Cei mai premiaţi sportivi români din istorie - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cei mai premiaţi sportivi români din istorie

A intrat în sală la 7 ani şi n-a mai ieşit de acolo ca sportiv decât în toamna anului trecut, când a decis să se retragă din activitatea internaţională. Avea în acel moment 40 de ani.
Share this article

Fiecare medalie, fiecare titlu câştigat de un sportiv român ne aduce multă bucurie, iar anul acesta chiar a fost unul remarcabil din acest punct de vedere. Sunt tineri extraordinari care muncesc enorm şi sacrifică o mulţime de lucruri ca să ajungă să urce pe cele mai înalte trepte ale podiumului. Au, la rândul lor, modele dintre cele mai bune. Cei mai premiaţi sportivi români din istorie vor rămâne pentru totdeauna modele de talent, ambiţie şi determinare.

Florin Popescu, 35 de medalii europene, mondiale şi olimpice

Acum în vârstă de 47 de ani, Florin Popescu a fost vedeta absolută a canoei româneşti şi este, de asemenea, şi cel mai medaliat sportiv român din istorie. A început să adune medalii la nivel internaţional în 1994, la Campionatele Mondiale din Mexic, când a obţinut 2 medalii de argint, la C4 – 500 şi 1.000 de metri.

Anul următor a câştigat primul său titlu mondial, la C4 – 1.000 m, la Duisburg, repetând performanţa şi în 1997, la Dartmouth, în aceeaşi probă. La aceleaşi 2 campionate a câştigat şi argintul la C4 – 500 m. De-a lungul carierei a reuşit performanţe neegalate până în prezent, câştigând 19 medalii la Campionatele Mondiale (7 de aur, 9 de argint şi 3 de bronz) şi 2 medalii la Jocurile Olimpice de la Sidney, în anul 2000 – aur la C2 – 1.000 m, alături de Mitică Pricop şi bronzul la C2 – 500 m, în aceeaşi echipă.

Florin Popescu a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului şi Ordinul naţional „Pentru merit” în grad de comandor.

Marian Drăgulescu, 31 de medalii europene, mondiale şi olimpice

Când spui gimnastică masculină spui Marian Drăgulescu. A intrat în sală la 7 ani şi n-a mai ieşit de acolo ca sportiv decât în toamna anului trecut, când a decis să se retragă din activitatea internaţională. Avea în acel moment 40 de ani.

Este primul gimnast român care a obţinut o medalie la individual compus, bronzul la Campionatele Europene de la Bremen, în anul 2000. Un an mai târziu devenea campion mondial la sol şi sărituri, fiind şi primul gimnast din lume care a executat o săritură ce acum îi poartă numele.

În 2017 a devenit sportivul român cu cele mai multe medalii de aur cucerite la Campionate Europene, zece în total, cu una mai mult decât Nadia Comăneci. În total a fost de 8 ori campion mondial şi de 10 ori campion european, adunând 31 de medalii europene, mondiale şi olimpice.

Pentru întreaga activitate Marian Drăgulescu a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului.

Ivan Patzaichin, 30 de medalii europene, mondiale şi olimpice

Cel mai cunoscut canoist român a scris istorie în sportul românesc şi internaţional, dar a fost extrem de popular şi datorită felului său blând în care vorbea şi bunul simţ care l-a caracterizat.

Are 30 de medalii europene, mondiale şi olimpice în palmares – 7 la Jocurile Olimpice, 22 la Campionatele Mondiale şi una la Campionatele Europene – da ar fi putut avea şi mai multe dacă europenele de kaiac-canoe nu ar fi fost anulate între 1969 şi 1997.

A fost numit Maestru Emerit al Sportului în 1968 şi Maestru Internaţional al Sportului în 1982, precum şi Antrenor Emerit în 1991.

Ivan Patzaichin a fost cunoscut şi drept „campionul cu pagaia ruptă”, după ce în seriile de la canoe simplu, 1000 m, la Olimpiada de la Munchen, a vâslit cu pagaia ruptă şi a încheiat cursa în uralele spectatorilor. Deşi a fost descalificat în primă fază, a primit dreptul să participe la recalificări şi apoi a câştigat aurul olimpic.

Citeşte şi: Ivan Patzaichin: „Delta se gustă pe îndelete, ca şi mâncarea. Trebuie să te bucuri cât mai mult de ea şi să ţi-o aminteşti cu drag. Cum îmi amintesc eu de malasolca din copilărie” – LIFE.ro

Nadia Comăneci, 24 de medalii europene, mondiale şi olimpice

Zeiţa de la Montreal a fost senzaţia gimnasticii internaţionale şi rămâne pentru eternitate în istorie drept prima sportivă din lume care a obţinut nota maximă la această disciplină.

Avea 13 ani când a arătat ce avea să urmeze, câştigând 3 medalii de aur şi una de argint la Campionatele Europene de la Skien, în Norvegia. A fost sportiva care a adus primul titlu mondial la bârnă pentru gimnastica românească, în 1978, la Strasbourg, iar în anul următor a făcut parte din echipa care a adus primul titlu mondial pe echipe pentru gimnastica românească.

Jocurile Olimpice de la Montereal rămân însă de referinţă pentru istoria gimnasticii mondiale, când Nadia Comăneci a luat atunci 5 note de 10. S-a retras din competiţii cu 24 de medalii câştigate la europene, mondiale şi olimpice, 16 dintre ele fiind de aur.

Citeşte şi: Viața Nadiei Comăneci, românca ce scrie istoria gimnasticii moderne. Cum a păcălit de două ori moartea ca apoi să ia primul 10 din istoria Olimpiadelor. Și cum a fugit noaptea prin zăpadă de persecuția regimului comunist – LIFE.ro

Elisabeta Lipă, 21 de medalii europene, mondiale şi olimpice

Deşi avea 16 ani când s-a apucat de canotaj, Elisabeta Lipă a fost selectată rapid în echipa de aur a României, iar la 19 ani participa la primele sale Jocuri Olimpice, la Los Angeles, în California. A fost de 25 de ori campioană a României, a câştigat 8 medalii olimpice, din care 5 de aur şi 13 medalii la campionatele mondiale.

În anul 2000 Elisabeta Lipă a fost numită de către Federaţia Internaţională de Canotaj cea mai bună canotoare a secolului şi este Maestru Emerit al Sportului. Tot în anul 2000 a primit, în Elveţia, medalia Thomas Keller, cea mai înaltă distincţie din canotaj.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora