Căutare

Share this article

Aventura ei a început după ce a terminat liceul și s-a angajat într-un magazin de muzică. Acolo Sandy Graham s-a întâlnit cu un tip cu țepi și pantaloni scurți, era Rod Stewart. Și tot acolo l-a cunoscut pe un tip care i-a părut a fi hoț, dar s-a dovedit a fi omul care i-a schimbat viața. Acesta i-a propus să lucrese în radio pentru că îi plăcea muzica pe care o punea în magazinul de muzică la care lucra Sandy Graham. Iar ea a acceptat.

A lucrat în radio până a devenit regizor muzical și stația i-a spus că nu mai poate avansa în carieră pentru că este femeie. Atunci viața i-a dat o nouă încercare și a ajuns să fie una dintre primele femei care să lucreze într-o casă de discuri importantă din Canada.

A fost tour manager pentru trupe foarte tari. Și a avut legendarul Route 66, unul dintre cele mai cunoscute cluburi de noapte din Toronto. Aici a învățat să danseze și a înțeles ce înseamnă conceptul de show. Așa că, după ceva timp, a început să lucreze în film cu nume foarte mari, precum David Chase producătorul „The Sopranos”.

Iar astăzi are un site de muzică – Cashbox și ajută tineri artiști indie să își facă o carieră în lumea muzicii.

Sandy Graham vine pe 17 martie în București la Mastering the Music Business. Așa că, dacă vreți să o cunoașteți și să învățați ce înseamnă să reușești într-o lume complicată, în continuă schimbare precum cea muzicală, vă dăm întâlnire la conferință. Până atunci, însă, haideți să aflăm de la ea, cum ajungi să fii una dintre primele femei care să lucreze în radio și apoi într-o casă de discuri importantă din Canada, ce înseamnă să fii femeie și patron de club de noapte în Toronto și cum descoperi astăzi tineri artiști?

Sandy Graham, mulțumesc că ai acceptat să vorbești cu noi. Și te invit să începem cu cea mai grea întrebare 🙂 Ce înseamnă muzica pentru tine?

Muzica este o parte a vieții mele de zi cu zi, nu-mi pot imagina o lume fără ea. Cântecele pot aduce amintiri, te pot face să plângi, dar și să zâmbești. Te vor provoca să dansezi, dar și să iubești. Există piese de dragoste, dar și de despărțire – există o melodie pentru fiecare emoție.

Sandy Graham: Glumesc adesea că „gândesc prin cântece”, ceva mi se întâmplă și o imediat o piesă îmi apare în cap care să se potrivească perfect cu ce mi s-a întâmplat: ca atunci când mă simt bine și imediat încep să cânt James Brown!

Crezi în puterea muzicii, crezi că aceasta poate schimba lumea?

DA! Uită-te la toate videoclipuri incredibile din „Playing for Change”. Formează o adevărată mișcare, aproape ca în anii 1960 și imnurile hippie.

În prezent, există multe cercetări care dovedesc științific că muzica poate ajuta persoanele cu Alzheimer sau demență. Neuroplasticitatea este reală. De asemenea, muzica poate calma bebelușii sau poate relaxa o minte obosită. Și, cel mai important, poate vindeca o inimă frântă sau poate să te facă să te îndrăgostești din nou.

Cred că această nouă generație, mai mult decât oricare alta, este conștientă de nevoia de schimbare. Și cred cu adevărat că muzica nu are granițe și poate ajuta la schimbarea pe care o așteptăm în lume.

Sandy Graham
Sandy Graham – 1980

Sandy Graham, te invit să facem o plimbare înapoi în adolescența ta, spune-mi despre primul tău loc de muncă din industria muzicală. Tocmai ce terminaseși liceul și ai început să lucrezi într-un magazin de muzică ce vindea înregistrări și partituri, situat în centrul orașului Montreal. Cum a fost această experiență pentru tine? Îți mai amintești ce discuții aveai cu clienții? Ai vreo poveste faină de atunci?

Am primit slujba pentru că fratele meu care era cântăreț și compozitor, Don Graham, lucra în acel magazin. El și-a dat demisia atunci pentru că voia să-și urmeze cariera muzicală, așa că eu am „moștenit” poziția de vânzări de la el. A fost o experiență foarte faină pentru mine, pe atunci artiștii veneau la magazin pentru a-și promova noile albume. Iar noi eram foarte populari în special pentru că aveam o divizie de partituri care, la vremea respectivă, erau foarte căutate.

Una dintre cele mai amuzante povești a fost cu unul dintre acești artiști. Într-o noapte, la închiderea magazinului, un tip cu țepi și pantaloni scurți a venit în căutarea unui album semnat de Marvin Gaye. Nu știa numele artistului, dar a continuat să spună (cu un accent gros scoțian) „este cel cu ploaia în aerul”, referindu-se la albumul „What’s Going On” al lui Gaye. Eram nerăbdătoare să închid și să mă întorc acasă, dar un alt membru al personalului a continuat să indice spre un album Small Faces. Și, într-un final, după ce ne-am dat seama ce voia și a plecat, am conștientizat că tipul cu țepi și pantaloni scurți nu era nimeni altul decât Rod Stewart.

International Music Store Montreal, primul loc de muncă pe care l-a avut Sandy Graham

După această experiență din magazinul de muzică, ai ajuns la radio. Spune-mi cum a fost această poveste pentru tine?

Este amuzant, am primit această întrebare atât de des. Oamenii vor să știe ce cursuri am luat și cum am făcut să intru în radio. Adevărul era că a fost doar o altă parte minunată a cât de norocoasă am fost în viață și cum lucrurile par să se întâmple întotdeauna de la sine pentru mine.

Într-o zi, un tip a intrat în magazinul de înregistrări și m-am gândit că este un hoț, așa că am început și eu să fiu atentă la el și să îl studiez. După aproximativ 4-5 zile de când venea zilnic în magazin, s-a dovedit că mă urmărea și văzuse tipul de muzică pe care am ales să îl cânt la barul de înregistrări. În cele din urmă, s-a apropiat de mine și mi-a spus „hei, vrei să fii la radio?” și așa a început cariera mea.

Dar eu nu știam mare lucru despre radio și ce înseamnă să lucrezi aici. Așa că, înainte să accept job-ul, m-am dus la proprietarul magazinului de înregistrări în care lucram, Fred Ramsperger și l-am întrebat: „dacă nu-mi place radioul, pot să mă întorc?”. Iar el mi-a spus „desigur”. Ani mai târziu l-am întrebat de ce a spus asta și mi-a răspuns „pentru că știam că nu te vei mai întoarce, ție îți era scris să faci mai mult în viață decât să lucrezi într-un magazin”.

Dar ai visat vreodată să fii în lumea asta a muzicii sau a divertismentului?

Chiar nu m-am gândit la asta, deci nu a fost o carieră pre-gândită (râde). Mie mi-a plăcut muzica și m-am gândit că dacă aș putea să primesc un loc de muncă și să fiu plătită doar pentru a fi în preajma a ceea ce iubesc, atunci ar fi minunat.

Cumva am avut mereu lucruri care apar în viața mea și am fost binecuvântată cu oportunități uimitoare. Ca și faptul că vin în România pentru a fi la MMB 2020. Am întâlnit echipa MMB din Suedia, iar acum sunt pe cale să fiu panelistă în București. Acesta este doar un alt semn pentru mine cât de binecuvântată sunt.

Îți amintești prima melodie pe care ai iubit-o sau ai cântat sau dansat?

Aceasta este o întrebare foarte grea deoarece am crescut cu atâta muzică cântând tot timpul în casa noastră din copilărie. Primul vinil cu două parți pe care l-am cumpărat cu banii mei a fost „Time Is On Your Side” de Rolling Stones. Îmi amintesc că eram așa mică încât abia am ajuns la blat să plătesc.

Sora mea mai mare avea toate discurile Motown și înregistrări R&B și o vedeam mereu cântând „Stand By Me” de BB King în oglindă, folosind peria de păr ca microfon.

Fratele meu mai mare avea toate înregistrările cu Elvis și Buddy Holly și știa toate piesele.

Așa că eram practic înconjurată de rock ‘n’ roll, muzica swing pe care o asculta tatăl meu (artiști mari ai genului) și jazz de la mama mea (Bing Crosby, Frank Sinatra, Bobby Darin).

Deci exista o tradiție muzicală în familia ta. Dar cine a fost inspirația ta, mentorul tău?

Am crescut într-o familie foarte apropiată în care a existat mereu muzică. Mama cânta mereu la pian. Iar atunci când nu aveam radioul pornit, erau albume care cântau de pe placa rotativă din sufragerie.

Dar inspirația mea a fost tata. El mi-a spus că pot să fac orice mi-aș pune în minte. Așa că nu m-am gândit niciodată că trebuie să fiu într-un anumit fel sau că trebuie să mă comport așa cum societatea de la aceea vreme gândea despre o femeie. Tata m-a învățat să fiu corectă și sinceră, dar cel mai important să-mi iau șanse și să fiu bună cu mine. Spiritul meu antreprenorial a venit tot de la el. Iar mama m-a învățat să-l ascult pe tata! Au fost foarte frumoși împreună, au avut o căsătorie iubitoare.

Cum ai devenit una dintre primele femei care să lucreze într-o casă de producție importantă din Canada?

Un alt moment de răscruce din viață mea. Un alt moment în care soarta m-a luat de mână și mi-a arătat calea. Eram la postul de radio și am câștigat titlul de regizor muzical (una dintre primele femei care au obținut asta în Canada), dar totodată mi s-a spus și că nu voi obține nicio altă treaptă superioară din cauza faptului că sunt femeie. Și atunci, fratele meu cel mai mare, care înregistra la studiourile RCA, a fost cel care fără să știe mi-a deschis viitorul. Un VIP îl întrebă dacă știe pe cineva care să poată ocupa funcția de director de Eastern Promotion Director pentru Canada.

Așa am avut norocul să fiu prima femeie din această divizie și să mi se ofere un loc de muncă într-o casă de discuri importantă. Îi mulțumesc și acum președintelui RCA, Ed Preston, (care citește revista Cashbox Canada săptămânal). Îi mulțumesc în primul rând pentru că a avut curajul de a angaja o femeie.

Care au fost cele mai importante lecții pe care le-ai învățat din această perioadă?

Nu mi-am dat seama la vremea respectivă, dar atunci mi-am format relații cu oameni cu care încă lucrez acum, 40 de ani mai târziu. Cred că atunci am învățat să fiu umilă, recunoscătoare și tot atunci am conștientizat cât de important este să lucrezi în echipă. E bine să spui mereu „noi” – te face să arăți mai bine – și are doar o literă în plus față de „eu”.

Dar cum era pentru o femeie în lumea divertismentului de atunci? Sunt sigură că nu existau atât de multe femei.

Singurele alte femei la locul meu de muncă erau recepționerele. Asta nu înseamnă că job-urile lor nu erau importante – să nu uităm că dacă nu ar fi fost recepționera de la Sun Records, nu ar fi existat niciodată un Elvis Presley! Sigur că toată lumea are multe povești pe acest subiect, dar ale mele erau în mare parte despre salariile care nu erau egale cu cele ale unui bărbat aflat în aceeași poziţie.

Simți că lumea muzicală s-a schimbat după mișcarea ME TOO?

Sunt mândră de toate femeile care și-au prezentat poveștile. Am fost una dintre puținele femei care nu au experimentat cu adevărat ceea ce s-a întâmplat și probabil că încă se întâmplă în ​​industria muzicală și a filmului.

Ai fost proprietar de club de noapte (Route 66 și The Horseshoe Tavern), cum a fost această experiență pentru tine? A fost greu să fii femeie și patron de club?

Aveam doar 26 de ani când mi-am deschis primul club – Route 66 – și când ești tânără, nu te temi, așa că nu crezi niciodată că poți eșua la nimic.

Din fericire pentru mine, acel club a avut un succes uriaș și există clienți pe care i-am întâlnit în anii ’80 care îmi sunt prieteni și astăzi. Dar a fost și greu, că atunci când poliția făcea o verificare de rutină, cereau să-l vadă pe proprietar și niciodată nu creadeau că sunt eu. Arătam foarte tânără, așa că nu le venea să creadă că spun adevărăul și nu mă lua deloc în serios.

De asemenea, nu a fost deloc ușoară trecerea de la un executiv, la o femeie care purta fustă de poodle și deținea un club. Am avut prieteni care îmi tot spuneau să îmi schimb cariera. Dar le-am reamintit că aveam o mașină pe care am plătit-o din banii mei și nu era deținută de casa de discuri. Ha, ha!

Sandy Graham
Sandy Graham la Route 66

Povestește-mi despre conceptul și atmosfera din jurul Route 66 și The Horseshoe Tavern?

Route 66 a fost un club de dans cu muzică din anii ’50. Personalul făcea spectacole de dans și se costuma după tot felul de tematici. Recream tot felul de lumi de la filmului „Grease”, la seria TV „Happy Days”. Aveam chiar și un tip care îl imita pe Fonzie la ușă. Din noaptea în care ne-am deschis până la noaptea de închidere (proprietarul clădiri a vândut-o, așa că a trebuit să închidem), aveam parte de trei ore de show în fiecare seară. Route 66 a fost unul dintre cele mai populare baruri din Toronto la acea vreme. Aici am învățat să dansez la 26 de ani. Și toată lumea care a lucrat aici a fost ca o familie. Iar astăzi, după ani buni după ce clubul s-a închis, avem un grup de Facebook Route 66 Dance Club Toronto unde ținem legătura.

Pe de altă parte, Horseshoe Tavern a fost una dintre primele taverne autorizate din Toronto și am încercat să o preluăm, dar nu a avut mare succes. Nu toată lumea e mare fan schimbări. Dar și până astăzi, ringul de dans alb și negru pe care l-am pus în 1981 este încă acolo. Este un pic uzat și murdar, dar se potrivește locului.

Sandy Graham
Stagger Lee Dancers la The Horseshoe Tavern

Pe lângă cele două, am avut și un club de noapte din 1940, numit Casablanca care avea muzică swing și un tip care îl imita pe Humphrey Bogart, precum și dansatori de swing. Aceasta aventură a durat aproximativ doi ani, dar orele de muncă erau deja prea mult pentru mine și îmi doream să încep o familie.

Sandy Graham: Când vine vorba de a deține un club de noapte, nu ai timp pentru o viață personală. Lucrezi toată noaptea, faci rezervările în timpul zilei și lucrezi în fiecare vacanță. Este greu să întâlnești pe oricine când ești disponibilă doar luni seara.

Casablanca (Sandy Graham, a doua din stânga, pe mașină)

Și care a fost cel mai important moment din această aventură, cel de care ești cea mai mândră?

Hmm … cele două realizări de care sunt cea mai mândră sunt cei doi fii ai mei, Graham (de fapt numele meu de fată) și Ian. Sunt foarte fericită că am putut să am o carieră și o familie frumoasă, deși sunt convinsă că îți vor spune că au fost târâți pe la toate concertele și că au ratat mare parte a vieții lor. Îmi amintesc cum cel mic, Ian, s-a speriat odată când am fost la teatru că nu poate intra pentru că nu avea ecuson de backstage.

Și mai am un lucru de care sunt cu adevărat mândră: relațiile pe care le-am format de-a lungul anilor. Aceștia sunt oamenii pe care îi consider niște „salvatori” – îi voi cunoaște până la sfârșitul timpului. Și știu că vor exista noi „salvatori” pe care îi voi cunoaște în această călătorie.

Când ai găsit pasiunea pentru dans – ești coregrafă și ai lucrat în proiecte precum Atlantis sau Opening of Skydome?

Dansatorii de la Route 66 au fost mereu angajați pentru a face spectacole – cel mai mare pe care l-am făcut vreodată a fost deschiderea „Skydome” (acum cunoscută sub numele de „Rogers Center”) – principalul nostru loc sportiv din Toronto.

Munca mea cu Atlantis Films s-a întâmplat pentru că știam stiluri de dans rock’n’roll și un bun prieten de-al meu, Kim Todd (producător al lui „Fargo”, „The Handmaid’s Tale”), mi-a solicitat serviciile să fac coregrafia pentru David Chase (producătorul „The Sopranos”). Atunci am fost îngrozită. Mereu glumesc că abia știu să scriu „continuitate”, cu atât mai puțin să o fac pe set. Dar cel mai dur lucru pe care l-am învățat din această experiență a fost faptul că atunci când filmezi un număr de dans, nu se cântă muzică. Sunt mai degrabă o înșiruire matematică, toată lumea numără 5-6-7-8 de o mie de ori mai mult și așa se ajunge să se filmeze numărul.

Ești o fană al muzicii ’40 – ’50. De ce îți place atât de mult?

Încă o dată familia m-a influențat. Tatei i-a plăcut muzica trupelor mari și am crescut cu Benny Goodman, Artie Shaw, Glenn Miller, Cab Calloway sau Louis Jordan. Mamei mele îi plăceau vinilurile de 78 (viniluri rotunde mai mari decât cele 45) ale lui Johnny Mathis, Bobby Darin, Johnny Ray sau Dean Martin. Iar fratele și sora mea mi-au arătat că anii ’50 au fost la fel de interesanți, așa că atunci când am deschis Route 66 nu a fost pentru mine doar un club de noapte, ci un stil de viață.

O altă parte importantă a carierei tale uimitoare a fost momentul în care ai devenit manager al unor trupe precum Tribe Royal, Bobby Curtola sau The Engitments and Legends. Cum a fost această experiență pentru tine?

The Legends Show (început la Las Vegas) a fost super distractiv pentru că am lucrat cu oameni foarte talentați care i-au jucat impecabil pe Ricky Nelson, Roy Orbison, Elvis, Buddy Holly sau Richie Valens. Iar John Lennon a fost incredibil de văzut în „Imagine”. Simțeai că ești pe scenă cu toți acei artiști. Incredibil.

Dar cel mai tare a fost turneul naținal cu Canada’s Rock ‘n’ Roll Legend. Am lucrat cu nume importante ale muzicii canadiene – Junos și CARAS – și sunt mândră că am colaborat cu ei mai bine de 30 de ani. Bobby nu mi-a fost doar client, ci un prieten și un îndrumător.

Managementul trupelor este foarte fain, dacă ai o combinație potrivită de oameni. În ultimul an am fost pe drum în Suedia, Wisconsin și la MIDEM 2019 la Cannes, Franța. E foarte fain să stai săptămâni pe drum împreună, atmosfera este incredibilă, practic trăiești într-o rulotă muzicală. Partea cea mai grea este când trebuie să îți iei la revedere fără să știi când vă veți mai întâlni.

Sandy Graham
Bobby Curtola și Sandy Graham

Te-au ascultat 🙂

Tu ce crezi? Ha, ha!

Care a fost cea mai grea încercare din această perioadă? Sau partea cea mai provocatoare din această călătorie?

Singura provocare pe care o am în prezent este aceea de a învăța tot ce este nou în industrie și ea se schimbă zilnic. Trăiești într-un ritm și un program de muncă foarte alert, sunt multe de făcut în fiecare zi și nu vrei să pierzi nicio oportunitate. Și când spun asta, mă gândesc automat la piesa „I Don’t Want to Miss a Thing”, de la Areosmith.

Și cum ai reușit să duci la capăt toată această aventură?

Important este să pui accent pe sănătatea ta. Să fie o prioritate pentru tine pentru că este singurul mod prin care poți supraviețui stilului de viață atât de alert din lumea muzicală. Cel mai greu lucru în această meserie este să ai un stil de viață sănătos, să mânânci bine, să faci exerciții fizice și să ai timp pentru tine.

Sandy Graham: Oamenii creativi au personalități obsesive, dacă înveți să te canalizezi în lucruri pozitive precum tine, atunci vei fi foarte aproape de succes.

Ai lucrat în radio, ai fost patroană de club de noapte, proprietar de media, tour manager, dansatoare … cum ai ajuns să înțelegi și să lucrezi în toate aceste domenii?

Chiar dacă toate aceste schimbări de carieră arată diversificate, nu sunt chiar atât de diferite. Toate implică muzică și oameni. Și, după cum am spus și mai devreme, toate lucrurile mi s-au întâmplat, nu am fost niciodată nevoită să caut vreo poziție în cariera mea, doar am văzut oportunități și am știut cum să profit de ele.

Am o mare credință în lucrurile care se întâmplă pentru că așa trebuie. În momentul de față, cea mai recentă aventură muzicală la care m-am înhămat este gestionarea de noi artiști indie. Veți auzi despre ei în viitor, sunt convinsă. Este captivant și mă menține la curent în peisajul actual al industriei muzicale.

Dacă poți să te întorci în timp și să schimbi ceva din viața ta, ce ai alege?

Cred că nu există nimic ce aș schimba cu adevărat în viața mea. Bunul și răul sunt ceea ce m-au adus aici unde sunt azi.

Sandy Graham: Singurul lucru la care mă pot gândi este faptul că „eul meu mai tânăr” ar fi putut fi un pic mai răbdător, să aibă o mai bună înțelegere a situațiilor și poate un pic mai amabil uneori. Dar, în realitate, am avut o carieră uimitoare până acum și simt că ce urmează să vină o să fie și mai și. În prezent scriu o carte despre toate aceste lucruri, așa că păzea (zâmbește).

Dacă puteți da sfaturi unui cântăreț român tânăr și talentat, care ar fi acestea?

Cred că sfaturile sunt aceleași pentru orice artist din orice țară. Stai concentrat și urmează-ți inima. Nu te descuraja – o carieră de succes nu se întâmplă peste noapte.

Planifică-ți strategiile, stabilește-ți obiectivele și respectă-le. Cei mai mulți artiști trebuie să decidă dacă muzica lor este un hobby sau vor să facă o carieră din asta.

Muzica este un stil de viață, nu un loc de muncă. Atât de mulți artiști renunță chiar înainte să poată lucra efectiv pentru ei, așa că fiți atenți la acea emoție.

Sandy Graham: Artiștii hotărâți sunt cei care vor avea succes. Talentul este doar 50% din ceea ce este necesar – profitați de partea de afaceri și profitați ori de câte ori oportunitatea apare. Alegeți după ce ușa la care ați bătut s-a deschis. Și asigurați-vă că aveți lângă voi oamenii care să vă ajute să ajungeți acolo unde visați.

Dar ce au nevoie artiștii pentru a reuși în lumea muzicii?

Trebuie să fii tenace și curajos. Trebuie să pleci de la capătul planșei de sărituri și să crezi că există apă în piscină.

Fă un plan. Și dacă planul nu funcționează, fă un alt plan. Important este să continui să avansezi.

Sandy Graham: Construiește-ți o echipă solidă și ascultă-i pe fiecare dintre ei. Amintește-ți că există două cuvinte în music business, iar cel de-al doilea este „business”, așa că lucrați din greu pentru a învăța partea de afaceri – rămânând tot timpul creativ. Ușor, nu?

Cine este artistul tău preferat? Și de ce?

Lista mea preferată ar fi mult prea lungă, ar prelua acest interviu. Îmi plac tot felul de artiști din multe țări diferite. Poate următorul meu artist preferat va fi unul pe care îl voi vedea performând la MMB 2020 (zâmbește).

Ce fel de muzică asculți seara? Dar dimineața?

În prezent, ascult Cashbox Radio 24/7 – o combinație de noi artiști indie, piese de succes și artiști nemuritori, cei din categoria monștrilor sacri.

Am colaborat cu Peter Astedt în calitate de manager al stației noastre pentru a putea face ca artiștii globali să fie listați și să fie ascultați în întreaga lume. Îmi găsesc în fiecare zi un artist nou. Apoi un clasic, ca „I haven’t heard that in ages”.

Recomandă-ne un artist, pe cineva pe care ar trebui să-l căutăm?

Din nou, lista ar fi atât de lungă – aștept cu nerăbdare să văd atâtea trupe noi în acest an în timp ce călătoresc prin toată lumea. Vreau să fiu din nou fanul unei formații. La mine totul este muzică.

De asemenea, voi ajunge în sfârșit să văd Royal Prospect. O trupă pe care mi-am dorit de mult timp să o văd, așa că de data aceasta sunt hotărâtă să o prind în spectacol.

Și în final, spune-mi ce înseamnă succesul pentru tine? Și cum îl poți obține 🙂

Ooooo … în primul rând, nu vă puteți judeca succesul în funcție de banii pe care îi obțineți din muzică – dacă tot ce vă doriți sunt banii, atunci nu trebuie să faceți parte din domeniul muzicii. Asta nu înseamnă că nu puteți câștiga bani, ci doar că nu acesta trebuie să fie obiectivul principal.

Pentru mine, succesul a constat în legăturile pe care am reușit să le fac cu oameni uimitori pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor și cu care continuu să lucrez și astăzi. Dacă te trezești în fiecare zi cu gândul că „acestea sunt cele mai bune vremuri”, atunci poți obține succesul pe care îl cauți. La sfârșitul zilei, toți vrem să putem simți că am lăsat ceva în urmă, că am făcut diferența și că vom fi amintiți pentru ceea ce am obținut.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO