fbpx

Căutare

Share this article

N-ai cum să vorbeşti de competiţii de ciclism fără să vorbeşti de Turul Franţei. Fie că eşti pasionat de mersul pe 2 roţi, fie că nu te pricepi prea mult la subiect, e imposibil să nu fi auzit măcar o dată de celebrul Tur al Franţei. Dar pe lângă câştigători sau accidente spectaculoase, e important de ştiut şi cum a ajuns Turul Franţei una dintre cele mai populare competiţii de ciclism din lume.

Turul Franţei – Ambiţia de a salva un ziar a clădit cea mai dură cursă de ciclism din lume

Povestea Turului Franţei a început în primii ani ai secolului XX, când fostul ciclist Henri Desgrange a avut ideea să adune toţi cicliştii la un loc, în cea mai dură cursă din lume, la finalul căreia unul singur să treacă linia de sosire. Scopul – o lovitură de imagine menită să crească tirajul ziarului L`Auto, al cărui director era. În primul an 60 de ciclişti au luat startul şi au pedalat 2.428 de kilometri, în 6 etape. Maurice Garin a fost cel care a trecut primul linia de sosire, sub ochii fascinaţi a mii de oameni.

Foto: twowheeledronin.com

Primele ediţii chiar au fost pentru toată lumea care îşi dorea să participe, iar companiile de biciclete au fost printre primele care şi-au aliniat sportivii la start. Nu puteau rata o asemenea ocazie de publicitate. Existau, astfel, 2 categorii de biciclişti: sponsorizaţi şi nesponsorizaţi. În numai 5 ani competiţia era deja considerată bun naţional, atât de mare interes trezea.

Din 1923 a apărut şi cea de-a treia categorie de participanţi, cea a cicliştilor amatori, iar lucrurile păreau să se complice pentru că participarea şi obstacolele pe care le aveau de depăşit concurenţii nu erau dintre cele mai lejere. Organizatorii nu asigurau nici securitatea evenimentului, nici alte lucruri care să vină în sprijinul sportivilor. Pe lângă cursa infernală de peste zi, tot ei trebuia să se preocupă să-şi găsească o cameră de hotel sau un loc unde să pună capul, să se odihnească, să se spele – pe ei sau hainele lor – sau să repare bicicleta.

Foto: euronews.com
Citeşte şi: 5 minciuni despre ciclism pe care le credem pe nepedalate – life.ro

Condiţiile erau tot mai grele de la an la an, astfel că în 1928 doar 11 din cei 121 de participanţi au mai ajuns la Paris. Desgrage nu era deschis către modernism şi ţinea mult ca lucrurile să fie exact cum şi le-a imaginat el, aşa că participanţii nu aveau voie să schimbe bicicletele în cazul în care se stricau – erau nevoiţi să le repare, oricât de grav avariate erau, nu aveau voie să folosească mai mai multe trepte de viteză şi nici altfel de jante decât cele din lemn. Se temeau ca nu cumva, în cazul coborârilor de pe munţi, frânele să se supraîncălzească şi cleiul care susţinea cauciucurile, să se topească.

Cu toate condiţiile drastice impuse de acesta, Turul Franţei a devenit din 1903 până în 1940, la moartea lui Henri Desgrange, un eveniment provocator şi global. În onoarea lui, tricoul galben – purtat de liderul clasamentului general – poartă iniţialele HD. Iar scopul iniţial a fost atins: nu doar că a reuşit să crească tirajul ziarului de la 25.000 la un record de 854.000 de exemplare, dar principalul competitor dăduse demult faliment.

Foto: blog.strava.com

Turul Franţei – Competiţia urmărită de zeci de milioane de oameni

După moartea lui Desgrange, organizarea Turului Franţei a fost preluată de adjunctul său, Jacques Goddet. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial naziştii i-au propus acestuia să susţină în continuare competiţia, oferind chiar facilităţi de altfel interzise în acea perioadă. Goddet a refuzat categoric, însă ziarul pe care îl conducea a publicat mai multe articole favorabile nemţilor, aşa că autorităţile de atunci au bătut, la propriu, în cuie poarta ziarului şi i-au sechestrat toate proprietăţile, inclusiv Turul Franţei.

Lui Goddet i s-a permit totuşi să pună bazele unui nou ziar, L`Equipe, însă pentru dreptul de a organiza turul Franţei a trebuit să se lupte cu un consorţiu de presă. Fiecare dintre părţi a organizat câte o cursă, iar cea a lui Goddot a fost mai bine pusă la punct şi s-a bucurat şi de mai mult succes, aşa că acesta a primit dreptul de a organiza Turul Franţei din 1947. Ziarul nu strălucea însă din punct de vedere financiar. Prin urmare Goddot s-a văzut nevoit să accepte ajutorul magnatului Emilion Amaury, care a adus banii, dar şi un om care să se implice cot la cot în organizare, Felix Levitan. Acesta este cel care a venit cu ideea, în 1975, ca finalul Turului Franţei să aibă loc pe Champs Elysees.

Foto: cyclingtips.com

Momentul în care Turul Franţei nu a mai fost transmis exclusiv de ziarul organizator, ci a permis accesul presei naţionale şi internaţionale a fost hotărâtor în popularitatea fantastică pe care a câştigat-o această competiţie pe întreg mapamondul. Milioane de oameni urmăresc evenimentul de pe marginea şoselelor pe unde trec cicliştii şi zeci de milioane îl privesc la televizor, fiind considerat cel de-al treilea cel mai important eveniment sportiv al planetei, după Jocurile Olimpice şi Campionatul Mondial de Fotbal.

Citeşte şi: Tururi cu bicicleta. La ce tururi organizate poţi participa vara asta – LIFE.ro
Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO