Casa di Peroni, un colț de Italia, în inima Bucureștiului - LIFE.ro
Mergi la conținut

Casa di Peroni, un colț de Italia, în inima Bucureștiului

Timp de șase săptămâni, de pe 18 octombrie, până pe 30 noiembrie, cea de-a patra Casa di Peroni organizată în București, chiar a reușit să surprindă perfect atmosfera italiană.
Share this article

Am tot auzit, de vreo patru ani încoace de Casa di Peroni, dar, recunosc că nu am fost niciodată. Știam că este un restaurant pop up ce se deschide câteva săptămâni pe an, într-o locație specială și că promite un colț de Italia, undeva în București.

Zilele trecute am acceptat invitația Peroni de a trece pragul Casa di Peroni da Roberto`s, restaurantul pop up din Calea Victoriei nr. 104 care s-a deschis toamna aceasta și care, din păcate, se închide mâine.

Așadar, mai aveți timp să-l vizitați. Vestea bună este că restaurantul Roberto’s, care este de fapt unul dintre restaurantele Athénée Palace Hilton rămâne în continuare deschis și am aflat că unele dintre rețete se vor păstra în continuare.

Timp de șase săptămâni, de pe 18 octombrie, până pe 30 noiembrie, cea de-a patra Casa di Peroni organizată în București, chiar a reușit să surprindă perfect atmosfera italiană. Și nu aș fi spus asta dacă nu aș fi văzut cu ochii mei 7 dintre trăsăturile specifice Italiei, în acest colț de București, situat chiar în centrul orașului: viaggio – ce reprezintă frumuseţile Italiei şi te inspiră să te conectezi la cultura locală, cucina italiana – una dintre cele mai apreciate bucătării, dolce far niente – momentul de relaxare îndrăgit de italieni, la bella figura – exprimată prin artă, fashion sau design, amici – plăcerea de a îţi petrece timpul alături de cei dragi, musica şi fiesta – petrecerile acompaniate de muzică live, La Grande Italia reprezintă şi berea premium italiană numărul 1 în lume*, Peroni Nastro Azzurro.

Am fost întâmpinați de Bogdan Jianu, Brand Manager Peroni Nastro Azzurro care rezervase pentru noi o masă frumoasă, aranjată chiar ca într-un restaurant italienesc. Programul nostru prevăzuse o oră pentru această întâlnire, însă am plecat abia după trei.

Bogdan Jianu – Brand Manager Peroni Nastro Azzurro

La masa noastră a venit chef Alexandru Chioaru care ne-a recomandat un platou cu aperitive specific italienești, de la mozzarella, la parmigiano, de la calamari și până la prosciutto crudo. Din primele cuvinte ne-am dat seama că chef Alexandru Chioaru este unul dintre acei oameni pasionați a căror plăcere de a găti și dăruire se regăsesc în preparatele pe care ni le pune pe masă. Recomandarea lui a fost „Limbă de mare în crustă de apă de mare deshidratată”, un preparat pentru care ne-a oferit și rețeta pe care o poți citi mai jos.

A doua recomandare a fost Filetto di Manzo al Marsala con Salsa di Caciocavallo e funghi Morille (adică mușchi de vită cu un sos absolut fabulos) și am reușit să smulgem și această rețetă pe care o puteți descoperi în câteva rânduri.

La desert am ales un tort cu caramel sărat, ciocolată și o cremă făcută cu Peroni Nastro Azzuro. Iar dacă am mai fi avut un strop de loc în stomac, cu siguranță am fi gustat și o gelato italiana.

Atmosfera este cu adevărat incredibilă în acest loc, plecând de la decor, muzică, mâncare, dar mai ales cocktailuri. Da, ați auzit bine, la bar se servesc 5 rețete de cocktailuri ce au în componență Peroni Nastro Azzuro. Nu am crezut niciodată că voi bea un Aperol cu bere. Ei bine, este absolut delicios.

Cel care a contribuit la crearea acestor rețete de cocktailuri este chiar un italian, Federico Riezzo, International Brand Ambassador al Peroni Nastro Azzurro. Astfel, au apărut Peroni Primavera, Pegroni, Peroni Pesca, Peroni Parma și clasicul deja Peroni Spritz (găsiți rețeta mai jos)

Să ne întoarcem totuși la masa, acolo unde am povestit mult timp cu Bogdan Jianu. El ne-a spus că a fost o adevărată provocare anul acesta să aleagă locația restaurantului Roberto’s, acesta fiind un restaurant de hotel. Dar, până la urmă, fiecare experiență este o provocare, iar la finalul fiecărei Case di Peroni, mereu se întreabă „oare cu ce vom mai veni anul viitor”. Până acum le-a ieșit de fiecare dată.

Și ca să înțelegeți mai bine, oamenii care au trecut pragul Casei di Peroni da Roberto’s, s-au implicat foarte tare și au vrut să trăiască la maxim această experiență. Mai exact, timp de șase săptămâni, clienților le-a plăcut să trăiască exact ca italienii, să se îmbrace frumos, să iasă la plimbare și să se oprească într-un loc unde se servește cea mai bună mâncare italienească, din cele mai bune ingrediente, unde se consumă cele la fine băuturi și unde se ascultă cele mai frumoase canzonete.

Iar acum, va propun să ne notăm aceste minunate rețete propuse de chef Alexandru Chioaru, dar și una dintre rețetele de cocktailuri:

Sogliola alla Mugnaia con Crosta d’acqua di Mare

Ingrediente: Sogliola (limba de mare), unt, lămâie, apă de mare deshidratată.

Sogliola se gătește la cuptor în jur de 5 minute, condimentată cu sare, piper și ulei de măsline și între timp se face sosul de lămâie cu unt. Peștele se acoperă cu acest sos, iar peste sos se pune crustă de apă de mare desidratată și se presară argint alimentar. La sosul pentru limba de mare folosesc ca bază Fumetto. Fumetto este o supă de pește foarte concentrata.

Filetto di Manzo al Marsala con Salsa di Caciocavallo e funghi Morille

Ingrediente: Mușchi de vită, vin Marsala, branza Caciocavallo, ciuperci zbarciogi(Morille), guanciale.

Aici avem o rețetă mai complicată: avem nevoie de o zi întreagă să facem sos Demiglace, apoi din Demiglace să facem Glace de Viande. Mușchiul de vită se poate găti și în tigaie sau pe plită, nu pe grătar pentru că rămân urmele grătarului și nu vrem asta! Se gătește cu puțin ulei de măsline sare și piper, se adaugă vin Marsala, glace de viande și se fierbe în acest sos până mușchiul se glasează (prinde un luciu). Sosul de brânză se face la Bain marie cu cremă, se blendează apoi se lasă la răcit. Guancialele se prăjește până devine rumen, se scoate pe o bucată de hârtie absorbantă să iasă grăsimea în exces apoi se toacă foarte fin și se presară peste mușchiul de vită.

Peroni Spritz

peroni-spritz

Dacă se întâmplă să te plimbi lângă o piață în Italia, vei vedea cu siguranță că cineva bea un Spritz. Peroni Spritz a fost creat pe baza rețetei italiene iconice a spritz-ului. Acest mix clasic combină elemente complexe și dulci, uscate și citrice, toate acestea echilibrând și evidențiind gustul Peroni.

El are patru ingrediente: Aperol, suc de grapefruit, Prosecco și bere Peroni. Combinația dintre bere și jusul de grapefruit face băutura foarte complexă. Ai aroma acrișoară și aciditatea grapefruit-ului care se combină perfect cu dulceața Aperol-ului. Băutura e seacă și amăruie și e destul de complexă, deși e foarte simplu să o faci. Se bea incredibil de ușor și e slab alcoolizată, ceea ce înseamnă că poți să te bucuri de ea ore în șir. Și, de asemenea, este un mod perfect de a începe o seară în stil italian! Aici poți vedea si un clip ilustrativ, în care Federico prepară un Peroni Spritz.

Pentru acest cocktail sunt necesare:

  • 100 ml Peroni Nastro Azzuro
  • 35 ml Aperol
  • 50 ml suc grepfrut
  • 50 ml Prosecco
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora