Cine a fost Matei Millo: a renunțat la moșii pentru scenă

Există oameni care nu aleg o meserie — ci o misiune. Matei Millo a fost unul dintre aceștia. Născut boier, educat în spiritul aristocrației moldovene, trimis la Paris să devină inginer, el a ales în schimb o scenă, câteva costume și o viață întreagă dedicată teatrului românesc. A fost, rând pe rând, actor, dramaturg, regizor, director de teatru și profesor — și a făcut toate acestea când teatrul în limbă română abia prindea contur, când scena românească nu era considerată o ocupație demnă, și când propria lui familie îl privea ca pe o rușine a neamului.

Contemporanii l-au numit „Molière al românilor”, iar posteritatea l-a consacrat drept întemeietorul teatrului cult din România. Acesta este portretul complet al omului care, alegând scena în locul moșiei, a schimbat pentru totdeauna cultura română.

Originile lui Matei Millo: un boier cu sânge de poet

Matei Millo s-a născut la 24/25 noiembrie 1814, la Stolniceni-Prăjescu, în județul Iași, fiind fiul Zamfirei (născută Prăjescu) și al lui Vasile Milo și nepot al poetului Matei Milu. Originea sa era, prin urmare, dublă — sânge boieresc pe ambele linii, cu o ramură care, potrivit unor surse, era de origine franceză.

Tatăl său, Vasile Millo, era ispravnic de Roman — adică reprezentant al Domnului în teritoriu —, iar mama sa, Zamfira, era fată de postelnic, mare boier, membru al Sfatului Domnesc. O familie cu greutate și cu așteptări pe măsură.

A parcurs primele studii în casa părintească cu profesori particulari, învățând de mic limbile greacă, franceză și germană. Avea, deci, de timpuriu, toate instrumentele unui tânăr destinat vieții publice sau diplomatice — dar nu și vocația pentru ele.

Primii pași pe scenă: debutul alături de Kogălniceanu și Alecsandri

Înclinația pentru teatru s-a manifestat devreme. După primul rol din piesa „Serbarea păstorilor moldoveni” de Gheorghe Asachi, jucată la 11 aprilie 1834, împreună cu Vasile Alecsandri, Costache Negri și Mihail Kogălniceanu, Matei Millo a repurtat primul succes de răsunet cu piesa proprie „Serbarea ostășească”.

Era, deci, un debut în companie aleasă. Faptul că pe aceeași scenă se aflau viitorul poet național Vasile Alecsandri și viitorul om de stat Mihail Kogălniceanu spune totul despre mediul intelectual efervescent al Iașiului acelor ani. A studiat la Academia Mihăileană (1835–1836), unde l-a avut profesor pe Gheorghe Asachi.

Parisul și Matei Millo: inginer fără diplomă, actor cu vocație

În 1840, familia a luat o decizie care părea rezonabilă pentru un tânăr boier: să plece la Paris pentru studii serioase. În 1840, a plecat la Paris pentru a studia economia politică și ingineria, însă teatrul a rămas marea sa pasiune. A jucat roluri episodice la Teatrul Bobino și a studiat arta dramatică cu maeștrii vremii, precum Lemaitre, Got, Bouffe și Rave.

Experiența pariziană i-a adus și o formă de destitutue materială care îl va urmări de-a lungul întregii cariere. A cheltuit, se pare, o mare parte din veniturile familiei pe traiul și studiile din capitala franceză — fapt care va genera ulterior conflicte serioase cu rudele.

Reîntors în țară în 1845, fără diploma de inginer, Millo s-a dedicat definitiv teatrului, în ciuda opoziției familiei sale.

Întoarcerea în țară și fondarea teatrului național

Revenirea în Moldova nu a fost lipsită de turbulențe, dar a marcat începutul unei epoci. Se întoarce în patrie fără diploma de inginer, spre revolta familiei, dar pentru a se dedica actoriei și dă spectacole pe scena Teatrului din Iași, conducând trupa românească de actori — „Școala declamatorie” —, începând din 23 aprilie 1846.

Debutul său ca actor profesionist a avut loc pe 1 martie 1847, la Teatrul de la Copou, în comedia „Cei ce se aseamănă se adună”, jucată în limba franceză. Era un debut formal — pentru că Millo juca, în fapt, de mult mai mulți ani.

Din 1851, a susținut numeroase spectacole pentru românii din Transilvania și Bucovina, aflate sub stăpânire austriacă, un act cu clare conotații naționale, într-o epocă în care teatrul în limbă română era el însuși un manifest politic.

Revolta familiei lui Matei Millo: scandalul din 1847

Unul dintre cele mai dramatice episoade din viața lui Matei Millo a fost tocmai conflictul deschis cu propria familie — un conflict care a ajuns să se joace, literalmente, în fața publicului. Pe 19 octombrie 1847, familia sa a pus la cale o manifestație care să-l determine să renunțe la „patima jocului pe scenă”. Astfel, un grup de servitori a participat la o reprezentație teatrală pentru a-l stânjeni public.

Gestul a avut efectul opus. Millo a ales să-și urmeze vocația, rostind celebra replică: „Cinul boieresc nu-mi face nici rece, nici cald… ca artist însă e altă vorbă, mă vor batjocori ai mei, dar cred că am să mor un cineva.” Această frază a rămas în istoria teatrului românesc ca o declarație de independență artistică.

Opera dramatică: de la „Baba Hârca” la „Chirița”

Matei Millo nu a fost doar un actor — a fost și un dramaturg prolific și un traducător cu gust rafinat. Printre cele mai cunoscute creații ale sale se numără „Baba Hârca” (1848) — prima operetă românească, pe muzica lui Alexander Flechtenmacher, în care Millo a interpretat primul său rol în travesti, ceea ce i-a adus un succes răsunător.

Rolul în travesti — adică un bărbat jucând personaje feminine — era la vremea respectivă o noutate îndrăzneață. Matei Millo este considerat primul actor român care a jucat în travesti. Succesul din „Baba Hârca” a deschis calea pentru alte roluri similare, cel mai celebru fiind Coana Chirița din piesele lui Vasile Alecsandri.

Millo a tradus și adaptat piese din Molière — „Bădăranul”, „Burghezul gentilom” —, din Beaumarchais — „Căsătoria lui Figaro” — și din Bernardin de Saint-Pierre, aducând teatrul european mai aproape de publicul românesc.

Volumele sale publicate includ „Un poet romantic” (1850), „Baba Hârca” (1851), „Masca pe obraz sau Hai să râdem” (1862) și „Apele de la Văcărești” (1872).

Matei Millo și prietenia cu Vasile Alecsandri: o colaborare care a definit teatrul român

Nicio poveste despre Matei Millo nu este completă fără a aminti relația sa cu Vasile Alecsandri. Cei doi s-au întâlnit pe scenă în tinerețe și au rămas legați toată viața printr-o prietenie și o colaborare artistică excepționale. Scriitorul îl admira pe actor și se simțea inspirat să creeze pentru el: „Millo este un artist adevărat, singurul cu care ne putem mândri pe bună dreptate. Posedă un repertoriu original, național, a creat tipuri care vor rămâne și talentul său mă îndeamnă să scriu pentru scenă.”

Era o relație simbiotică: Alecsandri scria personaje gândindu-se la Millo, iar Millo le dădea viață cu o naturalețe pe care nimeni altcineva nu o putea egala.

Stilul revoluționar: realismul împotriva declamației

Contribuția estetică a lui Matei Millo la teatrul românesc a fost la fel de importantă ca cea instituțională. Millo a cultivat în teatrul românesc interpretarea realistă, reacționând împotriva stilului declamator, printr-un joc bazat pe un fin simț de observație, sobrietate, capacitate de nuanțare, minuțiozitate în caracterizarea variată a personajelor, vervă și umor.

Într-o epocă în care actoria însemna adesea gesticulație exagerată și declamație bombastică, Millo a propus ceva radical: naturalețea. A contribuit decisiv la limitarea răspândirii neo-romantismului și la introducerea realismului teatral în cultura română.

Matei Millo, un copil nelegitim și o căsnicie discretă

Viața personală a lui Matei Millo rămâne, în bună măsură, în umbră — mai puțin documentată decât opera sa. Deși a fost căsătorit, se crede că a avut și un copil nelegitim, pe care l-a botezat el însuși cu numele Matei, dintr-o relație din 1861. Discreția cu care sursele tratează viața sa de familie reflectă poate și statutul social al actorului — un boier care alesese o profesie considerată marginală, nevoit să navigheze permanent între două lumi.

Actorul dedicat scenei, dramaturgul, creatorul, reformatorul și îndrumătorul tremura de emoție chiar și la bătrânețe, așteptând să intre în scenă. Într-unul dintre ultimele sale discursuri, spunea: „Uit cei optzeci de ani care mă apasă, și privindu-vă pe dumneavoastră, mă simt iarăși tânăr ca de douăzeci de ani.”

Anii din urmă și moartea

În 1877, Matei Millo a devenit prim-societar al Societății Dramatice a Teatrului Național din București și a îndeplinit rolul de director de scenă. A continuat să joace și să scrie, în ciuda vârstei înaintate și a sănătății fragile. A făcut călătorii la Napoli și Nisa în anii 1890, sperând să-și recapete forțele, însă în 1896, la vârsta de 81 de ani, s-a stins din viață la București.

A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, pe un loc oferit de Constantin F. Robescu, primarul de atunci al Bucureștiului, în apropierea actorului Pascaly — un ultim gest de recunoaștere din partea orașului pe care îl slujise atâtea decenii.

A plecat cu regretul de a nu fi reușit să asiste la inaugurarea noului Teatru Național din Iași — teatrul pe care, în bună parte, el însuși îl construise cu munca unei vieți.

Moștenirea: „Molière al românilor”

Judecata posterității a fost unanimă. Matei Millo este considerat unul dintre inițiatorii teatrului cult din România și una dintre cele mai reprezentative personalități ale istoriei teatrului românesc.

A revoluționat teatrul românesc prin stilul său realist, reacționând împotriva declamației teatrale artificiale și promovând interpretarea naturală. Generații de actori s-au format după modelul său, iar piesele pe care le-a creat — mai ales „Baba Hârca” — au continuat să fie jucate regulat timp de decenii după moartea sa.

Vasile Alecsandri i-a oferit probabil cel mai frumos epitaf posibil, în timpul vieții: „Millo este un artist adevărat, singurul cu care ne putem mândri pe bună dreptate.”