Cele mai bune cărți romantice pentru vacanța de vară - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cele mai bune cărți romantice pentru vacanța de vară

Iată 8 dintre cele mai bune cărți romantice de azi și de ieri, pentru citit în vacanța de vară. Cărți despre dragoste, mai noi sau mai vechi.
Share this article

Iată 8 dintre cele mai bune cărți romantice de azi și de ieri, pentru citit în vacanța de vară.

Cu toții așteptăm vara pentru vacanță, ieșiri la iarbă verde, cocktailuri la terase, grătare, întâlniri cu prietenii și, de ce nu, pentru mai mult timp de citit.

Cele mai bune cărți romantice pentru vacanța de vară reprezintă oricând niște prieteni de nădejde, fie că te afli pe plajă, la piscină, seara pe terasă la munte sau singur acasă.

Am ales 8 titluri considerate a fi unele dintre cele mai bune cărți romantice ale tuturor timpurilor, ce se potrivesc minunat pentru vacanța de vară.

Acolo unde cântă racii, de Delia Owens

Aș putea spune, cu mâna pe inimă că este cartea mea preferată a ultimilor cinci ani. O scriitură și o poveste absolut minunate, în fața cărora nu poți rămâne impasibil.

Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când frumosul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii. Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea.
Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în mlaștinile cu vegetație luxuriantă de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură. Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens. Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâmă noua existență.

cele mai bune cărți de citit în vacanța de vară

Citește și: Cele mai bune cărţi de citit în viaţă

Eu și ducele, de Julia Quinn

Pentru cei care au urmărit serialul Bridgerton pe Netflix și vor mai mult decât cele 10 episoade, se recomandă întreaga colecție de cărți semnată de Julia Quinn.

Primul roman din această serie o urmărește pe Daphne Bridgerton, a cărei personalitate directă o face oarecum nepotrivită pentru jocurile dragostei în rândul aristocrației. Îl întâlnește pe Simon Basset, ducele de Hastings, căruia îi propune să o curteze în mod fals, pentru a-i lua de pe cap toate mamele dornice să-și mărite fiicele cu el. Este planul perfect … până când intervine adevărata iubire.

cele mai bune cărți de citit în vacanța de vară

Florile pierdute ale lui Alice Hart, de Holly Ringland

Deși este o cititoare împătimită, Alice nu a fost niciodată într-o bibliotecă și e sigură că toate cărțile cresc în grădini, asemenea florilor iubite ale mamei sale. Dar în ziua în care se aventurează dincolo de lanul de trestie de zahăr care se înalță ca un zid între ea și lume, descoperă un oraș și o bibliotecă, dându-și seama că e posibilă și o altfel de viață. Ar vrea să nu mai asiste la scenele violente de acasă și să uite de frica paralizantă când mânia propriului tată se îndreaptă asupra ei. Nu își imaginează rădăcinile profunde ale acestui sentiment ce o va însoți mulți ani, până în ziua în care va reuși să facă pace cu trecutul. Al său și al unui lung șir de femei abuzate despre care află la ferma Thornfield a bunicii June.

cele mai bune cărți de citit în vacanța de vară

Citește și: Cele mai citite cărți din lume

Mândrie și prejudecată, de Jane Austen

Nici un top al celor mai romantice cărți nu poate exclude acest clasic, o capodoperă ce a fost scrisă în 1813. Probabil toată lumea a văzut filmul, dar câți dintre noi am citit cartea?

Fără îndoială, cel mai minunat roman de dragoste din toate timpurile, Mândrie și prejudecată a lui Austen este o poveste centrată pe eroina Elizabeth Bennet. Îndrăgostită orbește de tânărul domn Darcy, se află frecvent în contradicție cu el. În 2006, Keira Knightley a câștigat o nominalizare la Oscar pentru interpretarea lui Bennet pe marele ecran.

cele mai bune cărți de citit în vacanța de vară

Diavolul în iarnă de Lisa Kleypas

Evangeline Jenner cea timidă este pe cale să devină foarte bogată, odată ce va intra în posesia moștenirii. Dar mai întâi trebuie să scape din ghearele rudelor ei lipsite de scrupule. Evie îl abordează pe vicontele Sebastian Vincent și îi face o propunere șocantă: căsătoria. Sebastian are o reputație scandaloasă: orice tânără care petrece câteva secunde în compania lui și-a pierdut pe veci reputația. Și totuși o fată fermecătoare apare neînsoțită în pragul casei lui și îi oferă mâna ei. Dar, propunerea lui Evie are și o condiție: să nu mai facă dragoste după noaptea nunții… ceea ce înseamnă că Sebastian va trebui să se străduiască și mai mult să o seducă… sau să cunoască pentru prima oară în viața lui ce înseamnă dragostea adevărată…

cele mai bune cărți de citit în vacanța de vară

Vis în alb, de Nora Roberts

Parker, Emma, Laurel și Mac sunt prietene din copilărie. După ani întregi în care au improvizat nunți magnifice în curtea din spatele casei, acum lucrează toate la Vows, propria companie din Connecticut specializată în organizarea de nunți. Deși implicată într-o afacere care presupune o dragoste ca-n povești, Mackensie „Mac“ Elliot nu are deloc încredere în ideea de „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți“, părinții ei fiind dovada vie că dragostea nu durează la nesfârșit. Tatăl ei și-a înlocuit prima familie cu a doua, iar mama îi solicită mereu atenție și bani.

Întâlnirea cu Carter Maguire, un profesor de engleză fidel și mult prea previzibil, cu ochelari și cu un ciudat simț al umorului, îi va schimba viața exact când se așteaptă mai puțin – căci, de data asta, nu poate fi vorba doar de o simplă aventură trecătoare. Cu ajutorul lui Carter, dar și al celor trei prietene ale sale, Mac va învăța să creadă că fericirea nu este neapărat efemeră.

cele mai bune cărți de citit în vacanța de vară

Dragostea nu moare, de Maitryi Devi

Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor. Pentru noi, românii, romanul „Maitreyi” al lui Mircea Eliade a constituit, generații de-a rândul, o adevărată încântare. Cu toate acestea, puțini știu că prototipul personajului princial al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul nostru sanscritolog Sergiu Al-George la Calcutta, în 1972, a „declanșat” scrierea unei noi cărți.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii ’30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns „Dragostea nu moare”, scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și, aș zice, cu geniu, a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.

cele mai bune cărți de citit în vacanța de vară

Cele patruzeci de legi ale iubirii, de Elif Shafak

Viața Ellei Rubinstein – o mamă casnică și o soție nefericită din suburbiile Bostonului zilelor noastre – se schimbă din temelii când, la aproape patruzeci de ani, se angajează la o agenție literară unde i se cere să scrie un referat despre romanul unui autor necunoscut. Astfel descoperă povestea fascinantei legături spirituale dintre faimosul poet persan Rumi și dervisul sufit Shams din Tabriz și cunoaște forța eliberatoare a iubirii care a schimbat destinele celor doi prieteni și care îl va schimba curând și pe al ei: între Ella și Aziz Zahara, autorul romanului, începe un schimb epistolar, apoi se înfiripă o minunată poveste de dragoste.

O apologie a iubirii, privită în multiplele sale ipostaze, romanul Cele patruzeci de legi ale iubirii punctează cu subtilitate diferențele dintre religie și spiritualitate, dintre datorie și iubire.

cele mai bune cărți de citit în vacanța de vară

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora