fbpx

Căutare

Share this article
Rubrică susținută de

Acum aproximativ un an, un an şi ceva primeam o invitaţie de aderare la un grup pe Facebook. Am peste o mie de astfel de invitaţii în pending, de aderare la grup sau de a urmări o pagină sau alta, dar aceasta mi-a atras atenţia şi am acceptat-o. Am intrat în Nu mai port şi am fost la un pas să ies la fel de repede, fiind un grup de revânzare a hainelor şi accesoriilor vestimentare. Nu că nu ar fi fost de interes subiectul, dar era mult prea mult. Zeci, sute de postări care îmi inundau feed-ul în fiecare zi. Şi când mă pregăteam eu să ies am realizat că uşor-uşor grupul se îndreaptă şi spre o altă zonă. Iniţiatoarea lui, Claudia Nicolau-Penda, aducea în faţă şi multe alte subiecte, unele mai haioase, altele, menite să responsabilizeze, să educe.

Am decis să aflu mai multe despre ea şi despre cum a reuşit ca în câteva luni să pună pe picioare unul dintre cele mai mari şi mai curate grupuri de Facebook din România. Şi când spun curat nu mă refer la imaginea pe care o afişează, ci la lipsa sau numărul redus de comentarii negative şi care incită la sentimente mai puţin confortabile. Am vorbit cu ea în timp ce se plimba prin parcul ei de suflet, parcul Carol, iar ea m-a purtat astfel nu doar în istoria ei şi a grupului, ci şi într-o mică bucată de Bucureşti mai puţin cunoscută şi prea puţin apreciată.

Claudia, înainte de orice, care e relaţia ta cu hainele?

Relaţia mea cu hainele este acum una de cumpătare. Eu nu-s vreo pasionată de modă şi de haine, ci mai mult de partea asta a echilibrului. Nu am piese multe, dar cele pe care le am încerc să fie de calitate, din lână, caşmir, bumbac. Este foarte important să fim realişti: nu avem nevoie decât de câteva piese. Noi avem ghinionul că trăim într-o ţară unde mai vine iarna peste noi şi trebuie să ne mai luăm un palton, dar altfel şlapii şi rochiile ar fi fost suficiente.

Hainele astea ne ocupă şi foarte mult spaţiu în şifonier. Şi când te uiţi aşa, vezi că n-ai cu ce să te îmbraci deşi cade tot şifonierul pe tine, te întrebi unde ai greşit. Aşa a şi început ideea de grup. După ce am donat saci cu haine mi-am dat seama că am rămas cu piese pe care nu aveam cum să le donez. Unde să dau o rochie cu paiete sau nişte pantofi cu toc de 10? Astea au fost la baza grupului, haine pe care nu le poţi dona, dar nici nu poţi să le arunci şi este păcat să-ţi putrezească în şifonier.

Tot pe grup am aflat că încălţămintea de piele se deteriorează. Se usucă pielea respectivă, încălţările se scorojesc dacă nu sunt purtate şi îngrijite. Şi în plus, ne ocupă energia asta de viaţă pe care, în loc să o umplem cu experienţe, o ticsim cu obiecte.

M-am gândit ce să fac, mi-am dat seama că la un târg n-o să pot sta niciodată o zi întreagă ca să le vând şi am zis să fac un grup de Facebook că acolo vin tot fete mânate de acelaşi interes. M-am gândit să fie un nume simplu, ca să înţeleagă imediat lumea despre ce e vorba şi i-am spus Nu mai port. Lista mea de prieteni conţinea cam 1.700 de oameni şi toate fetele, când le-am spus despre ce e vorba, au rezonat, au intrat în grup şi au adăugat prietene.

Te aşteptai la un asemenea impact?

Nuuu, nu. Nici nu mi-am dorit, sincer. Nici nu am bănuit vreodată că se va întâmpla aşa ceva. Dar cred că succesul a venit din faptul că a fost lume de calitate, fete mişto. Tu ştii că eu am lucrat în media şi am cunoscut foarte multe persoane cu care am devenit prietenă, iar asta a atras foarte mult. Nu e suficient să faci un grup. E important şi ce suflet şi energie pui în el. Dincolo de haine suntem oameni, iar vânzarea de haine devine la un moment dat seacă, nu e îndeajuns.

Claudia Nicolau-Penda, fondatoarea grupului Nu mai port

Asta voiam să spun, că acest grup nu e doar despre haine şi încălţăminte.

Sincer, dacă ar fi doar despre asta l-aş închide. Energia mea este mult prea multă, am pus aici o parte din sufletul meu şi dacă ar fi doar despre vânzare, l-aş închide. Nu are sens să fac asta. Eu am căutat încă de la început să ne educăm. Eu, de fel, sunt aşa-zis zgârcită. Şi când eram la birou îmi alergam colegii pentru că dădeau prea multe printuri, aveam grija asta faţă de resursele naturii.

Am citit ceva când eram mai mică şi mi-a rămas în minte: o companie aeriană a scos câte o măslină din meniu şi a economisit într-un an 40.000 de euro. Am perceput atunci puterea lui puţin, care înseamnă mai mult când sunt mai mulţi care luptă pentru aceeaşi cauză. Asta încercăm şi noi să facem aici: puţinul pe care îl facem pentru a proteja resursele poate să conteze în final mult mai mult.

Claudia Nicolau-Penda, fondatoarea grupului Nu mai port

Care e cea mai faină campanie pe care aţi avut-o până acum? Că aţi făcut multe deja.

Uite, mai nou, brandurile româneşti şi-au dat seama că este o oportunitate să fie în acest grup, să se expună şi să-şi asume riscul de a se comenta pe marginea lor şi au venit să-şi prezinte produsele. Andreea Urban, de exemplu, are un brand cu haine de in, din materiale naturale şi a educat un pic oamenii. Mulţi veneau şi spuneau că sunt prea scumpe, fără să ia în calcul că haina aceea durează şi 10 ani, indiferent câte spălări suportă, faţă de o haină de la un brand mass-market pe care ajungi să o arunci şi după 3 spălări. Ea ne-a învăţat ce înseamnă materialele de calitate.

Cea mai faină campanie în care nimeni nu are nimic de câştigat, este pentru suflet, e cea pe care o fac acum, cu sfaturi despre a fi sustenabil. Este un site lansat de nişte prieteni de-ai mei de la Environ şi Stratos. Ei nu au niciun beneficiu material din chestia asta, pur şi simplu contribuie la educaţia oamenilor. Şi, cum ziceam, au lansat un site, Sustenabil zi de zi, unde se găsesc sfaturi pe care noi le discutăm pe grup – despre a fi mai cumpătat, cu cumpărăturile pe care le facem, cu călătoriile, cu tot ce este în jurul nostru şi de care nu suntem conştienţi. Putem face un mic efort dacă ne concentrăm atenţia. Vorbesc de lucruri din astea basic, pe care, teoretic, toată lumea le ştie, dar prea puţini le aplică. Şi o să le repetăm până o să ne intre în obicei: să mergem la cumpărături cu sacoşa noastră, să scoatem din priză aparatele electrocasnice pe care nu le folosim şi tot aşa.

Mă gândeam şi la o altă campanie foarte faină pe care aţi făcut-o, Cupidoniada.

Daaa, bravo! Asta este o campanie la fel ca şi cealaltă, care nu are niciun fel de interes, decât emoţional. Este un proiect care mi-a venit din experienţa de viaţă. Mi-am dat seama că oamenii, în ziua de azi, nu prea au unde să se cunoască, mai ales anul trecut, când nici nu puteam să ieşim din casă. Mulţi oameni singuri au stat în izolare şi nu e deloc uşor. Aşa că le-am zis fetelor că sigur au ele un frate, un nepot, un bunic – că sunt de toate vârstele pe grup – să-l trimită pe post de curier atunci când vând o haină sau altceva, că poate se leagă o idilă cu cea care a cumpărat. Fetele au început să povestească despre ele, le-am admirat curajul, iniţiativa de a ieşi în faţă şi de a povesti despre viaţa lor, de ce sunt singure. Sunt o mulţime de fete minunate, cu poveşti extraordinare. Cel mai mare impact, judecând după numărul de like-uri, l-a avut o tipă care a prezentat-o pe mama ei, singură, la 54 de ani, o superbitate de femeie. Nu ştiu dacă şi-a găsit sufletul pereche, însă exemplul pe care l-a dat, că se poate să fii frumoasă la 54 de ani, pozitivă, să-ţi doreşti să iubeşti – cred că oamenii au nevoie de exemple, până la urmă.

Iar pe grupul ăsta, Nu mai port, am observat multe exemple pozitive. Mai mult, este foarte curat. Foarte rar apar comentarii nepotrivite. Cum ai reuşit lucrul ăsta?

Cred că, în primul rând, asta se datorează oamenilor. Sigur, eu cu fetele care mă ajută la moderare şi aprobare, verificăm mereu comentariile, dar cred că e şi ca-n vorba aia: suntem la fel, gândim la fel. Oamenii care nu sunt ca noi nu au ce căuta în grup.

Au fost şi momente în care a trebuit să gestionezi şi situaţii neplăcute?

Sigur, se întâmplă, dar oamenii aceia ne părăsesc. În momentul ăsta am 30.000 de cereri de aderare la grup, dar doar pe recomandări directe aprob noii membri pentru că nu am disponibilitate, răbdare, putere să mai accept pe cineva care vine să judece, pe mine sau pe ceilalţi. Să fie unde vor ei, să dea cu hate în ce direcţii vor ei, dar nu la noi în grup.

Câte ore pe zi dedici grupului?

Mult, foarte mult. Şi nu e nicio fală, că nu e normal că am ajuns să fac asta. Să nu mai am 5 minute libere ca să pot citi o carte, dar ăsta este adevărul. De când cu grupul nu mai am timp de nimic şi stau tot timpul cu telefonul în mână, şi eu şi fetele. Iar anul ăsta lucrurile acestea trebuie să se schimbe cumva.

Mai ales că tu nu primeşti nimic pentru asta.

Absolut, e pe bază de voluntariat. Plus că s-a întâmplat să ajung aici. Dacă îmi făceam un plan, dacă îmi imaginam că voi ajunge aici, nu mă apucam de asta. Ce nebun să fii să îţi ignori familia ca să faci asta? Dar am ajuns aici şi trebuie să găsesc soluţii pentru că e păcat să nu mergem mai departe cu grupul.

Claudia Nicolau-Penda, fondatoarea grupului Nu mai port

Ce idei ai în acest sens?

În primul rând trebuie să angajez pe cineva cu carte de muncă, ca la orice job normal. Poate să venim cu noi reguli ca să funcţionăm şi mai OK. Şi banii pe care îi obţinem de la branduri să meargă către aceşti oameni care vor lucra pentru grupul Nu mai port. Orice muncă trebuie plătită. Este foarte important să se fiscalizeze totul, mai ales că, în ciuda a ceea ce se spune, România stă bine la capitolul taxe şi impozite. Sunt ţări în care business-urile sunt impozitate crunt şi oamenii plătesc.

La noi, în schimb, e gândirea aia: „cum putem noi să păcălim?” Nu-mi place deloc asta, iar exemplul trebuie să pornească la fel, de la fiecare dintre noi. Dacă te duci şi spui că tu nu parchezi la Sala Palatului, că te costă 5 lei pe oră, dar cocoţi maşina pe un trotuar, ce exemplu dai? Fiecare trebuie să-şi facă treaba în concordanţă cu aceste valori. Orice serviciu se plăteşte, asta nu înseamnă că se îmbogăţeşte cineva pe cârca ta, ci că banii aceştia se duc unde trebuie. Că vorbim şi de politică şi de politicieni, dar dacă nu începem să avem cu toţii conştiinţa de a ne face job-ul acolo unde suntem, n-o să se întâmple schimbarea nici mai departe.

Te-ai gândit vreodată să pleci din ţară?

Nu. Deşi te apucă câteodată, dar dacă noi plecăm, ăştia care putem să facem o schimbare, ce se va întâmpla cu cei care rămân? Plus că eu sunt şi foarte ataşată de prieteniile mele legate de-a lungul anilor şi n-aş putea să mă duc într-un loc unde nu cunosc pe nimeni. Am eu zvâcniri din astea de a schimba lumea – mă iau de oameni care aruncă gunoaie pe stradă. Sigur, îmi iau şi înjurături pe tema asta.

Acum am pata pusă pe un obiectiv din parcul Carol: casa lui Vlad Ţepeş, o superbitate de construcţie – monument istoric, renovată cu fonduri europene, care este o instituţie publică. Adică banii pe care ai putea să îi încasezi pe biletele de intrare ai putea să-i foloseşti la ceva anume. Oamenii au nevoie să viziteze, iar în România ne-am axat prea puţin pe chestia asta. Ori sunt instituţii publice, ori sunt lăsate în paragină ca să fie dărâmate şi transformate în blocuri.

Castelul lui Vlad Ţepeş, fotografie făcută de Claudia Nicolau-Penda, fondatoarea grupului Nu mai port

Aici, în parcul Carol, vin foarte mulţi turişti. Sigur, înţeleg că n-am trăit extraordinar de bine dintr-o taxă de muzeu, dar nu e mai greşit să fie în loc o instituţie publică, care consumă bani de la stat decât să se încaseze bani din bilete? Vin aici autocare, urcă turiştii până la Mausoleu şi asta e tot.

Şi la începutul discuţiei noastre mi-ai arătat o casă pe care ai numit-o tot bijuterie. Pare să ai o pasiune în direcţia asta, arhitectură, istorie, poate.

Fără istorie cred că suntem 0. Dacă noi nu ne cunoaştem originile, dacă nu le respectăm, de-aia suntem aşa debusolaţi. Închidem uşa când ajungem acasă şi credem că ce e în afară nu mai contează. Pentru mine şi cred că pentru mulţi dintre noi casa este şi strada pe care stăm, casa e oraşul în care trăim, e ţara în care ne-am născut. Şi mai departe, Pământul este singura noastră casă din Universul acesta şi trebuie să avem grijă de el, asta apropo de resursele pe care trebuie să le protejăm. Şi concret şi mercantil, aşa, ajungem şi la casele din jurul nostru, la muzeele pe care am putea să le exploatăm.

Probabil că ţine tot de o evoluţie a lucrurilor. După ce am fost ţinuţi în comunism, în întuneric ni s-a anulat orice identitate naţională. Dacă nu ştim cine suntem o să fim nişte copaci în bătaia vântului, fără rădăcini.

Pe tine ce te-a ajutat să-ţi păstrezi rădăcinile?

Cred că firea mea răzvrătită. (n.r.: râde) Poate şi profesorii pe care i-am întâlnit, am făcut şcoală în locuri bune, poate şi oamenii pe care i-am savurat. Sunt mulţi oameni de valoare printre noi pe care nu avem răbdarea să-i ascultăm. Şi fac acum o comparaţie cu vedetele de cinema. Cât am călătorit prin lume mi-a fost dat să întâlnesc vedete pe care le admiram la cinema, dar şi multe dintre vedetele de la noi sunt la fel. Dacă le vedem pe stradă nu băgăm de seamă, că sunt oameni normali, care nu vor să iasă în evidenţă.

Şi trebuie să ştim şi noi să căutăm. Cum te duci la un muzeu şi te interesezi de o operă de artă, vezi istoria din spatele tabloului, înveţi doar dacă vrei, nu-ţi dă nimeni. Tu trebuie să fii dispus să stai de vorbă cu cineva, tu trebuie să fii dispus să te uiţi în jur când ieşi din casă. Nu ştiu câţi oameni au văzut turnul ăsta frumos de care îţi povesteam mai devreme sau dacă l-au văzut, poate l-au luat ca atare.

În alte ţări te duci şi vezi 2 pietre, îţi iau 10 euro la intrare şi te gândeşti ce tare e, ce istorie au avut oamenii ăia. Noi avem foarte multe bogăţii şi nu le cunoaştem. O dată, pentru că nu ne-am interesat, a doua, pentru că nu am avut cum să le găsim. Despre turnul din Carol nu găseşti informaţii pe internet, cred că e o frază, maxim 2.

În cealaltă parte a parcului, lângă Arenele Romane, este Casa Bosianu, casa unde s-a semnat în secret actul Marii Uniri şi unde a fost găzduit domnitorul Alexandru Ioan Cuza, de către boierul Bosianu. Este păzită, ca să nu fie vandalizată că la noi încă oamenii nu au înţeles că nu trebuie să furi cărămida pe care o întâlneşti în cale, dar este lăsată în paragină. Cât trebuie să ne ia ca să facem lucrurile să se întâmple? De ce o lăsăm aşa? Poate că le judec eu prea cu foc, dar nu cred că există o explicaţie ca să laşi în paragină un monument atât de important, de care toţi avem nevoie. Da, toţi ştim că avem o zi a Unirii, dar puţini ştiu şi ce semnifică. Altfel merge la sufletul unui copil când îi arăţi ceva concret, o arhitectură frumoasă… îi cultivi sufletul. O poveste e o poveste, dar când îi şi arăţi unde s-au întâmplat lucrurile, când mergi prin camerele unde a stat Cuza, ce nevoie să ai mai mult?

Ai şi tu o fetiţă. Ce-ţi doreşti pentru ea?

Sigur nu-mi doresc să-i spun: „Mami, trebuie să te zbaţi, să dai din coate ca să reuşeşti.” Am văzut că mulţi aşa văd lucrurile în ultima vreme. Eu cred că individualismul ăsta nu e de viitor. Dacă noi credem că doar persoana noastră contează când suntem atât de mulţi, n-o să fie câştigătoare lumea în care trăim. Eu îmi doresc ca fiica mea să fie bună, cinstită şi să fie cum simte ea. Bine, eu aş vrea să fie şi medic pentru că mi se pare o meserie demnă de admirat, dar să vedem dacă o să vrea şi ea.

Tu ai făcut ce ai vrut în viaţă?

Să ştii că da! Dacă îţi setezi nişte limite, cumva viaţa asta te duce unde trebuie. Am avut un job pe care nu l-am simţit ca job, ci ca pe o pasiune, o plăcere în viaţă. N-am simţit niciodată că mă duc la job.

Claudia Nicolau-Penda, fondatoarea grupului Nu mai port

Ştii de ce te-am întrebat? Pentru că faci parte din generaţia crescută în comunism, când mulţi dintre copii făceau ce le spuneau părinţii că trebuie să facă.

Eu am avut noroc, dar asta şi pentru că mi-am dat seama că pot face ce vreau eu. Eu am făcut şi Facultatea de Drept, că ai mei spuneau să fac şi eu ceva, să îmi fie bine şi uite că nu am făcut nimic cu ea. Nu m-am regăsit acolo. În schimb Marketingul mi s-a potrivit perfect. Poate suna un pic frivol, să spui că faci ce îţi bucură sufletul, dar cred că dacă oamenii sunt fericiţi emană energia aia de care avem nevoie cu toţii. Iar viaţa m-a învăţat că noi suntem responsabili de cum evoluăm. La un moment dat toţi facem alegeri greşite, dar dacă mergem mai departe fără să învăţăm din ele sau să ne mobilizăm să le depăşim, nu ajungem la nimic benefic în viaţa noastră.

Mă mai întreabă oamenii ce câştig eu din asta. Nu câştig nimic, dar dacă eu pun pe gânduri măcar un om, sunt mulţumită. Fiecare dintre noi trebuie să schimbăm ceva în jurul nostru, în pozitiv. Dacă nu avem un mesaj şi nu schimbăm ceva, ne irosim energia degeaba. Mesajul nostru, în grupul Nu mai port, este să fim mai responsabili şi mai atenţi cu mediul în care trăim fie că vorbim despre oameni, obiecte, resurse. Să fim mai atenţi când ieşim din casă!

Şi mai e ceva! Dacă nu spunem „te iubesc”, trăim degeaba. Te iubesc nu e numai sub forma asta, ci şi să le spui oamenilor că sunt mişto, să-i spui unei fete că arată bine, că e frumoasă, să-i spui unui bărbat că îl admiri şi pentru ce îl admiri.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO