Cine este Adam Driver? Și cum a reușit un fost militar să bată recordurile de audiență și să joace alături de cei mai buni actori de la Hollywood? - LIFE.ro
Mergi la conținut

De când s-a anunțat că Lady Gaga va juca rolul soției lui Maurizio Gucci, interpretat de Adam Driver, toată lumea a întrebat cine este el? Și cum a reușit să fie distribuit într-un proiect atât de important, alături de nume sonore precum Jeremy Irons, Al Pacino sau Jake Huston?

Însă puțini știu probabil că Adam Driver nu a apărut la Hollywood peste noapte. El a mai avut câteva roluri la fel de importante și apreciate de critici.

Dar să vedem cine este Adam Driver și ce poveste de viață cară în bagajul său?

Copilăria și primii ani ai adolescenței actorului

Adam Driver s-a născut pe data de 19 noiembrie 1983, în San Diego, California. Tatăl său era preot și după ce părinții lui Driver au divorțat, mama sa s-a recăsătorit, de această dată cu un predicator baptist.

După ce și-a arătat talentul, care a fost extrem de apreciat, în câteva piese de teatru jucate în liceu, după absolvire, Adam Driver a decis să se înscrie la faimoasa școală de arte, Julliard, din New York. Nu a fost acceptat, însă această respingere nu l-a descurajat. Așa că a luat drumul Hollywood-ului, hotărât să devină actor pe forțele proprii. Însă viața nu e ca în filme și după ce mașina i s-a stricat pe drum și a rămas fără bani, a trebuit să se întoarcă acasă după numai două zile. „A fost extrem de jenant. Îmi luasem la revedere de la prieteni și familie, de parcă urma să ne revedem peste foarte multă vreme. Literalmente, patru zile mai târziu mă mutam înapoi acasă, cu tot cu frigiderul plin”.

Adam Driver în copilărie și în adolescență

Însă avea să se întâmple ceva ce urma să-i schimbe viața lui Adam Driver. Atacul terorist de la 11 septembrie l-a determinat să se înscrie în serviciul militar, unde a fost înrolat mai bine de doi ani.

Experiența militară nu a făcut altceva decât să-i întărească determinarea de a deveni un actor de succes. „Tot timpul mă gândeam că după ce voi ieși din armată voi fuma și voi deveni actor. Acestea au fost singurele mele două gânduri”.

Cu toate acestea i-a plăcut să fie parte din serviciul Pușcașilor Marini, însă, din cauza unui accident la stern a fost lăsat la vatră mai devreme. „M-am simțit tot timpul prost pentru că nu mi-am terminat cei patru ani de stagiu militar”, declara Driver într-un interviu.

După armată a urmat un an la Univerisity of Indianapoilis, înainte de a se decide să mai acorde o șansă Juliard School. De această dată a fost acceptat.

Cine este Adam Driver și în ce filme a jucat?

După ce a absolvit Juliard, Driver a primit primul său rol în serialul TV, The Unusuals (2009). După aceea a jucat în Law&Order și în alte două seriale, You Don’t Know Jack (2010) și The Wonderful Maladys (2010). Tot în această perioadă Adam Driver a început să joace și piese de teatru și și-a făcut debutul pe Broadway în 2010, în piesa Mrs. Warren’s Profession.

Cine este Adam Driver și pentru ce este cel mai cunoscut?

În 2011 a primit rolul ce avea să-i ducă cariera la următorul nivel, acela din producția HBO, Girls. Serialul a devenit instantaneu un hit după debutul său din 2012, iar Driver părea că a prins valul succesului după ce a primit trei nominalizări consecutive la premiile Emmy, pentru cel mai bun actor într-un serial de comedie.

Adam Driver în seria Star Wars

Lincoln, Inside Llewyn David și Star Wars: The Force Awakens

Girls i-a oferit lui Driver un mare impuls în cariera sa și astfel a apărut curând ocazia de a juca în Lincoln (2012), în regia lui Steven Spielberg, dar și în aclamatul film Inside Llewyn Davis (2013) al fraților Coen. Apoi, Driver a obținut roluri în alte filme care au atras atenția, cum ar fi drama-comedie This Is Where I Leave You (2014) și mult-așteptata lansare de Crăciun, din 2015, Star Wars: The Force Awakens.

Silence și The Last Jedi

Adam Driver a primit apoi rolurile principale în filmele Paterson, al lui Jim Jarmusch și Silence, al lui Martin Scorsese, ambele în 2016. La sfârșitul anului 2017, după ce a apărut în Logan Lucky, de Steven Soderbergh, Driver a reluat rolul Lordului Sith în devenire, Kylo Ren, pentru Star Wars: The Last Jedi, film care după weekend-ul de lansare a avut încasări de 220 de milioane de dolari în America de Nord.

În 2018, Driver a jucat în BlacKkKlansman al lui Spike Lee, în rolul nominalizat la Oscar al detectivului Flip Zimmerman, care intră sub acoperire, aderând la Ku Klux Klan.

Un 2019 extrem de încărcat i-a adus roluri în drama politică The Report, comedia The Dead Don’t Die și Marriage Story, unde a jucat împreună cu Scarlett Johansson. Toate acestea se întâmplau înainte ca actorul să revizuiască latura întunecată a Forței în Războiul stelelor: Ascensiunea lui Skywalker.

Cine este Adam Driver și ce rol va juca alături de Lady Gaga?

Vestea bombă ce a venit de curând de la Hollywood este că Adam Driver va primi un nou rol care probabil va face furori în toată lumea. A fost distribuit în povestea lui Maurizio Guci.

Regizat de Ridley Scott, filmul o urmărește pe Patrizia Reggiani (interpretată de Gaga), care a fost condamnată pentru complotul crimei din 1995 a fostului ei soț, impresarul de modă Maurizio Gucci (Driver). Reggiani a stat în închisoare 18 ani înainte de a fi eliberată, în 2016.

Zilele trecute, pe rețelele de socializare a apărut o fotografie din timpul filmărilor, ce îi arată pe Lady Gaga și Adam Driver, în rolurile celor două personaje.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Lady Gaga (@ladygaga)

Cine este Adam Driver în viața personală?

În viața personală, Adam Driver este căsătorit cu actrița Joanne Tucker inițiatoarea organizației non profit ce s-a dedicat ajutorării soldaților americani prin oferirea accesului la artă. Astfel, după înființarea acestei organizații în 2008, cei doi și-au luat misiunea de a aduce în fața militarilor programe de înaltă calitate artistică. Iar toată această activitate are la bază, așa cum era de așteptat, experiența lui Driver din perioada în care a fost pușcaș marin.

Adam Driver alături de soția sa

Tucker și Driver au împreună un fiu pe care timp de doi ani l-au ținut bine ascuns de ochii presei. Abia în 2018, publicația Page Six a dezvăluit că cei doi au un fiu în vârstă de doi ani, zvonuri care au fost confirmate de Driver un an mai târziu, spunând că acest secret a fost parte din operațiunea militară.

„Treaba mea este să fiu spion – să fiu în public și să-mi trăiesc viața”, a explicat Driver despre lipsa de intimitate a actorilor aflați în poziția sa.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora