Căutare

Share this article

Corina Murafa are 34 de ani, este coordonatorul Ashoka Romania, inițiatorul global al programului Ashoka ce urmează să orienteze cea mai mare rețea de antreprenori sociali din lume înspre protecția mediului, a lucrat pentru ONU, Banca Mondială, Deloitte, Petrom, a fost consultant în Cancelaria Prim-Ministrului și a creat organizația ORICUM, precum și alte câteva ONG-uri pentru funcționarea cărora sprijinul ei a fost esențial.

Corina Murafa are 2 copii, Eric și Runa, este căsătorită cu Octavian, antreprenor de carieră, și a crescut într-o familie cu o mamă singură și independentă și o bunică ce a prețuit munca și disciplina.

Probabil că niciunul din lucrurile care au făcut-o să strălucească nu a cântărit cât cea mai emoționantă dovadă de încredere pe care o mamă o poate acorda fiicei ei, pe care o profesoară dintr-un liceu prestigios din București o acuză că a consumat droguri: „Îmi pare rău, dar eu nu am încredere în dumneavoastră. Sunteți un om pe care îl cunosc de jumătate de an, iar pe copilul meu de 15 ani și am încredere deplină în el. Sunt perfect dispusă să accept exmatricularea ei, fiindcă mă voi duce cu ea la alt liceu”.

Iată povestea unei ascensiuni de carieră extraordinare care are o greutate specială câtă vreme este pusă în slujba binelui.

Cum ai ajuns la Ashoka?

Corina Murafa: Eu am studiat între 2006-2007 în SUA, iar acolo conceptul de antreprenoriat social era foarte popular la vremea respectivă. Acolo se făceau conferințe studențești pe tema asta, iar în Europa, nemaivorbind despre România, nici nu se știa despre acest tip de inițiativă.

Eu am fost, cred, în ultima sau penultima generație de studenți români care au primit o bursă Soros, foarte competitivă, și am avut norocul să studiez în New York. Aveam libertatea să aleg orice fel de curs doream și în plus intram într-o zonă de civism și dezvoltare comunitară; erau studenți din toată Europa de est, cam 5 din fiecare țară, deci vreo 30.

Eu am aplicat și am fost la o conferință studențească pe antreprenoriat social în Chicago și acolo am aflat prima dată despre Ashoka, despre Bill Drayton și mi s-a părut foarte fain. Atunci mi-am spus că mă voi întoarce în România și proiectul comunitar pe care trebuia să îl implementez avea să fie în această zonă. M-am întors în țară, dar pentru că nu aveam niciun ONG al meu, le-am scris celor de la Agenția de Monitorizare a Presei, lui Mircea Toma și le-am povestit planul. Li s-a părut complet străin conceptul, îți dai seama, dar au acceptat și au vrut să îi atașeze proiectului o componentă minoritară. Și nu am avut nimic împotrivă.

Am făcut fundraising, am obținut vreo 10.000 de euro, am cumpărat domeniul antreprenoriatsocial.ro și am făcut o tabără, la Pârâul Rece, unde am încercat să aduc conceptele, studiile de caz și am adus și niște români, protomodele ale antreprenoriatului social: Alex Ghiță, de la Educativa, Diana Certan, care atunci lucra la Fundația Noi Orizonturi, iar acum este la Concordia. În plus, a mai venit o tipă care acum s-a retras la țară și produce plante medicinale, iar atunci făcea ceva foarte interesant, Copacul de hârtie, un serviciu de colectare și de reciclare de hârtie din marile corporații.

În acea tabără am întâlnit-o și pe Laura Catană iar pe ea, tot ce a aflat acolo a influențat-o foarte mult. Pe de altă parte, eu am început să mă concentrez mai mult pe sfera civică, să îmi fondez propriul ONG, ORICUM, și nu am mai cochetat cu acest concept de antreprenoriat social.

Corina Murafa, Ashoka Romania

Ce-ți plăcea la ideea de antreprenoriat social?

Corina Murafa: Cred că îmi plăcea perspectiva de inovare și aceea că poți tăia granițele. Începi să te gândești că în această manieră poți reforma capitalismul orientat exclusiv spre profit, fără nicio responsabilitate de mediu sau echitate socială.

Acum, dacă mă uit înapoi, îmi dau seama că ce făceam la ORICUM, ONG-ul pe care l-am creat, era un soi de antreprenoriat social, adică derulam proiecte cu scopul de a trezi un spirit mai participativ în rândul tinerilor, de a forma o cultură a lor.

Apoi am lucrat la Deloitte, la Programul ONU pentru dezvoltare, apoi am terminat un master de politici publice în Berlin, iar aici am vorbit și despre al treilea sector, despre antreprenoriatul social, despre colaborarea mediu public, societate civilă și mediu privat, iar acolo am interacționat cu oamenii Ashoka.

Era anul 2009 când m-am gândit să aduc Ashoka în România. I-am scris directorului de atunci al Ashoka Germania, care era și directorul pe Europa, despre planul meu, iar el mi-a spus că nu i se pare o idee bună, fiindcă România nu era, după părerea lui, pregătită pentru un astfel de model de organizație.

Răspunsul lui mi s-a părut ca și cum mi-ar fi respins cineva cererea în căsătorie. (râde)

M-am întors în România, era anul 2011 și am început să lucrez în tot felul de domenii: consultanță, Banca Mondială, Cancelaria Prim-ministrului, deci mult în sfera de politici publice.

Corina Murafa, Ashoka Romania

La un moment dat, când eram consultant pentru Banca Mondială, vine la mine Laura Catană, despre care îți povesteam mai devreme, și cu care mai ținusem cumva legătura, și-mi propune să căutăm un director executiv pentru ce avea să fie Ashoka România, adică un om care să poată trece granițele între afaceri, politici publice, societate civilă. Am fost foarte încântată și m-am angajat să fiu cel mai eficient head-hunter al lor. (râde)

Uitasem complet de conversația mea cu directorul Ashoka Germania.

Am început să le prezint oameni, doar că niciunul nu avea un profil atât de mixt cum căutau ei la vremea aceea. Și Laura îmi propune să încep eu să muncesc drept consultant și să lansăm organizația. Am intrat foarte repede în determinarea consultantului, deci nu eram deloc un om în căutarea unui job, și m-am dus la Viena să mă întâlnesc cu directoarea pe Europa a organizației. Iar de acolo lucrurile au venit firesc.

Am lansat Ashoka Romania, iar la ceva vreme m-am dus la Viena din nou, După ședință, la un pahar de vorbă cu Marie, directoarea Ashoka Europa, i-am povestit despre corespondența cu Felix, directorul Ashoka Germania, care-mi spusese că România nu era pregătită. (râde)

Acum, când mă uit în urmă, îmi dau seama că omul avea dreptate, fiindcă atunci abia începeau să se dezvolte sectoarele în România, abia începea să se contureze ideea de responsabilitate socială la noi. Or, noi aveam nevoie de oameni care să se potrivească viziunii Ashoka, everyone a changemaker.

Corina, alături de soțul ei, Octavian, Eric și Runa

Apoi am rămas însărcinată cu Runa și a trebuit să mă retrag de la birou vreme de patru luni.

Când am reînceput munca, fie am luat-o cu mine la muncă, fie a mers cu soțul meu la birou ori prin fabrică. Sau, chiar râdeam pe subiectul ăsta, o lua cu el la tot felul de instituții de stat, fiindcă în acea perioadă deschidea firma nouă și a trebuit să treacă prin tot felul de proceduri birocratice. Avantajul era că atunci când o avea pe Runa cu el putea foarte ușor să treacă în față, toată lumea îi dădea voie să sară rândul. (râde)

Soțul tău ce profesie are?

Este antreprenor.

Social?

Nu, nicicum. Dar uite că este cumva molipsit.

Lucrează în domeniul confecțiilor metalice, are o fabrică care produce în special pentru domeniul HoReCa, motiv pentru care acum este destul de afectat. Dar are și proiecte în zona de arhitectură, mobilier metalic, garduri și așa mai departe.

A fost antreprenor în textile în România, vreme de 20 de ani și a crescut o dată cu acest domeniu când țara noastră producea masiv pentru branduri din afară. Iar când domeniul a scăzut s-a reinventat cu un atelier mic pe care l-a crescut.

Dar în materie de antreprenoriat social mi-am dat seama că la el a fost intuitiv, în sensul că întotdeauna a avut tendința de a angaja oameni vulnerabili social. A căutat mereu fibra etică a oamenilor și este de părere că asta se găsește mai ales în oamenii cărora nu li s-a dat nicio șansă și cărora poți tu să le-o oferi. Chiar acum, la biroul lui, locuiesc doi dintre angajați; le-a amenajat acolo un spațiu, fiindcă ei nu ar avea unde să se ducă.

În plus, Octavian a găsit niște soluții practice și reciclabile de a produce coșuri de hârtie din metal; încearcă tot felul de metode a proteja mediul.

Corina și Octavian

Așa era el sau l-ai molipsit tu?

Corina Murafa: L-am molipsit destul de tare. El a avut un caracter corect, dar nu cred că s-a gândit vreodată asumat la ce rol ar putea avea el în societate. Acum îl văd mai pasionat de subiecte de acest tip.

Cum v-ați cunoscut tu și soțul tău?

Pe Tinder, renumita rețea.

Nu e o rețea de relații fără angajamente majore?

Cred că așa era la început; între timp cred că a devenit o rețea de dating mult mai serioasă. Întâlneai și atunci tot felul de profile, dar în funcție de ce erai sau nu interesat să cunoști respingeai sau nu.

Ce ți-a plăcut la el?

Primul nostru date, la foarte puțin timp după ce am început să vorbim, a fost la o partidă de squash. El urma să mă învețe să joc. Și m-a fascinat că venea dintr-o cu totul altă lume decât mine. El era un mic antreprenor și probabil că auzise de Banca Mondială în presă. M-a și întrebat ce însemnă politici publice. Și mi-a mai plăcut că era răbdător și dispus să îmi trateze vulnerabilitățile cu foarte mult tact, în sensul în care eu nu aveam habar să joc squash, sunt și destul de a-sportivă și el a luat asta cu mult umor bun și m-a făcut să mă simt foarte în regulă cu slăbiciunea mea.

Corina și Eric

Ce le vei spune copiilor când te vor întreba ce faci, care e munca ta?

M-a întrebat deja Eric pentru că au învățat la grădiniță meseriile și au învățat despre bucătar, aviator, șofer: „what’s your job?”.

Trebuie să-ți spun că, de când s-au născut Eric și Runa, eu vorbesc cu ei numai în engleză, fiindcă am zis că îi va ajuta naturalețea de a vorbi de mici în două limbi, iar mie mi-e foarte simplu, fiindcă majoritatea timpului, de multă vreme deja, am comunicat în limba engleză.

Și i-am răspuns lui Eric: „I run a NGO!”, iar el continuă: „what’s an NGO?”. Și i-am răspuns: „It’s something good, I’m doing good!”; am rezumat că „facem bine”.

Te proiectează ca pe o eroină?

Corina Murafa: Cred că toți copiii își văd părinții ca pe niște eroi, iar Eric acum are interese mult mai pragmatice.

Am făcut zilele trecute desene pe asfalt și mi-a zis că vrea să-i deseneze pe mami și pe tati, dar când a terminat, am realizat că imaginile erau cam la fel. Și i-am cerut să ne deosebească. Așa că mie mi-a făcut o poșetă, iar tatălui lui i-a făcut o trusă de scule. (râde)

Cum te-a schimbat prima bursă în SUA?

A fost o revoluție pentru mine, din toate punctele de vedere. Am înțeles atunci ce înseamnă de fapt individualitatea, libertatea, multiperspectivitatea, adică exact ce nu găseai în Europa. Societățile noastre erau mult mai omogene decât cea americană, iar acolo am reușit să văd diferențele politice, rasiale, ideologice, sociale, economice foarte pregnante.

Cumva am învățat să văd și perspectiva celuilalt. Nu cred că la acea vreme îi ziceam empatie și nu cred că era foarte dezvoltat conceptul.

În SUA am învățat să am o părere și să o spun răspicat. Acolo am învățat că se poate să nu te lași strivit de autoritate. În România și în multe țări din estul sau restul Europei tinerii de la vremea aceea nu prea aveau o voce. Nu erai nicicum încurajat să-ți spui părerea. Trebuia să asculți profesorul, să iei notițe după dictare și să le reproduci la examinare.

Iar eu eram într-una dintre cele mai „luminate” instituții din România la vremea respectivă, Științe Politice din Universitatea București, unde se încuraja viziunea critică. Dar totuși nu prea puteai ieși din litera cursului.

Or, în SUA aveam la cursuri și examene sistemul open book, open notebook. Îți dai seama că subiectul de examen implica foarte multă gândire critică și capacitate de analiză. Practic, ei căutau alte abilități decât căuta școala românească la acel moment.

Community service, la o fermă din Vermont, în timpul bursei în SUA (2006-2007)

Când m-am întors în țară îmi amintesc o adevărată revoluție între mine și profesorii de aici, din moment ce le spuneam: „Refuz să scriu după dictare! Ne vom vedea la examen!”

În plus, la New York am învățat despre spiritul antreprenorial. Și acum sunt uimită de fiecare dată când ajung în SUA de acest spirit care îți transmite constant că ești stăpânul propriei sorți, că poți face ce îți dorești, dacă eșuezi nu contează, încearcă din nou! Sigur că între timp am văzut și multe defecte ale societății americane: inechitate socială, mitul antreprenoriatului are și el limitări. Dar totuși, ideea de a nu aștepta să vină cineva de sus să te ajute este foarte sănătoasă.

Și deloc în ultimul rând angajamentul civic acolo l-am învățat. În timpul acelui an cât am avut bursa la NY, pe lângă studii, vizitam foarte multe organizații comunitare, iar activismul pe care l-am văzut acolo, petiții către primării, agricultură comunitară, comitete pentru tot felul de schimbări, toate astea m-au schimbat.

Cum ai fost formată aici? Cine era Corina care a plecat în SUA?

Corina Murafa: Eram în anul III de facultate, în București, deci nu aș zice că mă influențase foarte mult mediul academic. Aveam și profesori pe stil vechi și unii pe stil nou.

Întotdeauna am condus, mi-am exprimat opinia și m-am luptat pentru ea dacă a fost nevoie. Și nu doar din facultate, ci chiar din școala generală și liceu.

Am terminat Liceul I.L Caragiale și acolo am avut și profesori pe care îi sfidam cu obrăznicie, dar și profesori absolut senzaționali.

Eu am avut un mare noroc în liceu. Am fost olimpică națională la engleză și limba română, într-o școală bună, dar nu una de prima ligă, precum Liceul Sf. Sava sau Liceul Tudor Vianu, unde erau 10 olimpici pe generație. Ca atare, când a venit Corina cu un premiu în clasa a X-a, cum nu mai văzuse liceul de ani de zile, am devenit brusc vedeta, iar din acel moment am avut permisiunea să mă concentrez doar pe ce îmi doream, zona umanistă.

Adică să-i pui lui Murafa nota 8 la chimie era de neconceput. Nu conta că Murafa nu avea habar de chimie. Au fost materii unde, recunosc, am trecut ca gâsca prin apă și am ieșit totuși șefă de promoție. Dar așa e învățământul românesc.

Corina Murafa, alături de Secretarul General ONU, în 2007 când a fost delegat de Organizația de tineret a României la ONU

Tu ce visai să fii?

Visam să fiu critic de teatru. Jucam în trupa de teatru a liceului, citeam, devoram biblioteci întregi, făceam cerc de jurnalism, aveam gazetă, deci orice preocupare literară exista în liceu eu eram în prima linie.

Mama, care are o meserie foarte pragmatică, este contabilă, mi-a spus atunci că poate e cazul să mă gândesc la o muncă mai rentabilă. Probabil că și-ar fi imaginat pentru mine o facultate de Drept, dar eu am dat la Filozofie și la Științe politice simultan, dar am renunțat repede la prima fiindcă profesorii mi se păreau din secolul trecut: 300 de studenți într-un amfiteatru, cu un profesor care dicta ceva din care nu înțelegeai nimic.

Tatăl cum te-a ghidat în tot acest timp?

Părinții mei s-au despărțit de când eram foarte mică, iar eu am crescut cu mama și cu bunica. Tata a revenit în viața mea când aveam vreo 16 ani și nu a avut o mare influență asupra mea.

Bunica, cea care m-a și crescut, și mama au fost acolo din toate punctele de vedere. Bunica, Nineta, a fost inginer agronom, prima femeie din familia ei cu studii superioare și care a avut o carieră. Ea m-a ajutat să îmi dezvolt un soi de disciplină a muncii, răbdare, dar și ideea că „trebuie mereu mai bine și cu efort”. Mă duceam cu lucrarea de control la bunica, vedea nota, era 10, și zicea: „e bine, dar caligrafia totuși putea fi mai bună! Ai scris foarte urât!” (râde)

Corina Murafa, alături de mama și bunica ei

Corina Murafa: În clasa a VI-a am fost la primul meu curs de jurnalism. M-a încurajat mama să merg. Apoi am început să scriu articole și să câștig premii. Deci am fost provocată să vreau mai mult, dar numai de la ce îmi plăcea.

Să le fi păsat vreodată mamei sau bunicii despre notele mele la ceva ce nu-mi plăcea? Nicicum. Puteam fi și corigentă la chimie sau la fizică, nu conta. Eu străluceam la ce voiam.

Acum mă resemnez cu ideea că la jumătate din materii copiii mei ar putea fi corigenți sau avea note foarte mici. Dar aș vrea să reușească să-și găsească materiile care să le placă.

Soțul meu a fost pasionat de sport și avea și talent pentru asta dar a fost descurajat fiindcă trebuia să învețe fizică și matematică. Și toată viața a trăit cu regretul că nu a avut șansa de a face mai mult în sport. În plus, are o naturalețe de a învăța și a pricepe fizica, mult mai mult decât mine, dar sunt cunoștințe pe care nicicum nu le-a învățat din vreun manual.

Ca să nu mai zic de oameni care nu au nicio legătură cu școala, dar care fac lucruri remarcabile în antreprenoriat. Deci acolo sunt niște abilități pe care școala încă nu a învățat să le cultive.

Deci cred că este vorba despre autonomie în învățare, iar asta sper să putem cultiva la un moment dat.

Corina Murafa și mama ei, Mirela

Cum era mama și ce ai primit de la ea?

Corina Murafa: Mama a fost rebela familiei, mereu o fire independentă, pe picioarele ei. Cred că a avut și niște dezamăgiri cu bărbații, motiv pentru care i s-a accentuat și mai mult atitudinea asta independentă, financiar și uman, ceea ce cred că mi-a insuflat și mie.

În plus, mi-a insuflat foarte mult ideea să nu plec capul atunci când mi se face o nedreptate.

Și am să-ți povestesc o întâmplare care cred că m-a marcat.

Eram în clasa a IX-a, țineam o cură de slăbire (toată viața am avut această problemă), mama avea niște probleme de sănătate care o țineau la pat și asta mă îngrijora foarte tare, nu mâncasem nimic în ziua respectivă și m-am dus la Balul Bobocilor, unde am băut alcool și am fumat o țigară complet obișnuită. Dar mi s-a făcut rău.

Diriginta de la momentul respectiv, care nu mă suporta deloc și se oftica pentru că aveam note bune și mereu o contraziceam, a sunat-o pe mama și i-a spus: „Să știți, Corina a luat-o pe căi foarte greșite, a ajuns să consume droguri! Era împreună cu trei colege, le-am găsit fumând și cine știe ce era în țigările alea. Deci trebuie să veniți neapărat să discutăm! Dar vă rog să nu îi spuneți cumva Corinei, veniți la liceu că rezolvăm noi!”

Mama a fost foarte șocată. Dar mi-a zis: „m-a sunat diriga ta și mi-a spus aceste lucruri. Mi-a zis să nu-ți zic, dar eu nu pot să fac asta, fiindcă tu ești copilul meu și în tine am cea mai mare încredere. Ea zice că iei droguri. Dacă este adevărat, să știi că eu sunt alături de tine și vom rezolva cumva treaba asta. Dar trebuie să îmi spui. Am 100% încredere în adevărul tău și nu în al ei, fiindcă tu ești copilul meu!”

Acela a fost un moment definitoriu al adolescenței mele. I-am zis exact cum s-a întâmplat și ea a venit la liceu. Acolo mai erau două colege cu părinții lor, care veniseră cu ploconul, mama nu avea nimic și a trebuit să asculte același discurs al dirigintei. La care mama a răspuns: „îmi pare rău, dar eu nu am încredere în dumneavoastră. Sunteți un om pe care îl cunosc de jumătate de an, iar pe copilul meu de 16 ani și am încredere deplină în el. Și sunt perfect dispusă să accept exmatricularea ei, fiindcă mă voi duce cu ea la alt liceu, fără nicio problemă.”

Eu aveam deja primele rezultate la olimpiada de engleză. Mama s-a dus cu dosarul de transfer la directoarea liceului, iar ea a refuzat categoric. Au ales altă clasă din liceu în care să fiu transferată și a fost înfloritoare schimbarea, fiindcă acolo am cunoscut-o pe profesoara de română, care mi-a devenit un adevărat model în viață, Suzana Miron, care la 82 de ani, acum două luni, și-a lansat o nouă carte.

Acea încredere pe care mi-a dat-o mama când aveam 15 ani și mi-a zis: „Eu voi avea întotdeauna încredere în cuvântul tău, nu al altcuiva doar să-mi spui adevărul!” a fost definitorie pentru tot ce aveam să fiu mai departe.

Corina la absolvirea liceului

Cum te-a schimbat faptul că ai lucrat în corporație, apoi în zona de politici publice, în Banca Mondială, în Guvern apoi în Ashoka. Cum s-au acumulat toate aceste experiențe astfel încât să o vedem pe Corina de astăzi?

Corina Murafa: Cred că în esență a fost exercițiul de a înțelege lumea din papucii celuilalt.

Există o vorbă în engleză: „where you sit is where you stand”, deci dacă ai fost într-un loc vei ști pentru totdeauna cum se vede lumea de acolo.

Tu nu ai fost niciodată o persoană vulnerabilă!

Am văzut vulnerabilitate în jurul meu: să crești într-o familie cu o mamă singură, divorțată, în anii 90 în România, cu foarte puțini bani pe masă, nu a fost ușor.

Am trăit momente de abuz, le-am văzut în jurul meu, nu mi s-au petrecut mie, și de sărăcie. Le-am văzut.

În vulnerabilitatea extremă în care se află mulți români nu am fost, dar cred că nu e foarte greu de făcut un exercițiu de imaginație și de empatie.

Te întrebi de ce nu poate o persoană vulnerabilă să țină un job. Și dacă te pui în locul ei vei înțelege cum e să nu știi cum să drămuiești niște bani care nu-ți ajung mai mult de două zile. Deci cum ai putea avea o gândire pe termen lung?

Dacă reușești să te plimbi prin mai multe locuri, vei vedea cum și în ce spațiu gândește și plănuiește un director de multinațională, care sunt motivațiile lui.

La fel înțeleg foarte bine un funcționar. Și din cancelaria prim-ministrului, și de la Banca Mondială am ajuns să pricep care sunt limitele în care se mișcă un funcționar și care este cultura lui organizațională. Știu că acolo lucrurile nu se pot petrece repede și că este nevoie să apelezi la niște valori universal umane, dincolo de funcția pe care o ocupi și de ce produce mediul asupra noastră, pentru a mișca ceva.

Corina Murafa, alături de Secretarul General ONU, în 2007 când a fost delegat de Organizația de tineret a României la ONU

Nu te-a demoralizat eșecul?

Altădată mult mai mult decât acum. Acum îmi spun că poate că nu a fost momentul. Am tot primit nu-uri frecvente, dar nu m-au descurajat deloc.

Cum te-a schimbat munca la Banca Mondială?

Acolo am învățat foarte mult să măsor, să mă uit la date, să nu am opinii preformate, să mă bazez pe date atunci când formulez o strategie de acțiune. Cred că Banca Mondială este un creier extraordinar, acolo cred că am întâlnit cei mai deștepți oameni: analitici, atenți la detalii, care văd legăturile sistemice dintre lucruri.

Prin comparație, cum e să lucrezi într-un guvern, unde există și inerție a lucrurilor și probabil și mult conformism?
Cred că acolo ai mai multă putere.

De acolo poți face schimbări mai rapid, fiindcă ai mai multă putere, ai pixul în mână. Mi se pare ridicol faptul că multă lume din administrația publică nu pricepe cât de multă putere are. Sigur, cu puterea vine și responsabilitatea și probabil fuga de responsabilitate îi face să nu-și recunoască puterea.

Faptul că se iau decizii fără date, fără studii în spate este sinistru. Dar sunt și în aparatul public foarte mulți oameni interesanți.

O idee mai veche de-ale mele era să găsim un corp de elită de funcționari publici din România care să nu fie neapărat dependenți politic, care să-și conștientizeze puterea ca antreprenori, fiindcă este mult mai important ce face în 10-12 ani directorul de direcție decât ce face un ministru. Dacă directorul este un reformator care vrea să lase ceva în urmă poate să facă asta, indiferent de cine se perindă politic deasupra lui.

Și chiar mă gândeam că nu sunt mai mult de 150 de astfel de oameni în toată țara și că nu ar fi rău să îi identificăm și să îi valorizăm pe ei, împreună cu comunitatea lor.

Care e misiunea ta personală în Ashoka?

Eu am vrut să construiesc o echipă de țară, solidă, cu sens care să formeze un nucleu care să funcționeze și fără mine.

Apoi, când am venit în Ashoka, vorbeam cu colegii din regiune și le spuneam că fie îmi propun să răspândesc acest principiu, everyone a changemaker, fie reușim să facem ceva ca organizație globală în zona schimbărilor climatice. Așa că de vreun an de zile cochetez mai mult cu a doua direcție. Iar acum prioritatea organizației pe următorii 5 ani este dedicată Planetei, iar eu mă ocup de ea la nivel global. E un proiect nou, la care lucrez de 6 luni, part-time încă, fiindcă cea mai mare parte a timpului o aloc Ashoka Romania.

Cert este că misiunea mea în perioada următoare va fi să poziționez cea mai mare rețea globală de antreprenori sociali în direcția de acțiune pentru climă și reechilibrarea relației dintre noi și Planetă.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO