„Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica”. O nouă stagiune dedicată copiilor - LIFE.ro
Mergi la conținut

Filarmonica „George Enescu” şi Asociaţia Clasic e fantastic lansează cea de-a şaptea stagiune de concerte educative „Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica”. Din 16 octombrie 2016 până în 11 iunie 2017, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român, copiii vor avea parte de 9 concerte-spectacol.

Deschiderea stagiunii – deja devenită tradiţie – este realizată de Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea”, dirijată de Andrei Iliescu, iar închiderea stagiunii va fi marcată de un spectacol muzical dedicat celor mai mici dintre cei mici, intitulat „Copilăria lui George Enescu”.

Orchestra Liceului de artă „Dinu Lipatti” din Bucureşti, condusă de dirijorii Nicolae Racu şi Ştefan Andrei Racu va oferi în această stagiune două concerte, iar concertele-spectacol dedicate teatrului muzical – opera „Motanul încălţat” de Cornel Trăilescu şi musicalul „Frumoasa mea doamnă” (My Fair Lady) de Frederik Loewe -, vor fi realizate în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

În cadrul stagiunii are loc o nouă Lecţie de jazz susţinută de Irina Sârbu şi colegii săi de trupă.

Concertul-spectacol „Povestea soldatului” de Igor Strawinsky, în interpretarea instrumentiştilor din Trio MOZAIC – Oana Spânu/Visenescu – vioară, Emil Visenescu / clarinet, Diana Spanu-Dănilă/pian şi a actorilor Anca Sigartău, Mihai Bisericanu şi Sandu Mihai Gruia, va fi reluat în cadrul acestei stagiuni.

Centrului Naţional de artă Tinerimea Română oferă proiectului anul acesta două concerte-lecţie susţinute de corul Preludiu dirijat de Voicu Enăchescu.

Ciclul educativ „Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica”, între 16 octombrie 2016 şi 11 iunie 2017, la Sala Mare a Ateneului Român. Stagiunea este deschisă de un Concert Simfonic oferit de Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea”, duminică, 16 octombrie., de la ora 11:00. Dirijor: Andrei Iliescu.

Va comenta Cristina Sârbu.

Din program:

David Rimelis –  Pictures of Emily 

John Beck –  Concertul pentru timpani şi ansamblu de percuţie

Bizet / Scedrin – Suita Carmen ( fragmente) :  Introducere (1) şi Dans (2); Schimbarea gărzii  (4) şi Intrarea lui Carmen (5) ; Bolero (8) şi Torero (9) ; Finale (13)  

Rezervările pentru grupurile şcolare pot fi trimise la adresa [email protected] până marţi, 4 octombrie, ora 13. Biletele se pun în vânzare miercuri, 5 octombrie, ora 12:00 la casieria din incinta Ateneului Român.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora