Magda Săvuică, femeia căreia viața îi pregătise o carieră strălucitoare în publicitate, a renunțat la tot pentru o „dragoste desculță” - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Puterea lui „împreună” mereu funcționează atunci când vrei să faci un bine. Să fii om bun, nu costă niciodată nimic. Iar dacă unii se gândesc la bunăstarea proprie, totuși, în lume, există și oameni care împrăștie omenie și își oferă ajutorul fără a aștepta o monedă la schimb. Să preiei doar modelul de conduită din familie și să-l cinstești mai departe, așa cum este și în cazul invitatei de azi, nu înseamnă decât că familia a fost primul educator în formarea ta ca om.

Fiică de pastor, al patrulea copil în familia sa dintre cei 12, Magda Săvuică s-a dezbrăcat de hainele unui job promițător în publicitate și comunicare online și a îmbrăcat hainele bunătății permanente, fără a aștepta lauri. Colindă satele din Vaslui și dă o mână de sprijin celor deznădăjduiți, indiferent de vârstă. La început, cu un deceniu și un pic în urmă, o făcea de două ori pe an, dar a devenit de-a „vasluienilor” într-o bună zi. Casa ei e acum la Negrești, un oraș destul de huiduit. La fel și familia pe care și-a închegat-o. Și-a găsit sensul pe ulițele acestor locuri.

 Pe când alții fug numai când aud numele de Vaslui, Magda a vrut să-și scrie pe acele meleaguri povestea de viață și să sune și altfel, dincolo de zgomotul din capitală. Culmea, că odată cu povestea ei, se aștern pe hârtie și poveștile altor oameni narate, cu sprijinul său, mai frumos și mai curat.

Poate de Asociația Dragoste Desculță am mai auzit, de campania Încalță un înger care este în prezent în deplină derulare, la fel, dar nu mulți cunosc omul din spatele acestor inițiative și nici câtă bunătate încape în ea. 

Magda Săvuică:„Viața mea e un dans acum și sunt tare fericită”

Cum se vede Magda Săvuică prin propriii ochi?

Hm, nu știu! Sunt un om care a inversat puțin valorile care-s la modă cu cele pe care i le-au dictat simplitatea, credința, părinții și mai târziu trăirea personală și înțelegerea vieții. Cu alte cuvinte sunt un om tare simplu. Nu am nevoie de multe lucruri ca să fiu împlinită. Încerc să “văd” lumea de sus dintr-un avion, în ansamblu și să nu trăiesc degeaba.

Ce ai învățat despre tine până acum?

Că am nevoie de iubire așa cum au și cei din jur. Că dacă nu învăț să o primesc, nu voi ști nici să o dăruiesc. Să trăiesc smerit și să nu am păreri prea înalte despre mine sau realizările mele. Să nu mă cred mai bună ca alții crezând că voi fi avut un alt curs al vieții dacă luam eu deciziile.

 Cum arată sufletul tău în prezent?

Mi-e bine! 🙂 E-o toamnă de-asta plină de culoare, de vânt care dansează frunzele și le prezintă soarelui. E un sezon nou pentru mine, m-am căsătorit de curând, se schimbă dinamica în familia noastră, cu fetița, cu proiectele. Dar sunt tare entuziasmată de tot ceea ce trăiesc. Viața mea e un dans acum și sunt tare fericită.

Ce îți place la tine?

Îmi place cum simt oamenii, natura. Că nu-s setată pe idei fixe și etichete puse de societate. Că pot să mă apropii cu ușurință de oameni. Că pot să iubesc imediat. Că pot să iert imediat. Că pot să văd lucrurile bune din oricine și să uit pentru o clipă de celelalte. Că pot să visez. Și că nu trăiesc doar pentru aici.

Sunt și lucruri pe care nu le agreezi și muncești să le îndrepți?

Ohooo! Cum să nu?! N-aveti spațiu dacă le enumerăm. 🙂 sunt un om vulcanic, îmi place totul pe repede înainte și sunt într-un proces continuu să mă împrietenesc cu răbdarea. Puțină diplomație nu mi-ar strica. Învăț să fiu o soție bună. Învăț să fiu o mamă implicată care să crească un copil pentru zbor, nu pentru dorințe de-ale mele personale.

Magda Săvuică:„Am inima împăcată că am dat cât ar fi vrut să dau Cerul să dau”

Când ai plâns ultima oară?

Acum câteva seri. Teodora mea e o fetiță, dar și o femeie puternică în devenire. Și începe să își manifeste tot mai repede independența. Am avut câteva momente de teamă, că ușor ea nu mai depinde de mine. Și cum spuneam, e grea lecția să învățăm să îi lase să zboare.

Plâng când mi-e dor de tata, plâng când sunt iubită peste măsură, plâng când mă ofer cu tot ce e mai bun și nu e apreciat pe partea cealaltă, plâng când o ascult pe Teodora cum se roagă.

Dar ce îți bucură sufletul astăzi?

Soțul meu, fetița mea, familia, toamna, zâmbetele și mulțumirile care se înalță la Cer datorită eforturilor mele din ultimii ani.

Porți regrete, Magda? Ce te sperie în lumea aceasta sau credința în Dumnezeu este atât de mare încât știi că ești păzită de El în orice pas?

Temporar, mai am momente în care regret că mă dăruiesc prea mult și nu sunt apreciată. Dar când mă analizez, nu regret nici asta. Pentru că am inima împăcată că am dat cât ar fi vrut Cerul să dau, fără măsură.

Mă sperie oamenii vicleni și prefacuți. Răutatea oamenilor. Indiferența. Inimile de piatră.

Dar frică? Nu mi-e frică de nimic. Sunt păzită pe dinapoi și pe dinainte de îngeri. Sună a poveste, dar e testată. Nimic nu s-a întâmplat în viața mea fără voia Lui Dumnezeu.

Cât de mult te mai înduioșează poveștile altora?

Nu mă înduioșează. Mă împovărează. Sau mai bine zis, mă responsabilizează. Eu așa cred că funcționează. Cel puțin în mintea și inima mea. Odată ce știm povestea, suntem responsabili să acționăm. Nu am somn până nu găsesc soluții acolo unde omenește viața cuiva poate fi înfrumusețată. Și acolo unde nu se poate face nimic omenește, îmi place să povestesc cu cei care urmăresc Dragoste Desculță. Avem o armată de oameni care sunt o forță în rugăciune.

Dar dacă mai citesc o dată întrebarea, îmi vine-n minte un cuplu de bătrânei care de curând mi-au sărutat mâinile și mi-au spus că supa caldă dusă de mine i-a ridicat de pe patul de moarte. Am plâns atunci. Uitasem și că am dus supă. Și ei se puneau pe picioare datorită unui gest atât de mic…ce minune!

Cum a fost fetița Magda în copilăria sa? Ce amintiri porți cu tine?

Băiețoasă. Gălăgioasă. Creativă. Amuzantă. Implicată. Acceptam înfrângerea, dar o transformam în momente de bucurie. Încercam să mă fac remarcată, am fost a patra din 12 copii. Am avut grijă de surorile mai mici. Câteodată, era o povară pentru că voiam să mă joc mai mult. Dar îmi plăcea. Și mi-a prins tare bine. Țin minte că m-am ocupat de o grupă de la Școala Duminicală încă de pe la 9 ani. Țin minte că am îngropat o vrăbiuță în spatele casei și am plâns mult după ea. Țin minte că mergeam cu tata la piață să vindem lalele și gladiole. Nu m-am plictisit deloc:). 

Magda Săvuică:„Ești copilul unei familii care a îmbrățișat slujirea pentru alții ”

Ai fost a patra copilă din familie. Cum e să crești educată de un pastor?

Să știi că e o postură specială tare. Ești copilul unei familii care a îmbrățișat slujirea pentru alții. Și asta vine cu sacrificii de multe feluri. Timp mai puțin pentru copii, resurse mai puține. Dar am fost privilegiați ca prin greutăți să vedem frumusețea trăirii cu inima lipită de Cer, să găsim consolare și încurajare în toate și să învățăm să iubim pe alții și să îi vedem la fel de importanți ca pe noi. Iar mama, a fost și este un munte de rugăciune și curaj care a uns toate rotițele vieții noastre.

Cu ce valori ai plecat la drum în viață și dorești să le transmiți la rândul tău?

Sinceritate. Empatie. Bucurie. Deschidere. Implicare pentru cei fără de voce. Responsabilitate și datorie, să dau înapoi pentru că mi s-a dat atât de mult.

Ce ai învățat de la mama ta? Dar de la tatăl tău?

De la mama am învățat să nu mă impun și să nu controlez voința nimănui. Eu eram o rebelă. Ea știa de multe ori că făceam alegeri nu prea bune. Dar nu mă certa, se ruga pentru mine și tăcea. Și era atâta durere în tăcerea ei încât nu mă lăsa inima să merg prea departe în alegerile mele greșite. Așa a făcut cu toți frații mei. De-aia se bucură azi de respectul și de dragostea infinită a copiilor, nepoților.

De la tata am învățat curajul similar cu nebunia :))) El visa un proiect, a doua zi îl arunca în ființă și abia după, realiza că s-ar putea să fie și piedici. A fost un om dur, muncitor, empatic. Îi datorez multe.

Cât de des vă întâlniți cu toții acum la o masă împreună? Cred că sunteți răsfirați peste tot în lume, dar garantat, sufletul tot împreună vă cheamă.

Toți în formula de 14 am fost acum patru ani la nunta fratelui meu. Cel mai recent ne-am întâlnit la nuntă la mine, acum 2 luni. Nu au lipsit decât două surori care nu au putut ajunge, dar și tata, marele absent, care a plecat la Cer acum doi ani.

Suntem împrăștiați prin SUA, Norvegia, Anglia și România. Dar ne unim în jurul nucleului care e mama de fiecare dată când avem ocazia.

Citește și:https://life.ro/medici-asistente-oameni-care-au-salvat-mii-de-vieti-in-cariera-lor-ne-cer-ajutorul-pentru-masti-si-echipamente-de-protectie-spune-bogdan-tanasa-omul-care-a-cumparat-un-aparat-de/

Cum a început „Dragoste desculță”? Ce te-a determinat să-ți îndrepți fața către cei care trăiesc în medii defavorizate?

Dintr-o “joacă”. Îmi plăcea de mică să împart din lucrurile pe care le am și să văd bucuria persoanei care primea. Mi se părea magie. Așa mi se pare și acum. Dragoste Desculță pare un proiect imens acum cu un impact uriaș. Pentru mine însă, nu e decât un stil de viață. Să spun poveștile altora, să le găsesc ajutor, să le îndrept fața și mulțumirile spre Cer și să merg mai departe. Sunt privilegiată să trăiesc viața asta ca o minune continuă. Iubesc oamenii și strigă-n mine nevoia de a face dreptate. Trebuie să le spun poveștile, trebuie să îi ajut să aibă aceleași șanse ca alții. Îmi vine-n minte un verset motto după care mă ghidez: “ „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Mica 6:8

Când te-ai mutat de la București la Vaslui? Îți aduci aminte ce ți-au spus ai tăi despre decizia ta de a face o mutare la 300 km distanță?

Acum aproape 5 ani s-a întâmplat minunea. Ai mei nu au spus prea multe. M-au încurajat. Adică, aveau încredere că nebunia asta ducea ea undeva 🙂 deși să știi, nu am plecat cu gândul să mă mut. Am plecat să fac o săptămână de voluntariat. Dar ceva mă tot ținea în loc, mă atașam de oameni, iubeam altfel, trăiam altfel. Și am vrut încă puțin, încă puțin…și tot mai vreau 🙂

Magda Săvuică:„Negreștiul mi-a dăruit fetița”

Ce înseamnă acest oraș pentru tine acum?

Negrești mi-a devenit cea mai dulce casă. Negreștiul mi-a dăruit fetița. Tot aici s-a născut și a crescut Beni, omul ăsta minunat care mi-a devenit soț. Iubesc orașul Negrești. Mă rog pentru oamenii de aici. Mă doare ce nu funcționează în oraș, mă bucur pentru ce merge bine. A fost prea multă vreme un loc trist pentru mulți. Dar vine ziua în care negreștenii vor sărbători minunea de a fi locuitori aici. O întreagă țară va sărbători cu ei. Cu noi! Știu eu că vine ziua!

Cum îți hrănești sufletul prin proiectele pe care le susții?

Mă încarc cu bucuriile oamenilor pe atât de tare cum mă consum pentru ce îi doare. Îmi place să îi văd sărbătorind, dansează așa frumos oamenii ăștia, cu atâta drag de viață. Știu să se bucure. Cum să nu fiu împlinită când văd minuni cu ochii? Și nu vorbesc aiurea ca să fie mai frumos interviul, am văzut minuni cu ochii mei. Un Dumnezeu care nu stă nepăsător la nevoile oamenilor și care intervine și schimbă tot decorul. E fantastic.

 Mulțumirile celor care primesc sprijinul tău compensează emoțiile negative?

Încerc să nu mă hrănesc cu mulțumiri, deși e omenește. Mă ajută, mă încarcă, dar sunt așa de temporare. Îmi place să cred că altcineva acolo Sus ține contabilitatea. Și lucrurile astea se calculează altfel Acolo. Și așa mă încarc.

Plus, că învăț să mă las iubită. De o bunicuță care îmi face o turtă, de o mamă care îmi dă o îmbrățișare, de un om ursuz care face o glumă să mă înveselească. Învăț să mă las iubită de ai mei, așa cum știu ei să transmită iubirea. Și să fiu mulțumitoare pentru tot ce trăiesc.

Ești ocrotitorul celor mai puțin norocoși. Ușor sau greu ți-a fost la început să intri în lumea aceasta?

Magdalena, ocrotitoarea Vasluiului :)) Mă amuză, să știi, că eu știu cum mă văd pe mine. Și văd că fără Dumnezeu și atâția oameni minunați care au avut inima ca a mea, nu aș fi putut să fac nimic de una singura. Mă simt însă responsabilă să fiu vocea celor fără ajutor. Și să fac TOT ce ține de mine, toata viața mea, să fac viețile celor din jur mai frumoase.

Nu mi-a fost greu să intru-n lumea asta, pentru mine e un stil de viață pe care l-am învățat de acasă. Era lucrul care mă încarcă încă din copilărie. Mi s-a părut întotdeauna că am găsit cel mai înălțător sentiment atunci când am ajutat pe cineva care era în nevoie.

Ieri, de exemplu, un bunic mi-a dat voie să mătur frunzele din curtea lui. Atâta satisfacție a avut sufletul meu măturând frunzele din iarbă în timp ce încercam să îmi imaginez toate trăirile și întâmplările din curtea pe care o măturam. A fost un sentiment simplu și unic.

 Cum îți gestionezi emoțiile?

Să știi că mă simt deseori copleșită. Mă descarc plângând, fac terapie ca să învăț și eu la rândul meu cum să îi ajut pe alții să se descarce, cânt, dansez de bucurie în natură, în timp ce mă închin Lui Dumnezeu. Toate lucrurile astea îmi aduc echilibru.

Magda Săvuică:„M-am bucurat de susținerea familiei în multe feluri”

Cât de mare trebuie să fie sufletul unui om pentru a se angaja să lucreze trup și suflet pentru altul de la care nu are nicio așteptare?

Cred că sufletul este maleabil și se adaptează. Dacă îl hrănim cu lucruri bune, îi creștem capacitatea. Dacă îl încuiem că nu cumva să intre hoții, în timp el devine rigid și își pierde capacitatea de a se extinde. Are sens ce zic eu aici? 🙂

Trebuie să avem mare grijă cu ce ne hrănim sufletele. Să nu ne încărcăm cu frică, știri negative, sentimente de regret. Să alegem conștient să trăim pentru minuni și pentru frumos și să uităm repede ce ne-a lovit și ne-a rănit. E singura cale să atingem alte culmi.

Cum te-a înțeles familia ta în perioada aceasta cu războiul când tu ai fost prezentă „pe front”?

Încă de când m-am mutat aici, frații mei au venit în vizită, ba să mă ajute să repar ceva, ba să îmi gătească ceva bun, ba să se implice și să ajute familiile cu care lucram. Au îmbrățișat așa natural misiunea mea ca pe o misiune comună a familiei. Să nu mai zic de mama, care m-a încurajat mereu să iert când oamenii îmi greșeau, să le dau peste măsură, deși nu meritau. Chiar râdeam cu ei că trebuie să ne facem un campus mai mare, să ne mutăm toți 12 acolo cu familiile și să extindem asociația și mai mult.

M-am bucurat de susținerea familiei în multe feluri, sunt extrem de recunoscătoare că iubirea lor m-a ajutat să îmi țin sufletul deschis și iubitor. Că nu au judecat, că s-au implicat, că au avut grijă să nu mă rănească și dacă o făceau își cereau iertare, că mi-au ținut spatele în cele mai grele momente și m-au înțeles așa cum sunt. Văd atâtea familii disfuncționale care îi rănesc pe ai lor pentru că “nu sunt” cum se așteaptă ei să fie și uită că datoria familiei e să accepte și să iubească fără să judece.

Cum simți că ești transformată acum după atâția ani de când ai pornit acest proiect?

Am învățat să cred că orice este posibil pentru cei care îl caută pe Dumnezeu și nu își caută folosul personal. Am văzut minuni cu ochii mei, bucurie nemăsurată, “coincidențe” orchestrate atât de frumos ca să transmită iubire de Sus. Parcă trăiesc un vis în care nu poate să-mi spună nimeni că ceva ar fi imposibil. Cred că zona asta va fi transformată. Județul Vaslui va fi județ reper pentru bucurie și minuni. Ascultați aici la mine. 🙂

 Câte mâini de ajutor ai?

Atâtea mâini câte am ajutat până acum. Mii. Eu când am nevoie de ajutor, caut voluntari printre oamenii pe care i-am ajutat deja. Angajați permanenți avem patru. În rest, lucrăm cu prieteni cărora le-am devenit prieteni ajutând.

Magda Săvuică:„ De multe ori am simțit că-mi cade carnea de oboseală”

De unde crezi că ai atâta putere, Magda?

Nu știu. Am simțit de multe ori că mă sfârșesc, că-mi cade carnea de pe oase de oboseală. Dar dormeam și dimineața mă trezeam cu alte puteri. E un verset care spune “dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc.” Cred că de acolo:) sigur de acolo.

 Ce ticluiești pe viitor?

Ne pregătim de Încalță un Înger, proiectul nostru de fiecare iarnă în care încălțăm mii de copilași. Ne pregătim să ajutăm câteva sute de bunici cu proiectul Încălzește un bunic. Visez la un parc cu leagăne multe, ca o oază pentru Vaslui. Un loc de vizitat ca un sanctuar de liniște pentru cei care îl vizitează și mulțumire pentru Cer.

Am multe idei, dar vreau să trăiesc treptat și să văd cum le orchestrează Cerul pe toate.

 Cu ce gând adormi în fiecare seară?

Sunt mulțumită că oricând s-ar întâmpla să nu mai fiu, am trăit 10 vieți într-una. Că nu a trecut timpul pe lângă mine și că am reușit, cu mult ajutor, să îmi păstrez sufletul cald și frumos, deși e atâta deznădejde în jur.

“Văd” de sus, din “avionul meu”, câte mii de rugăciuni de mulțumire se înalță la Cer datorită implicării mele. Și asta mă face să dorm atât de bine.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO