Căutare

Share this article

Casa de flori este o poveste cu parfum de liliac și multă iubire. Dar cum a început totul? Diana Marinaş era acasă și își creștea copiii, atunci când a simțit că viața ei trebuie să se schimbe. Nu mai voia să muncească din biroul corporației în care lucra, voia să fie liberă și să își urmeze pasiunea. Și în timp ce aceste gânduri îi mergeau în minte în fiecare zi, și-a amintit de pasiunea ei pentru cultura japoneză.

Voia să stea mai mult cu cei mici. Dar, în același timp, știa că atunci când ai un copil toată lumea trage de tine în toate părțile și este important să ai un moment și pentru tine. Iar Diana Marinaş și-a găsit acest moment în atelier, lucrând cu florile. Și așa s-a născut Casa de flori: din pasiune, dar și din nevoie. 

Iar evoluția afacerii a venit natural. Au pornit de la o florărie mică, la un atelier de unde ies cele mai alese decorațiuni florale. Materia primă o iau din Olanda. În fiecare duminică și miercuri, primesc florile comandate de la partenerii lor care le negociază pe cea mai mare bursă din lume. Nu a ajuns încă în țara lalelelor, dar este cea mai mare dorință a sa. Sa vadă florile pe care le primește și cu care lucrează. Dar a călători cu doi copii mici, nu este chiar atât de ușor. Iar a ține o afacere care trebuie să funcționeze ceas mereu, este și mai complicat. Mai ales că afacerea este una de familie.

Însă Diana vrea mai mult de la Casa de flori și de la viața ei, așa că nu își vede viitorul neapărat în România. Viena ar putea fi o variantă. Stockholm alta. Dar lucrurile nu sunt decise, tot ce știe acum este că vrea un context mai bun pentru copiii ei.

Dar cum arată o familie de florali? Cât de ușor este să treci de la corporație la antreprenoriat? Și cum reușești să îți crești copiii printre flori și ornamente florale?

Povestește-mi de unde pasiunea pentru flori?

Nu este o pasiune pentru flori, ci mai degrabă o dependență pentru emoțiile pe care le creez în oameni. Totul a început atunci când m-am apucat de japoneză, asta în timp ce eram studentă la Contabilitate, deși nicio legătură cu ce fac eu astăzi (râde). Japoneza este o limbă pe care dacă nu o practici în fiecare zi, o pierzi, iar atunci când am început cursurile respective mi s-a aprins dragostea față de cultura niponilor. Și am început să fac cursuri de origami și, ulterior, de aranjamente florale în stil ikebana. Iar din acel moment a încolțit ideea de a face un business în această direcție. Și atunci când au apărut copiii, ceva în mine s-a schimbat complet. Familia a devenit prioritatea și îmi doream să am mai mult timp pentru ei. Ceea ce s-a întâmplat doar în primul an (râde). Copiii au crescut odată cu afacerea.

Cum a început totul?

La început am avut o florărie mică, nu aș mai face asta acum. Dar experiența a fost bună. Atunci am avut primele confirmări, oamenii au putut să vadă că ce făceam noi era diferit față de ce se găsea pe piață și au rămas chiar și acum alături de noi. Avem clienți care comandă constant de șapte ani.

Denisa Marinaș
Denisa Marinaș în atelierul Casa de flori

Inspirația pe care o ai atunci când lucrezi vine din cultura japoneză?

Nu sau nu numai. Ikebana este o artă pe care dacă nu o aplici constant, o pierzi. Sunt multe reguli care, chiar dacă se spune că sunt făcute pentru a fi încălcate, trebuie să fie studiate cu grijă și mereu actualizate. Însă, pentru noi cererea cea mai mare este pe aranjamente de tip occidental. Tocmai de aceea, deși îmi place foarte mult ikebana, nu am putut să o promovez încă așa cum îmi doresc. Avem ceva cursuri în acest sens, dar nu este punctul central al afacerii noastre.

Piața de aranjamente florale din România a crescut în ultimul timp, însă tot nu putem să ne comparăm cu ce se întâmplă în vest. Voi, la Casa de flori, cum reușiți să vă dezvoltați, să învățați în această industrie?

Avem multe cursuri cu maeștrii florali. Nu doar eu, ci și echipa mea. Dacă rămâi doar la ce se întâmplă pe piața locală, nu este suficient. Dacă nu știi care sunt regulile pe care să le încalci, nu poți crea ulterior ceva woow.

Acum mă bucur să vadă că au început să apară școli de aranjamente florale, pe vremea noastră nu exista nimic. Învățam de pe Youtube sau prin cursurile pe care le făceam afară. Dar, lucrurile se schimbă. Piața de flori de la noi începe să crească, să se dezvolte și este important să știm că există loc pentru toată lumea. Avem prieteni floriști și ne ajutăm mereu. De exemplu, am avut de curand un caz în care aveam o nuntă și îmi lipseau niște anemone pe care și le dorea foarte mult mireasa și imediat am primit mesaje de la floriști cu locuri unde puteam să găsesc.

În acest moment cred că există un mare interes pentru zona asta, iar școlile vor avea un mare impact. Cred că sunt mulți oameni care se gândesc să își schimbe viața, așa cum am făcut-o și eu, iar educația pe care o poți primi prin aceste forme alternative, te poate ajuta foarte mult. Iar asta e cu atât mai important într-o țară precum România, unde sistemul de educație nu este chiar minunat și o spun în cunoștință de cauză pentru că am doi copii care sunt în școală acum.

În acest moment este greu să îți asculți instinctele pentru că școala nu te învață că este ok să îți schimbi jobul. La noi mentalitatea este aceea că dacă ești doctor, avocat sau orice meserie ai avea, așa trebuie să rămâi toată viața. Dar este timpul să se schimbe gândirea aceasta. Și pasiunea să primeze în viața profesională.

Dar de ce Japonia?

Nu știu, chiar nu știu de ce am ales asta, mai ales că este și o limbă foarte grea, o cultură total diferită de a noastră. Însă japoneza a reușit să se lipească imediat de mine. Probabil că și profesoara a avut un rol foarte mare pentru că ne-am apropiat foarte mult.

Când a început această pasiune?

Am dat la facultate, deși nu eram foarte încântată de ideea de a face contabilitate. Și atunci când am intrat, am văzut la avizier, un afiș cu opționale și pe listă era japoneza. Am încercat și doi ani am fost super motivată și pasionată. Aveam pereții tapetați cu literele japoneze.

Dar cum ai ajuns la Contabilitate?

Părinții.

Te-au obligat?
Nu, doar m-au îndrumat subtil către acest drum (râde). Unii își descoperă visul de mici, alții o fac mai târziu. Eu am fost din a doua categorie, dar contabilitatea m-a ajutat ulterior în business. Am și profesat câțiva ani, deși știam că nu este chiar de mine. Iar atunci când am avut curajul să accept asta, am trecut în zona marketingului. Am avut și norocul de a lucra în companii mari de unde am învățat foarte multe.

Ai schimbat viața din corporație cu cea din mediul antreprenorial, cum a fost această trecere?

Am lucrat în două corporații mari și atunci când am rămas însărcinată, am intrat normal în îngrijire copil. Iar atunci când a trebuit să mă întorc la birou, eram deja însărcinată cu al doilea și mi-am dat seama că lucrurile se schimbaseră pentru mine. Îmi doream altceva. Voiam să am grijă de cei mici. Și simțeam, în același timp, că este momentul să las locul călduț din birou și să aleg drumul mai complicat.

Denisa împreună cu soțul și cei doi băieți

Deci ai vrut să ai mai mult timp pentru familie și ai ajuns să îți faci o firmă …

Da, exact (râde)

Copiii cresc și își văd de viața lor, iar tu rămâi și te uiți în gol. Iar noi nu am vrut lucrul acesta. În plus, am vrut să le arătam ce înseamnă muncă sau responsabilitate.

Câți ani au copiii acum?

9 și 7 ani. Sunt mari, știu să gătească.

Au vreo legătură cu florile 🙂

Vin la atelier din când în când și mă ajută. Asta este job-ul lor: dacă vin și ne ajută la atelier, de la dat cu mătura și până la pregătirea florilor, primesc bani.

În momentul în care am început afacerea, îi luam cu mine la atelier și ei vedeau că mami muncește. În același timp pleca și tati la birou, dar ei nu știau ce face el și cum muncește. Iar lor li se părea că doar eu muncesc (râde). Acum nu mai este cazul, pentru că suntem amândoi implicați în afacere. Dar atunci mi-am dat seama că pentru ei este important să aibă un exemplu, să vadă ce înseamnă să muncești, că nu este ușor și că trebuie să o faci din pasiune.

Diana Marinaş (Casa de flori): Mă duc peste tot cu copiii. Merg și la întâlniri, în corporații, cu cei mici. Vrem să îi ajutăm să cunoască ce înseamnă munca.

Dar cum și unde îi vezi peste cinci ani?

Nu în România (râde). Suntem destul de dezamăgiți de ce se întâmplă în sistemul de educație de la noi. Ei învață acum într-o școală de stat pentru că nu am vrut să îi ținem într-o bulă, ci să vadă cum este viața adevărată, să nu simtă că sunt privilegiați. Și cred că am făcut alegerea bună.

Diana Marinaş (Casa de flori): I-am lăsat la o școală de stat pentru a înțelege cum este viața reala. Ieri eram în parc și am văzut-o pe o doamnă care nu știm ce era bonă sau bunică care bătea de mama focului un băiețel cam de vârsta celui mare. Ne-am dus lângă ei, dar ne-au îndepărtat imediat și nu ai cum să fii foarte insistent pentru că riști ca cel mic să și-o ia mai rău atunci când ajunge acasă. Și am văzut imediat cum băieții noștri au stat lipiți de cel mic până când a venit mașina să îl ia din parc. Iar lucrul acesta l-au făcut fără să le spunem noi.

Și unde i-ai vedea plecați?

Probabil în nord. Suedia este prima pe listă. Dar nu este nimic bătut în cuie, deocamdată ne gândim. Și mai este ceva, dacă te uiți din afară, viața noastră este bună, nu avem de ce să ne plângem. Avem o casă frumoasă, o afacere care merge, suntem sănătoși. Dar atunci când te uiți mai atent, lucrurile nu sunt chiar așa: nu avem sistem de învățământ, sănătatea este cum este. Sunt multe lucruri de analizat.

Doar ei să plece sau și voi vreți să vă mutați?

Nu știm exact. Dar apropo de asta și de viitorul afacerii noastre, am fost acum câteva luni la Viena și am avut câteva întâlniri din care ne-am dat seama că am avea mari șanse să ne extindem acolo. Sunt orașe foarte mari în Europa unde piața decorațiunilor floarale este foarte dezvoltată, dar, spre uimirea noastră, Viena nu este printre ele. Așa că, este o variantă bună pentru noi. În plus, sora mea este mutată acolo de vreo zece ani. Deci ar putea fi o variantă foarte bună.

Denisa împreună cu soțul și cei doi băieți la un concert Queen

Casa de flori este o afacere de familie, cum este să lucrezi împreună cu soțul tău?

Ne-a spus un prieten odată „bine că lucrați împreună că altfel nu ați mai apuca să vă vedeți niciodată” și cred că avea dreptate. Comunicarea este esențială la noi, dacă ea nu merge, ies scântei.

Dar noi am lucrat cumva împreună încă de la început. Eram în aceeași corporație, dar în departamente diferite, deși ne mai regăseam în același proiect din când în când. Însă, atunci când am început Casa de flori el a fost la curent cu absolut totul și, atunci când am luat decizia ca și el să se implice total aici, știa deja despre ce este vorba, așa că trecerea nu a fost deloc grea.

Cum v-ați cunoscut?

Acum vreo 12 ani pentru că lucram în aceeași companie – eu pe marketing, el pe vânzări.

Se poate trăi dintr-un astfel de business în România?

Da, după 3-4 ani. Dar probabil că lucrul acesta este valabil pentru orice start-up. Casa de flori a început să se susțină singur după 3 ani și după alți doi a ajuns la profit.

Dar industria aceasta se luptă cu o mare problemă: sezonalitatea, este așa și pentru voi?

Dacă îți construiești afacerea doar în jurul evenimentelor private, da. Dacă stai doar în nunți, botezuri, atunci afacerea merge doar în perioadele în care nu sunt posturi. Însă, pentru Casa de flori noi am avut o altă gândire. Ne-am axat pe zona corporate, avem abonamente cu afaceri locale și ducem flori la birourile lor, avem cadouri pentru angajați – aici lucrăm cu o cofetărie. Mai avem și partea de comenzi online, dar care nu este deloc o prioritate la noi.

În plus, completăm sezonalitatea evenimentelor private cu atelierele pe care le ținem în diferite firme – practic, le oferim angajaților acestora un atelier prin care îi ghidăm pas cu pas cum să își facă decorațiunile.

Și mai avem zona de bijuterii florale – inele, brățări, coliere – pe care le folosim la diferite ocazii, precum 1 sau 8 Martie, dar și pentru zona corporate – conferințe, în mod special, unde le oferim în partea de goodie bags.

Cum arată cursurile pe care le faceți voi în companii?

Atunci când intrăm într-o companie, venim cu multă culoare și voie bună. Dăm peste cap ziua în birourile respective. Am avut ateliere cu 30 de oameni înscriși, iar atunci când am început au venit 50 de oameni. A fost o provocare, dar ne-am descurcat cumva și i-am făcut pe toți să plece bucuroși și cu ceva nou învățat.

O altă problemă cu care se confruntă afacerile românești este forța de muncă. Voi cum reușiți să faceți față acestei provocări?

Este, în mod cert, o problemă reală. Noi nu avem nevoie de oameni specializați, ci dornici de a învăța și să aibă viteză pentru că florile se strică. Dar cumva până acum am avut mare noroc, noi lucrăm pe proiect și avem colaboratori cu care lucrăm și de cinci ani. Oamenii vin și lucrează din plăcere, iar noi, tocmai pentru că știm cât de importanți sunt pentru afacerea noastră, încercăm să creăm un mediu plăcut: avem masaj la birou odată la două săptămâni, petreceri cu toată lumea, mergem la Therme împreună.

Care a fost cea mai ciudată cerere pe care ați avut-o?

Acum doi ani am avut doi miri care își doreau să le aducem fluturi vii care să stea pe mireasă toată noaptea. Și voiau veverițe vii la ceremonie, ei având nunta în pădure. Așa că a trebuit să le spunem pas, a fost prea mult chiar și pentru mine care am avut pești vii pe mesele de la nunta mea (râde).

Pești vii?

Da, era un cilindru cu un trandafir scufundat și cinci peștii vii care înotau în acel recipient. Dar nunta a fost una restrânsă, cred că au fost doar cinci mese. Însă am făcut noi nunți cu sute de invitați și pești vii în vazele de pe mese.

Revenind la familie, ce vă place să faceți în timpul liber?

Ne jucăm cu copiii. Nu am făcut parașutism, dar mi-ar plăcea pentru că am sărit și mi-a plăcut. Citesc. Și mergem la tango – chiar dacă lucrăm împreună și timpul liber ni-l petrecem împreună. Iar atunci când avem mai multe zile libere, plecăm din București, mergem să ne cățărăm pe munți, să înotăm, să stăm cu cortul. Ne place să nu ne facem prea multe planuri – de exemplu, anul trecut am fost în Bulgaria și după câteva zile am ajuns într-un cu totul alt punct față de unde porniserăm în vacanță.

Care a fost locul unde ți-a plăcut cel mai mult?

Hmmm … Viena cred că este pe primul loc pentru că ne simțim ca acasă. Barcelona ni s-a lipit iar de suflet. Și ne place să mergem cu cortul, la Krapets, la mare.

Și care este locul unde ți-ai dori să mergi și nu ai fost niciodată?

Vrem să mergem acum în Stockholm să vedem cum ne simțim acolo. Mai este și Veneția pe listă. Și ne chinuim de câțiva ani să petrecem sărbătorile într-o țară caldă, să vedem dacă se leagă pentru că în afacerea noastră este mai greu să pleci în aceste perioade.

Care este ultimul serial pe care l-ai văzut sau serialul preferat?

Friends – că tot au sărbătorit 25 de ani. Mi-a rămas în suflet chiar dacă l-am văzut de multe, multe ori și știu toate replicile (râde).

Locul preferat?

Am fost undeva pe lângă Curtea de Argeș și Bâlea Lac și mi-a plăcut foarte mult zona. Dar locurile mele preferate sunt atelierul unde este ca o terapie mai ales atunci când primim florile și apoi terasa de acasă.

Ce flori ai acasă?

Știi cum este cizmarul fără pantofi (râde) … cam așa sunt și eu. Am avut un câine, un Golden Retriver și nu ne-a lăsat să avem prea multe flori, ne-a mâncat smochinul, ne-a scos toți bulbii de lalele, ne-a omorât toate florile de primăvară care sunt preferatele mele. Așa că am ajuns ca grădinarul fără castraveți. Între timp el a ajuns la niște prieteni la Sibiu care au o curte imensă, s-a și căsătorit, are două fetițe (râde). Și acum încercăm să recuperăm tot ce putem. Curtea noastră nu este mare, dar fiind în oraș am ales să nu avem gard înalt, dar să ne punem mulți copaci. Și acum avem multe crizanteme.

În Japonia ai reușit să ajungi?

Nu, este pe listă după Olanda (râde)

Dar contactul cu limba sau cultura japoneză ai reușit să îl mai păstrezi?

Încerc, îmi plac autorii japonezi pe care îi citesc. Și deși toată lumea își dorește să ajungă acolo primăvara, eu vreau să mă duc toamna atunci când sunt toate frunzele și toate culorile posibile.

La Yuki ați fost?

Mâncarea japoneză nu mă pasionează mai deloc, aici m-ai prins (râde)

Dar ce mâncare îți place?

Nu prea îmi place mâncarea (râde), mănânc pentru că trebuie, dar să spunem că cea italienească.

Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ai primit vreodată?

O serenadă din partea soțului meu. A fost un 8 Martie acum trei ani extrem de obositor pentru mine, iar el era plecat într-o delegație și i-am spus să nu cumva să vină cu vreo floare la mine. A ajuns acasă, eu eram aproape adormită pentru că nu mai puteam de oboseală, a pus pe telefon o piesă și mi-a cântat. A fost un moment foarte, foarte frumos.

Dar care este piesa voastră de suflet?
Avem mai multe, pornind cu Lambada pe care am dansat prima dată (râde)

Copiii ce vor să se facă atunci când vor fi mari?

Cel mare vrea să fie inventator și cel mic astronaut. Sper să le iasă, că își doresc de foarte mult timp asta. Noi îi susținem în orice vis ar avea, am făcut-o chiar și atunci când cel mare voia să fie elefant sau leu.

Și la final, care este cel mai mare vis al tău?

Să decorez sala în care se ține Concertul de Anul Nou de la Viena. Și în cinci ani sper să ajung să fiu măcar în echipa care se ocupă de asta. Zona de cultură este foarte importantă pentru mine pentru că am făcut vioară și pian atunci când eram mică și, în momentul în care am avut primul contact cu Opera și Ateneul, am fost impresionată.

Dar cum ai trecut de la vioară și pian la contabilitate?

Tata (râde). România nu este și nu era o țară în care să te dezvolți pe zona artistică și să poți avea și o viață liniștită din punct de vedere financiar, așa că i-am înțeles. Iar atunci când școala a devenit prioritate, pianul, pentru că vioara nu era neapărat pe placul meu, a ieșit din program.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO