Cezarina Ispas: „Consider că trebuie să fim văzuți ca niște oameni normali, sănătoși, cu toate că foarte multă lume ne marginalizează, pentru dizabilitatea noastră” - LIFE.ro
Mergi la conținut
Campanie realizată împreună cu

Cezarina Ispas are 43 de ani și a venit pe lume într-o familie din Berezeni, Vaslui. La puțin timp după naștere, mama fetiței a fost anunțată că micuța s-a albit de la brâu în jos, semn că acea parte a corpului avea să fie imobilizată.

Cezarina a crescut cu gândul că de la o injecție, un vaccin, a rămas pentru toată viața în scaun rulant. Asta însă nu a împiedicat-o nicio clipă ca acum, în plină campanie de vaccinare COVID-19, să se programeze și să primească imunizarea necesară unei vieți așa cum o vedea ea normală.

Fata a mers la o școală specială pentru copii cu dizabilități, a crescut printre puști ca și ea, unde a învățat să se descurce singură, să fie independentă.

Acum câțiva ani și-a găsit sufletul pereche s-a căsătorit și s-a mutat în București, unde trăiește și muncește.

Cezarina este angajată la Kaufland și o puteți întâlni la una dintre casele special amenajate pentru persoane în scaun rulant, din magazinul din Bulevardul 1 Mai, București.

Cezarina Ispas: „Consider că trebuie să fim văzuți ca niște oameni normali, sănătoși”. Descoperă povestea unei învingătoare

Ce s-a întâmplat încât ai ajuns în scaun rulant?

Cezarina Ispas: La naștere mi s-a făcut un vaccin, după care a venit la mama o asistentă medicală și i-a spus mamei: „Ați născut o fetiță foarte frumoasă, doar că s-a albit de la jumătate în jos.” Părinții tot au sperat că se va schimba ceva până la vârsta când trebuia să mă ridic singură. Dar nu am putut merge.

M-au dus pe la doctori, la Iași, fără niciun rezultat. Apoi s-a întâmplat că am căzut din pat, când eram micuță, și m-au internat în spital. Am suferit două intervenții, și în stânga, și în dreapta. Iar până la vârsta de 8 ani am avut 16 ghipsuri.

Cezarina Ispas, împreună cu mama ei

De ce?

Nu exista tehnologia de acum, când totul este avansat și există nenumărate șanse de a te face bine. Așa că am stat imobilizată până la piept, în ghips, cam toată copilăria mea.

Cum arăta viața ta de acasă? Te jucai cu copiii din sat? Cum era?

Copiii din sat nu veneau la mine, fiindcă eu eram mai mereu bolnavă sau în ghips.

Îți dai seama că nu am avut o copilărie. Dar, fiind foarte mică, nu prea am realizat ce se petrece. Eu eram bolnavă și altceva nu știam decât căldura părinților și a fraților.

Cum e să crești, să copilărești cu această boală sau cu această deficiență?

Pentru mine nu e o boală.

Când eram mai mică le spuneam părinților mei: „mai bine nu vorbeam, doar să fi putut merge în picioare!”. Îți dai seama, aveam și eu, ca orice copil, dorința de a merge, de a mă juca.

Acum m-am obișnuit cu starea în care sunt și chiar nu o văd ca pe o boală.

Pe la vârsta de 8 ani s-au gândit părinții să mă ducă la o școală specială, să învăț și eu să citesc, să socotesc, să am o meserie.

S-au chinuit mult cu mine. Mergeam cu trenul, de la Vaslui până la Iași, cât am făcut școală, mă duceau pe brațe unde nu puteau intra cu căruțul, dar nu s-au gândit nicio clipă să renunțe.

Cezarina Ispas, împreună cu părinții ei

Cum a fost pentru tine să trebuiască să te muți de acasă, la 8 ani?

Mi-a fost greu să mă adaptez, să mă obișnuiesc cu oamenii străini. Îți dai seama, ruptă de lângă părinți, nu a fost simplu, dar m-am obișnuit.

Am fost puternică și toată lumea ajunsese să mă iubească acolo.

Ce s-a schimbat când ai ajuns la școală?

M-am bucurat când am văzut atâtea fete acolo. Aveam cu cine să vorbesc, cu cine să râd.

Ce ai învățat la această școală specială?

Acolo am învățat să mă descurc singură, să fac orice, fără ajutorul nimănui: să mă duc singură la toaletă, să spăl, să gătesc, să fac curățenie. Eram campioană la aranjat patul, mai bună decât multe fete care puteau merge.

Tot ce înseamnă viață independentă am învățat în această școală.

Cum ai ajuns în București?

Îmi doream să am și eu un suflet lângă mine care să știu că mă iubește și mă protejează. Am intrat pe un site de matrimoniale și am dat anunț. Am spus că sunt persoană cu dizabilități, am vorbit despre problema mea și m-am gândit că cine vrea și mă acceptă așa cum sunt mă caută.

Cezarina și Daniel Ispas

Adevărul este că unii înțeleg și te acceptă așa cum ești, dar alții sunt răutăcioși. Nu am avut curaj să interacționez cu toată lumea, fiindcă dacă auzeau că am o problemă, începeau să interpreteze altfel.

Acolo l-am întâlnit pe soțul meu, Daniel.

Ce ți-a inspirat încredere la el?

Felul cum vorbește și sufletul lui. Am văzut că nu are nicio tentație de a da înapoi când a văzut problema mea.

Mi-a mărturisit că nu mă dă pe 100 de femei sănătoase. (râde) Din punctul lui de vedere eu nu am probleme. El nu mă vede așa.

Tu cum te vezi?

Eu, sincer, mă văd ca un om normal. Nu mă văd supărată, tristă.

Cezarina Ispas

La ce vârstă te-ai angajat prima dată și cât de complicat ți-a fost să te integrezi?

La 36 de ani m-am angajat, iar integrarea a mers neașteptat de bine. Aici, când m-am angajat, am simțit o căldură din partea colectivului.

De ce crezi că te ajută să muncești?

Eu nu am făcut-o pentru că vreau bani, ci pentru că îmi place foarte mult să fiu între oameni.

Pe mine mă face să mă simt bine să vin la serviciu. Statul în casă mă deprimă, nu pot rezista mult așa. Am preferat să mă angajez, cu toate că mi-a fost un pic teamă, pentru că mă gândeam la clienți, să nu fie răutăcioși, să nu mă preseze să mă grăbesc.

Și cum sunt?

Sincer, pe mine clienții m-au încurajat, m-au felicitat pentru că muncesc. Nu mai zic de complimente, că am ochi frumoși nu știu de câte ori mi se spune în fiecare zi. (râde)

Citește și: Sunt o persoană cu deficiențe de auz. Cât de greu mi-a fost să-mi găsesc un loc de muncă? Florentina Mocanu, angajată Kaufland: „Știu că pot să îmi câștig singură existența”

Cât de complicat este să te integrezi la muncă?

Nu a fost atât de complicat pentru că eu sunt o fire foarte sociabilă. Dacă știam că nu sunt sociabilă nu aș fi făcut acest pas, să plec, să văd atâta lume.

Cum ai ajuns la Kaufland?

Cum am ajuns la Kaufland? M-au sunat cei de la Fundația Motivation și mi-au spus despre acest loc de muncă pentru persoane cu dizabilități. Și am zis, da, vreau să încerc!

Voiam să văd dacă pot să rezist, fiindcă acolo unde am muncit înainte stăteam doar 4 ore iar aici, fiind program de 6 ore și jumătate, cu tot cu pauza de masă, mă gândeam să nu amorțesc.

Și cum e?

E bine. Rezist. Nici nu vreau să mă las. Lupt, trebuie să rezist. Sunt ambițioasă. (râde)

Care e rutina ta într-o zi de muncă la Kaufland?

Mă trezesc la ora 5.00 dimineața. Mă aranjez, mănânc, iar la 6.35 plec de acasă, fiindcă la ora 7.00 trebuie să mă pontez. Apoi intru la casă și-mi încep activitatea cu clienții. Stau cam două-două ore jumătate sau trei, iau pauza de masă, apoi intru din nou la casă și stau până la ora 13.30, când vine soțul și plecăm acasă.

Cezarina Ispas

Iar acolo mă apuc de treabă. (râde) Nu mă duc în pat. Am o familie de îngrijit: „copiii” mei, doi cățeluși, Bella și Richie, de care mă ocup; am și papagal. Polie e papagal vorbitor și toată ziua-mi zice că mă iubește. Exact ce am vorbit eu cu el, îmi spune și el mie.

Dacă s-ar uita acum la tine cineva în aceeași situație ca și tine ce i-ai spune? De ce acest om ar vrea să iasă din casă și să se angajeze. Unde ar fi beneficiul pentru el?

Cred că i-ar face bine psihic, întâi de toate. Statul în casă, să nu iei contact cu lumea, să fii doar tu, în lumea ta te deprimă.

O ieșire îți face bine. Iar un serviciu te face mai puternic. Te face să devii puternic și independent. Eu vreau să fiu independentă. I-am spus și soțului. Mă bucur că acum îmi fac singură cumpărăturile, nu trebuie să mai stau după programul lui. După ce ies din tură, am o sacoșică, mi-o agăț în spate, la căruț și îmi iau ce-mi trebuie.

Cum ai rezolvat problema ajutorului de la stat? Ce ai pierdut?

Din momentul când ne angajăm nu ne ia nimeni dreptul cuvenit în urma dizabilității. Ce ne dă statul rămâne intact, iar asta este ceva foarte bun pentru că ne încurajează să putem să ne angajăm. Pentru că și noi putem munci.

Dacă suntem în cărucior nu înseamnă că suntem de milă.

Eu consider că trebuie să fim ca niște oameni normali, sănătoși, cu toate că foarte multă lume ne marginalizează. Dar nu e așa.

Toți prietenii care mă cunosc mă susțin și mă apreciază și mă respectă pentru ce sunt eu, că sunt puternică și ambițioasă.

Ce au avut de zis ai tăi când au auzit că te-ai angajat?

Toți au rămas surprinși, dar în același timp se și gândeau dacă rezist atâtea ore în căruț.

Și care a fost răspunsul tău la întrebarea aceasta a lor?

Le-am zis că da, rezist. De ce nu? Pot. Și sunt și ei fericiți pentru faptul că sunt și eu angajată și iau un salariu.

De unde-ți vin energia și determinarea?

Sincer, nu știu, dar pe timp ce trece, văd și eu că devin din ce în ce mai puternică, cel puțin de când am venit la București. Probabil că, stând cu oameni, văzând cum sunt ei, ce caracter au, am devenit mai puternică.

Cezarina Ispas

Când m-am angajat și la televizor se vedea o isterie a cumpărăturilor ori cum reacționau clienții la case, m-am gândit cu frică la ce urma să fac la serviciu. Mă temeam că or să se ia oamenii de mine.

Vedeți, eu sunt și puternică, dar sunt și foarte sensibilă, în același timp. Imediat încep să plâng.

Dar, după atâtea luni de muncă, am observat că oamenii nu sunt deloc așa și țin cont de asta când ne văd, nu fac scandal și au răbdare la casa de marcat.

Încurajez toate persoanele cu dizabilități care pot să se angajeze că le face bine.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora