atitudine, nu mă încadram sau erau specifice etniei mele. Oricum era nu aveam cum să câștig sau să mi se facă dreptate.

Mi-au trebuit mulți ani să mă cunosc și să îmi îmbrățișez identitățile. Și nu datorită școlii românești sau societății în general, ci prin implicarea mea în diferite spații colective rome, feministe și activiste. Mi-aș dori ca discuția să se mute către cum ar trebui să se dezvolte societatea românească astfel încât persoanele de alte etnii, culoare a pielii, identitate de gen și așa mai departe să se simtă bine și să fie respectate.

Care sunt stereotipurile asociate, cel mai des, femeilor de etnie romă?

Cu toții ați crescut cu reprezentări și apelative despre noi. Sunt sigură că persoanele care citesc acest interviu știu mult mai bine care sunt stereotipurile despre noi, femeile rome. Mă confrunt atât de des cu stereotipurile în munca mea încât uneori simt că nu mai am energie să răspund, să mă confrunt cu cei care le perpetuează. Însă în același timp, nu renunț în a lupta împotriva stereotipurilor despre noi, dar consider că nu este doar rolul meu în a educa românii. Și ei trebuie să se auto-educe dacă școala nu vrea să o facă.

Cum sau de ce crezi că am ajuns aici?

Societatea românească perpetuează ignoranța. Din păcate românii nu știu ce înseamnă rasismul, sexismul, homophobia, ura față de săraci. Sunt concepte noi pentru școala românească.

Cred că primul primul pas ar fi să recunoască rasismul prin introducerea informațiilor legate de istoria romilor, de sclavie, Holocaust, egalitate de gen sau diversitate în curricula școlară la toate nivelele școlare. Inițiativele civice venite din partea ONG-urilor sunt iarăși extrem de importante.

Situația actuală în care coaliții religioase, cu discurs și acțiune politică anti femei, anti romi, anti diversitate, de demonizare a activistelor, feministelor, legitimat de persoane din mediul politic practic anulează tot ce înseamnă drepturile omului, valori legate de egalitate de gen, diversitate, toleranță, lupta antirasistă sau pentru justiție locativă.

E-Romnja

Care a fost primul moment când te-ai simțit discriminată… și cum te-ai simțit?

În copilările eram o fată palidă, albă. În familia mea îmi spuneau că sunt româncă. Sufeream pentru că nu voiam să fiu albă, voiam să fiu ca ei. La școală însă a fost altceva. În clasa a doua o fată m-a făcut „țigancă”. A fost ciudat pentru mine mai ales că nu mi se spunea româncă. Așa că am luat-o la bătaie. Simțisem că a vrut să mă jignească. Părinții ei îl văzuseră pe tata care este foarte închis la ten și iată, făcuseră marea descoperire. M-am urcat pe catedră și am strigat în gura mare că sunt romă și sunt mândră. A fost felul meu de a arata că nu mă dezic de tatăl meu, de sora mea, de rădăcinile mele. Trăiam experiențele lor, traumele sorei mei, venite din discriminare pentru că sunt închiși la culoare. Am înțeles prin experiențele lor cât contează culoarea, dar și apartenența.

Cât de des ești obligată să demontezi mituri sau stereotipuri asociate cu comunitatea romă?

În toate interacțiunile cu instituțiile publice. De la primărie până la medic, asistent social sau funcționarul de la poștă.

Ți se pare că s-au schimbat lucrurile în societatea din România vis-a-vis de stereotipurile și aprecierile comunității rome… în bine sau în rău?

Sunt aceleași stereotipuri de când lumea. Datele statistice arată că discriminarea împotriva romilor nu a scăzut, ba dimpotrivă în pandemie a crescut. Cazurile de la Țăndărei, Miercurea Ciuc, cazul Floricăi, al fetei acuzate că a furat dintr-un magazin din Brașov, sunt doar picături care ajung în presă. Restul se rezolvă simplu, de către comunitatea de români prin pedepse aplicate prin violență, umiliri, hărțuiri adresate persoanelor rome. Cred că există și persoane care cunosc comunitatea romă din ce în ce mai bine și sunt aliate, dar cred că nu este încă de ajuns să începem să demontăm stereotipurile despre noi.

Foarte multă lume spune că romii au drepturi, chiar prea multe drepturi, cât de greu este să îi convingeți că lucrurile nu stau deloc așa?

Cum poți convinge „lumea albă” că greșește atunci când simte că i se iau drepturile pentru a se da altora? Cum îi poți convinge că era greșit să aibă privilegii doar pentru că sunt albi?

Ce e haios este că aceleași persoane care au aceste privilegii ne spun nouă, romilor, că nu contează culoarea pielii, că rasismul este în capul nostru. Munca mea nu presupune să conving oamenii, ci să dezvolt colaborare, parteneriat pentru a sprijini comunitățile. Atâta timp cât există reprezentanți ai autorităților locale care au deschidere pentru lucrurile astea e perfect. Acolo unde nu există deschidere, devine doar prea mult efort, muncă de convingere și atenție, ceea ce epuizează. Românii trebuie să înceteze să mai creadă că trebuie convinși de drepturi. Arată doar multă ignoranță și nu le face bine.

În America sunt extrem de multe discuții despre rasism și discriminare, la noi nu se prea vorbește despre acest lucru. Cât de mare este nevoia de o astfel de discuție publică?

Dacă ești o persoană care spune: nu sunt rasist, dar… ei bine, ești rasist. Dacă spui că am copilărit cu romi, dar… ei bine, ești rasist. Ultimul an a scos la lumină multe cazuri în care s-a discutat mai mult despre rasism și discriminare. Cazul Tismăneanu cu gluma cu ciorile, cazul Țăndărei unde poliția a acționat cu forță, amenzile de sute de milioane date în comunități rome pentru că nu au declarație scrisă, declarațiile reprezentanților AUR, cazul Colțescu, fată din Brașov acuzată că a furat din magazin – toate astea au readus în discuția publică rasismul din România. Cu fiecare caz există o persoană care se chestionează, învață despre rasism sau îl neagă. Din păcate nimeni nu câștigă din situațiile astea, pentru că atunci când ajung în spațiul public nimeni nu mai poate gestiona corect. De aceea este foarte important să existe studiu încă din școală asupra rasismului, discriminării, egalității de gen.  

Ce proiecte ați demarat până acum în cadrul E-Romnja? Și care este impactul pe care l-ați observat asupra femeilor rome?

Metoda noastră de lucru are la baza principiile de dezvoltare comunitară adaptate în mod feminist – SORA (pentru mai multe detalii puteți intra pe site-ul E-Romnja), astfel încât aceasta plasează în centrul tuturor activităților, interesele și experiențele femeilor rome. Asta înseamnă că nu noi alegem proiectele, ci le identificăm împreună cu femeile din comunitate și, împreună cu ele, le implementăm.

Toate proiectele noastre adresează probleme pe care grupurile noastre le identifică, fie că vorbim despre infrastructură, acces la sănătate, educație, acte de identitate sau proprietate, violență de gen, drepturi reproductive. Toate aceste proiecte vin ca răspuns la nevoile identificate de femeile din grupuri. Însă nu proiectele sunt importante, ci viziunea despre cum ar trebui să arate comunitatea romă în timp. O viziune care să includă problemele și interesele femeilor rome.

Noi ne luptăm ca problemele femeilor să nu mai fie lăsate la o parte, ci să fie incluse alături de problema sărăciei, a excluziunii sociale, a rasismului. Altfel femeile rome nu vor conștientiza nici peste zece ani că au dreptul să aleagă pentru corpul lor, că decizia privind viitorul lor le aparține și că ele pot să vorbească în numele lor.

Românii nu prea știu să ceară ajutor, așa cum nu știu nici să primească complimente. Îmi imaginez că a fost și mai greu să le faceți pe femeile rome să ceară ajutor, bănuiesc că există o oarecare reticență. Cât de greu v-a fost să vă apropiați de ele?

Este nevoie de încredere în munca noastră. Asta se construiește treptat, prin acțiuni, muncă în mod constant. Pentru ca femeile să ceară ajutorul nostru și al instituțiilor au nevoie de încredere. Atâta timp cât nu există, nu vor apela la poliție sau primărie.

E-Romnja

Vorbeam mai devreme despre America și probleme lor de rasism. Părinții afro americani povestesc ce sfaturi le dau copiilor, în special băieților, pentru a se apăra de distriminarea din societatea lor. La noi se întâmplă asta?

Am moștenit traumele părinților noștri, familiilor noastre. De mică auzeam cum se poartă românii cu romii și să nu avem prea multă încredere în ei. Nu trebuie să învățăm limba romani ca să nu ne recunoască accentul și să depisteze că suntem rome. Nu trebuie să ne îmbrăcăm prea colorat să nu ne facă „țigănci”. Cred că toate persoanele rome au auzit lucrurile astea. Să fim mândre, dar să nu le spunem că suntem rome. Părinții noștri ne pregăteau pentru viață în lumea gadjiilor pentru că știau că nu este ușor. Și dacă ai și ghinionul să nu ai culoarea potrivită, atunci e nasol. Eu eram palidă așa că treceam ușor ca ei, dar sora mea are tenul închis. Și am crescut cu experiențele ei de discriminare care o afectau. Așa am învățat că atât culoarea, cât și apartenența contează.

Care sunt sfaturile pe care le primește o fată de la mama ei?

Să ai grijă, să fii mereu cu ochii în patru, să nu ai încredere, să te ferești de toată lumea. Să nu mergi noaptea singură pe stradă, să nu spui că ești romă, să nu te îmbraci prea colorat, să nu depinzi de bărbați, să fii „așa cum trebuie”.

Vorbeam mai devreme despre proiectele demarate de E-Romnja și impactul acestora, dar care au fost sursele de sprijin pe care le-ați găsit în societatea noastră? Și cât de mult s-au implicat autoritățile?

La nivel local ne bazăm foarte mult pe sprijinul femeilor rome cu care lucrăm. În fiecare comunitate avem grupuri de inițiative și împreună cu ele dezvoltăm acțiuni locale. În fiecare comunitate avem bărbați care participă la discuțiile noastre pe anumite teme de interes general – de exemplu accesul la infrastructură sau actele de proprietate. Ne dorim că bărbații romi din comunitate și, în genere din societatea civilă, să fie aliații noștrii în lupta pentru drepturile femeilor rome. Dar pentru ca asta să se întâmple e nevoie ca ei să aibă mintea deschisă și să creadă în egalitatea de gen.

În diferite zone implicarea autorităților este consistentă și se vede în felul în care arată comunitățile rome. În alte părți nu există niciun fel de sprijin și de aceea nu este de mirare că încă avem comunități segregate în marile orașe ale României unde romii nu au acces la servicii de bază – apă sau curent electric. Obstacole sunt la tot pasul: de la lipsa resurselor pentru comunitățile rome, rasism, sexism, până la reticența autorităților sau a unor persoane de opinie din comunități cu privire la problemele femeilor rome.

Dar simțiți că vocea voastră este ascultată atunci când se iau decizii? Ați fost consultate, chemate la dezbateri?

Ne implicăm în procese de consultare la nivel local. Participăm la ședințe de Consiliul Local unde deseori femeile rome au luat cuvântul și au vorbit despre problemele comunității. În Mizil, spre exemplu, datorită muncii lor, au fost reabilitate străzi din comunitate, iar primăria a început să dezvolte programe locale. Nu se întâmplă suficient și este nevoie de multă muncă, dar, pe de altă parte, este și un model de implicare civică pe care societatea românească nu îl cunoaște suficient.

Care a fost momentul în care te-ai hotărât să te implici? Și când ai început să dezvolți E-Romnja?

E-Romnja a fost o dorință pentru mine și s-a concretizat după o perioadă dificilă în care am simțit că muncă mea era invalidată, invizibilă, confiscată și transformată în ceva ce nu mă reprezenta.

În 2012 intram la doctorat în timp ce construiam o asociație. Scriam în același timp proiecte pentru E-Romnja și doctorat. Nu a fost deloc ușor mai ales că nu exista pe atunci prea multă solidarizare cu femeile rome. Eu mă implic în societatea civilă din 2002 și din păcate pe atunci erau foarte puține voci feministe rome care să vorbează despre problemele noastre. Erau pe atunci doar două ONG-uri care se adresau femeilor rome din România: în Timișoara și în București. Dar în timp și-au redus mult activitatea. Astăzi sunt mult mai multe voci feministe rome și sunt foarte mândră că pot ocupa diferite spații și pot aduce perspectivele noastre.

Mai noi ești și fellow Ashoka, ce înseamnă acest lucru pentru tine? Care sunt lucrurile pe care le faci prin intermediul Ashoka?

Ashoka îmi oferă un suport important întrucât sprijină schimbările în comunitate, metodele de muncă sistematică pentru a ajunge în cât mai multe spații și pentru a schimba narațiunea despre femeile rome. Mă simt mândră că am ajuns aici, dar este și o foarte mare responsabilitate și un tip de muncă la un alt nivel, poate global, de a transfera metode de lucru despre femei rome.


Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor pe locul 5 din 500 de ONG-uri din lume. Ashoka este prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare cetățean este un agent al schimbării, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale. Ashoka România este susținută de Romanian-American Foundation, partener de lansare și de NN România, partener strategic. Dacă știi pe cineva care schimbă România, citește criteriile noastre de selecție și nominalizează următorul Ashoka Fellow! 


Și, în final, care sunt planurile pe care ți le-ai propus în perioada următoare pentru comunitatea femeilor rome? Și care sunt visurile pe plan personal 🙂

Avem foarte multe planuri care au fost puse în repaus din pricina pandemiei, cum ar fi drepturile sexuale și reproductive. Sper că anul acesta să se definitiveze Centrul pentru femei din Mizil, primăria să introducă canalizare în comunitate, să avem fete din comunitate care iau Bacalaureatul și merg la facultate.

Îmi doresc ca E-Romnja să poată lucra cu mai multe ONG-uri rome și să poată transfera din modelul SORA de lucru. Cred că în felul asta mai multe femei rome din România pot avea acces și mijloace să se implice în comunitățile lor pentru drepturile lor.

Îmi doresc ca 2021 să fie un an mai puțin tumultos din punct de vedere emoțional. Sănătatea mentală este foarte importantă pentru tipul ăsta de muncă în care sunt implicați oameni și situații de viață greu de gestionat uneori. De aceea pe plan personal voi încerca să am mai multă grijă de mine și să fiu în colective care îmi fac bine.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO