Căutare

Share this article

11 martie 2020. Toate școlile din România se închid. Țara începe să înțeleagă ce înseamnă amenințarea noului coronavirus.

15 martie 2020. Se declanșează starea de urgență, iar toată lumea își unește eforturile pentru a pregăti sistemul de sănătate pentru cel mai amenințător scenariu care devenea realitate cu fiecare zi în Italia.

ONG-urile își adună forțele și, alături de donatori din toată țara, adună aproape 9 milioane de euro din care Ministerul Sănătății poate cumpăra echipamente de protecție vitale pentru medici și nu numai.

Însă nu toate ONG-urile au putut strânge bani pentru spitale, iar multe dintre ele s-au văzut în fața unor perspective sumbre legate de viitorul beneficiarilor lor: persoane vulnerabile, copii bolnavi, familii tinere izolate în cătune fără lumină sau copii de la sate care au îndrăznit să viseze, să scrie scenarii sau să creeze reviste. Brusc, niciun finanțator nu mai părea interesat de soarta lor.
Cu toate astea însă, cu eforturile, spectaculoase adesea, ale coordonatorilor lor, ONG-urile au reușit să își adapteze proiectele astfel încât beneficiarii lor să nu rămână neacoperiți, iar programele să continue curajos chiar și în anul următor care, probabil, va trece tot sub amenințare COVID-19.

Ateliere fără frontiere este organizația care gestionează trei ateliere (recondiționare de aparate electronice, o fermă de legume eco-bio și un atelier Remesh) în care integrează și angajează persoane vulnerabile, neangajabile pe piața convențională a muncii (victime ale violenței, persoane cu adicții, victime ale traficului uman).

Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) este un integrator de bune practici, de informații și resurse, precum și un susținător al filantropiei la noi.

Free Miorița este organizația care desfășoară de aproape 6 ani campania Lumină pentru România, prin care reușește să ofere acces gratuit la curent electric (prin panouri fotovoltaice sau prin branșament la rețeaua publică) familiilor izolate și nevoiașe din întreaga țară.

KinetoBebe este organizația care asigură cel mai mare număr de burse de terapie copiilor a căror dezvoltare motorie ar fi încetinită fără un program foarte riguros de mișcare, ce nu poate fi pus în pauză nici măcar în vreme de carantină.

Asociația Lume Bună este o organizație educațională ale cărei programe susțin dezvoltarea artistică a copiilor de la sate. Revista Creativ la sat sau Scena Creativ la sat sunt doar două dintre programele care se aflau în plină derulare la începutul crizei și care au trebuit regândite.

Ele sunt câteva dintre organizațiile care s-au zbătut pentru supraviețuire în această perioadă. Iată poveștile lor!

Mădălina Marcu, la Cercul Donatorilor organizat de Fundația PACT

Ce faci când ești ONG și, în vreme de plină criză sanitară, nu derulezi proiecte pe sănătate sau direct legate de COVID-19? Cum îți organizezi proiectele și cum gestionezi resursele financiare?

Mădălina Marcu, ARC: Cele mai multe proiecte, care nu erau de servicii sociale, au fost puse pe stop și toate resursele s-au dus către, într-un fel sau altul, COVID-19. Iar asta a depins de fiecare ONG și de partenerii săi. Aici mă gândesc la organizațiile care lucrau pe programe de tineret, deci nu au beneficiari din zona socială dramatică, dar au programe de voluntariat, inclusiv ei și-au folosit resursele fie în zona COVID-19, fie pentru a ține comunitatea în viață.

Pe de altă parte, cei care lucrează în servicii sociale au trebuit să-și doteze angajații, fiindcă, dacă o întrebi pe Diana Chiriacescu, de la Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale vei afla că ei au ajuns în cămine de bătrâni și fără măști. Și erau singurii care mai intrau acolo și unde, de altfel, au și fost nevoiți să rămână două săptămâni, în izolare, alături de rezidenți.

În atari condiții, toată lumea s-a gândit „Cum facem să ne ținem angajații? Cum facem să rezistăm?”. Au tăiat din salarii, de pildă. Și uite, în zona de servicii educaționale, impactul a fost foarte mare. Dacă o întrebi pe Cristiana Mateoiu, de la Fundația Regina Maria, care gestionează câteva proiecte de afterschool vei afla că ei trebuie să-și țină învățătoarele aproape de proiect fiindcă atunci când se vor întoarce la școală și la programul de afterschool să aibă cu cine continua.

Apoi a fost nevoie de certitudini legate de surse de finanțare, iar aici un rol importat l-a avut, pe lângă companii, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, poate cea mai mare și mai veche organizație non-guvernamentală de la noi, care gestionează fondurile norvegiene în România. Acestea vor începe să ajungă la organizații, în cel mai bun scenariu, la toamnă. Iar dacă până la toamnă ONG-urile nu au cum să reziste, fiindcă nu au din ce plăti chirii, salarii și alte activități pe care le derulează, dispar practic partenerii fondurilor norvegiene.

Efectul acestor discuții a fost că atât companiile, cât și FDSC au fost de acord ca o parte din banii pe care i-au alocat pentru alte proiecte să fie folosiți pentru ca organizațiile să depășească impasul.

Larisa Popescu, coordonatoarea Asociației Lume Bună ce derulează proiecte educaționale și artistice în sate

Larisa Popescu, Asociația Lume Bună: Noi a trebuit să ne organizăm proiectele în trei direcții. Întâi a trebuit să acceptăm că vom anula câteva dintre ele.

Am anulat tot ce însemna campanie de finanțare prin SMS. Ce rost ar fi avut să cerem donații pentru educația la sate, câtă vreme toate resursele mergeau spre spitale?

Toate proiectele din București și din țară, legate de Revista „Creativ la sat”, au fost imposibil de continuat. Din fericire, copiii apucaseră să facă revista, așa încât munca lor a fost dusă la final și a trebuit să anulăm doar ultima etapă.

Din fericire, vorbim despre niște ateliere pentru care plățile se făceau des, după unul sau două ateliere realizate. Când le-am oprit, nici nu am mai primit bani, dar nici nu a trebuit să returnăm.

Proiectele pentru care am primit finanțare de la AFCN au fost adaptate, iar lucrurile au fost în regulă. De pildă, punerea în scenă a acestor texte despre care vorbeam la început, în programul Scena Creativ la sat, a fost amânată pentru septembrie, iar cei de la AFCN nu au avut nimic de obiectat în această privință.

Mai avem deja cuprinse trei activități în acest proiect: premierea unor profesori, un training și niște activități pentru copii ( în luna iulie) și o tabără în luna august. Toate acestea presupun câte un grup de aproximativ 20 de persoane. Teoretic s-ar putea întâmpla, dacă ne uităm la scenariile de relaxare treptată ale țărilor din jurul nostru, de exemplu Cehia, dar practic nu știm nimic.

A doua direcție a fost să amânăm proiecte. Iar aici îți voi spune despre Scena Creativ la sat, unde copiii primesc provocarea de a realiza un scenariu, care urmează a fi pus în scenă.

Din 120 de copii implicați, 20 scriau scenariile. Am avut și aici noroc, fiindcă tema lucrărilor a fost stabilită până la 1 martie, iar în momentul în care s-au închis școlile fiecare știa ce avea de făcut. Așa că au putut lucra de acasă, cu ceva coordonare din partea profesorilor, dar au putut să o facă de la distanță.

Afișul proiectului „Scena Creativ la sat”, al Asociației Lume Bună

Pe de altă parte, noi ne-am repliat și am început să le oferim consultanță profesorilor, echipei de proiect, de la nivel de „cum merge treaba?” până la „cum sunteți? Cum putem continua?”. Au fost și profesori care au avut nevoie să stea de vorbă cu noi, să ne ceară materiale, îndrumare despre cum să se orienteze spre online.

În plus, la câteva dintre comunitățile din Timiș, afectate de infecția cu coronavirus chiar de la începutul epidemiei, unde s-au înregistrat câteva dintre primele decese de COVID-19, a fost nevoie să insistăm mai mult pe comunicarea cu copiii, demoralizați de ce se întâmpla în jurul lor.

Am primit desene făcute de copii, cu mesajul „Totul va fi bine!”, iar noi le făceam albume și le publicam pe Facebook, lucru care îi încuraja teribil pe cei mici.

Iulian Angheluță, Free Miorița: Noi ne-am continuat activitatea însă, la fel ca și celelalte ONG-uri, am fost nevoiți să ne adaptăm proiectele. Campania Lumină pentru România nu poate fi posibilă fără deplasări în teren, iar în această perioadă exact aceste deplasări au fost suspendate. Ca atare, am făcut în această perioadă foarte multă muncă de birou: emailuri, telefoane.

Din fericire, am putut face două branșamente, adică am făcut dosarul și plățile.

Criza a venit exact în perioada în care și noi începeam campaniile: martie, aprilie, mai. Criza sanitară de acum a decalat acest calendar al „luminii în România”. Iar decalajul nu ține doar de efectele imediate ale carantinei, ci și de accesul la materiale și echipamente, pe care noi le importăm.

Cele mai multe programe din campania noastră, ”Lumină pentru România”, presupun să aducem panouri foto-voltaice acolo curentul electric prin fir nu poate ajunge. Aceste panouri vin prin import, iar furnizorii noștri ne-au anunțat deja că au întârzieri, din motive lesne de înțeles.

Iulian Angheluță, fondatorul ”Free Miorița”

Ai primit solicitări în perioada asta de criză sanitară ori oamenii au intrat pur și simplu în carapacea propriilor spaime și nevoilor primare?

Iulian Angheluță, Free Miorița: Din punctul meu de vedere, lumina, deși nu este în piramida lui Maslow, este o nevoie primară. Fiindcă electricitatea este una dintre cheile care îți dau acces la informații, la educație, la servicii de urgență și așa mai departe. Așa încât, lumina este o nevoie de bază pentru oricine își dorește acest lucru; nu vorbim despre cei care se autoizolează într-un loc unde renunță la curent.

Pe de altă parte, situația hranei la acești oameni este într-adevăr o problemă. Eu merg foarte mult la firul ierbii, la oameni care vin din medii defavorizate: vârstnici, copii, familii care se descurcă foarte greu în general, iar în această perioadă și mai greu, fiindcă nu au putut să muncească. Sunt oameni care, în mod obișnuit, muncesc cu ziua, iar seara pot pune pe masă ceva de mâncare.

Or, în această criză a fost imposibil să facă așa ceva, deci s-a acutizat și problema mâncării la ei. Iar aceste situații nu sunt, așa cum probabil te-ai aștepta, cazuri izolate, în vârf de munte, în locuri greu accesibile.

Zilele trecute am instalat un sistem de curent prin panou fotovoltaic unor oameni din sectorul 1 al Bucureștiului, cea mai bogată administrație locală din România.

Am mers acolo, am văzut despre ce era vorba și, pe scurt, este o problemă de lipsă a actelor. Familia și-a construit o casă fără autorizație, pe un teren care a intrat în proprietatea lor în baza unei chitanțe de mână. Ca atare, ei nu se pot branșa la rețeaua publică de electricitate, chiar dacă stâlpul de curent se află vizavi de casa lor. Așa încât, singurul mod de a-i ajuta pe acești oameni a fost să le instalăm un panou fotovoltaic.

Dincolo de detaliul cu lumina, multe străzi din zonă sunt încă pietruite, chiar dacă, repet, este vorba despre sectorul 1. Deci ajungi într-un loc pentru lumină și constați că problemele sociale sunt mult mai complicate.

Și iarăși, aceasta este o problemă a mai multor locuri din România, sate, orașe (mai mici sau mai mari), unde oamenilor le este imposibil să se racordeze la rețelele publice din simplul motiv că nu au toate actele în regulă.

Larisa descoperă România în noua ei cameră. Până la vârsta de 11 ani a locuit
împreună cu mama și bunica ei într-o căsuță din chirpici de 10 metri pătrați. În toamna lui 2019, după
o campanie care a durat mai multe luni, Free Miorița a construit și a donat familiei o casă nouă cu 3 camere și
baie, complet utilată. Drăgăneștii de Vede, Teleorman, 2019.Foto: Andrei Becheru

 

Lorita Constantinescu, Ateliere fără Frontiere: Beneficiarii noștri sunt persoane vulnerabile, care se află în fața unor dificultăți reale de a se integra pe piața convențională a muncii. Avem un atelier de recondiționare, o fermă bio-eco și un atelier Remesh, adică niște „platforme” prin care noi realizăm acest serviciu pentru cei vulnerabili.

Lorita Constantinescu, Ateliere fără Frontiere

Noi suntem o organizație care asigură un serviciu de integrare socio-profesională pentru persoane vulnerabile. Noi îi angajăm în atelierele noastre, iar în timp ce ei învață o meserie, capătă niște abilități de muncă.

În cei doi ani cât stau la noi, se pregătesc să devină autonomi și să se poată angaja pe piața muncii.

Atunci când ajung la noi, situația este de așa natură încât munca nu intră în prioritățile lor, nu au educație aproape deloc, vin din familii și medii extrem de sărace, cu foarte multe probleme și au nevoie de o perioadă de tranziție pentru a deveni angajabili și a-și recupera stima de sine. Sunt victime ale violenței, persoane lipsite de libertate, persoane cu diverse adicții sau tineri ieșiți din sistemul de stat.

În atelierul de recondiționare colectăm deșeuri electrice și electronice, le reparăm, iar ceea ce obținem ajunge la copiii din medii sociale defavorizate. Este un lanț al solidarității, iar de la persoane vulnerabile care repară aceste calculatoare ajung la copii aflați în nevoie.

În momentul în care a venit pandemia, tocmai pentru că misiunea noastră socială ține de persoanele vulnerabile, tot ce am făcut a fost pentru a menține angajații la serviciu. Iar a opri proiectele noastre însemna să îi readucem în starea de vulnerabilitate din care noi am încercat să îi extragem: rămâi fără slujbă, banii sunt foarte puțini (ei au un contract de muncă cu noi, pentru un salariu minim pe economie), în vreme ce nevoile casnice, cu copiii, cu chiria sunt destul de mari.

Sigur că economic ne-a fost foarte greu să continuăm, însă aveam ceva comenzi de dinainte de criză, am mai făcut campanii de colectare de deșeuri.

Beneficiar al Ateliere fără Frontiere, în atelierul Remesh

Iar situația calculatoarelor este foarte dificilă fiindcă, pe de o parte ne este greu să mai colectăm calculatoare pentru că multe dintre companii și-au trimis oamenii acasă și nu mai este nimeni în birouri să le împacheteze pe cele casate. Pe de altă parte, primim cereri din ce în ce mai numeroase de la copiii din mediii defavorizate care au nevoie de aparate pentru cursurile online.

Raluca Chișu, KinetoBebe: Noi am lucrat cu copiii, frecvent în situații în care întreaga țară trecea prin epidemii de enterocolită, de gripă și așa mai departe. Așa încât, pentru noi nu era deloc o noutate igiena și pregătirea sălilor de terapie pentru copii, fiindcă noi știam că orice copil ce intră în sală poate fi purtător al unui micro-oganism agresiv. Iar copiii se pot îmbolnăvi foarte repede.

Ca atare, în niciun caz nu puteam tolera ca terapia pe care noi o făceam pentru evoluția motorie a copilului să fie un risc pentru sănătatea lui.

Așa că primele vești referitoare la noua gripă nu ne-au îngrijorat deloc. În niciun caz nu ne-am gândit la închiderea centrelor, fiindcă eram foarte siguri de igiena pe care o asiguram de ani de zile în interiorul lor.

Spre sfârșitul acelei săptămâni în care totul s-a derulat foarte repede a apărut reticența părinților de a mai ieși cu copiii din case, foarte speriați de ce vedeau la televizor și în online.

Ana Raluca Chișu

Am asigurat părinții că noi avem protocoale de igienă mult mai bine puse la punct decât orice protocol dintr-o instituție de educație, din școlile care începuseră să se închidă. Le-am spus că acestea sunt respectate cu sfințenie. Atunci am început să ne facem griji legate de tot ce însemna activitatea KinetoBebe în următoarea perioadă.

Terapia pentru copii nu este un lucru opțional, nu este un hobby, ci este o activitatea dedicată sănătății lor. Orice întrerupere a acestei activități poate duce la un retard în dezvoltarea motorie. Așa încât ne-am văzut în situația de a evita să expunem copiii la ambele riscuri.

Joi seara ne-am dat seama că tot ce comunicau autoritățile este imperios și îngrijorător, așa că am decis ca a doua zi, vineri, 13 martie, să închidem centrele KinetoBebe, practic cu câteva zile înainte de a se declanșa starea de urgență oficial.

Cât de mult este social și cât business este ce faceți voi?

Raluca Chișu, KinetoBebe: Partea administrativă, economică este aceea care susține cheltuielile asociației: 3 chirii, salarii și toate celelalte facturi.

Din totalul copiilor care vin în centrele KinetoBebe, 30% au burse de terapie și gratuitate la aceste servicii de antrenament care le pot garanta o viață autonomă, fără probleme motorii. Aceste servicii de fapt includ accesul la aparatura specifică și la un grup de terapeuți care trec periodic prin stagii de formare și pregătire suplimentare.

Pentru a nu mări prețurile și totuși a putea face posibile aceste lucruri le compensăm din activitățile caritabile.

Cum arată planurile voastre pe următorul un an și jumătate, mai ales că fondurile de CSR vor scădea iar numărul celor vulnerabili va crește?

Raluca Chișu, KinetoBebe: Începutul acestei crize sanitare, cu tot ce a venit după ea, m-a pus față în față cu gândul că nu vom mai putea deschide vreodată centrele. În seara aceea, după ce colegii mei au plecat din centru, eu am rămas singură să sting lumina, iar atunci mi-am dat seama că doar de noi depinde dacă o vom reaprinde sau nu.

A mai fost, preț de o fracțiune de secundă, gândul că s-ar putea să nu ne mai întoarcem cu copiii aici, mai cu seamă că toată ziua, împreună cu colega mea, Loredana Nicolae, adunasem jucăriile în cutii, sigilam și ne pregăteam să încheiem.

Adevărul este însă că echipa din jurul meu nu m-a lăsat o clipă să cred că nu vom găsi soluții în primul rând să ne ținem pacienții aproape și copiii sănătoși în această perioadă, iar apoi să ne putem aduna forțele să ne întoarcem în centre.

Terapie motorie la KinetoBebe

De multe ori însă gândurile și dorințele noastre nu depind doar de noi, ci țin și de niște chirii, facturi de utilități. Am avut negocieri cu furnizorii care nu au dus deloc acolo unde mai auzeam la televizor că pot duce. Majoritatea furnizorilor nu au scăzut deloc prețurile în perioada aceasta, nici măcar la chirii, chiar dacă noi nu am stat în spații. Iar sprijinul, din acest punct de vedere, a fost foarte mic.

Atunci ne-am dat seama că trebuie să găsim soluții de a strânge bani din activități caritabile pentru a susține cheltuielile administrative ale centrelor, așa încât să ne întoarcem cu cât mai puține facturi amânate.

Așa că am dezvoltat programul #FacetiSportAcasa, care a adunat în două luni peste 20.000 de vizitatori. Am început să prezentăm proiectele noastre de webinarii, gratuite, dedicate părinților în fața câtorva firme care ar fi vrut să susțină aceste proiecte. Astfel am reușit să atragem mici fonduri din partea unor agenți economici care au ales să-și îndrepte atenția și spre noi, nu doar spre nevoile spitalelor. Sigur, mi se pare normal să se întâmple așa, fiindcă într-adevăr toți depindeam în acel moment de un sistem de sănătate viabil. Doar că s-a trecut foarte repede de la proiecte și nevoi în asistență socială înspre nevoile spitalelor, aproape exclusiv.

Din fericire, după 2-3 săptămâni companiile au înțeles că trebuie să susținem comunitatea, iar asta înseamnă și spital, mici producători, ONG-uri și așa mai departe. Atunci am putut din nou să avem un dialog care să ducă spre diferite căi de finanțare.

Apoi am dezvoltat, împreună cu Andreea Tamaș, fundraiserul asociației noastre, programul #BineDePurtat, un bazar online, caritabil, în care foarte mulți mici producători au primit o platformă de desfacere pentru produsele lor, care au fost licitate în beneficiul KinetoBebe.

Nu au fost proiecte imense, dar au ajutat și s-au dus țintit înspre plata facturilor.

Lorita Constantinescu, Ateliere fără Frontiere: Noi ne bizuim pe venituri din două surse: activitatea economică, adică ce producem vindem. De pildă, componente din calculatoarele pe care nu le folosim le vindem la reciclatori, la fel legumele din fermă și produsele din atelierul de croitorie. Cea mai mare parte vine din sponsorizări și finanțări private.

Nu primim subvenție pe acest serviciu social fiindcă în acest moment el nu este recunoscut ca atare de către autorități, deși ne luptăm pentru asta, cu toate argumentele pe care le aduc în „luptă” și colegii noștri din celelalte țări europene, unde reinserția pe piața muncii este subvenționată ca orice alt serviciu social.

Beneficiar Ateliere fără Frontiere

Dar dacă ne dorim să creștem numărul beneficiarilor, lucrurile se schimbă. Activitatea noastră economică, de producție va fi afectată fiindcă face și ea parte dintr-un lanț lovit de criză. Deci ne așteptăm și noi să fim afectați.

Dacă ne uităm la deșeurile electronice, ne așteptăm să scadă opțiunile de colectare, mai ales că este posibil ca majoritatea companiilor să nu-și mai dorească să schimbe calculatoarele la 4 ani de zile, mai ales că suntem în plină criză.

Iar în privința donațiilor vedem că foarte multe dintre fonduri (și e bine că s-a întâmplat așa) s-au dus în servicii de sănătate. A fost nevoie de acest sprijin iar companiile au sărit să ajute.

Care sunt speranțele și temerile voastre pe mai departe?

Lorita Constantinescu, Ateliere fără Frontiere: Temerile sunt legate de detaliile financiare, de faptul că nu vom reuși să susținem serviciile noastre, pe de o parte. Sunt temeri legate de faptul că vom avea și mai multe cereri de la elevi și nu vom putea susține nevoia dacă nu facem colectările necesare.

Companiile, clienții noștri care ne dau calculatoarele sau care vin și ne cumpără produsele din ateliere nu vor avea posibilitatea de a cumpăra în continuare, fiindcă și ei se confruntă cu așa ceva, deci ne temem că nici pe partea economică nu vom avea veniturile necesare.

Vom continua să facem apel la autorități pentru recunoașterea și susținerea acestui serviciu social dar ne temem că solicitarea noastră va veni o dată cu multe alte asemenea cereri de sprijin, care vor fi considerate mai degrabă prioritare.

Terapie Shroth la Kinetobebe

Raluca Chișu, KinetoBebe: Noi am deschis centrele de luni, cu mare bucurie, iar cea mai frumoasă surpriză pentru mine a fost să aflu că cei mici ne-au simțit lipsa în această perioadă.

Pacienții noștri care au nevoie de burse de terapie sunt copii care vin din familii monoparentale, din familii cu mulți copii, pentru a căror dezvoltare este nevoie de multă recuperare și multe cheltuieli pentru asta. Iar noi, prin aceste burse încercăm să le asigurăm terapia continuă, de lungă durată, neîntreruptă. Eu voi face tot posibilul să nu renunțăm la aceste burse. Am reușit să găsim un sponsor prin care să putem susține și pe următoarele două luni aceste burse. Sper și pe mai departe.

Ce ne-a făcut să nu pierim de pe piață? Probabil că nu am avut niciodată gândul serios că nu ne vom mai întoarce în centrele de terapie. Am realizat că este un serviciu absolut necesar, care nu se poate face 100% online, ține de interacțiunea umană, se face cu mâna, sufletul și sub atenta observație a terapeutului.

Larisa Popescu, Asociația Lume Bună: Eu sunt foarte optimistă, iar abordarea mea dintotdeauna a fost să găsesc soluții punctuale pentru momentele în care apare ceva. Dacă de pe acum îmi fac griji mi se pare contra-productiv.

Toată viața mea m-am adaptat: la început am lucrat în domeniu economic, apoi m-am reprofilat în turism, consultanță și contractare, pentru ca în ultimii ani să intru în zona de educație, unde fac lucruri complexe, oricum.

Eu cred foarte mult în educație acum, dar dacă nu se va putea să continuăm, oricât mi-aș dori asta, vom găsi alte resurse.

Pe de altă parte, nu cred în ideea de a te agăța cu toate forțele, a ține cu dinții de ceva ce nu mai funcționează. Dacă acum decizia va fi să se facă doar școala online, tot ce fac eu prin proiecte exact opusul îl promovează: conexiune, colaborare, distribuție de roluri. Până la urmă suntem ființe sociale și ne face bine să lucrăm în grup. Iar intenția subtilă era să luăm copiii din fața ecranelor. Această criză sanitară exact acolo ne duce.

Nu aș vrea să înțelegi că în această perioadă studiul online nu a venit cu o multitudine de lucruri foarte utile și mă gândesc acum la fiica mea, care are 15 ani și este clasa a IX-a, care a învățat lucruri ce-i vor folosi în formarea ei ulterioară, inclusiv maniera de a primi materiale online, pe care ea le studiază, gândește o strategie de rezolvare și apoi trece la treabă. În vreme ce la școală nu știu câtă vreme avea să analizeze, să gândească o strategie de rezolvare.

În următoarea perioadă vreau să terminăm proiectele de acum în condițiile date și să putem aplica la alte finanțări pentru a avea continuitate.

Pentru anul viitor, sper foarte tare ca aceste proiecte creative susținute de AFCN să le transformăm în pachete de oferte către companii, iar acestea să le ofere la rându-le, ca oferte de bonusuri angajaților lor și copiilor acestora cu care noi să lucrăm așa încât să putem dezvolta cu ei abilități de coordonare, cooperare, comunicare, responsabilitate. Astfel ei își pot pregăti și viitorii angajați. Este o idee deocamdată. Cert este că nu abandonăm lupta. 🙂

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO