Cele mai temute închisori din lume - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cele mai temute închisori din lume

Aceste locuri sunt literalmente iadul pe pământ, iar ocupanții lor pot fi orice, dar nu prietenoși. Aici sunt închiși răii cei mai mari, din punct de vedere al gravității faptelor comise. Nu sunt doar criminali violenți, ci și deținuți politici, teroriști și criminali în serie, psihopați, suflete degradate, atât de pierdute încât nici măcar Amnesty International nu le poate asigura condiții mai bune în alte penitenciare ale lumii.
Share this article

Dacă îți dorești să afli cum arată unele dintre cele mai de coșmar locuri, iată o incursiune în cele mai temute închisori din lume.

Dacă ți s-a părut că Shawshank era un loc de care să te îngrozești, ei bine, cele mai temute închisori din lume prezentate în lista de mai jos, te vor face să-ți pară acea temniță drept un resort de vacanță. Din Rusia până în Coreea de Nord, din Brazilia și până în New York, acestea sunt cele mai violente închisori din lume. Nu doar închisori, ci penitenciare de maximă securitate, adesea în cele mai rele condiții, care îi țin închiși pe cei mai răi dintre cei răi.

Când se vorbește despre aceste închisori, inevitabil se menționează condițiile de viață nesănătoase care vin la pachet cu un management deficitar și cu o lipsă crasă de fonduri. Aceste locuri sunt literalmente iadul pe pământ, iar ocupanții lor pot fi orice, dar nu prietenoși. Aici sunt închiși răii cei mai mari, din punct de vedere al gravității faptelor comise. Nu sunt doar criminali violenți, ci și deținuți politici, teroriști și criminali în serie, psihopați, suflete degradate, atât de pierdute încât nici măcar Amnesty International nu le poate asigura condiții mai bune în alte penitenciare ale lumii.

Dar să vedem care sunt cele mai temute închisori din lume:

Închisoarea Centrală Gitarama, Rwanda

Cu o capacitate de 500 de deținuți, această închisoare găzduiește aproximativ 6000 oameni care trebuie să se hrănească reciproc pentru a supraviețui. Închisoarea Centrală Gitarama are probabil cele mai proaste condiții de detenție din întreaga lume.

Din cauza unei probleme de suprapopulare care datează încă de la construcția închisorii, deținuții trebuie să stea majoritatea timpului pe suprafețele acoperite cu fecale, încât picioarele lor încep să putrezească.

Nu există absolut deloc condiții umane de trai aici. Fiind una dintre cele mai violente închisori din lume, cei închiși la Gitarama vor ajunge probabil să sufere toți de cangrene și se spune că cei care reușesc să supraviețuiască mai mult de un an aici, sunt cei mai norocoși oameni din lume.

Închisoarea Centrală Gitarama, Rwanda. Foto: didierruef.photoshelter.com

Închisoarea Diyarbakir din Turcia

Construită în 1980, Închisoarea Diyarbakir a fost inițial gândită să fie o clădire turcească de tip E, un penitenciar pe două etaje ce ar fi trebuit să adăpostească până la 1000 de deținuți. Cu toate acestea, lovitura de stat efectuată de armata turcă în același an, i-a găsit un scop total diferit.

Astăzi una dintre cele mai de temut închisori din lume, Diyarbakir, a fost transformată într-o instituție marțială în care se petrec o mulțime de brutalități, torturi și morți suspecte, toate aceste informații ieșind la iveală din cele câteva mărturisiri venite din partea unui număr extrem de mic de supraviețuitori. Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată un psihopat, aici vei găsi o mulțime de studii de caz.

Închisoarea Diyarbakir

Închisoarea La Sabaneta din Venezuela

Cu notorietatea de a fi extrem de aglomerate și de corupte, închisorile venezuelene se numără printre cele mai temute închisori din lume din cauza lipsei de igienă, a condițiilor jalnice de trai și a multitudinii bolilor ce o bântuie. Un caz particular s-a petrecut în urmă cu câțiva ani când holera a ras dintr-o dată 700 de deținuți. La Sabaneta este și una dintre cele mai violente închisori din lume. Aici nu există rutine zilnice și nici condiții de cazare și de viață egale pentru toată lumea: deținuții care au mai mulți bani pot primi loc în celule, în timp ce aceia mai puțin norocoși dorm pe holuri. Acest nivel de proximitate duce adesea la violență extremă, masacrele fiind prea frecvente.

Închisoarea Bang Kwang din Tailanda

Taiwanezii o numesc ”Bangkok Hilton”, însă este la ani lumină de condițiile unui hotel atât de luxos. Închisoarea Bang Kwang, construită în 1930, este una de maximă securitate care adăpostește atât deținuți locali, cât și străini, foarte mulți care au sentințe de peste 25 de ani de detenție. Nou veniții sunt obligați să poarte cătușe la picioare primele șase luni, în timp ce aceia condamnați la moarte au cătușele sudate de picioare.

Aici șobolanii colcăie, mâncarea se servește cu viermi, gardienii sunt abuzivi, iar reputația de a fi închis pe nedrept circulă de foarte multă vreme. Bang Kwang este una dintre cele mai violente închisori din lume, iadul ce respiră pe pământ în anul 2020.

Camp 1391 din Israel

Cu apelative precum Avantaj 1391 sau Unitatea 1391, nu este greu să-ți imaginezi că aceasta este una dintre cele mai temute închisori din lume. Cel mai adesea este numită Camp 1391, iar acest lagăr nu a fost trecut în evidențele publice până în anul 2003. De fapt, a fost inclus în lista celor 100 de locuri pe care nu le vei vizita niciodată,  o listă ce a identificat cele mai secrete locații din lume.

Întrucât este condusă de Corpul de Informații al Forțelor de Apărare israeliene, o mare parte din activitatea închisorii rămâne în continuare secretă. Camp 1391 găzduiește acei deținuți de mare risc, însă fiind o unitate atât de secretă este aproape imposibil să afli mai mult de atât.

Camp 1391, Israel, Foto: Wikipedia

Închisoarea Tadmor din Siria

La nu mai mult de 200 de kilometri de Damasc se află o construcție realizată de francezi, la finalul celui de-al doilea război mondial, construcție ce trebuia să servească drept cazarmă militară. Astăzi este una dintre cele mai temute închisori din lume. Poetul sirian, Faraj Bereqdar, fost deținut politic aici în anii ’80 a numit-o „un regat al morții și al nebuniei”.

Închisoarea Tadmor este renumită pentru nivelul de tortură la care se ajunge aici, pentru neglijența și abuzurile la care sunt supuși deținuții. Condițiile au devenit atât de rele încât, în 2001 închisoarea a fost închisă și redeschisă zece ani mai târziu. A fost redeschisă rapid odată cu arestul a 350 de persoane care au participat la manifestări antiguvernamentale.

Penitenciarul Carandiru din Brazilia

Deschisă în 1920 datorită cerințelor ridicate formulate de codurile penale din 1890, închisoarea São Paulo este adesea amintită în legătură cu masacrul din Carandiru din 1992. După o revoltă a deținuților căreia  gardienii nu au putut să-i facă față, armata a trimis forțele militate pentru a înăbuși răscoala  și a restabili ordinea, rezultatul fiind 111 deținuți morți (102 împușcați și 9 înjunghiați).

Deși a fost demolată în 2002, Carandiru a demonstrat că a încapsulat cea mai mare brutalitate și tulburare psihică, lucru care i-a adus faima de una dintre cele mai violente închisori din lume. De fapt, este atât de faimoasă încât condițiile de aici au reprezentat baza celui de-al treilea sezon din serialul Prison Break.

Penitenciarul Carandiru din Brazilia. Foto: Dailymotion.com

Camp 22, Coreea de Nord

Deși numele oficial este Kwalliso, tabăra de concentrare Hoeryong este de departe una dintre cele mai violente închisori din lume. Complet izolată de lumea înconjurătoare, Camp 22 face ca încălcarea drepturilor omului să ajungă practici comune, de la rutina torturii, la munca forțată și până la experimentele făcute pe oameni.

Deținuții primesc doar 180 de grame de porumb pe zi deși muncesc în industria mineritului și în agricultură cel puțin 15 ore pe zi. Aproximativ 30% din populație este deformată, iar mulți dintre copii mor înainte de a împlini vârsta de 10 ani. Cei care sunt foarte bolnavi, sunt abandonați și lăsați să moară singuri. Dacă Dumnezeu există, cu siguranță aici nu se arată.

Închisoarea Petak Island, Rusia

Considerată Alcatraz-ul Rusiei, această închisoare este înconjurată pe toate părțile de Lacurile Albe înghețate. Fiecare deținut are dreptul la doi vizitatori pe an și își petrece 23 de ore pe zi încuiat într-o cameră de doi metri, ceea ce face ca închisoarea să fie locul în care se topește orice urmă de umanitate.

Psihologul Svetlana Kiselyova a spus: „Acest loc distruge oamenii”. Ca una dintre cele mai temute închisori din lume, Petak Island nu are băi și nici condiții de spălare, ori alte amenajări care să facă posibil dușul zilnic. Majoritatea deținuților pică într-un gol de izolare, cel mai adesea ajungând să-și piardă mințile sau să moară de tuberculoză.

USP Florence ADMAX din Colorado

Începând cu 2011 a fost considerată cea mai sigură închisoare din America, 95% din deținuți fiind transferați din alte unități în care nu puteau fi tratați în aceleași condiții de securitate și siguranță ca „Supermax” din ADX Florence. Aici, unde prizonierii petrec 23 de ore de solitudine pe zi și primii trei ani nu li se permite contactul cu nici un alt deținut, se spune că sunt condiții corecte, adecvate genului de infracțiune comisă, însă foarte dure. Aici sunt închiși de la teroriști condamnați, la deținuți politici precum Unabomber Ted Kacynski și Robert Hansen (un spion sovietic).

Rikers Island din New York

Puțin din farmecul New Yorkului ar trebui să se regăsească și în această închisoare violentă, însă părerile pot fi interpretate.

Cu un număr de aproape 10 mii de deținuți, Rikers Island este una dintre închisorile unde corupția este în floare, iar violența și cruzimea sunt în loc de „bună ziua”. Aici au loc zilnic bătăi și altercații între deținuți, violuri și perioade extrem de lungi de izolare.

Penitenciarul Federal Alcatraz din California

Închisoarea Alcatraz

Aici nu vei găsi cel mai prolific criminal în serie din istorie. Insula istorică a orașului San Francisco, cunoscută sub numele de Alcatraz, amintește și azi de una dintre cele mai greu de înțeles, dar și cele mai mari evadări din istorie. Cincizeci și cinci de ani mai târziu, nici unul dintre cei trei evadați nu a fost prins. Nici până azi nu li s-a dat de urmă.

Cât privește condițiile de detenție, aceasta este una dintre cele mai temute închisori din lume, unde au fost închiși unii dintre cei mai periculoși și rău famați deținuți, precum gangsterul mafiot Al Capone.

Închisoarea La Sante din Franța

Cea mai infamă instituție din Franța, La Sante (în franceză termenul „sante” înseamnă „sănătate”) este o clădire cu o arhitectură frumoasă, ce conferă locului în care se află o calitate aproape fantezistă. În ciuda acestui lucru, condițiile din interior sunt departe de cele ale unui tărâm de poveste.

Fiind vorba despre una dintre cele mai violente închisori din lume, deținuții mai puternici tind să facă abuz de putere și să-i înrobească pe cei mai slabi, care de multe ori se sinucid.

Din cauza condițiilor insalubre, precum șobolanii și păduchii ce dețin controlul asupra celulelor și din cauza lipsei paznicilor și a imensei supraaglomerări, închisoarea La Sante este un mediu al disperării în care deținuții ajung să se sfâșie unii pe alții sau să se sinucidă pentru a scăpa de acel iad crunt.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora