fbpx

Căutare

Share this article

În 1981 apărea în România o carte care avea să devină ceea ce astăzi am numi un bestseller: „Inteligența materiei”, un volum fascinant despre nenumăratele și subtilele legături între spirit și materie. Scrisă de prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan – medic specializat în neurologie și psihiatrie – cartea a fost inițial publicată într-o formă cenzurată. Astăzi, volumul se află la cea de-a treia ediție și a fost distins în 1992 cu premiul Academiei Române pentru filozofie „Vasile Conta”.

Au urmat apoi alte titluri, care continuă căutările filozofice și metafizice, ca „Mintea de dincolo” (ce abordează experiența morții clinice), „Oglinda conștiinței”, „Creierul și mintea universului”,  „În căutarea sensului pierdut”, „Somnul rațiunii” ș.a.

O multitudine de teme abordate în cărțile domniei sale răspund unora dintre cele mai importante întrebări ale omenirii: inteligența lumii vegetale și a celei animale, legătura dintre conștiință și materie, coerența între creier și inimă, vibrația cuvintelor, meditația ca formă de schimbare a modului de gândire, importanța iertării într-un proces de vindecare, experiențele mistice, comunicarea cu lumea de dincolo, visele premonitorii, forța rugăciunii, telepatia, călătoriile extracorporale ș.a.

Altfel spus, Dumitru Constantin-Dulcan s-a întrebat constant „care este sensul vieții?” și răspunsurile găsite, în atâția ani de căutare, de studiu aprofundat și de practică medicală, au fost sintetizate în câteva volume extrem de amplu documentate și cu un conținut fascinant.

Și poate, înainte de toate, principalele întrebări la care autorul a căutat răspunsuri sunt cele care l-au condus către constatarea că, în spatele a tot ceea ce există în lumea viului, se află o inteligență.  Altfel spus, Dumitru Constantin-Dulcan demostrează – cu o multitudine de argumente – că totul are în spate o gândire. Concluziile sale relevă mereu existența unei intenții, a unui sens bine stabilit. O cercetare atentă a lumii noastre scoate la iveală o coerență gândită de Cineva și nicidecum un hazard…

Dumitru Constantin Dulcan
Dumitru Constantin-Dulcan – foto: Iza Pal

         Din prezentarea volumului dvs. intitulat Întâlnirea cu destinul” aflăm așa:

         „Primul volum este dedicat începuturilor mele spirituale care sunt indisolubil legate de lumea satului în care m-am născut, de oamenii lângă care am copilărit, de evenimentele şi experienţele pe care le-am traversat acolo.”

         Am putea parcurge așadar o carte întreagă pentru a afla despre venirea dvs. în această lume. Și totuși, pe scurt spus, care sunt primele dvs. experiențe spirituale, pe care le asociați cu satul argeșean în care v-ați născut?

Am trăit primele experiențe spirituale la o vârstă foarte mică, în jurul vârstei de 4 ani.

Era iarna, când femeile de la țară – eliberate de obligația muncii la câmp – intrau la războiul de țesut pentru a face obiectele de uz casnic sau își coseau celebrele ii cu fluturi și arnici, cunoscute în toată lumea.

Apropo: același tip de război de țesut l-am văzut și în Muzeul din Cairo (Egipt) și în India, cu mici diferențe, desigur!

Știu că eram îmbrăcat doar în cămășuță. Îmi aveam locul lângă sobă și „meșteream” diverse jucării din surcelele cu care se întreținea focul. O ascultam pe mama – cântând în genul muzicii din Teleorman – și auzeam zgomotul ritmic al spatei care introducea firele în țesătură.

Seara, mama torcea la lumina mică a lămpii, într-o liniște desăvârșită. Era întreruptă doar de zgomotul abia auzit al focului din sobă și al fusului, pe care se înșira firul extras și răsucit din caier de degetele ei agile.

Mai târziu, când aveam să fiu fermecat de poezia eminesciană, am găsit în versul său ecoul amintirilor mele : „Când torsul s-aude l-al vrajelor caier”.

Am evocat în „Somnul rațiunii” (Ed. Eikon, 2014) acest moment, încărcat de o tulburătoare emoție : „Lângă sobă torcea mama. Și fiecare impuls de răsucire a firului plecat din mâinile ei meștere făcea aerul să vibreze cu un sunet ascuțit și monoton și cu un adânc ecou în sufletul meu apăsat de liniște, de straniu și mister”.

În acest mirific tablou îi auzeam pe frații mei, mult mai mari decât mine, vorbind despre dulciuri pe care eu nu le cunoșteam! Și ce să-și dorească un copil altceva decât dulciuri?

Și într-o zi, nu după mult timp, venind o rudă pe la părinții mei mi-a adus exact acel ceva pe care mi-l dorisem!

Surprins, m-am întrebat dacă a fost doar întâmplare sau mi s-a îndeplinit dorința, fiindcă mă gândisem la asta.

Ca să dezleg „misterul”, mi-am propus să mă gândesc la altceva și, ciudat, într-o săptămână, altcineva mi-a îndeplinit și a doua dorință!

A fost prima mea lecție neobișnuită.

Am reținut atunci că dacă doresc insistent ceva, aș putea avea! În acest mod, mai târziu,  mi-au venit marile cărți de cultură și istorie de care aveam nevoie, dar de care nu dispuneam.

Știu foarte bine că pentru cei care nu au avut niciodată astfel de trăiri, pot să nu par credibil, dar ulterioarele mele experiențe depășesc cu mult mai mult cotidianul.

Citește și: Dana Craiu, neurolog pediatru: ”Fiul nostru a zis că nu vrea medicină, fiindcă ne-a avut pe noi model, iar el vrea să aibă o viață!”
Dumitru Constantin Dulcan
Dumitru Constantin-Dulcan – foto: Iza Pal

         Cum s-a îndreptat atenția dvs. către medicină? Și cum ați ales apoi să vă specializați în neurologie și psihiatrie?

Totul a plecat de la întrebarea: „ce sens are viața – să te bucuri, să suferi?”

Niciun răspuns nu mă satisfăcea. Atunci mi-am propus să-mi însușesc cultura necesară și să-mi aleg profesia care îmi poate oferi un răspuns la această întrebare.

În ciuda satisfacțiilor pe care mi le oferea viața de la țară, din punct de vedere spiritual mă simțeam „sechestrat” într-o carapace a unei monotonii cu care nu mă împăcam.

Am ales medicina pentru că realizam că nu o pot reduce la o simplă lectură; înțelegeam că aici este nevoie de studiul aprofundat al structurii și fiziologiei corpului uman.

Părinții mei erau foarte dotați nativ, dar au rămas frustrați că nu au avut șansa unei evoluții intelectuale. Această frustare l-a determinat pe tatăl meu ca pe noi – cei trei băieți – să ne trimită la studii superioare.

Frații mei erau studenți când eu eram în clasele primare; știam deja ce drum voi urma în viață.

Aveam în jur de 12 ani, când am decis să-mi formez o cultură generală pe etape: literatura română în gimnaziu; literatura universală în perioada liceului; istoria lumii, a artei, a religiei, a muzicii, a filosofiei etc. în timpul studiilor la medicină și ulterior.

Dețin mii de pagini scrise de mine în acea vreme și acel program îl urmez și astăzi! Rezum în scris tot ceea ce mă interesează.

Am ales neurologia și psihiatria pentru că am conștientizat că esența ființei umane este înscrisă în creierul nostru. Ulterior, timpul mi-a dovedit că am fost inspirat în această alegere: dacă aș fi avut orice altă specialitate, nu aș fi îndrăznit să scriu „Inteligența materiei”. Mi-aș fi imaginat că despre creier știu mai mult decât mine cei din domeniu.

Dumitru Constantin Dulcan
Dumitru Constantin-Dulcan – foto: Ovidiu Neagu

      Și totuși, dincolo de bagajul amplu de cunoștințe pe care l-ați dobândit din studiul și practica dvs. medicală, ați simțit că undeva mai este ceva în plus… Ați început să căutați, să vă puneți întrebări și, din fericire, să găsiți răspunsuri.

      Pe multe dintre ele le-ați dăruit mai departe, prin cărțile dvs. Care a fost primul moment din cariera dvs. de medic când ați simțit că aveți nevoie de mai mult decât de ceea ce ați învățat în școală pentru a înțelege un anumit fenomen?

În lumea asta nu suntem nici primii și nici singurii. Medicină modernă facem propriu-zis de foarte puțin timp. Despre chimia creierului am aflat ceva mai mult abia de o jumătate de secol încoace, dar lumea și-a îngrijit sănătatea, chiar dacă empiric, de milenii!

Să ne gândim că despre rolul microbilor în determinarea bolilor noastre am început să știm câte ceva abia de la Louis Pasteur și Robert Koch care, după eforturi și sacrificii imense, au reușit să-și publice descoperirile lor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

În neurologie și psihiatrie s-au făcut mari progrese de ordin terapeutic doar cu ceva zeci de ani în urmă, grație dezvoltării chimiei și a instrumentelor de investigație (RMI, TC etc.).

Trebuie să afirm că studiul și altor modalități de cunoaștere a organismului uman – unele venite chiar din antichitatea Orientului – mi-a lărgit foarte mult viziunea asupra omului și a Universului.

Și orice ar spune unii sceptici, eu am avut șansa să confirm în practica medicală multe dintre posibilitățile terapeutice ale unor tehnici milenare. Am avut intuiția asupra existenței și altor modalități de înțelegere a structurii noastre și a posibilităților de tratament, în jurul vârstei de 25 de ani, când terminasem studiile la medicină.

Am început serviciul ca medic în ziua în care am împlinit 24 de ani. Îmi pare rău să spun, dar când am absolvit medicina, aveam încă multe întrebări nelămurite și era și riscant pe atunci să pui unele întrebări. Spre exemplu, ca să nu las loc dubiilor pentru „pescuitorii în ape tulburi”, una din întrebări era aceasta: de ce genetica era atunci văzută ca o știință burgheză ?

Eu credeam și vreau să cred că știința este doar știință și nu politică!

 

              În lumea internațională, de fiecare dată când un medic a depășit granițele științei „clasice” să spunem și a avut curajul să vorbească, să scrie sau să predea adevăruri mai nou descoperite – din zona de spiritualitate sau de terapii alternative – a fost respins sau îndepărtat de către colegii săi. Un exemplu este și Brian Weiss – celebrul psihiatru american specializat în regresii în vieți anterioare.

               Cum a fost pentru dvs. în România? A fost dificil să vorbiți despre lucruri noi? Ați întâmpinat reacții neplăcute ale colegilor de breaslă?

Firește că da. Dați-mi voie să afirm că cei care erau și sunt și astăzi împotriva altor modalități de terapie și de înțelegere a lumii ori nu au citit nimic în domeniul respectiv, ori apără interesele unui grup la care sunt afiliați.

Eu am probabil naivitatea de a crede că în „democrație” și în statul „de drept” diferența de opinii trebuie respectată. M-am născut un om liber și în consecință am dreptul să mă exprim atâta vreme cât acord respectul cuvenit tuturor semenilor mei și am ca ghid fundamental principiul de a nu face rău nimănui.

În comunism am avut unele reacții negative, dar am întâlnit și mulți oameni înțelepți care m-au înțeles.

În mod ciudat și total neașteptat, acum, în plină democrație cum zicem noi, pentru care au murit mai ales mulți tineri, am auzit iar voci care vreau să cred că nu au înțeles prea bine unele concepte enunțate de mine. Îi aștept să-i ajut. Nu e bine să-i lași pe oameni să rătăcească în întuneric fără să le arăți lumina…

Dumitru Constantin Dulcan
Dumitru Constantin-Dulcan povestind despre cărțile sale – Biblioteca județeană din Deva

        Prima carte a dvs. – Inteligența materiei – este ceea ce am numi astăzi, în termeni moderni, un bestseller. A fost publicată prima oară în 1981, într-o versiune cenzurată, și apoi reeditată integral și cu adăugiri după 89. Care au fost principalele informații cu care cenzura comunistă nu a fost de acord? Ce a fost cenzurat inițial?

Mi s-a reproșat același „slogan” pe care îl au și acum cei cu convingeri atee : nu există nicio rațiune în univers în afară de cea umană, generată de creierul nostru. Tot ceea ce există în natură este doar rezultatul unei întâmplări, al hazardului și al evoluției materiei.

Această critică de nuanță marxistă nu are un suport real pentru că nu poate atribui hazardului originea legilor fundamentale de funcționare a Universului, așa cum sunt forța gravitației, forțele de la nivelul atomului, forța care menține într-o perpetuă mișcare planetele și particulele subatomice, ca să mă refer doar la câteva exemple.

Termenul de „evoluție” pe care îl atribuim materiei îl exclude pe cel de „întâmplare”, pentru că sugerează în subsidiar o intenție care ar fi intrinsecă materiei, și care i-ar determina un singur sens, doar de progres, pe când întâmplarea o poate proiecta și în regres. Dar știința fizicii ne spune că materia este neanimată, oarbă, nu poate deci să aibă intenție, rațiune. Atunci de unde vin viața, rațiunea și psihicul nostru ?

       Pregătind acest interviu am aflat că ați fost și președinte al Societății Române de Acupunctură. Cum ați ajuns să studiați acupunctura?

Am intuit că ar trebui să existe. Când am avut acces la teoria sa mi s-au deschis alte porți spre cunoaștere, spre dimensiunea energetică și informațională a ființei, aflată în strânsă coordonare cu cea a Universului.

Am fost secretar științific și președinte al Societății Române de Acupunctură mai mulți ani. Acum s-a transformat într-o societate de medicină integrativă și cuprinde alte forme de terapii și are o altă conducere.

Dumitru Constantin Dulcan
Dumitru Constantin-Dulcan în timpul unei conferințe – foto: Iza Pal

      Ce simțiți astăzi – când s-au dezvoltat atâtea ramuri de medicină alternativă – despre îmbinarea între medicina clasică (să îi spunem) și diferitele metode complementare? Din ce în ce mai mulți medici aleg să practice în paralel și alte forme de medicină. Alții înlocuiesc complet medicina alopată cu terapiile alternative. Mulți integrează în tratamente leacuri naturale.

       Dacă astăzi medicul D. C. Dulcan ar lua-o de la început, ce „mix” ideal de terapii ar practica pentru o vindecare cât mai eficientă a pacientului?

Da, aceasta este tendința: de integrare a mai multor forme de terapie complementară medicinii clasice, deși în unele afecțiuni cu un substrat prevalent funcțional, pot fi aplicate și ca alternativă.

Acesta este și motivul pentru care am pledat întotdeauna ca aceste terapii să fie practicate doar de medicii care au cunoștințele necesare pentru indicarea corectă a acestor forme de terapie complementară și alternativă.

La unele dintre aceste terapii au acces și persoane care nu au pregătire medicală, dar în aceste cazuri este obligatoriu ca pacienții de care se ocupă să aibă un diagnostic precizat în prealabil de medicii care își asumă responsabilitatea când indică și alte terapii decât cele clasice.

Spre exemplu, într-o urgență medicală trebuie să se recurgă obligatoriu la intervenția prin medicină clasică, iar alte terapii pot interveni doar ca adjuvante, dacă medicii apreciază și oportunitatea lor.

Cel puțin, acesta este sensul pe care noi, cei implicați în conducerea Societății Române de Acupunctură și în învățământul organizat prin Ministerul Sănătății, am dorit să-l imprimăm.

Vreau să menționez că sunt școli și chiar universități în SUA, Franța, Germania ș.a. în care sunt predate aceste forme de terapie.

Astăzi, într-o eră tehnologică avansată, sunt deja multe alte mijloace moderne de aplicare, de cercetare și de învățământ, de care dispunem deja la Centrul de Medicină Alternativă și Complementară, îndrumat cu mult succes de dr. Cornel Moldovan. Investigațiile și modul de tratament efectuate la acest centru beneficiază de posibilitățile din medicina modernă într-o manieră care nu mai face nicio diferență între tradițional și modern. În definitiv, medicina este una singură și trebuie să aibă la dispoziție toate resursele timpului în care trăim.

 

         Cum vedeți medicina viitorului?

Medicina viitorului va avea la dispoziție mult mai multe posibilități de investigație și de terapie care sunt deja astăzi nu numai prevăzute ci și, o parte dintre ele, în plină dezvoltare. Intervențiile la nivel de genom, înlocuirea de organe prin transplant sau chiar reconstruirea lor au mari perspective de a deveni o realitate.

Sper din tot sufletul ca teoriile care vorbesc despre intenția unor mari magnați de a reduce populația lumii să fie doar zvonuri, artificii utilizate în luptele politice și nu realitate. Pentru că, în acest caz, toată știința medicală pusă în slujba omului ar deveni o simplă himeră…

Dumitru Constantin Dulcan
Dumitru Constantin-Dulcan – interviu în contextul unei conferințe organizate de Biblioteca județeană din Deva

         Sunteți posesorul unor brevete de invenţii, cum ar fi cel pentru „Metodă şi aparat pentru determinarea zonelor ce cuprind puncte utilizate în acupunctură pentru marcarea lor optică” – realizat în 1975. Care este invenția dvs. de care sunteți cel mai mândru?

Cea mai originală invenție a mea cred că a fost ideea de a evidenția punctele de acupunctură sub o formă vizuală. Acest procedeu de vizualizare a punctelor de acupunctură mi s-a părut a fi important pentru că mulți colegi sceptici le neagă existența.

Concluzia esenţială care se desprinde din comentarea tuturor temelor abordate este aceea că suntem cu toţii rezultatul unei raţiuni care traversează întreaga existenţă de la astre până la ultimul grăunte de nisip. Avem cu toţii o singură raţiune: aceea de a fi în acord cu intenţia primă a creaţiei – indiferent de modul în care ne interpretăm originea.

         Dispunem acum de argumente ştiinţifice prin care înţelegem că nu suntem singuri într‑un univers indiferent şi rece la patimile şi suferinţele noastre, că nu ne‑am născut întâmplător, ci cu un rost bine precizat.”– spuneți în prezentarea cărții dvs. Creierul și mintea Universului.

         Care simțiți că este această intenția primă a creației? De ce ne-a creat Dumnezeu?

        Admițând ipoteza unei creații, atunci viața capătă un sens: acela de a învăța să ne respectăm semenii, să conviețuim în pace, să avem o existență plină de satisfacții, bucurii și împliniri.

Dacă admitem însă că lumea a apărut doar prin hazard, după cum susțin unele teorii, viața pare a fi fără sens și mă întreb dacă războaiele, violența – într-un cuvânt răutatea umană – sunt rezultatul acestui mod de a ne înțelege originea sau doar al unei educații precare ?

         Care credeți că este rostul venirii noastre – repetate aș spune (dacă includem premisa reîncarnărilor) – pe acest Pământ?

Într-un univers inteligent viața își are rostul de a-i spori inteligența și de a-i perpetua creațiile. Într-un univers stocastic, supus doar întâmplării, viața este ceea ce vedem și trăim acum. Depinde ce preferăm.

Dumitru Constantin Dulcan
Dumitru Constantin-Dulcan acordând autografe – foto : Sandra Cibicenco

         În volumele dvs. ați abordat adesea noțiunea de DESTIN. Ce credeți astăzi despre destin? Simțiți că este scris în totalitate de la naștere? Sau parțial? Cum vedeți derularea scenariului nostru de viață terestră?

Despre destin, fiecare dintre noi poate să se convingă privindu-și propria existență retrospectiv.

Succesul în viață este, fără îndoială, datorat efortului propriu de a fi, de a te implica responsabil, conștient, în demersul existenței. Dincolo însă de implicarea conștientă apar și o serie de evenimente „întâmplătoare” care ne pot determina soarta într-un fel sau altul, favorabil sau nefast, cum ar fi o boală gravă, o modificare a drumului pe care mergeam anterior. Aceste „întâmplări” sau intervenții sunt ceea ce eu numesc destin.

Este inexorabil (implacabil) destinul ? Nu !

Un exemplu. Cineva poate moșteni o genă oncogenă de la predecesori. Dacă de-a lungul vieții nu intervin condiții care pot activa acea genă, boala nu apare. La fel se întâmplă și cu comportamentul nostru. Modul cum reacționăm la evenimentele întâlnite – rațional sau violent – ne apară sau ne expune la unele boli, în funcție de activarea sau inactivarea unor gene.

În alți termeni, putem să venim pe lume cu anumite „programe” înscrise în gene (ADN)  –  expresie a ceea ce în limbaj comun numim destin – dar mulți alți factori din existența noastră ni le pot activa sau nu.

 

         Ați vorbit mult atât în cărțile dvs., cât și în evenimentele pe care le prezentați, despre călătorii extracorporale, experiența morții clinice, regresii în vieți anterioare ș.a. Ați trăit vreodată vreo experiență extrasenzorială?

Da, am trăit foarte multe, dar nu de genul experiențelor morții clinice (EMC). Le-am descris doar parțial în cărțile mele.

Cel mai mult ne tulbură visele anticipative sau premonitorii care ne anunță evenimente care se petrec aevea în viitor.

Este imposibil să explicăm în termenii logicii noastre formale cum este posibil să fim avertizați într-un timp (prezent) de evenimente care vin dintr-un viitor ce nu s-a consumat încă.

Dacă aceste evenimente anunțate prin vis sunt efectul unor cauze din trecutul nostru, încă am putea schița o oarecare explicație. Dar eu am fost avertizat de evenimente ale căror cauze urmau să se manifeste în viitor și atunci ne întrebăm ce instanță de dincolo de noi le gestionează și cât am reușit noi, prin știința actuală, să devoalăm din misterul existenței noastre în Univers ?

Visele premonitorii au fost numite de Carl Gustav Jung (1875–1961) – unul dintre marii piloni ai psihologiei și psihiatriei moderne  –  vise semnificative  –  pentru a le diferenția de cele fiziologice, circumstanțiale.

Dumitru Constantin Dulcan
Dumitru Constantin-Dulcan la o nouă sesiune de autografe – foto: Traian Andreiu

         Ați scris un volum dedicat experienței morții clinice: Mintea de dincolo. Cum s-a născut ideea de a scrie pe acest subiect? Cum ați adunat cazurile povestite?

Deși, din anumite interese sau din necunoaștere, experiența morții clinice este negată ca realitate de către unii confrați, ea are explicații bine argumentate. Le-am descris în cartea pe care ați amintit-o.

Prima informație am primit-o în 1976 printr-o casetă venită din SUA și înregistrată după cartea lui Raymond Moody, care a fost prima scriere despre acest subiect analizată științific cu instrumentele de care dispunem astăzi.

A fost cartea care a explicat prima oară în istoria științei că nu există moarte, ci doar o transcedere a spiritului, a conștiinței, într-o altă dimensiune.

Ulterior, literatura din domeniu și întâlnirea cu pacienți care au avut aceste experiențe, m-au determinat să scriu cartea menționată.

 

           Ați cunoscut personal mari personalități și ați citit cărți semnate de apreciați autori, profesori, terapeuți, din întreaga lume. Pe mulți dintre aceștia îi și citați în propriile dvs. lucrări. Este vreunul dintre ei care v-a inspirat în mod special?

Da, am fost profund impresionat de profesorul dr. Vlad Voiculescu, plecat de mult timp în lumea umbrelor, cum se spune.

Avea un stil filosofic de predare și o logică prin care toate noțiunile de neurofiziologie și neuropatologie deveneau foarte clare, firești, ușor de imaginat și de memorat. În ciuda faptului că materia neurologiei nu este ușor de înțeles, prin explicațiile dumnealui, deveneau fascinante, pasionante!

A fost singurul maestru care a reușit să-mi insufle pasiune pentru știința creierului. I-am și dedicat un omagiu, creionându-i un portret – așa cum l-am văzut eu ca discipol – publicat în cartea „Somnul rațiunii”.

Am avut bucuria să i-l citesc cât încă se afla în viață. M-a privit lung și a spus doar atât : „Bine, mă copile, dacă așa mă vezi dumneata, îți mulțumesc”. A fost darul sufletului meu pentru fericirea de a-mi fi fost un mare mentor !

Dumitru Constantin Dulcan
Dumitru Constantin-Dulcan – foto: Iza Pal

         Un aspect foarte important pentru ființa umană pe care îl dezbateți este COERENȚA INIMĂ-CREIER. Prin ce metode credeți că putem ajunge să facem pace între cele două?

În 1992 s-a fondat în California „Institutul Inimii”, având ca scop crearea de metode prin care să se utilizeze potențialul real al inimii.

În 1991, soții Beatrice și John Lacey au descris prezența a circa 50.000 de neuroni la nivelul inimii. Din acest motiv au fost denumiți „micul creier” din inimă. Extinzând, inima însăși poate fi numită un „mic creier”, grație studiilor de dată recentă care au sesizat implicarea inimii în gestionarea emoțiilor.

Neuronii de la nivelul inimii comunică cu cortexul prefrontal – implicat în integrarea segmentului rațional din creier – altfel spus, cu zonele care gestionează afectivitatea sau emoțiile.

I se atribuie astfel inimii rolul de intermediere între conștiință și emoții.

Conform datelor „Institutului Inimii” din California, inima ar deține un loc predominant în gestionarea emoțiilor, oferindu-ne sentimentul de siguranță psihică proprie. Emoția bucuriei, spre exemplu, ar veni din inimă.

Același institut menționat precizează că pentru a folosi optim potențialul de care dispunem este necesar ca inima și creierul să lucreze coerent, sincronizat. Această stare a fost numită „coerența dintre inimă și creier”. Când între creier și inimă există o discordanță a ritmului de activitate se vorbește despre „starea de haos” și aceasta este incriminată în expunerea la bolile omului modern, în timp ce starea de coerență inimă / creier este o condiție a sănătății noastre.

Starea de coerență, propice sănătății noastre, se obține prin practica meditației, studiată și recomandată de cercetători din institutul adus în discuție.

Este interesantă observația că axarea pe zona inimii – având în minte sentimente de recunoștință, compasiune, apreciere sau iubire – se pare că oferă cele mai bune rezultate în obținerea acestei coerențe inimă / creier. Sunt citate mai multe efecte ale acestei meditații printre care cel mai relevant mi se pare a fi creșterea semnificativă a hormonului DHEA (Dihidroepiandrosteron), numit și „hormon al tinereții”.

Un alt efect util de reținut este acela al creșterii funcției sistemului imunitar. Se știe că imunoglobulina A (IgA) intervine în funcția de apărare a mucoaselor din structura organismului nostru. S-a constatat – ca efect al acestei meditații – o creștere aproape dublă a cantității de IgA.

Ca urmare a efectelor meditației, se menționează și practicarea acesteia în spitale, universități americane, în numeroase alte instituții din Hong Kong, Shanghai etc.

 

         Ați vorbit despre legătura esențială între iertare și vindecare. Pentru cei care încă nu v-au parcurs cărțile, ne puteți rezuma aici care este legătura strânsă între cele două concepte?

Am menționat în scrierile mele că fiecărei stări psihice îi corespunde o chimie proprie  –  favorabilă sau nocivă pentru sănătatea noastră.

Ruminația – sau frământarea continuă a unei supărări create de insulte, calomnie, nedreptate etc. – se însoțește de exces de cortizol și adrenalină, care au efecte nocive asupra sănătății.

Iertarea este însoțită de o chimie benefică sănătății, menite să elimine efectele negative ale stresului (efecte ce se opun vindecării). De aici vine îndemnul de a ne împăca cu cei cu care ne aflăm în conflict pentru a ne putea vindeca.

Dumitru Constantin Dulcan
Dumitru Constantin-Dulcan la o conferință – foto: Ovidiu Neagu

         Vorbiți adesea despre învățăturile ce ne-au fost lăsate de Christos. Dacă ar fi să vină la dvs. acum cineva drag din familie și să vă întrebe care considerați că este cel mai important adevăr de preluat și de dus mai departe din învățăturile christice, ce i-ați răspunde?

         Acceptarea semenilor fără nicio discriminare indiferent de etnie, sex, credință etc. și iertarea  –  ar aduce pacea în lume.

Barbara Kruger, o artistă, a scris, inspirată, pe un afiș așezat într-o stație de tramvai din Strasbourg : „Empatia poate schimba lumea”.

         Sunteți bunic. Ați scris mult, ați conferențiat mult, ați predat mult. Ați dăruit mai departe din cercetările dvs. de o viață și continuați să faceți acest lucru.

         Dacă mâine nepoțica dvs. v-ar întreaba „Care este cel mai important lucru pe care ar trebui să îl știu?”- ce i-ați răspunde?

I-aș spune să aibă în permanență în minte un scop care să-i motiveze viața și în fiecare clipă a vieții sale să-i aducă un prinos!

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO